Duminica, 24 septembrie 2011  
S Tecla, m (+ sec I)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA A II-A
EPOCA A II-A, DE AUR, A LITERATURII PATRISTICE
DE LA CONCILIUL DIN NICEEA, 325, LA CONCILIUL DE LA CALCEDON, 451

Capitolul XI

POEȚII LATINI DE IMITAȚIE CLASICĂ

Până în secolul al IV-lea, Biserica latină nu a avut poeți adevărați. În sec. al IV-lea, când ia o mare dezvoltare poezia liturgică și când poezia păgână clasică se stinge pe nesimțite cu Rutilios Namatianus, moștenirea acestei poezii clasice o iau unii poeți creștini. Dintre aceștia am amintit pe Commodian și Lactanțiu. Rămâne să-i amintim pe ceilalți:

1. CAIUS VETTICUS IUVENCUS, nobilissimi generis hispanus presbyter (Sf. Ieronim. De viris illustribus, 84), a scris o poemă cu titlul Evangeliorum libri quator (330), în care versifică povestirea celor patru evanghelii pe care le urmează foarte fidel. Versul este clar, ușor, corect și autorul se folosește de fraze luate din autorii păgâni clasici.

2. PETRONIA PROBA era dintr-o familie pâgână romană, foarte nobilă. Convertită la creștinism, a încercat, către 360, să compună o poemă asupra minunilor Vechiului Testament și ale lui Isus Cristos, cu versuri și emistihuri vergiliene. Această scriere se numește Cento Virgilionus și se împarte în două părți: în prima parte se ocupă cu istoria sfântă până la potop, iar în a doua cu viața Mântuitorului: nașterea, copilăria, ispitirea de diavol, furtuna pe lac, condamnarea la moarte, învierea, înălțarea.

Această scriere a fost imitată de alți scriitori anonimi.

3. AURELIU PRUDENTIU CLEMENTE a fost cel mai mare poet latin din timpul său. S-a născut la anul 348, probabil la Saragosa, dintr-o familie distinsă, probabil creștină. După ce a primit o aleasă educație, a făcut pe avocatul, apoi ajunge guvernator al unui oraș și ajunge în mare grad la curtea împăratului Teodosie. Însă, la vârsta de 40-50 de ani, la apropierea bătrânețelor, dezgustat de toate onorurile, s-a retras și și-a consacrat restul zilelor combătând greșeala și căutând pe Dumnezeu și pe Sfinți. Către anul 400 îl întâlnim la Roma, unde, către 404-405, își publică scrierile. După această data i se pierde urma.

Spirit foarte cult, cu o imaginație foarte vie, cunoscând foarte bine clasicii păgâni, Prudențiu adaugă bogăției de fond o desăvârșită forma. El ne-a lăsat 7 poeme:

a. Contra lui Simmacus (Contra Simachum) în doua cărți, în care, în prima, combate cultul zeilor păgâni, iar în a doua, combate apărarea păgânismului făcută de un păgân. Scrierea este din anul 402.

b. Psychomachis (Lupta sufletului) este o poemă alegorică în care descrie lupta între virtuțile creștine și viciile păgânești din sufletul omenesc. Astfel, vedem credința luptând contra idolatriei, pudoarea contra necurăției, răbdarea contra mâniei.

c. Apotheosis este adresată contra antitrinitarilor: Patripasie Sabelie, care neagă personalitatea Fiului; contra evreilor, iudaizanților, ebioniților, care nu-i recunosc divinitatea și contra maniheilor și a gnosticilor, care nu-i recunosc umanitatea.

d. Hamartigenia (Originea răului), a păcatului, în 996 de hexametri, este scrisă contra dualismului lui Marcion, reînnoit de priscilianism, arătând că răul nu poate proveni de la un Dumnezeu al răului, care nu exista, ci provine din voința pervertită în mod deliberat a unii înger, care îl înșeală pe om. Dumnezeu a permis căderea omului pentru a-l învăța să se conducă pe sine însuși. Aceasta este cea mai bună scriere a lui Prudențiu.

e. Liber Cathenerinon (Cartea odelor zilnice) cuprinde un grup de 12 ode religioase, dintre care primele șase corespund celor 6 ore de rugăciune, iar celelalte 6 sunt pentru diferitele sărbători ale vieții. Imnurile acestea sunt foarte lungi și sunt scrise cu mult gust.

f. Peristephanon (Despre cununile martirilor) conține 14 ode lirice despre martiri: cinci romani, iar restul africani și spanioli, în care autorul folosește și legendele populare.

g. Dittocheon (Mâncarea dublă) este o colecție de 49 de inscripții, fiecare din patru stihuri, destinate să fie puse sub picturile din biserici, reprezentând scene din Vechiul și Noul Testament. Compozițiile sunt în general mediocre.

Toate aceste scrieri sunt bogate în conținut dogmatic-și ne arată pe autorul lor ca fiind un maestru al artei. Prudentiu nu este original, ci s-a inspirat din Tertulian, Ciprian, Lactanțiu, Sf. Ambrozie și chiar din apocriful Karygma Petri; însă este original în ce privește exprimarea adevărurilor, chiar fiind împrumutate de la alții. Din doctrina sa amintim doar că afirmă purcederea Sf. Spirit și de la Fiul.

4. SFÂNTUL PAULIN DE NOLA (353-431)

Meropius Pontius Anicius Paulinus s-a născut la Bordeaux (Burdigala), probabil în 353, dintr-o familie creștină, foarte bogată, și a avut ca învățător pe Ausoniu, care se bucura de mare vază la curtea împărătească din Trevere. Mulțumită acestui fapt, Paulin ajunse senator, consul și apoi guvernator al Campaniei (379) cu reședința la Nola, unde avea o moșie foarte mare și unde i se născu în suflet acea mare evlavie pentru Sf. Felix. Săturându-se de viata publică, se reîntoarse în patria sa și se căsători cu o spaniolă foarte evlavioasă, cu numele Terezia. Apoi se retrase pe o moșie a soției sale la Barcelona, după ce se botezase în 390 și împărțise o parte din averea sa săracilor. Aici, în 394, este hirotonit preot și în 395 părăsi Spania și se așeză la Nola, Italia, pentru a duce o viață retrasă, lângă mormântul Sf. Felix, construind pe moșia sa o bazilică splendidă închinată Sf. Felix, în curând devenită loc de pelerinaj, unde veneau creștinii din tot Apusul sa se închine. În 409, Paulin a fost făcut episcop de Nola, petrecându-și restul zilelor sale pentru turma sa rău chinuită de năvălirile dese ale goților. A murit în 22 iunie 431.

Sf. Paulin a fost un om care s-a distins prin caracterul său drept, prin marea sa bunăvoință, fiind iubit și respectat de toți. A avut strânse legături cu cei mai mari oameni ai vremii: Sf. Ambrozie, Augustin și Ieronim. El este, întâi de toate, un poet clasic și, deși inferior lui Prudențiu în originalitate, putere, bogăție de imagini și colorit, îl întrece prin gustul său, tact, măsură, simplitatea expresiunii și, mai ales, prin spiritul său și cuvintele elegante. Descrierea naturii, a aspectelor și fenomenelor ci, o face atât de nimerit, încât îl apropie foarte mult de Vergilius.

Sf. Paulin are scrieri în versuri și în proză, însă de la el n-au ajuns în întregime până la noi. Înainte de a se așeza la Nola (395) a compus poema a VI-a în onoarea Sf. Ioan Botezătorul, poemele VII-IX, care sunt parafraze ale psalmilor 1,2, 136 și doua răspunsuri în versuri adresate lui Ausoniu, în care arată de ce părăsește lumea. La Nola a scris Carmina în S. Felicem, 14 poeme în cinstea Sf. Felix, compuse în fiecare an la sărbătoarea sfântului, în care descrie viața, minunile, bazilică ridicată în cinstea lui, său pelerinajele ce se fac la mormântul lui. Dintre cele 32 de poeme, cea de a XVIII-a este în cinstea Sf. Niceta Remesianul, a XXII-a Către Iovius, Despre Providență, a XXXII-a Către Antoniu, este o epistolă polemică împotriva păgânismului, a XXV-a este un EPITHALAMIUM pentru nunta lui Iulian de Eclana, a XXXI-a De obitu Celsius consolatio (La moartea lui Celsius) în care mângâie pârinții pentru pierderea fiului lor.

În afară de aceste poeme, Sf. Paulin a scris inscripții în versuri ce se găsesc în epistola XXXII-a, destinată pentru biserica ridicată la Primuliacum, în cinstea Sf. Martin de Sever. Aceste inscripții se aseamănă cu acelea ale Papei Damasus. Despre alte inscripții cu numele De obitu Bobiani (Despre moartea lui Bobianus) nu se poate spune cu siguranță că sunt sau nu autentice.

Dintre scrierile în proză, panegiricul lui Teodoric s-a pierdut, în schimb, ni s-a păstrat o cuvântare Despre binefacere (Ep. 35), precum și 50 de epistole pline de sentimente delicate adresate celor mai iluștri savanți din aceea vreme.

După Sf. Paulin, mai sunt și alți poeți creștini care însă nu sunt adevărați poeți, ci mai mult parafrazatori ai Sfintei Scripturi. Așa este CIPRIAN GALUL, care a pus în versuri întreg Vechiul Testament (400-425); CL. MARIUS VICTOR (mort la 430) care a scris poema biblică Alethia, care ajunge până la moartea lui Avraam; ORIENTIUM a scris, dupa 406, Commonitorium, un poem moral; SEDULIUM (mort 450) preot italian, a scris o poemă în 5 cărți cu titlul Carmen Paschale și o elegie lungă, Collatio Veteris et Novi Testamenti.

5. RUFIN DE AQUILEA (345-410)

Tyrannius Rufinus s-a născut pe la 345 la Concordia lângă Aquilea, dintr-o familie creștină și și-a făcut studiile la Roma, unde s-a împrietenit cu Sf. Ieronim. Reîntors în patrie, a intrat într-o mănăstire din Aquilea. După ce micul grup de călugări s-a împrăștiat, în 373 pleacă spre Egipt însoțit de Melania cea Bătrână, vizitând vestitele mănăstiri de acolo, rămânând multă vreme la Alexandria, unde a ascultat lecțiile lui Didin cel Orb, îndrăgostindu-se tot mai mult de învățăturile lui Origen. Către 378 se stabili lângă Ierusalim în apropierea mănăstirii întemeiate de Melania, lângă Muntele Măslinilor, întemeind acolo o mănăstire de bărbați care își împărțeau timpul între asceză și studiu. Aici, în 390, fu hirotonit preot de episcopul Ioan de Ierusalim.

În același timp, Sf. Ieronim și Paula întemeiau o altă mănăstire dublă în Bethleem. Între aceste două grupuri de mănăstiri, la început, au fost cele mai bune relații, însă în curând începură neînțelegerile mai întâi între cele două superioare, Melania și Paula, apoi între Ieronim și Rufin pe tema controversei origeniste, în 392 și 394. Cei doi adversari s-au împăcat în 397, când Rufin se îndreptă spre Italia. Însă aici traduse partea I-a din Apologia lui Pamfil și Peri-Archon a lui Origen, în care suprimă toate locurile primejdioase și le corectează. Pentru a justifica acest lucru, scrise și un tratat, De adulteratis libris în care susținea că toate aceste locuri erau interpolări în scrierile lui Origen; în prefața, punea - între admiratorii lui Origen - și pe Sf. Ieronim. Acesta respinse afirmația și se apucă să traducă literal Peri-Archon. De data aceasta, ruptura între cei doi prieteni a fost definitivă, urmând un violent schimb de scrisori care încetează numai în urma faptului că Rufin se retrage la Aquilea și tace. în 407, în urma năvălirii Vizigoților lui Alaric, se refugiază la Terracina, Roma, apoi în Sicilia (409); muri la Messina în 410. Rufin nu poate fi judecat după portretele făcute de Sf. Ieronim, pentru că Sf. Augustin spune că era un om stimat de toată lumea, inclusiv de Sf. Paulin de Noia. A fost un călugăr virtuos și foarte activ; ceea ce i-a adus mult rău, a fost faptul că a admirat prea mult pe Origen. Ca scriitor este inferior lui Ieronim, fără idei personale, fără imaginație. S-a preocupat mult de traducerile din Origen, dar și aici are foarte multe defecte, modificând adesea textul, corectându-l, prescurtându-l, cum îi convenea. Sf. Ieronim I-a acuzat de erezie, minciună, sperjur și se apără că ar fi admis cândva erezia lui Origen.

Scrieri. Între scrierile lui Rufin trebuiesc deosebite traducerile de scrierile originale. Rufin a tradus din Origen lucrări ca Peri-Arhon (398), o parte din comentariul de istorie către Romani (404), o parte din comentariul Cântarea Cântărilor (410) și peste 120 de omilii asupra Sf. Scripturi. Din Pamfil a tradus Cartea I-a a Apologiei pentru Origen, din Eusebiu Istoria Bisericească în întregime, din Sf. Vasile Regula călugărească și Cuvântările sale (399-400), din Sf. Grigore Nazianzenul 9 cuvântări, din Sextus și Evgarius din Pont, o parte din Sentințele lor, precum și Dialogul lui Adamentiu Despre dreapta credință în Dumnezeu și o Istorie a călugărilor din Egipt, scrisă de un autor necunoscut.

Din scrierile personale, pe teren exegetic, Rufin ne-a lăsat un Comentariu asupra Simbolului Apostolilor (404), care ne redă primul simbol latin complet și Canonul Cărților Sfinte, de asemenea complet; apoi un mic tratat De benedictionibus patriarharum (Despre binecuvântările patriarhilor) în două cărți (407), la cererea Sf. Paulin de Nola, în care explică în mod alegoric binecuvântarea pe care Iacob a dat-o fiilor săi.

Pe teren istorie a scris o Istorie bisericească, a două cărți (402-403) în care îl continuă pe Eusebiu de la 324 până la 395. Fiind scrisă fără documentare, n-are altă importanță decât că este prima scriere de acest fel în Apus. O istorie scrisă de Sulpitiu Sever, în aceeași epocă, îl va depăși prin temeinicie, exactitate și stil. Rufin are totuși meritul să fi răspândit în Occident Istoria bisericească a lui Eusebiu, pe-o traducere latină.

Ca polemist a scris Apologie către Papa Anastasie (400), in care apăra ortodoxia sa și justifică traducerea lui Origen; apoi o altă Apologie contra lui Ieronim (400) în două cărți, în care în prima se apăra pe sine, iar în a doua îl atacă foarte aspru pe Sf. Ieronim. În doctrina sa, fiind filo-origenist, deși, traducând Peri-Arhon, corectă ereziile trinitare ale lui Origen, în Eshatologie admise restaurarea tuturor ființelor raționale: oameni, îngeri, diavoli, împăcarea și fericirea și prietenia cu Dumnezeu (Apocatastaza), erezie ce cuceri un mare număr de oameni din Roma, între care călugări, preoți, laici, încât unele femei spuneau că, la învierea de apoi, vor deveni îngeri. Sf. Ieronim, care da aceste date despre convingerile lui Rufin, ne spune că mulți vedeau în Nabucodonosor un păcătos pocăit, diavolul convertit. Papa Anastasie condamnă aceste erezii origeniste.

Din De viris illustribus cap. 17. a lui Ghenadius de Marsilia. știm că Rufin a scris mai multe scrisori, dar nu ni s-a păstrat niciuna. Importanța lui Rufin constă nu atât în erudiția sa, cât în faptul că a fost intermediară între cultura greacă și cea latină.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact