Greco-Catolic.ro

Sfântul Ciril s-a născut între anii 313-315, îmbrătişând de timpuriu monahismul. A fost hirotonit preot după 30 de ani, în 343, de episcopul Maxim al Ierusalimului, căruia i-a urmat mai târziu în scaun, recunoscut că a fost consacrat canonic şi de Conciliul din Constantinopol, la anul 382 şi, la cererea acestui Conciliu, şi de către Papa Damasus. La început a fost numit ca preot, pentru instruirea catehumenilor, apoi de la anul 384, devenind episcop, cu conducerea diecezei Ierusalimului. Imediat a venit în conflict cu mitropolitul său, Acaciu de Cezareea Palestinei, arian, pentru probleme de jurisdicţie, acesta pretinzând că numai el are dreptul să convoace Conciliul şi să consacre pe toţi episcopii din Palestina, întrucât, în Conciliul din Niceea 325, canonul 7 a fost prevăzut că Ierusalimul este episcopat sufragan Mitropoliei din Cezareea Palestinei. A mai avut probleme şi conflicte cu acest mitropolit Acaciu şi pe teme de credinţă, întrucât acesta era arian, eusebian. Cu toate că Ciril nu era de acord cu termenul homoousios, care favoriza sabelianismul, era partizan al Conciliului din Niceea, 325 şi al Sf. Atanasie, în timp ce Acaciu era homeian. Acesta reuşeşte să-l depună şi să-l exileze în anul 357. Sf. Ciril se îndreaptă spre Tars, de unde se va reîntoarce în 359. Însă în anul 360 a fost exilat din nou, în urma unui Conciliu din Constantinopol, rămânând în exil până pe timpul lui Iulian, când asistă la miracolele întâmplate cu încercarea de reclădire a Templului din Ierusalim de către Iulian Apostatul. Sub Valens a fost exilat a treia oară, 367, rămânând în exil până la 379, când se reîntoarce, sub împăratul Teodosie, la Ierusalim; în anul 381 ia parte la Conciliul ecumenic II din Constantinopol, unde este cinstit de toţi episcopii prezenţi. Episcopii Sinodului din Constantinopol, 381, scriseră Papei acest omagiu: Noi vă facem de asemenea cunoscut că episcopul bisericii din Ierusalim, această mama a tuturor bisericilor, este reverendul preaiubitorului de Dumnezeu, Ciril, care a fost consacrat canonic de episcopii provinciei sale şi a susţinut în diverse locuri numeroase acţiuni de combatere a arianismului. A murit în 18 martie 386. A fost declarat doctor al Bisericii în anul 1882 de Papa Leon al XIII-lea. Unii autori au pus la îndoială ortodoxia Sf. Ciril cu privire la dogma Sf. Treimi, invocând relaţiile sale cu homoiusienii. însă această acuză se poate aduce şi celorlalţi niceeni, Sf. Atanasie, Sf. Vasile, care au căutat şi ei să se apropie de homoiusieni. Cu atât mai mult trebuie respins acest lucru, cu cât prigoana pe care a suferit-o Sf. Ciril se datoreşte duşmăniei sale faţă de arianism.

Cu toate că admite în Cateheza LX divinitatea Fiului, nu întrebuinţează expresia homoousios din teamă de sabelianism, ca şi Eusebiu.

Sf. Ciril nu este un spirit superior, nici un scriitor original şi nu a jucat un rol de frunte în controversele trinitare, ci mai mult un catehist, un predicator popular, clar, foarte apreciat de popor. Opera sa principală o constituie cele 24 Cateheze, care sunt o serie de instrucţiuni făcute catehumenilor sau neobotezaţilor (neofiţilor) pentru a le explica Simbolul credinţei şi a-l instrui în, adevărurile de credinţă. Prima cateheză este pregătitoare, arătând în 18 capitole despre dispoziţiile cu care trebuie să vină fiecare la acest curs, dar şi stima ce o datorează învăţăturii pe care şi-o însuşesc. Următoarele 18, numite Catehezele celor care vreau să fie iluminaţi, adică adresate celor care vreau să fie botezaţi, ţinute în Paresimi, explică, articol cu articol, Simbolul baptismal întrebuinţat la Ierusalim. Primele 4 tratează despre: păcat, pocăinţă, botez şi credinţă, iar celelalte expun Simbolul apostolic. Ultimele 5, numite mistagogice, ţinute neofiţilor în timpul săptămânii Paştilor, tratează despre Tainele de iniţiere creştină pe care neoiluminaţii, deja botezaţi, trebuie să le primească, adică şi ceremoniile de după Botez, Sf. Mir şi Sf. Euharistie. Aceste cateheze au fost ţinute între anii 343-348 şi sunt de cea mai mare importantă pentru a cunoaşte dogma şi cultul la jumătatea secolului al IV-lea. Ele redau toate câte trebuie sa le creadă credincioşii, lăsându-se la o parte chestiunile grele şi expunând totul într-o forma vie şi simplă. Ele sunt de cea mai mare importantă şi pentru descrierea amănunţită a riturilor sacramentale cuprinse în catehezele mistagogice (de iniţiere). În acestea, se poate observa caracterul euharistic care le stăpâneşte. Ultimele doua, despre Euharistie şi Sf. Liturghie, sunt de cea mai mare importantă pentru dogma. În Cateheză XX, l spune: Când deci Însuşi a rostit şi a zis despre pâine: Acesta este Trupul Meu, cine va mai îndrăzni să se mai îndoiască?, iar în V. 9: Ceea ce pare pâine, nu este pâine, deşi are gust sensibil, ci Trupul lui Cristos, ceea ce este vin, nu este vin, deşi aşa pare la gust, ci Sângele lui Cristos. Şi în Cateheza a XIII-a explica Sf. Liturghie, amintind, între altele şi spălarea mâinilor, sărutul păcii, Sfânt, Sfânt, Sfânt, invocarea Sfântului Spirit (Epicleza), pomenirea morţilor şi a viilor, cuminecarea sub doua specii. Această expunere a Sf. Liturghii în Cateheză XXIII, după cum se săvârşea la Ierusalim în sec. IV, este cel mai bogat document liturgic al antichitătii creştine. Simbolul pe care-l explica Sf. Ciril este cel al Bisericii din Ierusalim, redactare anterioară celui din Niceea, 325, mai complet decât cel niceean, incluzând şi într-un Spirit Sfânt, deci o redactare (formula intermediară), intre Simbolul Apostolilor (roman) şi cel niceean. După unele opinii, Sinodul Niceo-Constantinopolitan din 385 ar fi chiar Simbolul din Ierusalim care, la acea data, exprima clar şi precis credinţa niceeană şi cuprindea formule îndreptate contra macedonienilor (pneumatomahilor).

Trei Sacramente; Botezul, Mirul, Euharistia sunt prezentate cu amănunte în structura lor şi felul cum sunt aplicate de către Sf. Ciril din Ierusalim în catehezele sale. Sf. Liturghie a Sf. Ciril este cea din Ierusalim din secolul al IV-lea, cu prezenţa reală a lui Isus Cristos în Sf. Euharistie ca jertfă. În afară de aceste Cateheze, mai avem de la Sf. Ciril o omilie întreagă despre Slăbănogul din Vitezda, câteva fragmente asupra Evangheliei lui Ioan şi o scrisoare către împăratul Constanţiu, în care descrie apariţia unei cruci luminoase pe muntele Golgotei până la cel al Măslinilor, apărută la Rusaliile anului 357, el fiind martorul ocular al acestui eveniment miraculos.