Duminica, 19 noiembrie 2011  
S Abdia, pf (+ sec VI îCr). S Varlaam, m (+ sec II...  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA a II-a
EPOCA A II-A, DE AUR, A LITERATURII PATRISTICE
De la Conciliul din Niceea, 325, la Conciliul de la Calcedon, 451

CAPITOLUL VII

ȘCOALA ANTIOCHENĂ

1. DIODOR DE TARS

S-a născut în Antiochia dintr-o familie bogată, către anul 320. După ce și-a terminat studiile în patrie, a studiat la Atena, apoi, întors acasă, a întemeiat o mănăstire în Antiochia, pe care a condus-o timp de 10 ani, împărtindu-și timpul între asceză și studiu. Aici a avut învățăcei pe Sf. Ioan Gură de Aur și pe Teodor Mopsuestenul. El a luptat foarte mult contra lui Iulian Apostatul, iar în timpul schismei antiochene a fost unul dintre cei mai înfocați partizani ai lui Meleție, luptând contra arienilor. A fost hirotonit preot de către Meleție în 363, apoi în 372 a fost exilat de Valente în Armenia, de unde se reîntoarce în 376, când este numit episcop de Tars, în care calitate ia parte la Conciliul ecumenic II din Constantinopol, 381, unde a fost un mare apărător al credinței catolice. A murit între anii 391-392. Diodor, ca scriitor, nu este în afară de critică, dar ca om s-a bucurat în viață de o mare stimă, fiind foarte virtuos, dezinteresat și zelos. Diodor a fost vestit pentru elocința sa și pentru marea lui erudiție. Ca scriitor neobosit, a scris o multime de opere, însă cea mai mare parte a lor s-a pierdut și le cunoaștem numai din Lexiconul lui Suidas, din Ebed-Jesu și din Sf. Ieronim (De viris illustribus), Fotie și Teodoret

Pe teren exegetic s-a distins mai mult punând bazele metodei exegetice a Școlii Antiochene, expunându-și principiile exegetice într-o scriere cu titlul Diferența dintre teorie și alegorie, pierdută.

Aici opune exegezei alegorice alexandrine o exegeză literală, care caută în Sf. Scriptură sensul real, propriu sau figurat pentru a extrage din el învățăturile morale pe care le conține. A mai scris comentarii asupra Vechiului Testament, asupra Evangheliilor, Faptele Apostolilor și Ep. I a Sf. Ioan, din care nu ni se păstrează decât unele fragmente și, poate, comentariul asupra Psalmilor, apoi o Cronică în care îndreaptă calcului lui Eusebiu cu privire la timp, pierdută.

Dintre scrierile dogmatice, foarte numeroase, nu mai avem decât puține fragmente: Foție (Biblioteca, Cod, 223, 85, 102) ne păstrează unele extrase dintr-un tratat Contra astronomilor și astrologilor despre timp; într-altul Contra Manicheilor, în 25 de cărți și Despre Spiritul Sfânt. Suidas citează alte multe scrieri, între care Despre unitatea lui Dumnezeu în Treime, Contra evreilor, Despre învierea morților, Despre suflet, Despre Providență, Despre Dumnezeu și dumnezeii, Despre natură și materie către filosoful Ephronius, Despre facerea naturilor nevăzute, Contra lui Porfiriu, Cum poate Dumnezeu, care este veșnic, să vrea și să nu vrea, Cum se poate ca Făcătorul să fie veșnic, iar lucrurile sale să fie în timp. Teodoret (H. E. IV, 22) citează o scriere a lui Contra lui Photin, Paul de Samosata, Sabeliu, Marcel de Ancira, iar Leonțiu Bizantinul una Contra nestorienilor și eutichienilor: un tratat Contra apolinariștilor și, în fine, amintită de Ebed-Jusu (Assemani, Bibliot. Orient. III, l, 28-29), Despre întrupare.

Principalul motiv ai dispariției scrierilor lui Diodor a fost condamnarea lui Nestorie și a lui Teodor Mopsuestenul, Diodor fiind considerat ca părinte al greșelilor lor. De fapt, combătând pe Apolinarie, a exagerat și sens contrar. În ce privește întruparea Domnului, are expresii incorecte, în care pare că afirmă o unire morală între cele doua naturi în Cristos. În Cristologie, pentru Diodor, Fecioara Maria este Născătoare de om, nu de Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu a luat pe Fiul lui David, în care a sălășluit ca într-un templu (l. G. Coman, Patrologie, l, București, 1956, p. 191). Omul născut din Maria nu este Fiul lui Dumnezeu, prin fire, ci prin har. Avem aici ideile principale ale nestorianismului și, uneori, și formularea lor clasică. Sf. Ciril l-a denunțat pe Diodor ca prim autor al nestorianismului. Greșelile lui Diodor provin din faptul că el a trebuit sa apere și contra arienilor și contra apolinariștilor integritatea fie a naturii divine, fie a naturii omenești a lui Cristos; astfel, a exagerat, uneori prea mult. În orice caz, a fost condamnat mai târziu în Sinodul din Constantinopol din 448 și din Antiochia în 508, fiind cruțat de cel din 553.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact