Start :: Sfinti :: Patrologia
CARTEA IV
MARII CONTINUATORI Al SFINȚILOR PĂRINȚI
Capitolul I
MARII CONTINUATORI AI SFINȚILOR PĂRINȚI
E. SECOLUL AL XII-LEA. ȘCOALA DE LA SF. VICTOR-PARIS
În secolul al XII-lea s-au deschis la Paris, alături de vechea școală episcopală, alte școli:
cea de la mănăstirea Sf. Victor fondată de celebrul realist GUILLAUME DE CHAMPEAUX
(1109) și școala de la mănăstirea Sf. Genovieva, unde Abelard s-a stabilit pentru puțin timp,
făcând din Paris cei mai mare oraș universitar al Evului Mediu. Școala de la Sf. Victor a fost
reprezentată prin Hugues și Richard.
1. HUGUES de Sf. VICTOR, născut în 1100, originar din Saxa, ajunge la Sf.
Victor la 18
ani. A condus studiile mănăstirii, având strânse relații cu Sf. Bernard, demascând greșelile
lui Abelard. A murit în 1141, fiind încă abate al mănăstirii. Opera De Sacramentis fidei este
un tratat complet de dogmatică pe baza Sf. Scripturi, în două cărți. Despre Trinitate,
Cuvântul Întrupat, Omul, Sfintele Taine, Biserica, Raporturile între credință și rațiune sunt
operele sale. în comentariul Ierarhia cerească, după Dionisie Areopagitul, dă multe date
privind mistica și viața contemplativă. Îndrăgind doctrina Sf. Bernard și practicând-o, muri
sfânt.
2. RICHARD de SF. VICTOR, scoțian, stareț în 1159, mort în 1173, a
fost un erudit
sfânt.
Opera lui: Despre Trinitate, un mare număr de tratate morale; De statu interioris
homini, unde cunoaștem că omul, decăzut în păcatul strămoșesc, are trei răni: neputința,
ignoranta, concupiscența, din care rezultă trei feluri de păcate: slăbiciunile, greșelile,
răutatea, cărora le corespund trei remedii: poruncile lui Dumnezeu, făgăduințele (voturile),
amenințările. Este cei mai mare teoretician mistic al Evului Mediu.
SOMIȘTII
PETRU LOMBARD (+ 1160), născut la Novara în Lombardia, părăsi de
tânăr Italia de
nord, ajunse la Roma și, de aici, cu recomandarea Sf. Bernard, la Victorinii din Paris, sub
Hugues. Aici făcu studii teologice la Notre Dame. A scris comentarii la Psalmi, la Epistolele
sf. Pavel și compuse celebrele Cărți de Sentințe (l150); apoi, într-o călătorie la Roma,
cunoscu opera Sf. Ioan Damaschinul tradusă recent în latină. În 1159 a fost numit
arhiepiscop al Parisului, însă a murit în anul următor. Ne-a lăsat: Cărți de Sentințe, o
adevărată summa teologică în patru cărți, în care, printr-o excepțională expunere
didactică, face cunoscută întreaga Teologie (Creația, Sf. Treime, Cristos, Biserica,
Sacramentele în lumina Sf. Scripturi și a Sfintei Tradiții etc), folosindu-se în această lucrare
și de De fide orthodoxa a Sf. Ioan Damaschinul, tradusă în latină, care s-a bucurat de
mare influență în dezvoltarea Teologiei scolastice și în formarea marilor teologi care au
onorat Biserica. Această carte a lui Petru Lombardul a fost mereu în atenția adversarilor săi,
care au căutat s-o respingă pentru metoda ei speculativă, în trei Sinoade ecumenice
succesive: Lateran 1111-1179, Lateran IV-1215. În următorul, au cerut condamnarea ei,
însă majoritatea Părinților conciliari au aprobat-o solemn, caz unic în istoria canoanelor
conciliare și, de atunci încoace, autoritatea ei n-a mai fost disputată.
SOMIȘTII SECOLELOR XII ȘI XIII care au compus tratate sistematice de
Teologie,
similare cărții lui Petru Lombardul, sunt mulți cunoscuți și necunoscuți, dintre care amintim
totuși pe Petru de Poitiers (+ 1205) și Robert Melun (+ 1167). În Dreptul
canonic apar
acum la Bologna Concordia discordantius canonum sau Decretele lui Gratiani, din
1140, care erau o colecție de texte canonice și tratate de știință canonică.