Greco-Catolic.ro

Înaintea acestei mari acţiuni a Bisericii catolice, au trăit şi activat câţiva mari teologi catolici, care au dorit o reformare reală în moravurile creştine pe baza doctrinei catolice, neştirbită de erorile unor eretici.

CAJETAN (1468-1534) a fost magistru general al Ordului dominican, din 1517 cardinal, adversar înţelept şi hotărât al lui Luther, autor al marelui Comentariu al Summei Theologica a Sf. Toma, admirator al acestuia, susţinând opinii îndrăzneţe sub influenţa lui Ocam şi Scot, cum că raţiunea singură, fără credinţă, nu poate demonstra nemurirea sufletului, că îngerii au corp aerian şi a renunţat să vadă prezenţa reală a puterii cuvintelor de a consacra Sf. Euharistie, considerându-le ca o mărturie exterioară a credinţei. De asemenea, a considerat înlocuirea Botezului cu puterea credinţei părinţilor, fapt pentru care a fost condamnat de Papa Pius al V-lea în 1570, însă Papa Leon al XIII-lea i-a recunoscut autoritatea în Şcoala tomistă şi a evidenţiat faptul că nu a făcut afirmaţii categorice în lucrările lui, ci numai unele păreri, care păreau eretice.

Între teologii dominicani ai Renaşterii dinaintea Conciliului de la Trente a fost şi IERONIM SAVONAROLA (1452-1498), autor al unor remarcabile opere teologice Triumphus Crucis. Om de geniu, a practicat virtuţi eroice, putând deveni sfânt dacă nu ar fi acţionat în sens dăunător, rătăcit la revolta prin autosupraestimare (pentru care a şi fost ars pe rug), dar având şi merite incontestabile.

MELCHIOR DE CANO (1509-1560), profesor la Salamanca (Spania), a fost autorul Lecturilor teologice, prin care a devenit inspiratorul Teologiei moderne, ce expune tezele teologice prin trei probe: Scriptură, Tradiţie şi raţiune. Adevărata reformă a Bisericii a realizat-o Conciliul Tridentin care a definit admirabil tezele fundamentale ale credinţei catolice, emiţând decrete disciplinare, elaborând, prin Sf. Carol BORROMEU (1538-1584), Catechismul Conciliului Tridentin (1567), carte de doctrina catolică ce expune Simbolul credinţei, Sacramentele, Decalogul şi Rugăciunea în sprijinul instruirii teologice a preoţilor şi credincioşilor. Reînnoirea teologică şi morală s-a produs pe bazele ei istorice şi tradiţionale, prin care au fost respinşi protestanţii falsificatori ai doctrinei creştine genuine.

Viaţa spirituală catolică a recăpătat noi dimensiuni, contra falsei mistice protestante, prin Sf. IGNAŢIU DE LOYOLA, părintele ascetismului, Sf. Tereza de Aquila, Sf. Ioan al Crucii, Sf. Francisc de Sales, Sf. Petru Canisius şi alţi teologi, gânditori şi doctrinari, practicanţi ai învăţăturii creştine catolice în toate ţările Europei. Dintre aceştia vom mai aminti:

În Germania, SF. PETRU CANISIUS (1521-1597) a avut, în această rezistentă contra protestantismului, un rol strălucit, primind pe drept titlul de Apostol al Germaniei moderne şi Doctor al Bisericii.

Născut la Nimegue (Ţările de Jos) în 1521, îşi făcu studiile la Colonia (Filosofia şi Teologia), unde a fost preot în 1546, intrând în Societatea lui Isus. Datorită exerciţiilor spirituale ţinute la Maienta, reuşi să-i aducă pe iezuiţi în Colonia. Participa la Conciliul de la Trente, trăi puţin timp la Roma şi în Sicilia, iar în 1549 a fost trimis de Sf. Ignaţiu în Germania, unde, la început, a activat în centrele universitare Ingolstadt şi Viena, devenind provincial iezuit; apoi a trecut la Fribourg în Elveţia, unde a trăit scriind şi predicând în ultimii ani. Cei 30 de ani petrecuţi în Germania ca educator al tinerilor, consilier şi sfetnic al prinţilor, predicator şi misionar al catolicismului, în dietele imperiului, au fost o mare contribuţie la mişcarea adevăratei reforme religioase şi la consolidarea credinţei catolice.

Operele sale scrise şi de reeditare a operelor vechi ale Sf. Ciril al Alexandriei şi ale Sf. Leon cel Mare, urmăreau stârpirea ereziei protestanţilor cu argumente incontestabile istorice, şi creşterea şi pregătirea clerului după pilda acestor mari sfinti. Operele care au influenţat considerabil gândirea catolică a maselor de credincioşi au fost cele trei catechisme apărute mai întâi în limba latină, apoi în germană, în care a expus doctrina creştină, fără atacuri şi polemici la adresa ereticilor, adaptând-o la nivelul copiilor şi oamenilor fără educaţie religioasă, mai ales în acel Catechismus minimus. Adresându-se studenţilor din universităţi şi colegii şi oamenilor din clasele înalte, a scris Summa doctrinae Christiane(1556), iar în Catechismus parvus catolicorum, 1558, s-a adresat tineretului şi oamenilor mai puţin instruiţi.

În Anglia, FERICITUL JOHN FISHER (1459-1535), cardinal, şi FERICITUL THOMAS MORE (1478-1535), acţionând contra ereticilor anglicani, inclusiv a regelui Henric al VIII-lea, au fost executaţi.

În Ţările de Jos, ALBERT PIGHI (+ 1543), doctor de Louvain şi Colonia, J. LATOMUS (MASSON), 1475-1544, rectorul Universităţii din Louvain, au acţionat împotriva protestantismului. În Franţa, DU PERRON (Jacques Davy, 1556-1618), născut în familie de calvinişti şi convertit la catolicism, diplomat şi om de stat, ajuns arhiepiscop de Sens, cardinal, a combătut erezia calvină sprijinindu-se pe textele Sf. Scripturi şi operele Sf. Părinţi. La fel, CLAUDE d'ESSENCE (1511-1573), doctor de Sorbona.

În Spania, ALFONSO DE CASTRO (1495-1558), teolog, a participat la Conciliul de la Trento; ANDREI DE VIGA (+ 1560), DIEGO DE ANDRADA (+ 1578) au combătut calvinismul.

În Italia, Fericitul CARDINAL BELLARMIN (1542-1621) s-a luptat cu protestantismul. În acelaşi timp, BARONIUS (1538-1607), fiul spiritual al Sf. Neri, în Annales ecclesiastici combătu pe teren istoric protestantismul, în special împotriva grupului numit Centuriatorii de Magdeburg, savant protestant, care au scris o istorie bisericească împărţită pe perioade de o sută de ani, ostilă catolicismului şi susţinând că doctrina protestantă este în acord cu vechea credinţă a Bisericii.