Luni, 20 noiembrie 2011  
S Grigore Decapolitul, c (+ 842). S Proclu, aep (+...  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA l
EPOCA I SAU A PERSECUȚIILOR
De la începutul literaturii creștine până la anul 325,
Conciliul I ecumenic din Niceea

PERIOADA A II-A

DE LA SFÂRȘITUL SECOLULUI II PÂNĂ LA CONCILIUL DE LA NICEEA - 325

Capitolul V

A. SCRIITORI ORIENTALI

4. ORIGENISMUL

Origenismul - termen peiorativ - designează sistemul doctrinal ce cuprinde punctele slabe ale doctrinei lui Origen: preexistenta sufletelor, spiritualitatea trupurilor glorificate și apocatastazia și care a sfârșit prin condamnarea lui de către Biserica. În veacul al III-lea, Origen n-a avut decât prieteni, primii lui discipoli: Grigore Taumaturgul, Firmilian din Cezareea; în Egipt, pe urmașii săi Dionisie al Alexandriei, Teognost, Pierius și, mai târziu, Sf. Atanasie și Didim. În secolul IV, opera lui Origen a făcut o adevărată cariera publică. Fiecare lua liber datele ce-i conveneau, citându-l. Sf. Ieronim s-a indignat de aceste furturi ale fanaticilor admiratori, care uneori transformau în dogme ipotezele originale, creând astfel origenismul.

Așa au apărut controversele origeniste în secolele IV și la mijlocul sec. V. La începutul secolului al IV-lea, Origen a fost atacat de Sf. Metodiu din Olimp și de Sf. Eustațiu al Antiochiei, însă se găsi un abil apărător în Sf. Pamfil, șeful noii școli din Cezareea, care compusese, în colaborare cu Eusebiu, Apologia lui Origen, în favoarea marelui alexandrin. La finele veacului al IV-lea, trei oameni întruchipară rezistentă origenismului, dar din trei motive diferite: Sf. Epifaniu, Sf. Ieronim și Teofil al Alexandriei. Primul, timp de 30 de ani, combătu erorile trinitare, abuzul de alegorism și probele succesive crezute de călugării Palestinei, origeniștii și spiritualiștii din Nitra, pe care îi expulză de pe muntele lor. Sf. Ioan Crisostomul, care primi câțiva dintre acești exilați, deveni victima acestei lamentabile aventuri. Sf. Ieronim, la început admirator, după anul 400 deveni adversar, obținând condamnarea origenismului de către Papa Anastasiu, în anul 400, dar nu știm conținutul actului pontifical cu erorile cenzurate. Lupta antiorigenistă se redeschise În secolul al VI-lea, sub împăratul Iustinian, prezentându-se sub două forme:

a) prima, condamnată la Constantinopol, în 543, prin zece anatematisme aduse de un sinod local și aprobate de episcopatul unit cu Roma și de Papa Vigilius însuși care cuprindeau învățătura călugărilor origeniști palestinieni și, în particular, aceea a lui Theodor Askidas (devenit episcop al Cezareei Capadochiei) și Domitian (episcopul Ancirei), fără nici o aluzie la subordinaționismul persoanelor divine, nici la alegorie, ci la transformarea în dogme a unor ipoteze create de imaginația lui Origen. Aceste ipoteze fură amplificate prin opiniile ciudate, niciodată emise de Origen: forma sferică a trupurilor aleșilor, noua răstignire a lui Isus în veacul viitor, pentru mântuirea diavolilor.

b) mai ciudat a fost origenismul de care s-a ocupat Conciliul V ecumenic din Constantinopol din 553, opera călugărilor Noua Lavră din Palestina, în care își implanta doctrina călugărul sirian Ștefan Bar-Sudailli, care adaugă un panteism doctrinei lui Origen, adepții lui numindu-se isochristes, după care, în cele din urmă, toți oamenii, ca și însuși Cristos, se vor pierde în Dumnezeu, fiind destinați a deveni egali lui Cristos, ceea ce Origen n-a gândit niciodată.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact