Greco-Catolic.ro

Cerut de toate părţile, împăratul Teodosie luă iniţiativa de a-l convoca la Rusalii (7 iunie 431). Sf. Ciril ceru instrucţiuni Papei Celestin I, care îi răspunse să accepte conciliul (la care împăratul l-a convocat şi pe el printr-o scrisoare) şi să obţină retractarea ereziei din partea lui Nestorie, condamnările aduse sunt suspendate provizoriu, nu vor avea nici un efect, decât dacă ereticul refuză retractarea. Papa trimise la conciliu trei delegaţi speciali: pe episcopii Arcadie şi Projectus, reprezentând Conciliul Roman şi pe preotul Filip, reprezentantul personal al Papei şi care va vorbi în numele lui. Aceştia primiră misiunea să rămână uniţi cu Sf. Ciril şi să apară la întâlnire, în adunare, nu ca şi controverşi, ci judecători. Scrisoarea Papei Celestin I, adresată Conciliului, afirmă net Primatul Papal şi necesitatea de a se supune deciziilor pontificale, contra lui Nestorie. Conciliul trebuia să se întrunească în 7 iunie 431. La acea dată, Ioan de Antiochia (adeptul lui Teodoret de Cyr şi adversar al Sf. Ciril) era absent şi, de asemenea, absentau delegaţii papali. În 22 iunie, Sf. Ciril deschise Conciliul - prima sesiune - în prezenţa a 159 de episcopi şi a unui reprezentant al episcopului Cartaginei. El se crezu autorizat să nu aştepte mult timp, având avizul a 69 de episcopi, declaraţia lui Ioan de Antiochia, făcută cu câteva zile înainte şi a delegaţiei romane, care îl împutemicise încă în anul precedent să fie contra lui Nestorie. În prima sesiune, cu tot protestul comisarului imperial şi refuzul lui Nestorie de a se prezenta, după ce s-a lecturat Credo de la Niceea, adunarea luă cunoştinţă de primele documente asupra controversei (scrisorile Sf. Ciril, ale lui Nestorie şi ale Papei) şi ascultă lectura diferitelor pasagii din Sfinţii Părinţi, contrare docrinei lui Nestorie. În sfârşit, încercând să-l aducă la pocăinţă pe ereticul inovator, nu reuşiră şi pronunţară sentinţă de condamnare şi depunere, semnată de 198 de Părinti, sentinţă care suna astfel; Siliţi de canoane şi de scrisorile Preasfinţitului nostru Părinte şi coleg Celestin, episcopul Romei... Această ştire a fost primită cu entuziasm de oraşul Efes, atâta era de populară dogma maternităţii divine a Mariei Teotokos (Născătoare de Dumnezeu), apărată de altfel cu ardoare de episcopul Memnon al Efesului, unul dintre cei mai înfocaţi consilieri ai Sf. Ciril. Nestorie protesta contra acestei condamnări printr-o scrisoare trimisă curţii imperiale şi semnată de 107 episcopi. În 26 iunie sosi şi Ioan de Antiochia cu sufraganii lui. Ei se uniră cu protestatarii, adepţii lui Nestorie, şi făcură un conciliabul de 43 de episcopi, numindu-l adevăratul Conciliu de la Efes în care Ioan de Antiochia şi susţinătorii lui condamnară pe Sf. Ciril şi pe toţi membrii Conciliului ca apolinarişti. El trimise, la sfârşit, un raport împăratului care, deja prevenit prin agenţii săi, părea să favorizeze pe opozanţi.

Sosind şi legaţii papali, Sf. Ciril făcu să se ţină, în 10 iulie, în ciuda ordinelor imperiale, a II-a sesiune generală, în care citi scrisoarea fermă a Papei Celestin I, în care se cerea sa se menţină promulgarea sentinţei romane de condamnare a lui Nestorie. Părinţii o primiră exclamând: lată adevărata judecată Acţiunea graţiei, a harului noului Paul, Celestin; a noului Paul, Ciril, a lui Celestin, păzitorul credinţei. Legaţii papali cerură să ia cunoştinţă de actele primei sesiuni şi să le confirme.

Li s-au comunicat şi în a III-a sesiune, le-au aprobat. Chiar în timpul sesiunii a III-a, legatul papal Filip vorbi, în cuvinte foarte potrivite de Primatul Roman, fondat pe Petru, care trăieşte şi judecă prin urmaşii săi. Iată textul: Nu este nici o îndoială pentru nimeni şi este un fapt cunoscut din toate veacurile, că Sfântul şi Fericitul Petru, prinţul şi căpetenia Apostolilor, stâlpul credinţei, temeiul Bisericii catolice, a primit de la Domnul nostru Isus Cristos, Mântuitorul şi Răscumpărătorul neamului omenesc, cheile împărăţiei cerurilor şi că lui i s-a dat puterea de a lega şi dezlega păcatele. El este cel care până în prezent şi care pentru totdeauna trăieşte şi judecă prin urmaşii lui (A. Cayré, op. cit. Il, Paris, p. 30). Această declaraţie solemnă nu produse nici o opoziţie în adunare. Întreaga conduită a Părinţilor conciliari atestă că Conciliul a aprobat-o, aşa cum ne dovedesc şi actele conciliare. Nestorie însuşi şi-a însuşit-o, a aprobat această doctrină, refuzând totuşi de a se supune în privinţa ereziei lui. Conciliul a ţinut, până la sfârşitul lui iulie, încă 4 sesiuni (IV-VII) în timpul cărora încercă în zadar să obţină adeziunea lui Ioan de Antiochia şi a Orientalilor (din dieceza civilă a Orientului imperial), care fură excomunicat la ultima sesiune (a VII-a). Acest Conciliu mai promulgă, în afară de cele 6 canoane, încă două foarte importante: l. Contra pelagienilor; 2. Contra nestorienilor şi pelagienilor. Un decret al sesiunii a VI-a interzice compunerea şi răspândirea de formulare contrare, diferite de simbolul de credinţă de la Niceea, 325, vizând numai persoanele private sau chiar episcopii, dar nu putea afecta sau diminua autoritatea supremă a Bisericii sau aceea a unui Conciliu ecumenic, cum a fost cel din Calcedon, 21 de ani mai târziu, care prezentă o nouă formulare ce respingea adăugirea Sf. Ciril prin predicile lui răsunătoare, din al căror text păstrat, cunoaştem doctrina apărată.

Nestorienii s-au întors la curtea imperială, reuşind să obţină arestarea Sf. Ciril şi a episcopului Memnon al Efesului în august 431 şi deţinuţi trei luni. În acest timp, aderenţii Sf. Ciril arată împăratului nevinovăţia acestora şi au fost eliberaţi. A fost aprobată condamnarea lui Nestorie şi scoaterea lui din scaun, fiind înlocuit cu altul. Scrierile lui Nestorie au fost interzise, iar Sf. Ciril se reîntoarse la Alexandria, primit cu triumf şi apărându-se, în Apologia către Teodosie de acuzele, aduse de unii.

După Conciliul din Efes, partizanii lui Nestorie refuzară timp de trei ani recunoaşterea condamnării acestuia când, la intervenţia Papei şi a împăratului, Ioan de Antiochia şi ai lui acceptară o formulă de unire Simbolul din Efes, cu folosirea lui Teotokos. Sf. Ciril rămase paznic vigilent al ortodoxiei, căci Ioan de Antiochia, până la moartea sa în 441, folosise termeni neclari şi mărturisirea de credinţă. Sf. Ciril adormi în Domnul în 444, bănuind deja apariţia monofizismului, care se manifestă în fond la unii dintre partizanii lui. El însă a respins întotdeauna sâmburele acestei erezii care va da mult de lucru Bisericii.