Luni, 20 noiembrie 2011  
S Grigore Decapolitul, c (+ 842). S Proclu, aep (+...  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA A III-A
EPOCA A TREIA
DE LA CONCILIUL DIN CALCEDON (451)
PÂNĂ LA AL II-LEA CONCILIU DIN NICEEA (787)

Capitolul IV

B. CONCILIUL AL V-LEA ECUMENIC

Conciliul din 553 a devenit, astfel, Conciliul al V-lea ecumenic, prin care scrierile celor trei:

Teodor, Teodoret și Ibas, examinate la lumina unui secol de lupte cu aceste erezii (nestorianismul și monofizismul moderat), i-au determinat pe Părinții conciliari să le condamne. Istovit de îndelungata lui deținere la Constantinopol (545-554) și de încercările prin care a trecut, Papa Vigilius, adversar abil al împărătesei monofizite Teodora, care l-a susținut la început, moare la întoarcerea sa la Roma, în 554, lăsându-ne 15 scrisori foarte importante privind controversele doctrinare din timpul prizonieratului său. Contra politicii lui Iustinian și a Celor Trei Capitole au fost și episcopii Africii: Fecundus al Hermianei, Verecundus de Junca (552), Primasius de Adrumeta (564), Iunilius, laic pios din Constantinopol, și Liberatus de Cartagina (553).

Împotriva monofiziților. Papa Vigilius i-a scris episcopului Valentinian al Tomisului-Scythia să nu se lase amăgit de diaconii monofiziți Sebastian și Rusticus care, sub înfățișarea lor vicleană, vor să tulbure comunitatea creștină (Fontes Hist. Dacorom. II, București, 1970 p. 405), pe care în 549 i-a apostrofat și i-a respins de la Sf. Împărtășanie, iar în 550 i-a depus.

C. PATRIARHATELE

Necesitatea existenței Scaunului Apostolic al Romei are, ca unui temei, cuvintele lui Isus Cristos către Sf. Petru: Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea... (Mt. XVI, 18) și Paște oile Mele... (Ioan, XXI, 15).

Existența acestui Scaun este din voința divină a lui Cristos, devenită dogmă de credință, însă ca dogmă are și opozanți, ale căror surse au fost în veacul al IV-lea: mediul social, ereticii și formarea patriarhatelor orientale.

Începând cu Iustinian (sec. VI.), s-a emis la Bizanț ideea că Biserica este prezidată de cinci patriarhate (Pentarchia), dar această este o idee nouă ce nu este menționată în documentele anterioare. Papii însă vorbeau cu plăcere de ideea a trei patriarhate (Scaune Apostolice: Roma, Alexandria și Antiochia), însă Papa Leon s-a opus admiterii canonului 28 de la Calcedon, iar antecesorii lui au negat scaunul 3 al Sinodului 3 de la Constantinopol, 381, fiindcă, înainte de Constantin cel Mare, nu existau aceste patriarhate. Conciliul I Ecumenic de la Niceea, 325, defini drepturile Scaunului de la Alexandria asupra episcopatului egiptean, mai puțin a Scaunului din Antiochia, însă nu le-au socotit că au autoritate de a guverna fie credincioșii Bisericii întregi, fie numai ai bisericilor din jumătatea orientală a Imperiului Roman. În fapt, autorizarea acestor două scaune nu depășea limitele provinciilor lor: Efesul, Scaun Apostolic, avea o asemenea prerogativă de guvernare în Asia proconsulară, dar a fost eliminat curând și înlocuit cu a Bizanț-Constantinopolului, al cărui episcopat nu era anterior veacului al III-lea. Patriarhul Constantinopolului, pentru a-și mări puterea cu ajutorul curții imperiale și al Sinodului permanent (Conciliul episcopal) ce trimitea problemele religioase să fie rezolvate de împărat, s-a folosit de diverse evenimente religioase, sprijinit de împărat, pentru acapararea autorității cât mai depline în toată Biserica. Așa au fost pregătiți episcopii orientali în conciliile Niceea 325, Efes 431, Constantinopol, 381, Calcedon 451, să-și impună autoritatea cel puțin în Orient. Când, în Conciliul IV Calcedon (451), s-a introdus canonul 28 ce prevedea ca patriarhul Constantinopolului să aibă locul II în conciliile ecumenice imediat după Papa, Sf. Leon cel Mare, Papa Romei, protesta, nerecunoscând acest canon ce uzurpa drepturile patriarhilor din scaunele apostolice ale Alexandriei și Antiochiei, arătând că puterea Romei creștine nu vine de la imperiu, ci de la scaunul Sf. Petru pe care-l păstrează, și are ca diademă martirii credinței uciși aici și sângele lor ca purpura. Dacă, în trecutul păgân, Roma a fost fortăreața imperiului, de la Sf. Petru încoace este cetatea apostolică unde Apostolul Petru este permanent prezent. Roma este un patriarhat de drept divin, în timp ce celelalte patriarhate nu sunt nici de drept divin, nici de interes universal. Apariția lor însă a creat: a) rivalități constante între Scaunele Antiochiei și Alexandriei, mai întâi, apoi cu al Constantinopolului; b) rivalități constante, tulburări și diviziuni în Biserică, din cauza lipsei autorității superioare indiscutabile, adevăruri și fapte exprimate în operele Sf. Părinți Vasile cel Mare, Grigore de Nazianz ș.a., c) amestecul împăraților în problemele bisericești înmulțiră disensiunile la Constantinopol cu ajutorul curții imperiale, a cărei victimă a fost Sf. Ioan Cristosomul.

Papii au fost ascultați și recunoscuți șefi supremi ai Bisericii universale de la început și până astăzi, conform cuvintelor lui Isus adresate lui Petru și Tradiției Bisericii, atât sub raport jurisdicțional de guvernatori ai Bisericii universale, cât și doctrinar, ca învățători universali ai întregii creștinătăți, așa cum am văzut în viața și operele Sf. Părinți. Au negat această dogmă îndeosebi arienii și alți eretici, care nu au respectat credința Tradiției.

Foție, însă, a pregătit schisma în 867, iar Cerularie a consumat-o în 1054. În ceea ce privește istoricul celorlalte patriarhate, aducem aceste date:

Iustinian a legiferat Pentarchia prin Novelele 81 și 123, aranjând Scaunele patriarhale astfel: Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiochia, Ierusalim.

Patriarhatul Antiochiei, în Conciliul Ecumenic de la Niceea, 325, avea locul III după Roma și Alexandria, iar în 381, la Constantinopol, a cedat Constantinopolului, pentru ca, la Conciliul IV, Calcedon, 451, să se confirme această ordine ierarhică, cu toată opoziția Papei și a patriarhului Alexandriei.

La început, Antiochia, fiind capitala Siriei în timpul Apostolilor, și-a întins jurisdicția bisericească peste Fenicia și Cilicia, dar mai târziu a îmbrățișat încă 43 de provincii, cu cele doua Sirii, Teodoriada, Mesopotamia, Fenicia prima, Fenicia din Liban, Arabia (Enciclopedia Universalis, volume 2, Paris, 1968, p. 39). Astăzi în Turcia poartă numele de Antakya, cu cca. 200.000 de locuitori, în loc de 300.000 pe timpul romanilor și bizantinilor. Antiohia a fost centrul creștinismului helenistic până la Conciliul din Niceea, 325. Astăzi este un patriarhat sirian iacobit (monofizit), al unui patriarhat sirian unit și al unui patriarhat maronit, toate cu reședințele la Alep.

Patriarhatul Constantinopolului datează din 381, cu primat de onoare imediat după Roma, cu o jurisdicție peste dieceza civilă a Traciei (Moesia Inferioară, Scythia și Pontul cu aproape întreagă Asia Mica). Din 451 devine Patriarhat, confirmat de majoritatea Părinților de la Sinodul Calcedon, nu însă și de Papa Leon cel Mare și de către Patriarhul Alexandriei.

Nici prin Sinodul al IV-lea Calcedon daco-romanii, strămoșii românilor din Dacia Traiană, nu au fost cuprinși sub jurisdicția Patriarhatului din Constantinopol, căci numai Dieceza Traciei, care aparținea de Prefectura Orientului (sub Dioclețian, Imperiul a fost împărțit în 4 prefecturi și acestea subîmpărțite în 13 Dieceze care, la rândul lor, au fost împărțite în 116 Provincii), era trecută sub jurisdicția Patriarhului Constantinopolului și avea 6 provincii: Europa, Rhodope, Thracia, Haemimon, Moesia Secunda, Scythia. Dieceza Daciei, împreună cu Dieceza Macedoniei, făceau parte din Prefectura Iliricului ce cuprindea 6 provincii situate la nord de Sardica (Sofia de azi) și sudul Dunării, iar strămoșii romanilor, prin Vicariatul Apostolic al Tesalonicului și apoi prin Prima Iustiniana, erau direct supuși Papei de la Roma.

Patriarhatul Alexandriei este de origine apostolică, acolo trăind Sf. Marcu. Jurisdicția lui și a urmașilor săi s-a întins asupra tuturor episcopilor Egiptului și Libiei.

Patriarhatul Ierusalimului abia sub împăratul Iustinian a fost restabilit cu Jurisdicția lui, întinsă pe un teritoriu restrâns în Palestina.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact