Duminica, 24 septembrie 2011  
S Tecla, m (+ sec I)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA a II-a
EPOCA A II-A, DE AUR, A LITERATURII PATRISTICE
De la Conciliul din Niceea, 325, la Conciliul de la Calcedon, 451

CAPITOLUL VII

ȘCOALA ANTIOCHENĂ

3. TEODOR MOPSUESTENUL (356-428)

Cu Teodor Mopsuestenul începe declinul Școlii Antiochiene. Teodor s-a născut în Antiochia, către anul 350, dintr-o familie nobilă. Prieten bun cu Sf. Ioan Gură de Aur, a urmat cu ei cursurile retorului Libanius și l-a însoțit la mănăstirea lui Diodor. Părăsind viața călugărească, o îmbrățișează din nou în urmă îndemnului Sf. Ioan (Către Teodor cel căzut). Din 369-383 a rămas elev al lui Diodor, studiind. În urma unui comentar asupra Psalmilor, scris la 20 de ani, în care reducea la minimum semnificația lor mesianică, și-a manifestat pentru prima oară tendința sa eretică. După ce și-a retractat cele spuse, a fost hirotonit preot de Flavian în 383, distingându-se în nouă ani (383-392) în polemica dusă oral și în scris cu origeniștii, arienii, eunomienii și apolinariștii, având și în acel timp mulți învățăcei, între care pe Teodoret, Rufin și Nestoriu. Prin această polemică a făcut cunoscut că adică natura divină a lui Cristos exista în el, contrar arienilor, și a apărat integritatea și cea omenească pe care o atacau apolinariștii, însă a greșit afirmând că în lsus Cristos sunt două persoane unite numai moral, prin grația locuirii lui Cristos în persoanâ omenească, așa încât Maria nu era Mama lui Dumnezeu. Această greșeală a predicat-o înainte de a deveni episcop și se spune că Nestorie l-ar fi sfătuit să o retracteze. În anul 392, Teodor a fost consacrat episcop de Mopsuestia în Cilicia, unde pare că a răspândit erezia sa, în care calitate ia parte la Conciliul din Constantinopol din 394, unde, din cauza învățăturii sale, atrase asupra lui atenția împăratului Teodosie. Apoi susține cu tărie pe Sf. Ioan Gură de Aur contra dușmanilor săi. În anul 418 primește la sine pe Iulian de Eclana, iar în 428 pe Nestorie, în drum spre Constantinopol; după aceea, urma lui se pierde, așa încât se crede că a murit în același an, 428.

Mai mult decât memoria lui Diodor, a avut de suferit aceea a lui Teodor. Socotit de nestorieni și persieni ca unul din luminarele Bisericii, a fost denunțat de Marius Mercator în 431, apoi de Ciril Alexandrinul, ca fiind adevăratul teoretician al nestorianismului. Condamnat de Conciliul din Efes (supranumit Tâlhăria din Efes), în 449, este reabilitat de Conciliul Calcedon împreună cu Teodoret de Cyr și Ibas. A fost condamnat definitiv de Conciliul V ecumenic din Constantinopol în anul 553.

Scrierile lui în mare parte au fost arse.

Teodor a fost un om drept, loial, credincios prietenilor săi atât la bine, cât și la rău, însă instabil și prea încrezut în forțele proprii. Ca scriitor a fost original, bogat și un dialectician de formă, însă nu prea se îngrijește destul, care adesea este obscur și prolix.

În Exegeză, din multele sale scrieri, ni s-a păstrat un comentariu al celor XII profeți mici, un Comentar asupra lui Ioan, un Comentar asupra celor 10 epistole mici ale Sf. Pavel (afară de cele către Romani l. II, apoi Corinteni și Evrei), iar fragmente din Comentariul Faptele Apostolilor, asupra Facerii, Psalmilor, Iov, Matei, Luca, Pavel, Ioan. Multe din comentarii s-au pierdut (asupra lui Iob în doua cărți, Ecleziastul, Despre cei patru profeți mari ș. a.).

Din scrierile dogmatice se cunosc următoarele: Taine pierdute (două cărți Despre Spiritul Sfânt, păstrate în limba siriacă, într-o discuție cu episcopul macedonean din Anazarba), un tratat Despre întrupare în 15 cărți, cel mai cunoscut dintre toate, dintre care ni s-au păstrat fragmente; două tomuri (pierdute) contra lui Eolemius în 25 sau 28 de cărți, în care pledează contra anomeilor, în favorul Sf. Vasile; două tomuri contra celor care spun că oamenii sunt păcătoși prin natură, nu prin voință, în cinci cărți;; contra Sf. Ieronim și favorabile pelagienilor, din care ni s-au păstrat fragmente în Marius Mercator; un tratat în trei cărți: Contra magiei perșilor, adică împotriva dualismului persian, citat de Foție (Cod. 84), o Carte către călugări, Despre vorbirea obscură, Despre desăvârșirea lucrurilor, Despre alegorie și înțelesul istoric, Contra lui Origen, un tratat De assumente et assumpto sau Contra Apollinarium.

Epistolele lui Teodor au fost adunate în Cartea mărgăritarelor. De notat, în fine, că unele Biserici din Răsărit nestoriene se servesc de o Liturghie a lui Teodor Mopsuestenul.

Doctrina lui Teodor Mopsuestenul a rezultat din ducerea la extrem a principiilor școlii antiochiene și, fiind prea subiectiv, a neglijat Tradiția, punând înainte judecata și erudiția sa și, astfel, a deschis calea criticii raționaliste a textului; nu este de mirare că, în felul acesta, a căzut în multe greșeli. Astfel, a ajuns să reducă inspirația unor cărți din Sf. Scriptură pe care nu le considera inspirate, ci numai dotate cu o înțelepciune specială. A negat canonicitatea lui: Ezdra, Nehemia, Iov, Cântarea Cântărilor, Iacob, 2 Petru, 2, 3, ale lui Ioan, Iuda, Apocalipsul, în afară de cele deuterocanonice din care a păstrat numai Ecleziastul. A redus apoi la număr foarte restrâns profețiile mesianice.

Cu privire la greșelile Cristologice nu poate fi vorba de nici o scuză, pentru că vorbește foarte clar despre cele două persoane și spune că unirea lor este mai mult de bună-voință și armonie, iar pe de altă parte neagă în mod foarte hotărât că Dumnezeu a extins la toți oamenii păcatul lui Adam și consecințele sale, deci înclina spre pelagianism.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact