Greco-Catolic.ro

În Biserica latină, aceşti istoriografi îi continua pe Rufin, Suplitiu Sever şi Orosiu. Cronica Sf. Ieronim a fost continuată până la 543 de COMES MARCELIUS, apoi de IDACIU, până la 468, pentru Spania şi Galia. În Africa îl avem pe episcopul VICTOR VITENSE, care serie istoria persecuţiei din provincia Africa pe timpul vandalilor (Historia persecutionae Africanae temporibus Vandalorum), în trei cărţi, în care se ocupă cu perioadă dintre anii 428-484; apoi pe Victor, episcop de Tununum, care scrie o cronica (Chronicon) de la începutul lumii până la 567. Tot aici trebuie amintit Cassiodor cu operele sale.

SF. GRIGORE DE TOURS (538-594) s-a născut probabil în Clermont-Ferrand în 538, dintr-o familie senatorială. A fost crescut cu multă grijă de unchiul sau Gallus, episcop de Clermont şi de preotul Avitus. Sf. Grigore era slab fizic. Căzând grav bolnav, a fost vindecat la mormântul Sf. Martin, unchi de al său. În 573, Sf. Grigore a fost ales episcop de Tours. Păstor ideal, prieten al celor umili, curajos şi independent faţă de principi, care-l stimau pentru sfinţenia să şi-l iubeau, deşi ştia să apere totdeauna drepturile Bisericii, a fost unul dintre marii episcopi ai Franţei merovingienilor. A murit în 593 sau 594. Cu toate că şi-a consacrat o bună parte din timpul păstoririi turmei sale şi afacerilor statului şi, cu toată scurtimea vietii sale, Sf. Grigore ne-a lăsat o opera literară destul de importantă.

Ca exeget ne-a lăsat un Comentariu asupra Psaltirei. Ca hagiograf a compus multe cărţi, între care Gloria martirilor şi a mărturisirilor, Minunile Sf. Iulian de Brionde (mort, 304), Minunile Sf. Martin întâmplate pe vremea sa, Cartea vieţi părinţilor, care conţine 23 de biografii ale sfinţilor episcopi şi călugări din Galia.

Opera sa capitală este însă Istoria francilor, în 10 cărţi, un fel de istorie universală de la Facere până la 591. În prima carte este o istorie universală de la Adam până la moartea Sf. Martin (397); a doua se ocupă mai ales de Clovis; a treia şi a patra se ocupă de franci până la 575, iar ultimele şase până la 591. Nu se poate spune că această istorie este o opera scrisă după toate criteriile, pentru că autorul înşiră mai mult faptele, fără să explice cauzele lor şi fără să facă vreo legătură între ele, sau să subordoneze pe cele mai puţin importante. Scrierea este, cu alte cuvinte, lipsită de profunzime şi proporţie. Cu toate defectele pe care le are şi ca forma, lipsită de eleganţă, este de cea mai mare importantă pentru cunoaşterea epocii în care trăieşte autorul, adică pentru istoria nerovingienilor, a obiceiurilor lor, a vieţii plină de cele mai teribile fapte. Pentru această scriere, Sf. Grigore a fost numit Părintele istoriei franceze.

Despre continuatorii cărţii De viris illustribus a Sf. Ieronim am vorbit în altă parte.

Din Biserica greacă, pe teren istorie, în afară de continuatorii lui Eusebiu, amintim pe:

GELAZIU DE CIZIC, care a scris în Bitinia, către 475, o Istorie a conciliului de la Niceea, 325, în 3 cărţi, care este mai mult o compilaţie a lui Eusebiu, Rufin, Socrate şi Teodoret.

TEODOR, lector la Sf. Sofia din Constantinopol, a compus la începutul sec. al VI-lea o Istorie tripartită după Socrate, Sozomen şi Teodoret; acestuia i-a adăugat un supliment în 4 cărţi, în care îl continua până la 587.

EVGARIN SCOLASTICUL s-a născut către 536 în Coclesiria şi a profesat avocatura la Antiochia, murind, probabil, în 594. Din scrierile sale ni s-a păstrat numai o Istorie bisericească în 6 cărţi, de la Conciliul de la Efes (431 până la 594), cea mai bună istorie a monofizismului şi nestorianismului.

CYRIL DE SCYTOPOLIS în sec. al VI-lea, a scris Viaţa Sf. Eutichie, Viaţa Sf. Sava şi alte 5 vieţi scurte de sfinţi şi călugări;

IOAN MOSCHUS (mort la 619) care a scris Leimon (Livadă), iar latinii au numit-o Pratulum spirituale. Conţine cele dintâi anecdote spirituale foarte vestite. Scrierea este foarte interesantă pentru a cunoaşte viaţa monahală de atunci, însă textul original, în cursul vremii, a suferit multe modificări.