Start :: Sfinti :: Patrologia
CARTEA A III-A
EPOCA A TREIA
DE LA CONCILIUL DIN CALCEDON (451)
PÂNĂ LA AL II-LEA CONCILIU DIN NICEEA (787)
Capitolul VI
PRIMII SCOLASTICI LATINI
7. SFÂNTUL IZIDOR DE SEVILLA (570-636)
Sf. Izidor s-a născut pe la 570, probabil în Sevilla, dintr-o familie romană din Cartagina,
fiind fratele mai mie al Sf. Leandru, apostolul vizigoților arieni din Spania. Călugărindu-se, a
urmat fratelui său pe scaunul episcopal al Sevillei (600), păstorind 36 de ani, prezidând mai
multe concilii la Sevilla și Toledo. A murit în 4 aprilie 636, cu cele mai adânci sentimente de
umilință și pocăință. Faima sa a fost atât de mare, încât Conciliul al VIII-lea din Toledo, 653,
l-a declarat doctor al Bisericii spaniole. Papa Inocențiu al XIII-lea i-a acordat titlul de doctor
al Bisericii universale în 1722. În cadrul Conciliului al IV-lea național de la Toledo, 633, Sf.
Izidor își manifesta întreaga autoritate pe tot cuprinsul Peninsulei Iberice, luând importante
decizii; religioase: promulgarea unui simbol, uniformizarea liturgică în toată țara;
disciplinare: se insista asupra celibatului preoțesc, a obligației episcopului de a veghea ca
judecățile civile să se desfășoare corect și să denunțe abuzurile, iar preoții au fost scutiți de
corvezi și impozite; contra evreilor, în care conciliul blama atitudinea regelui Sisebut, care i-a
obligat să se convertească la catolicism, le-a interzis să țină sclavi creștini și să exercite
funcțiuni prin care ar putea pedepsi pe creștini; a cerut relații de unitate între Biserică și Stat;
ridicarea unui Colegiu pentru pregătirea clericilor în fiecare dieceză.
Sf. Izidor nu are prea multă asemănare cu doctorii Bisericii. Nu este nici original, nici
profund, nici elegant în expunere. Este însă un erudit și, mai ales, un compilator,
căutând
să cunoască cât mai mult pentru ca să extragă și să compileze ceea ce credea util pentru
națiunea și Biserica sa. El însuși spune că nu vrea să facă altceva decât să compileze, și
poate este cel mai mare compilator ce-a existat vreodată. El și-a propus să compună o
opera în care să strângă toate cunoștințele omenești de pe vremea sa, voind să lase
urmașilor săi tot ceea ce antichitatea creștină și păgână produsese pe teren intelectual până
atunci. Și, de fapt, a reușit să facă acest lucru. Însă, natural, opera sa, de multe ori, este
superficială, arătându-ne totuși că autorul a avut o inteligență de seamă și o putere de
muncă extraordinară.
Scrierile Sf. Izidor care au ajuns până la noi sunt în număr de aproape 20.
Între acestea, cele mai importante sunt doua: Etimologiile și
Diferențele.
I. Etymologianim seu Originus libri XX este o opera uriașă, un repertoriu
enciclopedic
de 20 de cărți. Este o adevărată enciclopedie a întregii științe din vremea aceea. Se
numește așa pentru și orice parte se începe cu etimologia cuvântului. Iată obiectul fiecărei
cărți:
- Despre gramatică.
- Despre retorică și dialectică.
- Aritmetica, geometria, muzica și astronomia.
- Medicina.
- Jurisprudența și cronologia, cu o cronică universală până la 627.
- Sfânta Scriptură și Tainele.
- Teologia.
- Biserica, sinagoga, ereziile, și sectele.
- Popoare, limbi, obiceiuri.
- Dicționar latin.
- Omul.
- Animalele.
- Lumea și cerul.
- Pământul.
- Clădiri și câmpuri.
- Pietre și metale.
- Agricultura.
- Pietre scumpe și jocuri.
- Corăbii, case, haine.
- Mâncăruri și vase.
În toate acestea nu face altceva decât compilează pe Cassiodorus, Boetius, Varro,
Suetoniu ș. a. Cu toate că scrierea nu este perfectă sub aspect critic, ea este de cea mai
mare importantă pentru cunoașterea civilizației vechi și pentru că ne păstrează multe
fragmente din scrisori și scrieri pierdute.
II. Differentiarum libri duo este o scriere asemănătoare: în prima parte se ocupă cu
diferența ce există între cuvintele care sunt sau par sinonime, iar în a doua, explică unele
noțiuni teologice și profane, mai puțin cunoscute.
Tot aici amintim și cele două cărți: Despre sinonime, o colecție de expresii
asemănătoare și un tratat de fizică și cosmografie De natura rerum, dedicat regelui
Sisebut (612-629).
III. Pe teren exegetic n-a lăsat comentarii propriuzise. Între altele a scris: Despre
nașterea și moartea persoanelor lăudate în Sf. Scriptură, în care povestește istoria Sfinților
din Vechiul și Noul Testament; Despre alegoriile Sf. Scripturi; Despre numele întâlnite în Sf.
Scriptură, explicând simbolic aceste nume; Introduceri la cărțile Vechiului și Noului
Testament; Chestiuni asupra Vechiului și Noului Testament, în care rezolvă și probleme
biblice și Chestiuni asupra Vechiului Testament, în care dă o interpretare alegorică a
faptelor povestite în principalele cărți ale Vechiului Testament, servindu-se pentru aceasta
de scriitorii mai vechi.
IV. Pe teren istoric are trei cărți: o Cronică de la Facere până la 616, în care s-a
folosit
de Iulian Africanul, Eusebiu, Ieronim și Victor Tunuunum. În aceasta povestește convertirea
vizigoților. O istorie a regilor vizigoți, vandali, și suevi, care merge până la anul 621. În De
Viris illustribus îl continua pe Ghenadie de Marsilia.
V. Scrierile teologice sunt destul de puține: o Apologie contra evreilor; De Fide
Catholica ex Veteri et Novi Testamentum contra Iudeos și trei cărți de Sentințe, un mic tratat
de dogmatică și morală sens după normele lucrărilor Sf. Augustin și Sf. Grigore cel Mare.
VI. Între scrierile liturgice pot fi socotite: De Ecclesiasticis officium, care se ocupă
de
cult și de Taine, de miniștrii cultului și de membrii Bisericii. Scrierea este de cea mai mare
importantă pentru cunoașterea Liturghiei mezarabe.
VII. Pe teren ascetic, Sf. Izidor a scris o Regulă pentru călugări, în 24 de capitole;
ne-a
lăsat și 11 epistole, între care a VIII-a nu pare autentică. Doctrina Sf. Izidor nu este cu nimic
diferită de a Sfinților Părinți din trecut, cărora nu le-a adăugat aproape nimic ci a interpretat
fidel pe Sf. Augustin, Sf. Grigore și alți Sfinți Părinți în problemele fundamentale ale
învățăturii catolice. El rămâne un compilator, un erudit; un educator al Evului Mediu prin
aceste lucrări atât de importante în istoria Bisericii și a științei umane.