CARTEA IV
MARII CONTINUATORI Al SFINŢILOR PĂRINŢI

Capitolul II

TEOLOGIA ŞI UNIVERSITĂŢILE ÎN VEACUL XIII

C. PRINCIPALII TEOLOGI SECULARI DIN VEACUL AL XIII-LEA

1. GUILLAUME D'AUVERGNE (+ 1249), profesor de Teologie la Paris, din 1228 numit episcop al acestui oraş, în cei peste 20 de ani în scaunul episcopal a scris, de-a lungul anilor, o adevărată enciclopedie creştină în care tratează toate problemele: Dumnezeu, lumea, sufletul, adevărata religie, combătând erezia catharismului şi tezele periculoase ale filosofiei arabe, precum şi monopolul exercitat de acesta asupra lui Aristotel, admiţând ce-i bun din filosofia lui Platon. Şi-a câştigat merite în combaterea astrologiei, opusă liberului arbitru şi Providenţei, şi împotriva superstiţiilor de tot felul ce împuiau timpul său. El nu exclude influenţa astrelor asupra unor fenomene atmosferice, a sevei plantelor, a mareelor care ascultă de Lună; este credincios metodelor tradiţionale, dar deschis şi teoriilor noi, dispus să accepte tot ceea ce pare a-i oferi serioase garanţii în probleme de ştinţă.

2. PAPII. Acţiunea doctrinală a Papilor sec. XIII-lea este foarte importantă în această epocă de mare dospire intelectuală, ştiind să acţioneze asupra spiritelor cu atâta fermitate şi pricepere, încât au influenţat orientarea majorităţii intelectualilor în direcţii creştine. Nu numai că au condamnat erorile, ci au ştiut să promoveze adevărata ştiinţă, sprijinindu-se pe Teologia din Universităţi şi prin protejarea noilor orduri religioase (franciscanii şi dominicanii), deveniţi cei mai zeloşi propagatori. Ei au lăsat multe scrisori (decretale) axate pe disciplină, dogmatică şi sacramente.

Opera lui INOCENŢIU AL III-LEA (l198-1216), cel mai de seamă dintre papii perioadei, cuprinde scrisori, unele adevărate tratate (De contemptu mundi; Dialogum inter Deum et peccatorem; De eleemosyna etc) şi aproape 80 de predici sau schiţe; HONORIU III (1216-1227) a lăsat tratate şi scrieri decretale, iar GRIGORE AL IX-LEA (1227-1241), nepotul lui Inocenţiu III, a supravegheat redactarea culegerii Decretalis şi a introdus energic franciscanii şi dominicanii ca profesori ai studiilor teologice în Universitatea din Paris, preocupându-se de epurarea operelor lui Aristotel, de adausuri străine. Aceşti papi ai secolului al Xlll-lea reprezintă apogeul puterii papale. Cu BONIFACIU AL VIII-LEA (1294-1303) se încheie marele secol medieval al puterii papale.