Sâmbata, 23 septembrie 2011  
Zamislirea S Ioan Botezatorul  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA l
EPOCA I SAU A PERSECUȚIILOR
De la începutul literaturii creștine până la anul 325,
Conciliul I ecumenic din Niceea

PERIOADA A II-A

DE LA SFÂRȘITUL SECOLULUI II PÂNĂ LA CONCILIUL DE LA NICEEA - 325

CAPITOLUL VI

B. GREȘELI PRIVIND SFÂNTA TREIME

Modalismul - secolul al III-lea - este prima greșeală în care se afirmă că Dumnezeu nu exista decât ca una și aceeași Persoană, care este numită Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt, după manifestările sale și diversele sale atribute. Deci persoanele divine ar fi numai puncte de vedere diverse (moduri), prin care îi cunoaștem pe Dumnezeu după lucrările ce le îndeplinește rând pe rând. Acest unitarism modalist a primit diverse denumiri, după autorii care l-au propagat: a) monarhianism, căci inventatorii lui strigau pretutindeni: Monarhie Monarhie b) patripasianism, după care Tatăl este egal Fiului, suferind în Cristos. Cei mai vechi propagatori ai acestei erezii au fost Praxeas și Noet. Ultimul a venit la Roma din Asia Mica, în secolul al II-lea, pentru a denunța montanismul. Tot acolo s-a dus și Praxeas, care a profitat de bunăvoința Papei Zefirin pentru a-și răspândi doctrina, însă a avut imprudența să treacă în Africa pentru a dogmatiza Cartagina. Acolo l-a întâlnit pe Tertulian, care l-a convins că greșește, scriind Adverses Praxeam. Sf. Hippolyt ce-l ignora pe Praxeas, scriind Contra Noetum îl combătu pe Noet, care răspândise o doctrina asemănătoare în Smirna. Alți apărători ai doctrinei modaliste au fost Epigone la Roma, care forma o sectă în secolul al III-lea, Cleomene, ce-i succeda ca șef și în fine Sabellius în aceeași epocă, sub Papa Zefirin sau Calist. Secta a avut mare influența și cu notabile modificări: Dumnezeu este unitatea simplă indivizibilă. El este Tatăl, Tatăl-Fiul. El se numește Cuvântul, ca și Creator, Tatăl ca legislator al Vechiului Testament, Fiul ca și Răscumpărător, Sf. Spirit ca sfințitor, fiind în același timp și unica persoană ce reprezintă sub aceste diverse aspecte tranzitorii. Deci Dumnezeu încetează de a fi Tatăl pentru a deveni Fiul prin întrupare și numai Fiul suferă. Aceste aspecte sunt egale. Se vede că modalismul diferă de subordinaționism, care este arianismul însuși. Adopțianismul neagă pluralitatea persoanelor divine (contrar modalismului care o admite) și divinitatea lui Isus, căci pentru acești eretici, Cristos nu este Dumnezeu, ci numai adoptat de Dumnezeu, la botezul său, spunea Teodot cel vechi. Acesta, devenind șeful sectei, a fost excomunicat în 190 de Papa Victor. Un adopțianism spaniol a apărut în secolul al VIII-lea, care însă admitea Trinitatea.

Paul de Samosata. Parvenit, intrigant și ambițios, protejat de regina Zenobia, a cumulat în Antiochia sarcina de episcop și recepționer al finanțelor, spre anul 260. El a voit, de asemenea, să aibă gloria de doctor. Pentru a combate doctrinele alexandrine asupra Logosului, el negă divinitatea lui Isus Cristos și nu văzu în Isus decât un om obișnuit, căruia Dumnezeu i-a comunicat, în modul cel mai perfect, superior celorlalți profeți. Se poate numi Dumnezeu, dar aceasta este o simplă figura retorică. Atacat într-un conciliu reunit la Antiochia în anul 264, prezidat de Firmilian de Cezareea, el disimulă gândirea sa sub termenul - atunci echivoc -, omoousios, înțelegând ousia și natură, și persoană. Pus să se explice clar înaintea noului conciliu din 268, el fost convins de greșeală, depus, iar termenul omoousios a fost proscris. Paul, susținut de Zenobie, a reușit să se mențină în Antiochia și a refuzat să elibereze un imobil aparținând Bisericii, până în anul 272, când Împăratul Aurelian, viitorul persecutor, a decis ca acel imobil în litigiu trebuie să aparțină celor care sunt în comuniune cu episcopii Italiei și episcopul Romei. Doctrina lui Paul de Samosata este o forma modalistă de adopțianism. Paul păstra numele de trei persoane în administrarea botezului și în învățământul teologic, dar el suprima de fapt personalitatea Fiului și a Sfântului Spirit, aplicând în acest sens Logosului calificativul de omoousios (consubstanțial), formula pe care o compromitea prin interpretare modalistă. Pe de altă parte afirmă că, Cristos nu este Dumnezeu, ci un om unit cu înțelepciunea într-o unire pur accidentală, produsă prin înlocuirea în el a puterii lui Dumnezeu. Pentru aceasta doctrina, adopțianistă, pregăti căile nestorianismului.

Au fost încercări de a-l reabilita pe Paul de Samosata. Un critic celebru, F. Loofs, a încercat recent să o facă. După el, Paul era un mare reprezentant al vechii Tradiții creștine, sprijinindu-se pe filosofia stoică cu tendință unitară în Teologie și favorabilă dualismului în Cristologie. El a fost victima partizanilor unei școli recent apărută, de la Origen, neoplatoniciană, cu tendințe trinitare foarte acuzate, iar în Cristologie înclinând la unitate sau monofizism. Aceasta reconstituire doctrinală ține mai mult de legendă decât de istorie. Aceea a savantului G. Bardy este, de altfel, solidă (Cayré, op. cit. l, pg. 168-169).




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact