Duminica, 24 septembrie 2011  
S Tecla, m (+ sec I)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA a II-a
EPOCA A II-A, DE AUR, A LITERATURII PATRISTICE
De la Conciliul din Niceea, 325, la Conciliul de la Calcedon, 451

CAPITOLUL III

PRINCIPALII APĂRĂTORI AI CREDINȚEI NICEENE ÎN ORIENT ȘI OCCIDENT

B. ÎN OCCIDENT

Majoritatea luptătorilor contra arianismului au rămas în ortodoxie, cu excepția lui Lucifer de Cagliari.

1. OSIUS, EPISCOP DE CORDOVA

OSIUS, EPISCOP DE CORDOVA (Spania, între anii 256-357), încă din 297 a fost supranumit Atanasie al Occidentului, el prezidând, ajutat de preoții romani Vitus și Vincențiu, Conciliul ecumenic de la Niceea (325) și cel din Sardica (342), delegat al Papei Silvestru I, figurând întotdeauna primul în listele semnăturilor cu Părinții conciliari și devenind toată viața sa unul dintre principalii apărători ai hotărârilor Conciliului Niceean în Apus, prin cuvântul, acțiunile și scrierile sale. El a apărat formula homoousios, Fiul este consubstanțial Tatălui, adică unitatea în ce privește natura și distincția în ceea ce privește persoanele divine. La vârsta de aproape 100 de ani, i-a scris împăratului Constanțiu (urmașul fratelui său Constantin, catolic), curajos, apărând credinta Niceeană, deși era suferind.

2. SFÂNTUL EUSEBIU

Episcopul orașului Vercelli, în 340 a fost exilat, după Conciliul din Milan (355), în diverse regiuni ale Orientului (Palestina, Capadochia, Egipt), revenind sub domnia lui Iulian (365) în dieceza sa și luptând cu vorba și cu fapta împotriva arianismului. A murit în 370, fiind cinstit ca un martir. El a tradus și a răspândit Comentariul asupra Psalmilor scris de Eusebiu de Cezareea. De la el se păstrează o copie a Sfintei Evanghelii, scrisă cu mâna proprie, precum și trei scrisori cu privire la arianism.

3. MARIUS VICTORIN

Născut în Africa, spre 300, rector la Roma unde lecțiile și scrierile sale dobândiră o mare reputație, se converti în anul 355 și compuse diverse opere asupra problemelor religioase: Adversus Arium libri IV; De Generatione divini Verbi: De homoousios recipiendo, tustrele contra arianismului, însă foarte obscure, putând fi înțelese doar de erudiți, fiindcă el respingea erezia ariană de pe poziții filosofice neoplatoniciene. Comentariile lui asupra epistolelor (Galateni, Filipeni, Efeseni), spune Sf. Ieronim, îl arată ca autor lipsit de studii teologice. Lui i se atribuie și doua tratate contra manicheilor și două imnuri asupra Sfintei Treimi (F. Cayre A. A-, op. cit. l, 321).

4. SFÂNTUL ZENON

Episcopul Veronei (362-380) se remarcă atât prin caritatea sa, cât și prin lupta contra păgânismului și arianismului, concretizată în predicile sale, 93 la număr, din care 16 au o mare valoare literară și doctrinală, îndeosebi cu privire la Sf. Treime și la Sf. Vergură. Limbajul îl trădează ca fiind autor african.

5. PHEBAD, EPISCOP DE AGEN

A scris în 357 o critică viguroasă contra arianismului, Liber contra arianos, inspirându-se din Tertulian și Sf. Ilarie.

6. LUCIFER DE CAGLIARI

Un caracter violent și dur, spirit pur cultivat, folosind limbajul popular, după eșecul Conciliului din Arles (353), Papa Liberiu l-a trimis în 354 în misiune cu Eusebiu de Vercelli pe lângă împăratul Constanțiu. Rezistând curajos în fața împăratului, a fost exilat șase ani în Orient, după care a revenit la Antiochia unde l-a consacrat pe preotul Paulin, care se opunea de fapt partidei catolice, eustațiene și episcopului Meletie. Prin intransigența sa față de arieni, pe timpul împăratului Iulian și ulterior, a îngreunat opera împăciuitoare a Sf. Atanasie și a făcut o noua schismă, o adevărată sectă cu școală proprie, rămânând în ea până la moarte. Scrierile sale, compuse între 355-361 sunt invective contra împăratului Constanțiu. În ele, Lucifer nu dovedește mare cultură, evitând orice discuții, pentru că socotește că nu trebuie să se discute cu ereticii și dă mai multe norme practice ce trebuiesc opuse ereziei. Astfel, în De non conveniendo cum haereticis îl ceartă pe Constanțiu, împărat care a căutat să-i împace pe catolici și pe arieni. De regibus apostaticis e o lucrare în care îi arată lui Constanțiu, cu exemple biblice, că este zadarnică încrederea sa în bunăstarea domniei lui și că toleranța divină va sfârși printr-o aspră pedeapsă asupra lui. În lucrarea sa Pro S. Athanasio arată cu exemple biblice nedreptatea condamnărilor sale, fără sa fi fost ascultat. În De non parcendo în Deus deligentibus arată împăratului, supărat de celelalte scrieri ale sale, că un preot nu trebuie sa aibă nici o considerație fată de un rege eretic, iar în Moriendum esse pro Dei Filio declara împăratului că este gata să sufere și moartea pentru credință. Aceste scrieri ale sale sunt de cea mai mare importantă pentru cunoașterea vechii latine clasice, precum și a limbii latine vulgare de care s-a folosit scriitorul. Din punct de vedere teologic, ele nu prezintă mare valoare, atât doar că și el afirmă cu tărie independenta Bisericii de orice putere lumească. Dintre învățăceii lui Lucifer sunt citați preoții romani Faustin și Marcelin, care au scris o apologie adresară împăraților Valentinian I, Teodosie și Arcadie (384) cu titlul De confesione verae fidei et ostentatione sacrae communionis în care cer protecția împăratului față de ostilitatea manifestată de catolici către luciferiani. Faustin a mai scris și un tratat De Trinitate sive fide adversus arianos, dedicat împărătesei Flacilla (380), căreia îi urmează o mărturisire de credință: Fides Theodosio oblata. Ambele sunt catolice.

7. PAPA LIBERIU (352-366)

Apărător al Sf. Atanasie la începutul pontificatului său și al credinței nicenieene contra politicii ariene (355-358). Împreună cu Sf. Ilarie și Sf. Atanasie sprijiniră partida homoousiană contra arienilor radicali, iar spre sfârșitul vieții restaurarea niceeană. Punctul obscur în viața acestui papă îl constituie conduita lui în exil (357), când, în scrisoarea Studens paci adresată orientalilor, arată că s-a separat de Sf. Atanasie, care a refuzat să apară la un conciliu convocat la Roma în 352 și că accepta ca și catolică formula I-a a Conciliului de la Sirmium (Panonia), din 350, destul de neclară, dar antiariană, spre deosebire de următoarele formule de credință de la Sirmiu (a doua în 357, a treia semiariană din 358, a patra din 359), ariene și semiariene, ceea ce ar afecta infailibilitatea pontificală. Sf. Sozomen și Sf. Ilarie arată că Papa Liberiu n-a semnat nici o formula contrară credinței niceene homoousios, deși împăratul Constanțiu l-a batjocorit și, după reîntoarcerea la Roma din exil, l-a obligat să conducă Biserica in solidum cu un oarecare Papa ales, Felice, pe care poporul l-a alungat, primindu-l pe Liberiu cu mult entuziasm la Roma.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact