Duminica, 19 noiembrie 2011  
S Abdia, pf (+ sec VI îCr). S Varlaam, m (+ sec II...  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA IV
MARII CONTINUATORI Al SFINȚILOR PĂRINȚI

Capitolul VII

ȘCOLI DE SPIRITUALITATE ÎN EVUL MEDIU. MAREA SCHISMĂ OCCIDENTALĂ (1378-1417)

În paginile anterioare ale lucrării noastre am prezentat școlile de Teologie medievale, însă considerăm necesar să întregim acest capitol cu școlile spirituale în Evul Mediu, reînființate și reactivizate de diferitele orduri religioase, prin care s-a urmărit canalizarea și îmbogățirea vietii spirituale a credincioșilor, având ca puncte comune: doctrina catolică, supunerea la autoritatea Bisericii, păstrarea adevăratei Tradiții creștine, în opoziție cu numeroasele secte ce au apărut și mișunau în acest Ev: valdezii (excomunicați în 1184), amauridenii (învățau zeificarea omului prin Sf. Spirit, panteiști, penticostali), joachimiștii (discipolii abatelui cistercit Ioachim de Flore, Calabria, + 1202), ce învățau întruparea Tatălui după Vechiul Testament, semispiritualitatea Fiului și vârsta pur spirituală a Sf. Spirit; după opinia lor, nu exista unitate de esență în adevăratul Dumnezeu. împotriva acestor școli, Frații apostolici, care predicau sărăcia excesivă, deși condamnau excesele din Biserică (spiritualii franciscani observant stricți), au influențat, într-o anumită măsură bine, viața mistică. Franciscanii și dominicanii, prin ordurile lor terțiare și prin predicile or, au reînnoit viața adevărat spirituală a credincioșilor. Au fost reînnoite vechile școli benedictine din sec. al XII-lea, cea de la Cluny, după regula Sf. Benedict (Liturghia în cor, muncă manuală, preocupări de artă decorativă); școala cistcircită, cu mare austeritate contemplativă, după Regula Sf. Benedict, având ca model de urmat umanitatea și patimile lui Isus pentru a se ajunge mai ușor la Dumnezeu și un alt cult deosebit, pentru Sf. Fecioară Maria, iar ca ocupații muncă manuală, studiu și alimentarea în comun, cu foarte mult post; școala augustiniană de la Sf. Victor, o adevărată practicare a virtuților, a studiului, a rugăciunii și, mai ales, a meditației contemplative superioare, după recomandările Sf. Bonaventura și ale Sf. Toma. Acestora le-au urmat școlile din sec. al XIII-lea și al XIV-lea.

1. MAREA SCHISMĂ OCCIDENTALĂ nu a fost decât o revoltă contra Papei, o încercare la adresa puterii papale. Spre deosebire de Marea Schismă Orientală (1054), a fost o nesupunere contra căpeteniei Bisericii, iar cei care au săvârșit-o au avut abilitatea să atragă atenția credincioșilor și asupra altor puncte: divergente rituale și pretinse inovații doctrinale asupra purcederii Sf. Spirit și altele, pe care doctrinarii bizantini le-au declamat până la 1453, la căderea Constantinopolului sub turcii musulmani. Bizantinii Îl acuzau pe Papa de orgoliu, ca principală cauză a Schismei, fără a-și recunoaște propriul lor orgoliu, răstălmăcind doctrina Bisericii în favorul atitudinii lor. Încercările de reconciliere, cu rezultate temporale, din Lyon (1274), Constanta (1418) și Florența (1437-1439) au adus recunoașterea și confirmarea de către bizantini a primatului papal deplin.

2. UNITATEA BISERICII a găsit, în toate veacurile, eminenți apărători bizantini în sânul Bisericii, dintre care amintim doar trei:

a. IOAN VECCOS (+ 1296), patriarh (1275-1282), a fost, la început, adversar al Unirii cu Roma, dar, odată ce a constatat zădărnicia și marile pagube răspândite și trăite în Răsărit din cauza ruperii de Roma, a devenit un hotărât și statornic apărător al unirii în întreg patriarhatul său, iar după depunerea să, în ciuda tuturor persecuțiilor exercitate asupra lui, a rămas până la moarte statornic în unitatea credinței cu Roma. Întreaga lui opera literară și teologică a pus-o în serviciul înlăturării prejudecăților compatrioților săi, exercitând o reală influența doctrinală din nefericire puternic combătută de alții.

b. DEMETRIOS CYDONES (1320-1400) a fost secretar la Constantinopol al lui Ioan Cantacuzino, cititor zelos al Summei Theologica a Sf. Toma de Aquino, după care a învățat latina sub îndrumarea unui dominican și s-a convertit la catolicism, explicându-și această atitudine în multe opere apologetice. A tradus în limba greacă opere latine, între care Summa contra Neamurilor și, în mare parte, Summa Theologica ale Sf. Toma.

c. BESSARION (1395-1472), originar din Trebizonda, preot călugăr, teolog și orator distins, a trăit în Moreea și apoi la Constantinopol, unde s-a bucurat de favoarea lui Ioan al VII-lea Paleologul, care i-a dat Mitropolia de Niceea (1437). S-a convertit sincer la catolicism în cursul negocierilor de la Florența, unde a fost maltratat de ai săi și, la reîntoarcerea acasă, amenințat cu moartea. Refugiindu-se la Roma (1439), a fost făcut cardinal și a lucrat până la moarte în favoarea unirii. Teolog de mare prestigiu, a fost pe punctul de a fi ales Papa, în 1455. A lăsat o valoroasă opera filosofică, teologică și ascetică, și s-a ocupat în special de refacerea unității Bisericii. Contra acestora și a altora au luptat polemiștii antilatini, mai numeroși și mai duri decât prounioniștii.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact