Start :: Sfinti :: Patrologia
CARTEA A III-A
EPOCA A TREIA
DE LA CONCILIUL DIN CALCEDON (451)
PÂNĂ LA AL II-LEA CONCILIU DIN NICEEA (787)
Capitolul V
2. SFÂNTUL IOAN DAMASCHINUL (675-749)
A fost cel mai de seamă apărător al sfintelor icoane. S-a născut la Damasc pe la 675
dintr-o familie creștină bine situată. Tatăl său ocupa o funcție importantă în finanțele califului
arab. Sf. Ioan Damaschinul a avut învățător pe un anume Cesma, călugăr italian luat
prizonier de către arabi. După ce și-a terminat instrucția, probabil că a exercitat unele
funcțiuni publice. În acest timp, a devenit celebru pentru apologia scrisă întru apărarea
sfintelor icoane (726) contra decretelor lui Leon Isaurul. Când califii deveniră mai severi cu
creștinii, către 732 Sfântul Ioan, la sfatul învățătorului său, se retrase la mănăstirea Sf. Sava
de lângă Ierusalim, împreună cu fratele său adoptiv, Cosma cântărețul, unde a fost hirotonit
preot de către episcopul Ioan al Ierusalimului, 735. Aici compuse cea mai parte a scrierilor
sale, murind înainte de anul 754. După viața scrisă de Ioan de Ierusalim, către jumătatea
secolului al X-lea, Leon Isaurul, pentru ca să se răzbune pe el, l-a acuzat califului că ar fi
scris o scrisoare, îndemnându-l să asedieze Damascul, făgăduindu-i că-i va deschide
porțile. Iritat de această trădare, califul i-a tăiat mâna dreaptă, însă Sf. Ioan Damaschinul s-a
rugat cu mare căldură către Preacurata Maria, față de care avea o mare și deosebită
devoțiune și, punând mâna la loc, s-a lipit și vindecat. Această minune nu este povestită de
nici un contemporan, așa că pare o legendă. Este sigur însă că a luptat curajos pentru
credință.
Viața lui nu a fost cunoscută până în prezent, decât dintr-o biografie posterioră cu două
secole, datorată patriarhului Ioan al Ierusalimului (sec. al X-lea). Folosindu-se de datele
sigure împrăștiate în însăși operele Sf. Ioan, P. Jugie a refăcut biografia sfântului cu date
sigure. Numele Damaschinul și Chryserreaz îi provine de la orașul Damasc unde s-a născut
și de la râul care udă acest oraș. Tatăl său, Sergiu Manseur, a fost un funcționar public al
califilor Omniazi ai Damascului, o funcție de prim rang prin care era reprezentant al
creștinilor cu sarcina strângerii tributului pentru învingători. Arabii acordau atunci creștinilor o
libertate relativă în schimbul unor contribuții bănești. Este sigur că Ioan i-a urmat tatălui ca
logofăt al califului. Lupta dezlănțuită împotriva icoanelor în 725, l-a găsit pe Sf. Ioan preot în
Palestina, ca purtător de cuvânt al patriarhului Ioan al IV-lea al Ierusalimului (706-734).
Acolo a rostit trei predici ca reprezentant al episcopului, împotriva lui Leon Isaurul,
amenințându-l cu excomunicarea. La cea dată era încă laic, căci abia în 726 a fost făcut
preot, după cum rezultă din Expozitio et declaratio fidei în care nu este nici o iluzie la
iconoclaști. A renunțat la funcția publică civilă prin 710 când s-a retras la mănăstirea Sf.
Sava, în Sinai, renunțând la toate bogățiile Arabiei pentru Cristos cel disprețuit. Sf. Ioan
Damaschinul a fost, în același timp, filosof, teolog, autor ascetic, orator, ocupându-se de
istorie, exegeză, poemică și de lupta excepțională împotriva iconoclasmului.
Scrierile Sf. Ioan Damaschinul pot fi grupate în: dogmatice, filosofice, ascetice,
exegetice, omilii și poezii.
1. Despre scrierile dogmatice, opera de căpetenie este Izvorul cunoașterii dedicată
confratelui de la Sf. Sava, Cosma, episcopul Maiumei, în 742, și este împărțită în trei părți.
Primele două constituie o introducere filosofică și istorică, referitoare la 103 erezii, false
doctrine, inclusiv islamismul, orientându-se după Sf. Epifaniu; a treia parte, mai lungă, este
foarte importantă sub aspect dogmatic. Ea este numită Expunerea credinței ortodoxe și
cuprinde 100 de capitole pe care latinii în veacul al X-lea, le-au repartizat în patru cărți: I.
Dumnezeu Unul și Trinul; II. Operele lui Dumnezeu (Creația, îngerii, lumea, oamenii și
Providența divină); III.Doctrina Întrupării, ocupându-se defăimărilor eretice; IV. (cap. al 74-lea),
Credința, Sacramentele, Mariologia, Sf. Scriptură, Cultul Sfinților și icoanelor și revenirii
asupra obiectelor tratate în capitolele precedente. În fond, Expunerea credinței ortodoxe
este explicarea metodică a Simbolului Niceo-Constantinopolitan. În afară de acestea, Sf.
Ioan Damaschinul a mai scris patru lucrări mai mici, dogmatice, după 743, în care tratează
despre credința adevărată (o mică mărturisire de credință ortodoxă), o introducere
elementară dogmatică, Despre Sfânta Treime, mic tratat în formă de întrebări și răspunsuri
și, în fine, o epistolă Despre Sfinte Dumnezeule (Trisaghion).
2. Scrierile polemice sunt destul de numeroase. Contra dualismului manicheilor a
scris: Dialog contra manicheilor; Discuția dreptcredinciosului Ioan cu un manicheu; Contra
mahomedanilor - Dialog între un saracin și între un creștin, unde combate fatalismul arab
și apără Întruparea Domnului. Cele două fragmente Despre baluri și vampiri combat
superstițiile evreiești și mahomedane.
Împotriva nestorienilor a scris tratatul Contra nestorienilor; Despre credință contra
nestorienilor; Contra neofiziților: Despre natura compusă; către Iacobit de Dareea; pe
monoteliți i-a combătut în tratatul Despre cele două voințe în Cristos. Mai importante sunt
scrierile contra iconoclasmului, cuprinse în trei cuvântări:
Contra celor care condamnă icoanele (P.G. 94,1231, -1420). Prima cuvântare a
fost scrisă imediat după decretul lui Ioan Isauricul din 726, când Sf. Ioan era încă laic și
conține o viguroasă combatere a iconoclasmului. A doua este din 730, iar a treia puțin mai
târziu. Sf. Ioan arată contra iconoclaștilor că, după Întrupare, îl putem reprezenta pe
Dumnezeu Întrupat, pe Preacurata Fecioară Maria și pe Sfinți și spune că obiectele care au
o însemnătate religioasă mai mare li se poate da un cult de venerație, un cult de rangul al
doilea, nu de adorație, de latrie. Icoanele, în afară de aceasta, sunt un mjloc de instrucție,
pentru cei neinstruiți, simpli, o amintire a tainelor Domnului și a virtuților Sfinților și un
îndemn spre bine. Fiecare cuvântare adună la urmă mai multe mărturii patristice în favoarea
argumentelor dezvoltate.
3. Între scrierile ascetice, cea mai importantă este Hiera sau Sfintele paralele. Din
cele două prefețe cu care încep, reiese probabil, opera a trecut prin două fraze: la început
Sf. Ioan pare să fi intenționat să compună un florilegiu biblic-patristic despre virtuți și vicii.
După aceea, și-a lărgit planul voind să adune dintr-o scriere aparte în trei cărți extrase
biblice și patristice cu privire la Dumnezeu și Sfânta Treime, la om și la lucrările sale despre
virtuți și păcate, ca fapte contrare, paralele. Opera privită va trebui să fie enormă, conținând
mai bine de 1000 exemplare, dintre ele fiind omilii întregii ale Sf. Vasile și Ioan Crisostomul.
Însă, durerea, nu a fost copiată decât parțial și foarte prescurtat și redus. Cu toate acestea,
este foarte importantă pentru unele citări pe care le face din vechii scriitori bisericești, care
nu se mai află în alte părți.
4. Pe termen excentric ne-a lăsat un comentar asupra epistolelor Sf. Pavel, luat
aproape în întregime din omiliile Sf. Ioan Crisostomul, Teodoret și Sf. Ciril de Alexandria.
5. Sf. Ioan Damaschinul a fost și un orator foarte vestit și apreciat în Ierusalim. Din
cele 13 omilii care i se atribuie cele mai însemnate sunt cele trei asupra morții și înălțării
Preacuratei. Omiliile despre nașterea Preacuratei Fecioare Maria se pare că nu-i aparțin, iar
cele asupra Bunei Vestiri sunt cu siguranță neautentice.
6. Poezii. Sf. Ioan Damaschinul a compus axionul De Tine se bucură...,
irmosul
Deschide-voi gura mea...; tropare: Îndură-te spre noi, Doamne, îndură-te spre noi..., Ușa
milostivirii..., apoi canoane La Nașterea, Botezul, Învierea și Înălțarea Domnului; la
Schimbarea la Față, la Nașterea și Adormirea Preacuratei, la Sf. Petru și Pavel. Tot el a
redactat, aproape într-o forma definitivă, Ochtoihul (Oetekhes), adică cele opt glasuri
ce se cântă pe rând în fiecare duminică și a compus stihirile, cu melodii proprii, de la
înmormântare.
Doctrina Sf. Ioan Damaschinul este luată din Sf.
Părinți Răsăriteni, îndeosebi
capadochieni (Sf. Grigore Nazianzenul) cu excepția Scrisoarea către Flavian a Papei Leon
cel Mare pe care a cunoscut-o și a folosit-o. În calitate de doctor al Întrupării, prin unirea
ipostatică a Fiului egal Tatălui, admite comunicarea idioamelor, compătrunderea reciprocă a
naturilor unite, absenta oricărei ignorante la Isus Cristos, a pasiunilor umane incomparabile
cu perfecțiunea, la dualitatea voinței în persoana Mântuitorului. Sf. Ioan este un mare
Cristolog.
Ca apărător al icoanelor, al științei, al Providenței, al
predestinației pe baza meritelor și
nemeritelor, a existenței păcatului original și a necesității absolute a grației, principiul și
cauza oricăror fapte bune, Sf. Ioan a adus contribuții inestimabile în tezaurul Teologiei
catolice. Despre Sacramente tratează, sumar, Mirul, Penitența, Preoția și, foarte pe larg, Sf.
Euharistie, subliniind transubstanțierea pâinii și a vinului cu prezența reală a lui Isus,
adevăratul sacrificiu nesângeros, universal, al Legii Noi, prezis de Malachia și figurat de
Melchisedec.
Asupra Bisericii, arată că este o societate monarhică, fiindcă monarhia este singurul
principiu al păcii, ordinei, liniștei și progresului, în timp ce monarhia duce la război, diviziune,
anarhie. Această monarhie bisericească nu este numai diecezană sau parțială, ci
universală: Petru a primit guvernarea Bisericii întregi (Contra manichei, II și Homilia
Transfiguratica). Privilegiile șefului Apostolilor, Petru, sunt magnifice comentate în sensul cel
mai catolic. Succesorii Sf. Petru trebuie să fie la Roma, unde Sf. Ioan Damaschinul declara
că a murit apostolul Petru în timpul împăratului Nero. Episcopii, patriarhii, chiar și cei ai
Ierusalimului (cei care au înălțat corturi Bisericii lui Cristos, Mariei, lui Ilie, pe tot pământul și
în particular în Palestina), toți aceia sunt discipolii lui Petru, miei pe care Cristos i-a
încredințat lui Sf. Ioan Damaschinul n-a fost niciodată în legături directe cu Roma, însă i-a
recunoscut din plin supremația jurisdicțională asupra întregii Biserici creștine.