Greco-Catolic.ro

S-a născut în Antiochia dintr-o familie bogată, către anul 320. După ce şi-a terminat studiile în patrie, a studiat la Atena, apoi, întors acasă, a întemeiat o mănăstire în Antiochia, pe care a condus-o timp de 10 ani, împărtindu-şi timpul între asceză şi studiu. Aici a avut învăţăcei pe Sf. Ioan Gură de Aur şi pe Teodor Mopsuestenul. El a luptat foarte mult contra lui Iulian Apostatul, iar în timpul schismei antiochene a fost unul dintre cei mai înfocaţi partizani ai lui Meleţie, luptând contra arienilor. A fost hirotonit preot de către Meleţie în 363, apoi în 372 a fost exilat de Valente în Armenia, de unde se reîntoarce în 376, când este numit episcop de Tars, în care calitate ia parte la Conciliul ecumenic II din Constantinopol, 381, unde a fost un mare apărător al credinţei catolice. A murit între anii 391-392. Diodor, ca scriitor, nu este în afară de critică, dar ca om s-a bucurat în viaţă de o mare stimă, fiind foarte virtuos, dezinteresat şi zelos. Diodor a fost vestit pentru elocinţa sa şi pentru marea lui erudiţie. Ca scriitor neobosit, a scris o multime de opere, însă cea mai mare parte a lor s-a pierdut şi le cunoaştem numai din Lexiconul lui Suidas, din Ebed-Jesu şi din Sf. Ieronim (De viris illustribus), Fotie şi Teodoret

Pe teren exegetic s-a distins mai mult punând bazele metodei exegetice a Şcolii Antiochene, expunându-şi principiile exegetice într-o scriere cu titlul Diferenţa dintre teorie şi alegorie, pierdută.

Aici opune exegezei alegorice alexandrine o exegeză literală, care caută în Sf. Scriptură sensul real, propriu sau figurat pentru a extrage din el învăţăturile morale pe care le conţine. A mai scris comentarii asupra Vechiului Testament, asupra Evangheliilor, Faptele Apostolilor şi Ep. I a Sf. Ioan, din care nu ni se păstrează decât unele fragmente şi, poate, comentariul asupra Psalmilor, apoi o Cronică în care îndreaptă calcului lui Eusebiu cu privire la timp, pierdută.

Dintre scrierile dogmatice, foarte numeroase, nu mai avem decât puţine fragmente: Foţie (Biblioteca, Cod, 223, 85, 102) ne păstrează unele extrase dintr-un tratat Contra astronomilor şi astrologilor despre timp; într-altul Contra Manicheilor, în 25 de cărţi şi Despre Spiritul Sfânt. Suidas citează alte multe scrieri, între care Despre unitatea lui Dumnezeu în Treime, Contra evreilor, Despre învierea morţilor, Despre suflet, Despre Providenţă, Despre Dumnezeu şi dumnezeii, Despre natură şi materie către filosoful Ephronius, Despre facerea naturilor nevăzute, Contra lui Porfiriu, Cum poate Dumnezeu, care este veşnic, să vrea şi să nu vrea, Cum se poate ca Făcătorul să fie veşnic, iar lucrurile sale să fie în timp. Teodoret (H. E. IV, 22) citează o scriere a lui Contra lui Photin, Paul de Samosata, Sabeliu, Marcel de Ancira, iar Leonţiu Bizantinul una Contra nestorienilor şi eutichienilor: un tratat Contra apolinariştilor şi, în fine, amintită de Ebed-Jusu (Assemani, Bibliot. Orient. III, l, 28-29), Despre întrupare.

Principalul motiv ai dispariţiei scrierilor lui Diodor a fost condamnarea lui Nestorie şi a lui Teodor Mopsuestenul, Diodor fiind considerat ca părinte al greşelilor lor. De fapt, combătând pe Apolinarie, a exagerat şi sens contrar. În ce priveşte întruparea Domnului, are expresii incorecte, în care pare că afirmă o unire morală între cele doua naturi în Cristos. În Cristologie, pentru Diodor, Fecioara Maria este Născătoare de om, nu de Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu a luat pe Fiul lui David, în care a sălăşluit ca într-un templu (l. G. Coman, Patrologie, l, Bucureşti, 1956, p. 191). Omul născut din Maria nu este Fiul lui Dumnezeu, prin fire, ci prin har. Avem aici ideile principale ale nestorianismului şi, uneori, şi formularea lor clasică. Sf. Ciril l-a denunţat pe Diodor ca prim autor al nestorianismului. Greşelile lui Diodor provin din faptul că el a trebuit sa apere şi contra arienilor şi contra apolinariştilor integritatea fie a naturii divine, fie a naturii omeneşti a lui Cristos; astfel, a exagerat, uneori prea mult. În orice caz, a fost condamnat mai târziu în Sinodul din Constantinopol din 448 şi din Antiochia în 508, fiind cruţat de cel din 553.