Duminica, 24 septembrie 2011  
S Tecla, m (+ sec I)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA A II-A
EPOCA A II-A, DE AUR, A LITERATURII PATRISTICE
DE LA CONCILIUL DIN NICEEA, 325, LA CONCILIUL DE LA CALCEDON, 451

Capitolul XV

ȘCOALA DIN LERINS

1. SF. PROSPER

Aproape în același timp când Sf. Augustin întemeia în Africa diferite mănăstiri, se întemeiau altele în Provence (Francia) și în Aquitania, între care deveniră faimoase Sf. Victor din Marsilia și Sf. Onorat din insula Lerins. Întemeierea lor pare că se datorește călugărilor antiocheni, pentru că în Teologia vieții mănăstirești se observa o tendință antiochenă destul de pronunțată. Scriitorii din această școală s-au opus doctrinei Sf. Augustin despre grație, cum de altfel s-au opus și călugării din Adrumetus.

Această tendință a fost combătută de Sf. Prosper.

Întemeietorul mănăstirii Sf. Victor din Marsilia a fost Sf. Ioan Casianul.

2. SFÂNTUL IOAN CASIANUL (360-435)

Sf. Ioan Casianul s-a născut pe la anul 360 în Scithia Minor, localitatea Casimeea de azi, din Dobrogea, dintr-o familie cu stare bună și a făcut studii de literatură clasică (Virgiliu, Horațiu, Salustiu, Cicero etc) în vreo școală de pe litoralul Mării Negre. Și-a început noviciatul probabil într-o mănăstire din regiune, de unde a plecat, împreună cu fratele său de suflet Gherman, la locurile sfinte și s-au așezat într-o mănăstire din apropierea Bethleemului. Aici s-a deprins cu trăirea vieții călugărești. Peste câțiva ani, a plecat, tot însoțit de Gherman, în Egipt, la așezămintele monahale de la Panephysis, Thennesissis, Khelia, Scete, cercetând acolo un mare număr de călugări deplin formați. Foarte probabil că l-a cunoscut și pe Evgarie Ponticul, adept al lui Origen, scriitor bisericesc clasic celebru. Din Egipt, Ioan Casian a revenit în Palestina, iar de aici a plecat la Constantinopol, unde a fost hirotonit ierodiacon de Sf. Ioan Gură de Aur, pe lângă care a rămas până la al doilea exil (404). Când Sf. Ioan, căzut în dizgrație, a fost exilat, Ioan Casianul, în 405, a plecat la Roma, ducând cu el un mesaj din partea clerului și a poporului drept credincios din Constantinopol adresat Papei Inocențiu I, cu rugămintea să intervină în favoarea Sf. Ioan Gură de Aur, ceea ce a și făcut. De la Roma a plecat la Marsilia, a fost hirotonit ieromonah și s-a consacrat unei vieți pline de zel și acțiuni creștine de organizare a vieții monahale, întemeind două mănăstiri, una de bărbați - Sf. Victor - și alta de călugărițe, în jurul anului 415. În însemnările autobiografice, Sf. Ioan Casianul mărturisește că în copilărie a trăit între călugări, ale căror îndemnuri le auzea și ale căror exemple le vedea, în Dobrogea noastră. Experiența sa monahală s-a îmbogățit cu călătoriile în Palestina, Egipt și Constantinopol, pe care le-a descris spre sfârșitul vieți. De la Sf. Ioan Casianul, considerat adevăratul părinte al monahismului în Franța, ne-au rămas câteva opere:

1. Despre așezămintele mănăstirești cu viată de obște și despre remediile contra celor opt păcate principale, în 12 cărți (De institutionis cenobiorum et de octo principalium vitierum remediis libri XII). În primele patru cărți, care sunt precedate de o scrisoare a unui episcop, Castor, către Sf. Ioan Casianul și de o Prefață ca răspuns către Castor, aflăm un mare număr de persoane și de fapte, mai ales monahale, văzute și trăite de Ioan Casianul și fratele său Gherman la călugării vestiți pe care i-au vizitat în Palestina și Egipt. El expune problemele vieții mănăstirești arătând îmbrăcămintea monahală, rugăciunile de noapte, cântările de psalmi, condițiile primirii fraților în mănăstire și, mai ales, ascultarea, smerenia de care dădeau dovadă călugării vizitați. În celelalte opt cărți tratează cele opt păcate principale: lăcomia (pântecelui și toate viciile legate de ea); desfrânarea sau patima cărnii; duhul) argirofiliei sau a iubirii de bani; mania, tristețea, trândăvia cu multele ei înfățișări, gloria deșartă și mândria. Autorul arată și mijloacele prin care le putem combate, și anume: virtuțile smereniei, răbdării, recunoștinței, afirmând că smerenia este începutul chemării și a mântuirii noastre; puterea ei nu stă în noi sau în faptele noastre, ci noi suntem mântuiți prin darul și harul lui Dumnezeu. Această scriere cunoscută la 420 a avut un rol covârșitor în organizarea monahismului apusean din epoca patristică. Ea a constituit farul orientativ după care Sf. Benedict de Nursia a scris regulile monahale pentru mănăstirile din Apus, după cum Sf. Vasile cel Mare le-a scris pentru răsăriteni.

A doua scriere a Sf. Cassianus, Colațiuni sau convorbiri cu Părinții în 24 de cărți, scrisă între 420-429, reproduce convorbirile avute de Ioan Casianul și Gherman, cu vestiții monahi ai Egiptului în ultimii 15 ani ai veacului al IV-lea. El arată că scopul monahului este dobândirea împărăției cerurilor, de aceea trebuie să evite toate excesele, să păstreze calea de mijloc, să se lapede de bogății și păcate. El precizează că între liberul arbitru și har este colaborare, nu contradicție. În Avva Daniil vorbește despre pofta trupului și a sufletului, despre rolul voinței noastre în învingerea poftei, despre rugăciune și combaterea celor opt păcate principale, tâlcuind la sfârșit rugăciunea 'Tatăl nostru. Harul lui Dumnezeu și libertatea noastră merg împreună către bine, iar acest har, grația, se dă după capacitatea fiecăruia. Această lucrare, scrisă în limba latină, tradusă apoi în grecește, ca și prima, au format deliciul maeștrilor vieții spirituale și a constituit una dintre cele mai vechi și apreciate lucrări-scrieri ale antichității creștine. Sf. Ioan Casianul spuse că tot ce a scris în aceste opere nu este decât o comunicare prin el a celor grăite de acei avva (părinți) vestiți în școala și ascultarea cărora el a trăit multă vreme (Pr. Alex. Constantinescu, Despre Sf. Ioan Casian, în Bis. Ort. Rom. LXIV, 1964, nr. 4).

În lucrarea Despre întruparea Domnului, contra lui Nestorie (De incarnatione...), scriere elaborată la cererea arhidiaconului Leon, ajuns mai târziu papa al Romei, Sf. Ioan Casianul îl combate pe Nestorie, ereticul care refuză să admită că Cristos este Dumnezeu și neagă că Sf. Maria ar fi Născătoare de Dumnezeu. Nestorie susținea că au fost doi Cristoși, unul Dumnezeu și unul din Sf. Maria. Sf. Casianul, pe baza textelor din Sf. Scriptură și din operele Sf. Părinți, Ilarie de Arles, Ambrozie al Milanului, Ieronim și Augustin, Grigore Nazianzenul, Atanasie cel Mare și Ioan Gură de Aur, combate nestorianismul, prezentând, pentru prima dată în Apus, această erezie și combătând-o sever cu argumente incontestabile, ceea ce reprezintă o contribuție considerabilă la tezaurul teologiei catolice de limba latină, în sec. al V-lea. Spre deosebire de Sf. Augustin, care afirmă că, la început, actul mântuirii se datorează grației divine acordate de Dumnezeu, Sf. Ioan Casianul atribuie începutul credinței meritului omului și neagă predestinarea ante praernisa merita pentru a salva liberul arbitru.

Dacă Sf. Augustin considera omul total mort sufletește și incapabil pentru mântuirea lui fără ajutorul grației, Sf. Ioan Casianul îl considera numai bolnav, cu integritatea liberului arbitru neștirbită și, ca atare, capabil să aibă și el o oarecare contribuție la mântuirea lui. Dacă nu o poate realiza pe deplin, trebuie să poată cel puțin să o dorească; astfel, începutul credinței pe care Dumnezeu poate să o producă în suflete, poate fi de asemenea produsă și prin sufletul singur, eliberat de forțele sale naturale.

În acest caz, grația nu va face decât sa urmeze elanul primei noastre dorințe sufletești; ea va fi un ajutor, dar nu sine qua non. De aici, Sf. I. Casianul a ajuns să nege atitudinea în mod special binevoitoare a lui Dumnezeu, pentru aleși; predestinația se reduce astfel la o previziune simplă a meritelor, una din pozițiile abatelui de la mănăstirea Sf. Victor care vor fi condamnate prin Conciliul de la Orange, 529, unde, de altfel, lui Casian nu i s-a pronunțat numele. El însuși a vorbit mai puțin ca teolog în doctrina lui și s-a preocupat ca ascet sa dea călugărilor o direcție practică. Doctrina lui spirituală asupra tuturor celorlalte probleme teologice rămâne nu numai ortodoxă, ci foarte recomandabilă. (F. Cayré A. A., op. cit. 588).

Din cunoașterea vieții și operei Sf. I. Casianul rezultă clar că el a învățat în patria lui, Scythia Minor - Dobrogea -- în limba latină, maternă, întreaga învățătură creștină, pe care și-a îmbogățit-o în mediul monastic palestinian, egiptean și constantinopolitan și a fructificat-o prin operele amintite în limba latină misionară, aducând un suport substanțial în patrimoniul teologiei catolice, universale, din partea strămoșilor noștri daco-romani. Aceleași date referitoare la viața și opera sa ne arată, fără putință de tăgadă, caracterul latin, catolic al religiei noastre străbune și relațiile intense, bogate, ale teologilor daco-romani cu centrul creștinătății din totdeauna - Biserica Romei.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact