Vineri, 15 decembrie 2011  
S Eleuteriu, ep, m (+ sec II)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA IV
MARII CONTINUATORI Al SFINȚILOR PĂRINȚI

Capitolul II

TEOLOGIA ȘI UNIVERSITĂȚILE ÎN VEACUL XIII

B. TEOLOGIA Șl MIȘCAREA FILOSOFICĂ ÎN VEACUL XIII

A. Filosofia augustinienilor a înlăturat opoziția împotriva adoptării metodei speculative în Teologie, adoptând tezele fundamentale ale Teologiei Sf. Augustin, prin care se căuta să-l cunoască pe Dumnezeu prin simboluri treaptă cu treaptă, folosind doctrina lui Platon, fapt pentru care aceste doctrine teologice s-au numit și platonism creștin. Augustinianismul s-a extins asupra tuturor doctrinelor teologice, dar și asupra Filosofiei, însă neoplatonismul teologilor augustinieni medievali s-a amestecat treptat cu influente arabe de la doctrinele neoplatoniciene, între care avem emanația, reîntoarcerea la Dumnezeu prin extaz. Aceste influențe arabe neoplatoniciene au pătruns în Europa Occidentală și în Orient în sec. al XII-lea prin intermediul lui Avicena și Averoes. Totuși, acest aport neoplatonic arab în gândirea latină a fost mic față de cel pe care l-au adus arabii în sec. XII-lea prin pătrunderea în Europa a unei mari părți din opera lui Aristotel.

B. Aristotelismul arab. Filosofia arabă s-a dezvoltat, la început, în Orient, prin traducerea operelor grecești, la sfârșitul sec. al VIII-lea, sub patronajul Abasizilor de la Bagdad. Principalul filosof al acestei școli a fost AVICENA (980-1037). Acesta a avut câțiva precursori. Doctrina lui este cuprinsă într-o sumă filosofică de 18 volume AI-Sohofa = Vindecarea, în care se afirmă că în Dumnezeu emana prima inteligență, aceea a lui Saturn; din ea emana cea a lui Jupiter etc. până la Intelectul agent, care mișcă lumea noastră și omenirea. Împotriva acestor speculații îndrăznețe s-a produs o puternică reacție sub influența teologilor musulmani ca Motecallmin-AI-Gazali (1058-1111), care a fost cel mai ilustru reprezentant ai acestora. Ruinându-se filosofia în Arabia, a reînflorit în Spania prin AVERROES (lbn-Raschid, 1126-1198), în Cordova, medic, om de știintă, admirator al lui Aristotel, partizan al emanației directe. Materia fiind etemă, nu ca pură neființă, ci ca un receptacol al forțelor active pe care primul motor îl desface prin desfășurări succesive, este flacăra care luminează sufletele individuale și asigură participarea neștirbită a omenirii la adevărurile eterne. Conștiinta umană dispare în această doctrina, sufletul individual este coruptibil, însă omenirea este nemuritoare în veșnicia rațiunii obiective. Acest efort filosofic arab a decăzut după Averroes.

Paralel cu speculația arabă, era filosofia evreiască în Occident și Orient prin Isaac Israeli (955), Saadea (942) și Avencebrol (Ibn Gabriel) și prin Maimonide în Spania (l135-1204) prin care a pătruns Aristotel în Apus.

Aceștia sunt intermediarii prin care Aristotel a fost descoperit Occidentului latin la începutul secolului al XII-lea, operele lor fiind traduse la Toledo de creștini sub impulsul arhiepiscopului, însă acest aristotelism era eclectic, cu adausuri neoplatonice. Din acest motiv, fiind periculos credinței, reacția veni printr-un conciliu, ținut la Paris în 1210, care interzise, sub pedeapsa excomunicării, învățământul public sau privat al filosofiei naturale a lui Aristotel Fizica și probabil Metafizica și, de asemenea, și comentariile lui Averroes și Avicena asupra acestor opere aristotelice. Din motive diverse, papii nu cerură aplicarea decretelor, iar în 1231 Papa Grigore al IX-lea, de orientare nouă, se preocupă de curățirea operei lui Aristotel. Comisia numită n-a putut realiza acest deziderat, dar principiul a fost impus. Fericitul Albert cel Mare va lucra să realizeze această operație științifică, iar Sf. Toma va îndeplini-o magistral pe terenul Filosofiei, adaptând peripatetismul la credința creștină. Însă pentru această trebuia regăsit mai întâi adevăratul Aristotel grec, izolat de comentatorii lui arabi.

Teologii secolului al XIII-lea au apărat credința și împotriva altor erori: panteismul substanțialist al lui Amaury de Bona (+ 1207, la Paris), catharismul manicheian sau albigenz (dualismul metafizic și moral opus creștinismului), doctrine antisociale, combătute de stat prin măsuri represive și condamnate de Conciliul ecumenic IV Lateran, 1215).




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact