Duminica, 19 noiembrie 2011  
S Abdia, pf (+ sec VI îCr). S Varlaam, m (+ sec II...  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA l
EPOCA I SAU A PERSECUȚIILOR
De la începutul literaturii creștine până la anul 325,
Conciliul I ecumenic din Niceea

PERIOADA I

SECOLUL I

Capitolul III

A. SCRIITORII CREȘTINI ANTIERETICI, CONTROVERSIȘTII

Scriitorii creștini antieretici se deosebesc de apologiști, pentru că, în timp ce apologiștii luptă împotriva dușmanilor externi ai creștinismului dintre păgâni sau evrei, antiereticii luptă împotriva dușmanilor interni ai Bisericii, împotriva ereticilor.

De obicei, se numără trei erezii în sec. al II-lea: iudaizanții, gnosticii și montaniștii.

1. Iudaizanții erau rămășitele iudeo-creștinilor, pretinzând creștinismului să fie legat de legea mozaică prin observarea prescriselor iudaice. Exista deja pe timpul apostolilor această erezie. În secolul al II-lea s-a împărțit în mai multe secte:

a) Ebioniții formară o comunitate creștină colectivă care, exagerând monoteismul evreiesc, îl făceau pe Cristos un simplu om, care a devenit Cristos prin observarea fidelă a legii mozaice și, prin acest exemplu, s-a făcut Mântuitorul nostru, meritând să fie înviat de Dumnezeu. Păstrau încă tăierea împrejur și riturile mozaice, însă țineau Duminica. Nu admiteau altă Evanghelie decât a Sf. Matei și considerau pe Sf. Pavel apostat. De ei se leagă traducerea Vechiului Testament făcută de Simmacus sub Marcu Aureliu și Apocrifele: Evanghelia Evreilor și Nazareilor.

b) Ebioniții esseni (către anul 100) nu admiteau jertfele Legii și căsătoria, însă aveau o mulțime de spălări rituale, de practici de ascetism. Interpretau Legea cu un fel de speculații filosofice, în special cu dualismul și metempsihoza. Acestei secte îi aparțin Omiliile Clémentine, care pretind că reprezintă predicarea lui Petru și povestesc lupta lui cu Simon Magul și viața Sf. Clemente Romanul; apoi Recognitiones Clémentine, un adevărat roman, care dezvoltă Omiliile Clémentine.

c) Elchesații derivă de la un anumit Elehesai care, către anul 100, ar fi avut o descoperire specială de la Fiul și Spiritul Sfânt, care promiteau un al doilea Botez pentru iertarea păcatelor și introduceau multe practici magice (cabalistice). Lor îi se atribuie Cerygma Pétri (Predicarea lui Petru), apoi Evanghelia celor 12 Apostoli, Înălțarea lui Iacob și altele.

2. O erezie mai importantă este Gnosticismul, care este mai mult un complex de secte, a căror doctrină și tendințe de multe ori erau diverse, însă erau de acord cu pretenția că posedă o țintă religioasă superioară și înțeleg mai adânc descoperirea evanghelică decât simplii credincioși și decât Biserica oficială. Toate dogmele religiei: unitatea lui Dumnezeu, Sfânta Treime, crearea lumii, păcatul strămoșesc, răscumpărarea, justificarea omului etc. sunt obiectul unor speculații filosofice, fără nici un respect pentru Tradiție. Este un amestec de creștinism cu filosofie și mitologie orientală greacă, persană, egipteană, etc. Punctele comune ale diferitelor secte gnostice sunt: deasupra tuturor stă Dumnezeu, ființă superioară, transcendentă, care nu are nici un amestec cu materia. Din Dumnezeu emana o mulțime de eoni, între care este și eonul Cristos, iar ultimul Eon este Demiurgul, care a creat lumea dintr-o părticică a puterii de bine devenită materie. El l-a creat pe om, în care exista o luptă între spirit și materie. Răscumpărarea omului este opera lui Isus, un simplu om în care s-a pogorât, în momentul Botezului, omul Cristos, care ne-a mântuit, învățându-1 pe om cum să se elibereze de materie. Oamenii se împart în trei categorii: Pneumaticii, în care spiritul întrece materia; Psihicii, în care ambele elemente sunt egale (creștinii) și Helicii, în care materia întrece spiritul (păgânii). Numai gnosticii păstrează învățătura secretă de a se elibera de materie, care este rea.

Capii acestei erezii sunt mulți: Simon Magul, Nicolaiții, Coerint - pe timpul Apostolilor, Saturneni, Basilide, Carpcerate, Cerdon, Valentin, Tolorneu, Florin, Bardesan -, pe timpul Antoninilor, de la care își au originea multe secte ca Ofiții, Caeniții, Naasenii etc.

Literatura gnostică a fost enormă: învățăceii lui Simon Magul afirmau că se foloseau de o Revelație, Nicolaiții de Gnoria, Evanghelia Evei. Basilide (130 d. Cr.) a scris o Evanghelie și un Comentariu în 24 de cărți; Valentinienii se foloseau de Evanghelia adevărului; Bardesan (154-223) a scris multe imnuri-psalmi, fiind cel mai vechi imnograf sirian. Ofiții au o literatură foarte bogată: Marile și micile probleme ale Mariei, o parafrază a cărții lui Set, Apocalipsul lui Avram, înălțarea lui Isaia, Pistis, Sofia ș. a. Tot gnosticilor trebuie să li se atribuie multe scrieri apocrife: Evanghelia lui luda, a Evei, Adormirea lui Moise, a lui Pavel, a lui Ioan, Apocalipsul lui Ilie, al Mariei, Faptele lui Petru, Ioan, Toma ș. a.

3. Demn de particulară mențiune este Marcion (140), a cărui învățătură principală constă în opoziția pe care o vede între Vechiul și Noul Testament, a Dumnezeului bun. Numai Sf. Pavel l-a înțeles pe Cristos, iar dintre Evangheliști, reține numai Evanghelia lui Luca, mutilată și aceasta. El scrie Antithesis, o colecție de texte din Vechiul și Noul Testament care pare-se că sunt în contradicție unele cu altele. Învățăcelul lui Marcion cel mai cunoscut a fost Apelle (mort în 180). Scrie silogismele în care caută să arate că toate cărțile lui Moise nu conțin decât greșeli. Marcioniții se foloseau de psalmi speciali din cartea Liber propisiti finis, care trebuie să înlocuiască Faptele Apostolilor.

4. În timp ce gnosticismul lupta împotriva Bisericii folosind speculațiile filosofice, Montanismul caută să sape autoritatea credinței cu inspirațiuni și descoperiri particulare. Aceasta erezie își are originea de la Montan, către 170, care fusese preot al zeiței Cibele, pretinzând că este trimis să predice descoperirea Sfântului Spirit și sfârșitul apropiat al lumii, cu venirea Domnului și împărăția de 1000 de ani, fapt ce-a stârnit un adevărat entuziasm în poporul din Siria, Pont și Capadochia. Montaniștii nu admiteau altă autoritate decât a lui Montan și a altor profeți și profetese, prin care vorbea Spiritul Sfânt, perfecționând revelația lui Cristos. Ei interziceau căsătoriile, condamnau pentru totdeauna cele trei păcate capitale: (apostazia, omucidul și adulterul) impunând penitențe severe aderenților. Erezia s-a răspândit din Frigia în Africa Romană, unde Tertulian a fost câștigat. Împotriva acestor erezii a luptat Biserica, nu discutând cu aderenții lor, ci opunându-le învățătură tradițională.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact