Greco-Catolic.ro

A avut în Anglia rolul lui Cassiodorus în Italia, Sf. Izidor în Spania, Sf. Grigore de Tours în Francia, de a iniţia naţiunea sa în cunoaşterea creştinismului antic patristic şi a o ajuta să îmbrăţişeze pe deplin Biserică lui Cristos condusă şi atunci de episcopul Romei. Apariţia Sf. Beda Venerabilul în istoria Angliei coincide cu terminarea convertirii anglo-saxonilor la Biserică catolică, începută sub Sf. Augustin de Canterbery, pe la anul 600 şi terminată sub Sf. Teodor, cilician de origine, arhiepiscop de Canterbery (668-691). Sfântul Beda Venerabilul i-a fost principalul colaborator în organizarea şi implantarea în Anglia a unei solide culturi intelectuale creştine.

Născut într-o familie anglo-saxonă, intră tânăr într-o recent înfiinţată mănăstire la Iarrow, unde studiile erau la cinste. Aici începuse să înveţe să scrie la vârsta de 30 de ani, devenind un neobosit muncitor intelectual, consultat nu numai de călugări, ci de episcopi şi de regi, strălucind prin ştiinţă şi virtuţi.

Titlul de Venerabil l-a primit mai târziu, ca un fel de canonizare populară, pe care a confirmat-o abia Leon al XIII-lea înscriindu-l Sfânt în rangul Doctorilor (1899). Opera lui este foarte vastă. El personal, înainte de moarte, a dat lista a 45 de lucrări, majoritatea tratând ştiinţa sacra, însă şi problemele laice, pe larg reprezentate în opera să Historia ecclesiastica gentis anglorum, în cinci cărţi, în care tratează evenimentele istorice începând cu Britanii şi Romanii, ajungând la Sf. Gildas, apostolul Irlandei (569), şi terminând cu anul 731. Este o cronică corectă ştiinţific. Această lucrare i-a conferit titlul de Părinte al istoriei engleze. Ne-a lăsat şi opere exegetice, omilii, comentarii asupra Sf. Scripturi, referitoare şi la diverse sărbători din timpul anului bisericesc. Este unul dintre principalii magiştri ai Evului Mediu.

10. ÎNCHEIERE

Sf. Izidor de Sevilla este ultimul scriitor pe care-l cuprinde Patrologia pentru Apus şi Sf. Teodor Studitul pentru Răsărit. Se poate constata că literatura creştină, în a treia perioadă a Patrologiei, este în continua decadentă, că ultimii scriitori se găsesc în mijlocul unor popoare noi şi a unei civilizaţii şi rânduieli noi. Astfel, Sf. Ioan Damaschinul trăieşte în mijlocul musulmanilor, Sf. Grigorie de Tours şi Fortunatus în mijlocul francilor, Boetius şi Cassiodorus în al ostrogoţilor, Sf. Izidor în al vizigoţilor şi suevilor, iar Sf. Fulgenţiu în al vandalilor. Aceşti scriitori care asistă la prăbuşirea civilizaţiei antice devenită creştină, salvează ceea ce era mai de preţ în ea. Produsele inteligenţei omeneşti însă, nu pot să-i împiedice prăbuşirea.

Acest declin al literaturii creştine a fost numai momentan, fiindcă, după un timp, ea renaşte mai plină de vigoare, mai fragedă şi înalţă admirabilul edificiu al ştiinţei bisericeşti până la cele mai înalte culmi, bineînţeles bazându-se pe învăţăturile tradiţionale ale Bisericii, pe care le-am văzut în decursul expunerii de până aici. Paginile ce vor urma ne vor oferi noi dovezi în această privinţă.