Greco-Catolic.ro

Cu Teodor Mopsuestenul începe declinul Şcolii Antiochiene. Teodor s-a născut în Antiochia, către anul 350, dintr-o familie nobilă. Prieten bun cu Sf. Ioan Gură de Aur, a urmat cu ei cursurile retorului Libanius şi l-a însoţit la mănăstirea lui Diodor. Părăsind viaţa călugărească, o îmbrăţişează din nou în urmă îndemnului Sf. Ioan (Către Teodor cel căzut). Din 369-383 a rămas elev al lui Diodor, studiind. În urma unui comentar asupra Psalmilor, scris la 20 de ani, în care reducea la minimum semnificaţia lor mesianică, şi-a manifestat pentru prima oară tendinţa sa eretică. După ce şi-a retractat cele spuse, a fost hirotonit preot de Flavian în 383, distingându-se în nouă ani (383-392) în polemica dusă oral şi în scris cu origeniştii, arienii, eunomienii şi apolinariştii, având şi în acel timp mulţi învăţăcei, între care pe Teodoret, Rufin şi Nestoriu. Prin această polemică a făcut cunoscut că adică natura divină a lui Cristos exista în el, contrar arienilor, şi a apărat integritatea şi cea omenească pe care o atacau apolinariştii, însă a greşit afirmând că în lsus Cristos sunt două persoane unite numai moral, prin graţia locuirii lui Cristos în persoanâ omenească, aşa încât Maria nu era Mama lui Dumnezeu. Această greşeală a predicat-o înainte de a deveni episcop şi se spune că Nestorie l-ar fi sfătuit să o retracteze. În anul 392, Teodor a fost consacrat episcop de Mopsuestia în Cilicia, unde pare că a răspândit erezia sa, în care calitate ia parte la Conciliul din Constantinopol din 394, unde, din cauza învăţăturii sale, atrase asupra lui atenţia împăratului Teodosie. Apoi susţine cu tărie pe Sf. Ioan Gură de Aur contra duşmanilor săi. În anul 418 primeşte la sine pe Iulian de Eclana, iar în 428 pe Nestorie, în drum spre Constantinopol; după aceea, urma lui se pierde, aşa încât se crede că a murit în acelaşi an, 428.

Mai mult decât memoria lui Diodor, a avut de suferit aceea a lui Teodor. Socotit de nestorieni şi persieni ca unul din luminarele Bisericii, a fost denunţat de Marius Mercator în 431, apoi de Ciril Alexandrinul, ca fiind adevăratul teoretician al nestorianismului. Condamnat de Conciliul din Efes (supranumit Tâlhăria din Efes), în 449, este reabilitat de Conciliul Calcedon împreună cu Teodoret de Cyr şi Ibas. A fost condamnat definitiv de Conciliul V ecumenic din Constantinopol în anul 553.

Scrierile lui în mare parte au fost arse.

Teodor a fost un om drept, loial, credincios prietenilor săi atât la bine, cât şi la rău, însă instabil şi prea încrezut în forţele proprii. Ca scriitor a fost original, bogat şi un dialectician de formă, însă nu prea se îngrijeşte destul, care adesea este obscur şi prolix.

În Exegeză, din multele sale scrieri, ni s-a păstrat un comentariu al celor XII profeţi mici, un Comentar asupra lui Ioan, un Comentar asupra celor 10 epistole mici ale Sf. Pavel (afară de cele către Romani l. II, apoi Corinteni şi Evrei), iar fragmente din Comentariul Faptele Apostolilor, asupra Facerii, Psalmilor, Iov, Matei, Luca, Pavel, Ioan. Multe din comentarii s-au pierdut (asupra lui Iob în doua cărţi, Ecleziastul, Despre cei patru profeţi mari ş. a.).

Din scrierile dogmatice se cunosc următoarele: Taine pierdute (două cărţi Despre Spiritul Sfânt, păstrate în limba siriacă, într-o discuţie cu episcopul macedonean din Anazarba), un tratat Despre întrupare în 15 cărţi, cel mai cunoscut dintre toate, dintre care ni s-au păstrat fragmente; două tomuri (pierdute) contra lui Eolemius în 25 sau 28 de cărţi, în care pledează contra anomeilor, în favorul Sf. Vasile; două tomuri contra celor care spun că oamenii sunt păcătoşi prin natură, nu prin voinţă, în cinci cărţi;; contra Sf. Ieronim şi favorabile pelagienilor, din care ni s-au păstrat fragmente în Marius Mercator; un tratat în trei cărţi: Contra magiei perşilor, adică împotriva dualismului persian, citat de Foţie (Cod. 84), o Carte către călugări, Despre vorbirea obscură, Despre desăvârşirea lucrurilor, Despre alegorie şi înţelesul istoric, Contra lui Origen, un tratat De assumente et assumpto sau Contra Apollinarium.

Epistolele lui Teodor au fost adunate în Cartea mărgăritarelor. De notat, în fine, că unele Biserici din Răsărit nestoriene se servesc de o Liturghie a lui Teodor Mopsuestenul.

Doctrina lui Teodor Mopsuestenul a rezultat din ducerea la extrem a principiilor şcolii antiochiene şi, fiind prea subiectiv, a neglijat Tradiţia, punând înainte judecata şi erudiţia sa şi, astfel, a deschis calea criticii raţionaliste a textului; nu este de mirare că, în felul acesta, a căzut în multe greşeli. Astfel, a ajuns să reducă inspiraţia unor cărţi din Sf. Scriptură pe care nu le considera inspirate, ci numai dotate cu o înţelepciune specială. A negat canonicitatea lui: Ezdra, Nehemia, Iov, Cântarea Cântărilor, Iacob, 2 Petru, 2, 3, ale lui Ioan, Iuda, Apocalipsul, în afară de cele deuterocanonice din care a păstrat numai Ecleziastul. A redus apoi la număr foarte restrâns profeţiile mesianice.

Cu privire la greşelile Cristologice nu poate fi vorba de nici o scuză, pentru că vorbeşte foarte clar despre cele două persoane şi spune că unirea lor este mai mult de bună-voinţă şi armonie, iar pe de altă parte neagă în mod foarte hotărât că Dumnezeu a extins la toţi oamenii păcatul lui Adam şi consecinţele sale, deci înclina spre pelagianism.