Greco-Catolic.ro

În afară de autorii despre care se va vorbi separat mai pe larg, cea mai mare parte a scriitorilor exegetici şi dogmatici din această perioadă se mulţumesc să transcrie pe autorii precedenţi, completându-i şi coordonându-i. Cu numele de Lanţuri (catena) se numesc astăzi compilarea diferitelor extrase exegetice din diferiţi autori, puse una lângă alta ca inelele unui lanţ, formând un comentar al fiecărui vers dintr-o carte biblică. Originea acestor lanţuri este căutată în sec. al V-lea, însă s-a dezvoltat mai ales către sfârşitul operei patristice în Răsărit, iar în Apus, după această epocă. Cel mai vechi lanţ grecesc este acela asupra Celor XII profeţi mici, atribuit unui anumit Filoteiu, scris pe la 470.

În Răsărit:

1. PROCOPIU DE GAZA (+ 528) cel mai vestit învăţător al Şcolii din Gaza, are, în afară de 104 epistole, şi un panegiric al împăratului Anastasie; numeroase lanţuri, unui inedit asupra Optateucului, unui asupra lui Isaia şi Scolii, sau note, comentarii asupra Regilor şi Cronicilor. S-a folosit în acestea mai ales de Sf. Vasile, Sf. Grigore de Nazianz, Ciril Alexandrinul şi Teodoret. Lanţuri asemănătoare a scris

2. ANDREI PRESBITERUL (+ 700) asupra lui Daniil ş. a.

Dintre ceilalţi comentatori care s-au folosit de scrisorile autorilor precedent, cei mai de seamă sunt:

3. ANDREI DE CEZAREEA (+ 530), care a scris un comentar asupra Apocalipsului, cel mai vechi în greceşte şi

4. OLIMPIODOR, cu comentariul asupra Ecleziastului.

În Biserica Latină:

5. ARNOBIU (+ 452) cu Comentarii asupra Psalmilor şi mici expuneri asupra Evangheliilor.

6. PRIMAXIU din Adrumet (+ 552), cu comentariu asupra Apocalipsului, condamna Trei Capitole, şi o istorie a ereziilor, pierdută; CASSIODOR, IUSTIN DE URGEL (t 550), cu un comentar asupra Cântării Cântărilor şi IUNILIUS AFRICANUS, laic african, care a trăit la curtea lui Iustinian şi a scris între altele Instituta Regularia Divinae Legis, un manual de exegeză întrebuinţat în Evul Mediu, o adevărată codificare de principii şi metode ale Şcolii Antiochene.

Între Florilegiile dogmatice greceşti, cel mai însemnat este Învăţătura Sfinţilor Părinţi despre Întruparea Cuvântului (Doctrina Patris de Incarnatione Verbi), scris la sfârşitul sec. al VII-lea, probabil de Anastasie Sinaitul, care cuprinde extrase din Sfinţii Părinţi cu privire la Treimea şi Unitatea lui Dumnezeu, la Întruparea Cuvântului, contra monofizismului, agnosticismului. Către 620, un anumit ANTIH, călugăr în Sf. Sava de la Ierusalim, a compus Pandectele Sfintei Scripturi.

7. SF. IOAN SCĂRARUL (+ 649), abate de Sinai, a scris cunoscuta Scară sau Calea desăvârşirii. Scară=Climas; de aici şi numele de Scărar; în latină, Climacus. Acest tratat este o scriere completă de viaţă spirituală călugărească. Ea e comparată cu o scară cu 30 de trepte pe care se urcă la cer. Fiecărei trepte îi corespunde o virtute de practicat sau un viciu de înlăturat. Scara, în primele trei capitole, are o introducere generală ce traversează: l) renunţarea la lume; 2) detaşarea interioară; 3) intrarea în viaţa religioasă, cu un supliment asupra viselor, a idealurilor, pentru a-i pune pe candidaţi în garda contra iluziilor ce decurg din acestea. În următoarele 23 de capitole, tratează viciile şi virtuţile în mod gradat şi apoi trece de la asceză la viaţa mistică (cap. 27-30), vorbind de viaţa solitară, repausul sfânt, rugăciunea, care este încoronată cu cele trei virtuţi teologice, îndeosebi iubirea, căreia autorul îi face un elogiu minunat. În suplimentul Scării, intitulat Liber ad pastorem, în 15 capitole, arată obligaţiile superiorului mănăstirii. Se pare că Sf. Ioan Scărarul s-a inspirat din Regula Pastoralis a Sf. Grigore cel Mare, Papa Romei, care a fost tradusă în greceşte spre anul 600 de un patriarh al Antiochiei. Această Scara, comparată de Sf. Ioan Climacul cu Scara lui Iacob sau cu cei 30 de ani de viaţă a lui Cristos şi denumită latineşte Scala Paradisi este un tratat de ascetică. De la apariţie, Scara s-a bucurat de un imens succes, Ioan de Taithou a fost primul ei glosator (P. G. 88), urmat de Ilie din Creta (sec. VIII) şi alţi imitatori anonimi, fiind bogată în maxime ce oferă material pentru meditaţii adânci şi lungi şi citează câţiva autori vechi, dar principala sursă de informare este viaţa sa personală.

În Apus, acestor scrieri le corespund colecţiile de sentinţe începute de Sf. Prosper, între care cele mai cunoscute sunt acelea ale Sf. Izidor de Sevilla.