Mar?i, 16 septembrie 2011  
S Eufemia, m (+ 304)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA A III-A
EPOCA A TREIA
DE LA CONCILIUL DIN CALCEDON (451)
PÂNĂ LA AL II-LEA CONCILIU DIN NICEEA (787)

Capitolul V

2. SFÂNTUL IOAN DAMASCHINUL (675-749)

A fost cel mai de seamă apărător al sfintelor icoane. S-a născut la Damasc pe la 675 dintr-o familie creștină bine situată. Tatăl său ocupa o funcție importantă în finanțele califului arab. Sf. Ioan Damaschinul a avut învățător pe un anume Cesma, călugăr italian luat prizonier de către arabi. După ce și-a terminat instrucția, probabil că a exercitat unele funcțiuni publice. În acest timp, a devenit celebru pentru apologia scrisă întru apărarea sfintelor icoane (726) contra decretelor lui Leon Isaurul. Când califii deveniră mai severi cu creștinii, către 732 Sfântul Ioan, la sfatul învățătorului său, se retrase la mănăstirea Sf. Sava de lângă Ierusalim, împreună cu fratele său adoptiv, Cosma cântărețul, unde a fost hirotonit preot de către episcopul Ioan al Ierusalimului, 735. Aici compuse cea mai parte a scrierilor sale, murind înainte de anul 754. După viața scrisă de Ioan de Ierusalim, către jumătatea secolului al X-lea, Leon Isaurul, pentru ca să se răzbune pe el, l-a acuzat califului că ar fi scris o scrisoare, îndemnându-l să asedieze Damascul, făgăduindu-i că-i va deschide porțile. Iritat de această trădare, califul i-a tăiat mâna dreaptă, însă Sf. Ioan Damaschinul s-a rugat cu mare căldură către Preacurata Maria, față de care avea o mare și deosebită devoțiune și, punând mâna la loc, s-a lipit și vindecat. Această minune nu este povestită de nici un contemporan, așa că pare o legendă. Este sigur însă că a luptat curajos pentru credință.

Viața lui nu a fost cunoscută până în prezent, decât dintr-o biografie posterioră cu două secole, datorată patriarhului Ioan al Ierusalimului (sec. al X-lea). Folosindu-se de datele sigure împrăștiate în însăși operele Sf. Ioan, P. Jugie a refăcut biografia sfântului cu date sigure. Numele Damaschinul și Chryserreaz îi provine de la orașul Damasc unde s-a născut și de la râul care udă acest oraș. Tatăl său, Sergiu Manseur, a fost un funcționar public al califilor Omniazi ai Damascului, o funcție de prim rang prin care era reprezentant al creștinilor cu sarcina strângerii tributului pentru învingători. Arabii acordau atunci creștinilor o libertate relativă în schimbul unor contribuții bănești. Este sigur că Ioan i-a urmat tatălui ca logofăt al califului. Lupta dezlănțuită împotriva icoanelor în 725, l-a găsit pe Sf. Ioan preot în Palestina, ca purtător de cuvânt al patriarhului Ioan al IV-lea al Ierusalimului (706-734). Acolo a rostit trei predici ca reprezentant al episcopului, împotriva lui Leon Isaurul, amenințându-l cu excomunicarea. La cea dată era încă laic, căci abia în 726 a fost făcut preot, după cum rezultă din Expozitio et declaratio fidei în care nu este nici o iluzie la iconoclaști. A renunțat la funcția publică civilă prin 710 când s-a retras la mănăstirea Sf. Sava, în Sinai, renunțând la toate bogățiile Arabiei pentru Cristos cel disprețuit. Sf. Ioan Damaschinul a fost, în același timp, filosof, teolog, autor ascetic, orator, ocupându-se de istorie, exegeză, poemică și de lupta excepțională împotriva iconoclasmului.

Scrierile Sf. Ioan Damaschinul pot fi grupate în: dogmatice, filosofice, ascetice, exegetice, omilii și poezii.

1. Despre scrierile dogmatice, opera de căpetenie este Izvorul cunoașterii dedicată confratelui de la Sf. Sava, Cosma, episcopul Maiumei, în 742, și este împărțită în trei părți. Primele două constituie o introducere filosofică și istorică, referitoare la 103 erezii, false doctrine, inclusiv islamismul, orientându-se după Sf. Epifaniu; a treia parte, mai lungă, este foarte importantă sub aspect dogmatic. Ea este numită Expunerea credinței ortodoxe și cuprinde 100 de capitole pe care latinii în veacul al X-lea, le-au repartizat în patru cărți: I. Dumnezeu Unul și Trinul; II. Operele lui Dumnezeu (Creația, îngerii, lumea, oamenii și Providența divină); III.Doctrina Întrupării, ocupându-se defăimărilor eretice; IV. (cap. al 74-lea), Credința, Sacramentele, Mariologia, Sf. Scriptură, Cultul Sfinților și icoanelor și revenirii asupra obiectelor tratate în capitolele precedente. În fond, Expunerea credinței ortodoxe este explicarea metodică a Simbolului Niceo-Constantinopolitan. În afară de acestea, Sf. Ioan Damaschinul a mai scris patru lucrări mai mici, dogmatice, după 743, în care tratează despre credința adevărată (o mică mărturisire de credință ortodoxă), o introducere elementară dogmatică, Despre Sfânta Treime, mic tratat în formă de întrebări și răspunsuri și, în fine, o epistolă Despre Sfinte Dumnezeule (Trisaghion).

2. Scrierile polemice sunt destul de numeroase. Contra dualismului manicheilor a scris: Dialog contra manicheilor; Discuția dreptcredinciosului Ioan cu un manicheu; Contra mahomedanilor - Dialog între un saracin și între un creștin, unde combate fatalismul arab și apără Întruparea Domnului. Cele două fragmente Despre baluri și vampiri combat superstițiile evreiești și mahomedane.

Împotriva nestorienilor a scris tratatul Contra nestorienilor; Despre credință contra nestorienilor; Contra neofiziților: Despre natura compusă; către Iacobit de Dareea; pe monoteliți i-a combătut în tratatul Despre cele două voințe în Cristos. Mai importante sunt scrierile contra iconoclasmului, cuprinse în trei cuvântări:

Contra celor care condamnă icoanele (P.G. 94,1231, -1420). Prima cuvântare a fost scrisă imediat după decretul lui Ioan Isauricul din 726, când Sf. Ioan era încă laic și conține o viguroasă combatere a iconoclasmului. A doua este din 730, iar a treia puțin mai târziu. Sf. Ioan arată contra iconoclaștilor că, după Întrupare, îl putem reprezenta pe Dumnezeu Întrupat, pe Preacurata Fecioară Maria și pe Sfinți și spune că obiectele care au o însemnătate religioasă mai mare li se poate da un cult de venerație, un cult de rangul al doilea, nu de adorație, de latrie. Icoanele, în afară de aceasta, sunt un mjloc de instrucție, pentru cei neinstruiți, simpli, o amintire a tainelor Domnului și a virtuților Sfinților și un îndemn spre bine. Fiecare cuvântare adună la urmă mai multe mărturii patristice în favoarea argumentelor dezvoltate.

3. Între scrierile ascetice, cea mai importantă este Hiera sau Sfintele paralele. Din cele două prefețe cu care încep, reiese probabil, opera a trecut prin două fraze: la început Sf. Ioan pare să fi intenționat să compună un florilegiu biblic-patristic despre virtuți și vicii. După aceea, și-a lărgit planul voind să adune dintr-o scriere aparte în trei cărți extrase biblice și patristice cu privire la Dumnezeu și Sfânta Treime, la om și la lucrările sale despre virtuți și păcate, ca fapte contrare, paralele. Opera privită va trebui să fie enormă, conținând mai bine de 1000 exemplare, dintre ele fiind omilii întregii ale Sf. Vasile și Ioan Crisostomul. Însă, durerea, nu a fost copiată decât parțial și foarte prescurtat și redus. Cu toate acestea, este foarte importantă pentru unele citări pe care le face din vechii scriitori bisericești, care nu se mai află în alte părți.

4. Pe termen excentric ne-a lăsat un comentar asupra epistolelor Sf. Pavel, luat aproape în întregime din omiliile Sf. Ioan Crisostomul, Teodoret și Sf. Ciril de Alexandria.

5. Sf. Ioan Damaschinul a fost și un orator foarte vestit și apreciat în Ierusalim. Din cele 13 omilii care i se atribuie cele mai însemnate sunt cele trei asupra morții și înălțării Preacuratei. Omiliile despre nașterea Preacuratei Fecioare Maria se pare că nu-i aparțin, iar cele asupra Bunei Vestiri sunt cu siguranță neautentice.

6. Poezii. Sf. Ioan Damaschinul a compus axionul De Tine se bucură..., irmosul Deschide-voi gura mea...; tropare: Îndură-te spre noi, Doamne, îndură-te spre noi..., Ușa milostivirii..., apoi canoane La Nașterea, Botezul, Învierea și Înălțarea Domnului; la Schimbarea la Față, la Nașterea și Adormirea Preacuratei, la Sf. Petru și Pavel. Tot el a redactat, aproape într-o forma definitivă, Ochtoihul (Oetekhes), adică cele opt glasuri ce se cântă pe rând în fiecare duminică și a compus stihirile, cu melodii proprii, de la înmormântare.

Doctrina Sf. Ioan Damaschinul este luată din Sf. Părinți Răsăriteni, îndeosebi capadochieni (Sf. Grigore Nazianzenul) cu excepția Scrisoarea către Flavian a Papei Leon cel Mare pe care a cunoscut-o și a folosit-o. În calitate de doctor al Întrupării, prin unirea ipostatică a Fiului egal Tatălui, admite comunicarea idioamelor, compătrunderea reciprocă a naturilor unite, absenta oricărei ignorante la Isus Cristos, a pasiunilor umane incomparabile cu perfecțiunea, la dualitatea voinței în persoana Mântuitorului. Sf. Ioan este un mare Cristolog.

Ca apărător al icoanelor, al științei, al Providenței, al predestinației pe baza meritelor și nemeritelor, a existenței păcatului original și a necesității absolute a grației, principiul și cauza oricăror fapte bune, Sf. Ioan a adus contribuții inestimabile în tezaurul Teologiei catolice. Despre Sacramente tratează, sumar, Mirul, Penitența, Preoția și, foarte pe larg, Sf. Euharistie, subliniind transubstanțierea pâinii și a vinului cu prezența reală a lui Isus, adevăratul sacrificiu nesângeros, universal, al Legii Noi, prezis de Malachia și figurat de Melchisedec.

Asupra Bisericii, arată că este o societate monarhică, fiindcă monarhia este singurul principiu al păcii, ordinei, liniștei și progresului, în timp ce monarhia duce la război, diviziune, anarhie. Această monarhie bisericească nu este numai diecezană sau parțială, ci universală: Petru a primit guvernarea Bisericii întregi (Contra manichei, II și Homilia Transfiguratica). Privilegiile șefului Apostolilor, Petru, sunt magnifice comentate în sensul cel mai catolic. Succesorii Sf. Petru trebuie să fie la Roma, unde Sf. Ioan Damaschinul declara că a murit apostolul Petru în timpul împăratului Nero. Episcopii, patriarhii, chiar și cei ai Ierusalimului (cei care au înălțat corturi Bisericii lui Cristos, Mariei, lui Ilie, pe tot pământul și în particular în Palestina), toți aceia sunt discipolii lui Petru, miei pe care Cristos i-a încredințat lui Sf. Ioan Damaschinul n-a fost niciodată în legături directe cu Roma, însă i-a recunoscut din plin supremația jurisdicțională asupra întregii Biserici creștine.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact