Duminica, 24 septembrie 2011  
S Tecla, m (+ sec I)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA l
EPOCA I SAU A PERSECUȚIILOR
De la începutul literaturii creștine până la anul 325,
Conciliul I ecumenic din Niceea

PERIOADA A II-A

DE LA SFÂRȘITUL SECOLULUI II PÂNĂ LA CONCILIUL DE LA NICEEA - 325

Capitolul V

D. SCRIITORII ANTIORIGENIȘTI

Scrierile lui Origen conțineau unele afirmații care puteau da prilej la justificată critică. Ele au dat naștere unor reacții contradictorii în fruntea partizanilor cărora se aflau doi episcopi: Sf. Petru de Alexandria și Metodiu din Olimp.

1. SFÂNTUL PETRU DE ALEXANDRIA

A fost învățător în Școala alexandrină (împreună cu Aerapion), de unde a fost ales episcop în Alexandria după moartea lui Teonas, către anii 300. Izbucnind persecuția lui Dioclețian, crezu că este mai folositor pentru Biserică să se ascundă, continuând să conducă Biserica, fie prin scris, fie personal. Reîntors la Alexandria în urma faptului că prigoana își pierduse din cruzimea inițială, fu arestat din ordinul lui Maximin Daia și omorât pentru credință în anul 311. Pe timpul său s-a născut Schisma Melețiană, provocată de Melețiu, episcop în Licopolis, în Tebaida, care, în timp ce alți episcopi erau în închisoare, se proclamase primat al Egiptului. Din această cauză, Petru de Alexandria l-a depus.

Scrierile sale sunt: Tratate și Epistole.

l) Despre divinitate care a fost scris, se pare, pentru a apăra divinitatea lui Cristos și a combate subordinaționismul origenist. Din opera nu ne-au rămas decât fragmente: Despre învierea Mântuitorului citat de Leonțiu Bizantinul și de Iustinian, care trebuie identificat cu prima scriere.

2) Despre suflet (De anime), în cel puțin două cărți, combate teoria lui Origen despre preexistența sufletelor, despre păcatul făcut într-o viață anterioară, afirmând identitatea dintre trupul înviat cu cel în viată. Din scriere nu se păstrează decât trei fragmente.

3) Despre înviere. Se păstrează din lucrare 8 fragmente în care insista asupra identității trupului înviat cu cel actual, contra părerii contrare a lui Origen.

Dintre epistole amintim pe cea Despre pocăință, scrisă cu privire la lapsi, în care fixează diferite penitențe pentru cei căzuți. Epistola a fost primită în colecțiile canonice orientale, sub forma de 12 canoane. O altă epistolă, adresată alexandrinilor, îi face atenți să nu se însoțească cu Melețiu. Sf. Petru, deși alexandrin, este antiorigenist, dovedind cu argumente biblice puternice identitatea materială a corpului înviat cu cel actual.

2. SFÂNTUL METODIU DIN OLIMP

Viața Sf. Metodiu ne este puțin cunoscută, din cauză că, scriind contra lui Origen, Eusebiu nu amintește nimic de el. De la Sf. Ieronim (De viris illustribus, 83) știm doar că a fost episcop de Olimp în Licia (Asia Mica) și că a murit martir sub Maximin Daia în 313. Sf. Metodiu a fost un scriitor de seamă, care scrie cu grijă și cu stil ales, căutând să-l imite în scrierile sale, aproape toate în forma de dialog, pe Platon. El este capul unei sistematice reacții contra lui Origen, servindu-se de aceleași arme ca și el, adică de idealismul platonic și de alegorismul biblic.

Scrierile lui le împărțim după cum s-au păstrat: în limba greacă și în limba slavonă, fiind confundat cu Sf. Metodiu, Apostolul slavilor.

l. În grecește ni s-a păstrat:

Symposium decern virginum (Banchetul). Este mai mult o scriere de discursuri decât un dialog, în care zece fecioare fac elogiul verguriei (în contrast cu Platon la care, într-un dialog asemănător, se făcea elogiul dragostei), desăvârșirea vieții creștine, care ne face să ne asemănăm lui Cristos. Premiul îl ia Tecla, ultima fecioară, care termina cu un frumos imn în cinstea lui Cristos și a Bisericii, mireasa sa, în care face recapitularea conținutului operei. Autorul s-a inspirat din Cântarea Cântărilor. Elogiul pe care-l face verguriei, nu pune în primejdie căsătoria, a cărei demnitate este afirmată clar, după Epistola către Efeseni V, 28-32. În ea, Sf. Metodiu are multe expresii ariene, fapt pentru care l-a criticat Foție, lucru explicabil, opera fiind din tinerețe, când terminologia trinitară era destul de săracă și imperfectă. Ca forma este foarte frumoasă pentru unitatea limbii, eleganța stilului și bogăția comparațiilor. Însă, sforțarea de a-l imita pe Platon într-un dialog cu același nume, obosește cititorul.

2. Tot din grecește ni se mai păstrează unele fragmente din tratatul Despre liberul arbitru, în traducere slavă. Acest tratat este un dialog între un catolic și un gnostic, Valentin, în care este combătut dualismul, este negată răutatea materiei în sine, iar originea răului este explicată prin lucrul creaturilor dotate cu libera voință, mai ales prin diavol.

3. Tendința sa antiorigenistă se manifesta în special în dialogul Agiafon (Despre înviere), în trei cărți, păstrată în întregime într-o traducere slavă. În acest Dialog, Sf. Metodiu reia argumentul Sf. Petru Alexandrinul contra lui Origen, cu privire la identitatea dintre trupul înviat cu cel actual, luând argumente din Sf. Scriptură, din Sf. Iustin, Atenagora și Sf. Ireneu. Combate, de asemenea, și celelalte greșeli ale lui Origen, ca preexistenta sufletului, probele succesive ș. a. Scrierea sa este de cea mai mare importantă pentru a cunoaște învățătura tradițională cu privire la toate aceste puncte, în care Origen, cu speculările lui filosofice, se îndepărtase de ea.

4. Aceeași tendință se manifesta în dialogul Xenon sau Despre lucrările create, în care combate părerea lui Origen cu crearea din veșnicie. Din dialog nu ne-au rămas decât fragmente în Biblioteca lui Foție, cod 23

5. Scrierile care s-au păstrat numai în limba slavonă, sau în cea mai mare parte, sunt: Despre viață, în care îndeamnă creștinii să se mulțumească cu ceea ce le-a dat providența în lumea aceasta și cu ceea ce le făgăduiește în lumea cealaltă.

Apoi trei opere exegetice: Despre deosebirea mâncărurilor, Despre vaca roșcată după Levitic și Numeri, XIX, Despre lepră, Despre lipitoare în care interpretează Sf. Scriptură în sens alegoric, tipic. Altă scriere Despre Pytonis, în care Origen admise reală viziunea lui Samuel, iar Sf. Metodiu îl combate. În afară de acestea, Sf. Metodiu are și alte opere pierdute (Sf. Ieronim. De vins illustribus, 83).

Doctrina Sf. Metodiu o putem înțelege mai bine studiindu-l împreună cu Origen pe care l-a combătut. Și el este idealist, însă nu se îndepărtează cu nimic de învățătura tradițională a Bisericii, fiind un idealist mistic. Astfel, ideile Sf. Pavel despre păcatul strămoșesc și despre răscumpărare, despre Cristos, despre noul Adam, despre Biserică, noua Evă, feciorie, căsătorie au în el un deosebit interpret. El nu înțelege nicidecum să abandoneze învățătura tradițională pentru speculațiile științifice sau pentru alegorismul origenist, înțelegând pe un învățător creștin ca pe unul care explică Tradiția și nicidecum modificator al ei.

Cu privire la Sf. Treime, spune că Fiul este veșnic Fiu (Despre lipitoare. VII, 3, Symposium, III,4 etc.), iar Sf. Spirit purcede din Tatăl ca Eva din Adam (Sym. III, 8). Cu privire la facerea omului, presupune că el a fost ridicat imediat la stadiul supranatural, de unde a decăzut în urma păcatului strămoșesc (Despre înviere, l, 5,2,26,34, 52). În întruparea Cuvântului recunoaște o reuniune intimă între Cuvânt și omenirea sa (Symp. III, 4; III, 5). Trupul luat de Cuvânt nu a fost real și desăvârșit numai în decursul vieții sale pământești, dar și după înviere. Este de notat și o mărturie clară despre necesitatea mărturisirii (Despre lepră, X, 2). Sf. Metodiu nu pare a fi milenarist.

În strânsă legătură cu Sf. Metodiu, trebuie citat un dialog în cinci cărți, cu titlul: Despre dreapta credință în Dumnezeu (De recta in Deum Fide) sau Adamantius, în care Adamantius susține, contra gnosticilor (doi marcioniți, un bardesian și doi valentinieni), învățătura catolică despre unitatea lui Dumnezeu și originea răului. Opera a fost atribuită lui Origen, pentru că în ea se citează Sf. Metodiu (Despre liberul arbitru), de Ireneu, Tertulian și poate, Teofil. Autorul pare a fi un sirian (cum îl arată interesul pe care îl are despre Bardizanes), care a trăit între anii 300-311. În el se găsesc afirmații clare cu privire că Fiul, ca și Sf. Spirit, e veșnic. Cuvântul e Fiu (Despre natură) și e Dumnezeu după spirit, iar om după carne și spune că Euharistia este Trupul și Sângele lui Cristos. Sf. Metodiu este primul teolog al epocii sale.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact