CARTEA IV
MARII CONTINUATORI Al SFINŢILOR PĂRINŢI

Capitolul II

TEOLOGIA ŞI UNIVERSITĂŢILE ÎN VEACUL XIII

A. CARACTERIZARE

Universităţile apărute în veacul al XII-lea erau şcoli organizate în cutare sau cutare oraş, în jurul unui maestru cu reputaţie, formând Universitatis magistrorum et scolarium. La Paris, se aflau grupate patru facultâti: Teologie, de artă sau filosofie, de justiţie, a decretiştilor sau oamenii dreptului şi de medicină. Recunoscută la începutul secolului ca o corporaţie, ca un act al lui Filip August, Universitatea din Paris primi, în 1215, de la Papa organizarea definitivă, prin statute transmise de legatul sau Courşon. Acestea au servit repede de model pentru ridicarea altora,în alte ţări fără a egala în strălucire pe cea parisiană. Papii supravegheau de aproape aceste mari centre intelectuale şi forţându-se ca studiul Teologiei să fie totdeauna întâiul, introducând în acest scop călugării dominicani şi franciscani, care o cultivau cu o strălucire deosebită din 1230. De fapt, Teologia ocupa primul loc în Universitatea din Paris, din Evul Mediu, urmată de Filosofie. Philosophia, ancilla Theologiae; Theologia, regina scientiarium era un principiu al învăţâmântului medieval, însă cei care foloseau mai mult Filosofia erau chiar teologii. Gradele în Teologie erau: Bacalaureatul, care includea gradele mai mici, cu bacalaureat în disciplinele fundamentale înrudite (Biblie, Sentinte); Licenta era emisă de cancelarul universităţii.

Învăţământul era predat în două forme principale: lecţie, explicarea Cărţilor de Sentinţe şi a Sf. Scripturi, prin citirea, la început, a întregului text, disecarea şi analizarea obiecţiunilor, urma abordarea doctrinei pe probleme, articole, încheiată cu concluziile respective; Disputatio pare adaptată la Teologie între 1230-1240 şi era disputa între unul şi mai mulţi obiectanţi sub conducerea magistrului, care, în final, prezenta soluţia definitivă (determinatio). Erau dispulationes ordinariae, disputationes generalis, extraordinaris et solemne), la Paşti, Crăciun etc., care se desfăşurau între magiştrii diferitelor şcoli, şi tendinţe doctrinale, adică disputationes magistrales.