Luni, 20 noiembrie 2011  
S Grigore Decapolitul, c (+ 842). S Proclu, aep (+...  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA a II-a
EPOCA A II-A, DE AUR, A LITERATURII PATRISTICE
De la Conciliul din Niceea, 325, la Conciliul de la Calcedon, 451

Capitolul IV

SCRIITORII DIN PRIMUL MONAHISM

Mulți dintre primii călugări eremiți sau chinoviți din Egipt au fost scriitori pareneuci, dușmani ai manicheismului ce atunci se năștea. Primul anahoret a fost Sf. Pavel Anahoretul.

1. SF. ANTONIE CEL MARE (251-356)

A scris, după mărturia Sf. Anastasie, mai multe epistole, dintre care se păstrează în original numai una, adresată starețului Teodor și călugărilor săi, despre penitent; altele, mai multe, sunt pierdute. Alte scrieri care i se atribuie nu sunt autentice. El a ieșit din ermitajul (sihăstrie) său numai de două ori.

2. SFÂNTUL PAHOMIE (292-346)

SFÂNTUL PAHOMIE (292-346), întemeietorul Chinoviților Egiptului, a scris în limba coptă o regulă pentru călugării lui pe care Sf. Ieronim a tradus-o în latină prin anul 404. Ne-a lăsat și Anaforaua, adică rugăciunile la Sf. Liturghie. Urmașii Sf. Pahomie: Orsies (+ 368) și Teodor (+ 380) ne-au lăsat, Doctrina instituției monahilor îmbogățind prima Regulă.

3. SF. MACARIE EGIPTEANUL

SF. MACARIE EGIPTEANUL sau CEL BĂTRÂN (300-390), călugăr în Retis sau Nitria, a fost unul dintre cei mai vestiți călugări din acest deșert, căruia i se atribuie 50 de omilii spirituale, admirabile nu atât pentru forma, cât mai ales pentru profunzimea lor ascetică și mistică. I se mai atribuie și alte scrieri, epistole, Apoftegmi (= sentințe) și rugăciuni. Contemporan cu el a fost MACARIE ALEXANDRINUL (295-393), călugăr tot din Retis, căruia i se atribuie unele sentințe și o Cuvântare despre ieșirea sufletelor.

4. SERAPION

SERAPION, primul călugăr și abate, ales prin 338 episcop de Thmuis (Tunis), prieten al Sf. Atanasie și mărturisitor al credinței sub împăratul Constanțiu (+ 363), numit din cauza științei sale scholasticul, a scris diferite epistole, dintre care numai două se păstrează, apoi despre titlurile Psalmilor, scriere pierdută și o altă carte (Adversus Manichaeos), păstrată în cea mai mare parte. În 1898 a fost descoperit la muntele Athos Euhologiul lui Serapion (Euchologium Serapionis), care conține 30 de rugăciuni de cea mai mare importanță cu privire specială la Sf. Taine și o scrisoare a sa afirmând consubstanțialitatea persoanelor Sf. Treimi.

5. EVGARIE PONTICUL (346-399)

Ordinat lector de Sf. Vasile și, prin 379, diacon, de Sf. Grigore Teologul, a trăit multă vreme în Bizanț sub Sf. Grigore Teologul și Nectarie, distingându-se ca predicator și polemist, apoi ultimii ani i-a petrecut în deșertul Skeus. Spirit foarte cult, a fost un mare origenist în Antimheticus, păstrați în siriacă și armeană, și opt cărți, în care îi învăța pe pustnici să lupte contra celor opt păcate capitale. Textul lor original s-a pierdut, însă poate fi reconstituit cu ajutorul fragmentelor latine-siriace. Apoi a lăsat patru colecții de sentințe spirituale Rerum monachalium rationes juxta quietem sau Despre nesimțire și alte scrieri inedite (Ghenadius, De viris illustribus, 11). Din aceste scrieri rezultă că Evagrie Ponticul a apărat unele greșeli ale lui Origen cu privire la preexistența sufletelor, la apocatastasis, din care cauză a fost condamnat, împreună cu Origen, în conciliile ecumenice V, VI, VII și VIII. Operele lui sunt însă de mare importanță istorică.

6. PALADIU (363-430)

Episcop de Elenopolis din Bytinia, către anul 400 a fost exilat de către Arcadie pentru că I-a apărat pe Sf. Ioan Gură de Aur, până în 417 când a fost făcut episcop de Aspona în Galatia. Către 420 publică o serie de. biografii de călugări, mai ales din Egipt, Libia, Mesopotamia, Palestina, Siria, însă și din Roma și Campania, scriere dedicată lui Lausus, mare șambelan al împăratului Teodosie al II-lea, din care cauză este cunoscută sub numele Historia Lausiaca. Această scriere este de cea mai mare importantă pentru istoria monahismului, precum și cu privire la literatura posteusebiană. Tot lui i se atribuie în mod sigur un Dialogus de vita Chrysostomi, scris în exil prin 408, cuprinzând importante date ale activității sfântului până la moartea sa în 407.

7. DIDIN CEL ORB (313-398)

Didin a fost acela care a continuat Școala Alexandrină mai mult decât Eusebiu și Sf. Atanasie. S-a născut în Alexandria la 313 și a avut nefericirea ca, de la vârsta de patru ani, să-și piardă vederea. Cu toate acestea, s-a apucat de studiu și, mulțumită muncii sale continue, memoriei sale bune, a ajuns unul dintre cei mai mari învățați ai vremii lui, fiind foarte bine pregătit nu numai în Filosofie și Teologie, dar și în Geometrie, Aritmetică și Astronomie. Sfântul Antonie, Paladiu, Evgarie, Sf. Ieronim și Rufin țin să-i asculte lecțiile. Nu știm precis când a luat conducerea Școlii din Alexandria, dedicând peste 50 de ani de viața acestei școli. A rămas întotdeauna laic și celib, murind la vârsta de 85 de ani. Didin a fost un om cu natură calmă, liniștită, de o credință profundă și o evlavie vie. Același spirit îi dovedește și în scrierile sale. Puțin original, el strălucește nu atât prin inteligența sa, cât prin memoria sa. Cu privire la fond, el îi urmează pe Origen, împărtășindu-i și multe din greșeli, așa încât scrierile sale au fost condamnate împreună cu ale maestrului său, cu ale lui Evgarie în Conciliul al V-lea ecumenic la 553. Din această cauză, cea mai mare parte din scrierile sale au pierit. Cu privire la forma, stilul lui e prolix, exprimarea neglijată, face multe digresiuni, ceea ce se explică și prin faptul că, fiind orb, nu și-a putut revizui lucrările pe care era silit să le dicteze.

Opera sa exegetică a pierit aproape în întregime. Didin a compus numeroase comentarii asupra Vechiului și Noului Testament, interpretând Scriptura după alegorismul origenist. Din toate comentariile lui, nu ne-au mai rămas decât unele fragmente. Comentariu asupra epistolelor catolice, publicat în latinește de Cassiodorus, nu este al lui Didin, ci este din secolul al VI-lea.

Capodopera lui Didin este De Trinitate, în trei cărți, opera realizată între 392-397, fiind cea mai matură lucrare a sa. În prima parte apără, contra arienilor, consubstanțialitatea Fiului; în a doua pe a Sf. Spirit, contra macedonienilor; în a treia, după ce recapitulează amândouă cărțile, rezolvă obiecțiunile biblice mai însemnate. Învățătura cuprinsă în această opera este catolică.

De Spiritus Sancti, păstrată numai în traducerea latină făcută de Sf. Ieronim, e un tratat contra macedonienilor în 59 de capitole, pe care l-a folosit și Sf. Ambrosie în tratatul său Despre Sf. Spirit din 381. În el se ocupă cu dovedirea consubstanțialității Sf. Spirit, apoi cu purcederea lui de la Tatăl și de la Fiul. În Contra Manichaeos, 18 capitole, combate pe acești eretici cu argumente filosofice. Lucrarea a fost contestată de mulți.

Volumul despre dogme și două cărți contra arienilor, pe care le amintește Sf. Ieronim (De viris illustribus, 120), a fost adăugat în mod greșit ca fiind cartea a patra și a cincea din Contra lui Eunomiu a Sf. Vasile, însă critica recentă îl atribuie lui Didin (P. G. 29, 671).

Dintre lucrările pierdute mai amintim Sectarum volumen (contra sectanților) pe care el însuși îl amintește; Despre Sf. Spirit și un comentariu asupra operei lui Origen Peri-Archon (Despre principii) în care îl apără pe marele alexandrin.

Într-o altă scriere, după mărturia Sf. Ieronim, învăța preexistența sufletelor și închiderea lor în trupuri pentru pedeapsă și ispășire.

Doctrina lui Didin, mai ales la Sf. Treime, este foarte importantă, fiindcă folosește formula foarte precisă Mia ousia, treis ipostasies - una substanță în trei persoane. În Cristologie, Didin dovedește că în Cristos sunt două voințe, fiind două naturi, în timp ce persoana este numai una. El îl numește pe Sf. Petru corifeul apostolilor, cap al lor și având, între ei, primatul (Despre Sf. Treime, II, 10). Pentru Sf. Mir, semnul lui Cristos în frunte, spune că este rezervat episcopului, fiind deosebit de Botez. Didin a fost ultimul dascăl al Școlii Alexandrine, fiindcă, din anul 395, Rodon a transferat-o în Sida Pamfiliei. Arianismul, pe care mulți îl considerau ca o consecință a origenismului, i-a micșorat creditul, iar alegorismul exagerat al lui Didin a fost înlocuit cu principiile antiochiene, care păreau mai sigure.

8. SINESIU DE CIRENE (370-413) (Cyrenaica)

Sinesiu de Cirene (sau Ptolemaida-Egipt) s-a născut în acest oraș dintr-o familie păgână, prin 370. Studiile și le-a făcut în Alexandria, unde a ascultat-o pe vestita filosoafă neoplatonică Hypatia. Către 399 a fost trimis de către concetățenii săi la curtea împăratului Arcadie pentru a apără diferitele interese publice, ceea ce și făcu, obținând rezultate frumoase. Reîntors în patrie, se căsători cu o creștină cu gândul de a-și petrece restul vieții la țară, între cărți. Însă în 409, deși era numai catehumen, după moartea episcopului, poporul îl alese urmaș al său, ceea ce Sinesiu primește numai cu greu. Ca episcop, a căutat să-și facă întotdeauna datoria cu generozitate, mai ales îndulcind mizeria poporului cauzată de năvălirile barbare. Învățăturile creștine nu au pătruns niciodată suficient în sufletul său, deși, după ce a ajuns episcop, credința creștină predomina în viața lui cuprinsă de o evlavie și un spiritualism creștin elevat. Moare în anul 415 în Ptolemaida.

Cele mai multe scrieri pe care le avem de la Sinesiu sunt din perioada păgână a vieții sale, care, deși nu sunt importante pentru Patrologie, sunt de cea mai mare importantă pentru Filologie și Istorie (Cuvântare despre datoriile suveranului, Povestiri egiptene, Despre Providență, Dion Chrysostomul, Despre visuri, ș. a. din perioada anterioară episcopatului). Nici din perioada creștină nu avem scrieri importante credinței: 156 de epistole de înaltă perfecțiune literară, conținând teme istorice, geografia Pentapolei libeniene sau Cyrenaica, două discursuri asupra unor evenimente profane, doua omilii rămase numai fragmente, iar dintre imnurile sale (10) numai 7 și 9 sunt net creștine (Sf. Treime, Venirea Magilor).




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact