CARTEA A II-A
EPOCA A II-A, DE AUR, A LITERATURII PATRISTICE
DE LA CONCILIUL DIN NICEEA, 325, LA CONCILIUL DE LA CALCEDON, 451

Capitolul X

SCRIITORII LATINI

2. ADVERSARI AI ARIANISMULUI ŞI CONTINUATORI AI SF. ILARIE

Alături de Sf. Ilarie în lupta contra arianismului mai sunt de amintit şi alţi scriitori, mai mici, intre care:

HOSIUS DE CORDOVA (mort la 357) a prezidat Conciliul Ecumenic de la Niceea, 325, şi, până la sfârşitul vieţii sale, l-a apărat pe Sf. Atanasie;

FEBADIUS, episcop de Ageni din Aquitania, care a scris către 358, m forma de circulară, o scurtă combatere a formulei a doua din Sirmium, către episcopii galezi, cu titlul Contra arianos, în care s-a inspirat din Origen şi Sf. Ilarie. Alte scrieri ale sale nu ni s-au păstrat.

GRIGORE DE ELVIRA, lângă Granada, (mort 392), este contemporan cu Sf. Ieronim. Până în zilele noastre, nu i-a fost cunoscut decât numele, deşi Sf. Ieronim cunoştea de la el Diversus Tractatus, omilii şi un elegant opuscul de credinţă. Critica modernă i-a descoperit unele din scrieri.

Astfel, tratatul De fide (L. L. XX, 31,50) este o viguroasă demonstrare a consubstanţialităţii Fiului, mai ales din Sf. Scriptură, scris către 360. Un alt tratat asupra Cântării Cântărilor cuprinde cinci omilii, descoperit de Hein; apoi 'Tractatus Origensis de libris Ss. Scripturam (20 de omilii) şi 'Tractatus de Arca Noe (Despre corabia lui Noe). Toate aceste omilii dovedesc că autorul lor este un predicator de seamă şi un bun stilist.

Alături de cei doi buni scriitori, Hosius şi Grigore, între scriitorii contemporani cu ei mai trebuie amintiţi Sf. PACIAN şi ereticul PRISCILIAN.

SF. PACIAN, episcop de Barcelona (360-390) vir tam vita, quae sermone clarus (Sf. Ieronim, De viris illustribus, 106), mort sub Teodosie (391). Sf. Pacian a scris Varia opuscula de quibus est cervulus et Contra Novatianos. Cervulus era o scriere contra mascaradelor păgâne de Anul Nou.

Ni s-a pierdut în Contra Novatianos sau, mai bine zis, Contra şefului, avem trei scrisori: în prima are celebra frază: Cristianus mihi nomen: catolicus vero cognomen; acestea sunt de cea mai mare importanţă pentru doctrina pocăinţei, fiindcă în ele combate părerea că după Botez nu mai poţi face pocăinţă şi că Biserica nu poate ierta păcatul de moarte, ba chiar că ea pierde primindu-i pe păcătoşi. Tot de la el mai avem o Paraensis (îndemn la pocăinţă), unde tratează diferitele specii de păcate şi despre penitenţele corespunzătoare şi ceartă ruşinea falsă de a nu spune păcatele în mărturisire. În fine, mai are un discurs Despre Botez. Tot lui Pacian i se mai atribuie un tratat despre De similitudine carnis peccati. În el afirmă realitatea naturii omeneşti în Cristos.

PRISCILIAN (340-380) a fost episcop de Avila, născut în Spania pe la jumătatea secolului al IV-lea dintr-o familie nobilă. Către 380 s-a făcut capul unei secte în care propaga, reînnăscute, învăţăturile gnostice, combinate cu maniheismul şi cu sabelianismul, secte ce s-au răspândit mai ales în jurul Cordovei. Condamnat în Conciliul de la Saragosa (380), a fost consacrat episcop de Avila de episcopii Instanţiu şi Saevian, aderenţii lui. A fost exilat de Graţian şi a apelat la Papa Damasus. Apoi a venit la Roma şi la Milan, unde a fost respins atât de Papa cât şi de Sf. episcop Ambrozie şi depus de Sinodul din Bordeaux (384), cu toată energica opunere a Sf. Martin de Tours, a Sf. Ambrozie şi a Papei Siricius. A fost ucis de uzurpatorul Maximus în 385 la Treveres (Trier, în Germania) pentru delictul magiei şi imoralitate şi executat cu încă 4 adepţi ai lui.

Dintre Multa opuscula pe care le aminteşte Sf. Ieronim în De viris illustribus, 121 au fost publicate în 1889 de Schepas - 11 tratate: primele trei sunt apărări ale sale; celelalte opt sunt omilii şi predici. Tot el se pare că a scris nişte canoane asupra epistolelor Sf. Pavel. Scrierile episcopilor care au combătut priscilianismul în general, s-au pierdut Astfel avem numai Regulae definitionum contra haereticos ale lui Syagrius şi o epistolă a lui Toridius de Astorga.

PAUL OROSIU, în 414, a redactat un memoriu asupra erorilor priscilianiste şi origeniste şi l-a adresat Sf. Augustin, aflat în vizită la Hippepona în aceea vreme. Sf. Augustin i-a răspuns respingând priscilianismul, fiindcă prin scrierile sale antimanicheene deja materia problemei era epuizată.

Priscilianiştii falsificau cu neruşinare adevărul şi aveau faimoasa formula: jura, sperjura, secretum perdere per noii.

Subliniem că întreaga creştinătate a fost consternată de executarea lui Priscilian şi a adepţilor săi de către uzurpatorul Maxim, iar pe episcopul de Ossonoba, Ithacius, om dur şi senzual, care l-a declarat eretic pe Priscilian şi a luat parte activa la execuţie, Biserica l-a excomunicat. Totuşi, scrierile păstrate de Syagrius nu dovedesc deplina nevinovăţie a lui Priscilian, fiind totuşi eretic.