Start :: Sfinti :: Patrologia
CARTEA a II-a
EPOCA A II-A, DE AUR, A LITERATURII PATRISTICE
De la Conciliul din Niceea, 325, la Conciliul de la Calcedon, 451
CARACTERIZARE GENERALĂ
Epoca a II-a a Patrologiei, limitată de Conciliul ecumenic din Niceea, 325 și Conciliul
ecumenic de la Calcedon, 451, este considerată Epoca de aur a Patrologiei. Cauzele care
au contribuit la asemenea înflorire a literaturii creștine sunt multe.
a) Situația socio-politică a creștinismului, mult schimbată: creștinismul este deja religie
recunoscută din punct de vedere juridic, așa cum era păgânismul, restituindu-i-se toate
bunurile confiscate în timpul persecuțiilor. Însă tot în această perioadă începe amestecul
împăraților în probleme de credință, mai ales cu privire la arianism. După ce-a trecut
păgânismul de scurtă durată al lui Iulian Apostatul și cu el a murit treptat și arianismul,
începe o perioadă în care creștinismul, susținut de împărați cu adevărat creștini, ca Jovian,
Gratian, Teodosie și Onoriu se impune în detrimentul păgânismului, fiind ajutat și de
legislația civilă ostilă păgânilor.
b) Progresul mare al școlilor filosofice, care se înmulțiră și își sporiră activitatea la
Roma, Alexandria, Cezareea, Antiochia, Edessa, Nisibis etc. Fiecare din aceste școli au
avut tendințe caracteristice proprii, din care a derivat o împărțire a lucrului. Astfel, în cea
alexandrină, s-a dezvoltat mai mult speculația, în cea antiochenă exegeza, iar în cea
apuseană, teologia practică.
c) Însușirea tot mai vastă și mai profundă a culturii și formei clasice din partea scriitorilor
creștini. Chiar în acest timp erau mai în floare școlile de retorică și jurisprudență din Roma,
Atena, Constantinopol, Beryt, în care s-a format cea mai mare parte a scriitorilor creștini din
secolele IV-V, dintre care mulți obținuseră gradul scolasticii și juriști-consulți și uneori, chiar
de profesores. Astfel, dintre marii Părinți, unii ajunseră mari scriitori, de care a trebuit să
țină seama și literatura profană, cum au fost, spre exemplu, cei trei capadochieni: Sf. Ioan
Gură de Aur, Sf. Ciril din Ierusalim, Teodor Mopsuestenul - între greci. Între latini - Sf. Ilarie,
Sf. Ambrosie, Sf. Prudentiu, Paulin, Sf. Ieronim, Sulpitius Sever, Sf. Augustin ș. a. Mai mult,
încetul cu încetul, scriitorii creștini îi întrec pe cei păgâni, chiar și în ce privește forma și
înlocuiesc literatura lor cu cea creștină, înlocuind în școală operele lui Homer și Virgilius și
discursurile lui Cicero cu cântări splendide despre faptele lui Cristos și ale martirilor și omilii
foarte frumoase asupra tainelor Credinței, compuse după toate regulile artei clasice care, în
acest timp, nu mai avea reprezentanți decât de mâna a doua.
d) Una dintre cele mai însemnate cauze a fost, fără îndoială, marea luptă a Bisericii cu
diferitele erezii. Se știe că, în secolul IV, apar marile erezii care agita Biserica timp de câteva
secole. În afară de continuarea marilor erezii, ivite în secolul al II-lea (manicheismul,
priscilianismul, gnosticismul, donatismul, novațianismul și origenismul), se ivește un nou
grup de erezii care, după obiectul lor, se pot împărți în patru categorii: trinitare (arianismul,
macedonianismul); cristologice (apolinarismul, nestorianismul, monofizismul cu multe
forme), antropologice (pelagianismul) și ecclesiologice (donatismul). Primele doua tulbură
Răsăritul, iar ultimele două Apusul. Să cunoaștem aceste erezii.