Duminica, 24 septembrie 2011  
S Tecla, m (+ sec I)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA l
EPOCA I SAU A PERSECUȚIILOR
De la începutul literaturii creștine până la anul 325,
Conciliul I ecumenic din Niceea

PERIOADA A II-A

DE LA SFÂRȘITUL SECOLULUI II PÂNĂ LA CONCILIUL DE LA NICEEA - 325

Capitolul V

A. SCRIITORI ORIENTALI

2. CLEMENTE ALEXANDRINUL (150-216)

Titus Flavius Clemente este cel mai vechi scriitor alexandrin. S-a născut în anul 150 dintr-o familie bogată. Convertit la creștinism din cauza frumuseții vieții creștine, către 175, călători în provinciile Imperiului Roman cu scopul de a-și câștigă o instrucție religioasă mai completă. Călătoria a început-o în Grecia, apoi prin Siria și Palestina, oprindu-se în Egipt, la Alexandria unde găsi ceea ce căuta, sufletul său, în Pantenus, acea albină siciliană. În Alexandria sosi către 180, când Pantenus era în fruntea Școlii Alexandrine. Aici se hirotoni preot către 193, fiind colaboratorul lui Pantenus în îndrumarea școlii, iar după puțin timp, către 200, îi urmă director al școlii, având ca învățăcel pe Alexandru din Ierusalim și pe Origen. Publicându-se edictul lui Septimius Severus (202-203), părăsi pentru totdeauna Alexandria, retrăgându-se la învățăcelul său, Alexandru, episcop în Ierusalim. Într-o scrisoare adresată lui Origen, acesta vorbește despre Clemente și Pantenus ca despre persoane ce nu mai sunt în viată. Clemente se deosebește prin spiritul său apostolic prin generozitatea caracterului său, fiind preocupat de un singur lucru: de a aduce servicii, de a face bine contemporanilor săi, de a le ridica moralul și de a-și modela viața după aceea a lui Cristos.. A fost un scriitor foarte învățat. Nici un scriitor, nici chiar Origen, nu a cunoscut și nu a citit atât de mult vechile scrieri păgâne și creștine. Cu toate acestea, scrierile lui Clemente nu sunt lipsite de defecte. Adesea se observa în scrierile sale o lipsă de plan, e prea lung la vorbă și are o mulțime de digresiuni și citațiuni. Multe din scrierile lui Clemente Alexandrinul s-au pierdut, puține s-au păstrat în întregime. Opera sa de căpetenie este Trilogia, un fel de pregătire său introducere în creștinism, compusă din trei părți: Protrepticus, Pedagogus și Stromata. Toate aceste trei scrieri sunt în strânsă legătură una cu alta. În prima este vorba despre convertirea omului de la idolatrie la creștinism; în a doua îl învață pe om să ducă o viață creștină onestă, iar în ultima, îi instruiește asupra dogmelor credinței și îi expune adevărurile speculative.

l) Protrepticus - Cuvânt de îndemn către greci, 12 capitole, este o apologie în care autorul își propune să-i convertească pe păgâni, arătându-le, pe de o parte, goliciunea și falsitatea păgânismului, iar pe de alta parte, neputința Filosofiei de a ne da o învățătură suficientă despre Dumnezeu și religie, ceea ce o pot face numai profeții, cărora Cuvântul le-a descoperit în întregime adevărul. Combate, apoi, părerea că nu trebuie părăsită religia strămoșilor, spunând că multe sunt obiceiurile care adesea se schimbă și termină îndemnându-i pe oameni să se convertească, arătându-le câte binefaceri le va aduce întruparea Cuvântului. Copilul devenit om, părăsește jucăriile sale: păgânismul nu este decât jucăria copilăriei omenirii (F. Cayré, op. cit. p. 173).

Pedagogul, scrisă în trei cărți, este un fel de etică creștină în care îi aduce pe convertit la adevărurile creștine predicate de Cristos, adevăratul pedagog, care trebuie să-i învețe practicarea virtuților. În partea ultimă, îi caracterizează pe adevăratul Pedagog, adică Cuvântul întrupat, care, fiind Dumnezeu, iartă păcatele și, ca om, ne-a învățat să nu păcătuim. Copiii care trebuie educați sunt toți cei care vor să cunoască adevărul. În metoda Lui de educație, prevalează iubirea, pe când în metoda pedagogică a Vechiului Testament prevala frica. Și pedagogul Noului Testament are în mână bățul, care însă nu este simbol de pedeapsă, ci de grație, de har. Pedagogul nostru este bun și drept în același timp, unind în Sine dreptatea legii cu bunătatea și dreptatea Evangheliei, pentru că El este autorul amândurora. Faptele noastre, care formează obiectul Pedagogiei divine, vor fi bune dacă vor fi în conformitate cu mintea sănătoasă sau cu preceptele Pedagogului, altfel sunt rele. Celelalte cărți din Pedagogul expun normele care trebuie să călăuzească faptele noastre pentru a trăi bine și a ajunge la viața veșnică. În ele. Clemente parcurge diferitele împrejurări ale vieții de toate zilele ale creștinului, biciuind viciile din timpul său (alimentația excesivă, râsul, convorbirile, parfumurile, coroanele, cochetăria, igiena etc.), dând sfaturi cu privire la virtuți, la îndreptarea în virtuți a acestor vicii și cerând ca viața creștinului să fie străină de orice vanitate, lingușire și spirit de lume. După aceste două opere, ne-am fi așteptat ca a treia să fie Învățătorul, în care să găsim o expunere a dogmei creștine. În locul acesteia. Clemente a scris Stromata (Țesături de comentarii știintifice cu privire la adevărata Filosofie, în opt cărți). Ultimă carte nu s-a păstrat întreagă. Nu este ușor să facem o analiză a acestor comentarii, pentru că ele nu au nici o legătură solidă între ele, cum spune însuși Clemente. Nu găsim în cărțile Stromata nici ordine, nici discursuri. În prima carte, demonstrează că este permis și util creștinilor să citească scrierile clasice, mai ales filosofice, pentru că acești scriitori s-au inspirat din Vechiul Testament. În cartea a două expune raportul dintre credință și gnoza creștină. În cea de a treia și a patra tratează despre criteriile adevăratei gnoze, adică pudoarea și martiriul apărării adevărului; în a cincea vorbește despre simboluri și alegorii, pe care autorul le vede pretutindeni; a șasea și a șaptea ne prezintă un rezumat al argumentelor expuse în Protrepticus și Pedagogus. Cartea a opta este o îngrămădire de date privind Criteriologia și Logica și diferitele școli gnostice. Defectele amintite mai sus apar, în special, în această ultimă scriere.

Data redactării Trilogiei poate fi socotită ținând cont de faptul că această opera a fost scrisă în ordinea în care a tratat-o. În Stromata I, 21 este amintită de mai multe ori moartea lui Commodus (31 dec. 192), iar în Stromata II, 10 se face aluzie la martirii care trec zilnic pe dinaintea ochilor autorului.

Aceștia nu pot fi decât martirii persecuției lui Septimius Severus (202-203). Deci cartea a II-a a Stromatei a fost scrisă prin 203, Pedagogus cu câțiva ani mai înainte, iar Protrepticus și mai înainte, în Alexandria, pe când cărțile III-VIII ale Stromatei le-a scris între 203-215 în afara Alexandriei, probabil În Cezareea.

În afara Trilogiei, Clemente ne-a mai lăsat scrisoarea Quis dives salvetur (Care bogat se va mântui?), omilie în care expune într-un mod clasic învățătura creștină cu privire. la buna folosire a bogățiilor (Me, X, 17-31), arătând că bogățiile nu sunt o piedică mântuirii decât prin reaua lor folosire; corecta lor folosire este un mijloc de practicare a virtuții, milei, asigurându-ne mântuirea. Ca încheiere, îndeamnă credincioșii la pocăință și milă, povestind episodul convertirii celebrului hoț convertit de Sf. Ioan. Omilia a fost foarte apreciată în vechime.

Scrieri păstrate fragmentar sau pierdute: Hypotyposes (adumbrationes = Eseuri, în 8 cărți) sunt comentariu asupra Sf. Scripturi, locuri alese atât în Vechiul cât și din Noul Testament, inclusiv epistola Sf. Iuda Tadeul, Epistolele Catolice ale lui Pseudo-Bamaba și Apocalipsul Sf. Petru. În aceste comentarii, autorul exagerează cu interpretarea alegorici. Această operă a fost sever criticată de Foție (Biblioteca, cod 109), care scuză pe Clemente de o serie de greșeli ca: veșnicia materiei, duplicitatea Cuvântului, întruparea numai a Cuvântului interior și numai în mod aparent Cuvântul este socotit între lucrurile create; tot așa metempsihoza etc.

Această judecată a lui Foție pare prea severă, fiindcă, din fragmentul ce ne-a rămas, nu rezultă așa ceva, precum nici din celelalte scrieri ale lui Clemente.

Eusebiu (H. Ec. VI, 133) mai amintește încă patru scrieri aie lui Clemente între care Despre Paști, în care apăra oficierea și prăznuirea Paștilor de către Biserica Alexandriei în duminica prima după 14 Nisan; Canonul bisericesc sau contra iudaizanților; Predici despre post și clevetire; Îndemn către nebotezați la perseverență sunt alte scrieri păstrate fragmentar de la Clemente, i se atribuie și scrieri neautentice.

Învățătura lui Clemente Alexandrinul. Una dintre preocupările principale ale lui Clemente a fost de a determina relațiile dintre credință și rațiune, de a arăta ce a fost și ce a făcut Filosofia pentru a pregăti lumea creștină pentru Revelația divină. El se găsea între două curente: gnosticismul, care disprețuia credința adevărată, și Tradiția. Ideile gnosticilor sunt la îndemâna și celor mai simpli creștini; condamnau în Biserică orice dezvoltare științifică a lucrurilor, a credinței, mulțumindu-se cu o credință goală și, în acest fel, se credeau perfecți și fără gnoză. Credința este desăvârșirea învățăturii, spunea Clemente în Pedagogus (l, 6,29), însă proclama și utilitatea Științei, mai ales a Filosofiei, ea fiind o pregătire pentru credință. În ceea ce privește adevărurile religioase pe care le afimă de la filosofi, fiindcă multe adevăruri le-au împrumutat de la profeți, pot ajuta credincioșii la o adâncă interpretare a credinței, a desăvârșirii moravurilor, care este adevărată înțelepciune.

Credința este baza gnozei, a cunoașterii (Stromata VII, 10,55) și criteriul gnozei (Stromata 11,4,15).

Pentru a ajunge la adevărată înțelepciune, care este o demonstrare logică și stabilă a lucrurilor descoperite prin credință, se servește de Tradiție, de Sf. Scriptură, de Filosofie. Credința este singura cale adevărată a cunoașterii lui Dumnezeu și baza necesară a oricărei științe. Ea este baza edificiului spiritual al fiecărui creștin, iar speculația teologică rămâne subordonată Sf. Scripturi și Sf. Tradiție. Pe baza credinței se naște teama de păcat ca un principiu teologic, care îndeamnă penitență, Botez și Pocăință.

Cu privire la Sf. Scriptură, admite că este inspirată (Stromata 6,5), însă nu pare a constata un canon bine determinat al cărților sfinte, fiindcă socotește între ele și Epistola lui Pseudo-Barnaba, a lui Sf. Clemente Romanul și Apocalipsul Sf. Petru. Toate celelalte cărți ale Noului Testament, afară de Epistola către Filimon, a II-a a Sf. Petru, a III-a a Sf. loan, le citează ca inspirate. Cu privire la Evanghelii, ne redă ordinea în care au fost scrise. Despre Epistola către Evrei spune că a fost scrisă de Sf. Pavel în evreiește, pentru evrei, și că a fost tradusă în grecește de Sf. Luca, pentru greci. (Eusebiu, H. E. VI, 14) În interpretarea Sf. Scripturi se servește de alegorism.

Clemente subliniază foarte mult și Sf. Tradiție, care este baza adevăratei credințe (Stromata, VII, 16) și reprobă învățăturile eretice, pentru că sunt contrari Sf. Tradiții. Sf. Tradiție este criteriu și pentru Sf. Scriptură (Stromata, III, 13).

Cu privire la Dumnezeu, deosebește două feluri de cunoașteri: una, pe care o avem în viața aceasta sau reflexă din oglindă, iar alta, pe care o vom avea în viața de dincolo față la față (Stromata l, 19).

Cu privire la creație, este corect: el nu admite nici veșnicia materiei, nici preexistent sufletelor. Nemurirea sufletului este net afirmată.

Dintre atributele lui Dumnezeu citează în particular: atotputernicia, atotștiința, prin care cunoaște și lucrurile viitoare contingente și libere (Stromata VI, 17), bunătatea și dreptatea (Pedagogus l, 8). Admite clar existența Sf. Treimi: Unul este Tatăl tuturor, unul este și Cuvântul tuturor și unul este și Sf. Spirit și El este pretutindeni (Pedagogus, l, 42). Cu privire la Cuvânt, Foție îl acuză de greșeală, că adică a afirmat că Logos este o creatură și că sunt două Cuvinte, dintre care s-ar fi întrupat numai unul. Din textele care se păstrează, acest lucru nu rezultă de loc, ci contrariul: Cuvântul Dumnezeiesc este fără îndoială Dumnezeu Adevărat (Protrepticus, 10). Că întotdeauna a fost Cuvântul, este amintit când spune: La început era Cuvântul... (Protrepticus, și Hypotyposes, l, l). Admite dualitatea naturii și unitatea persoanei în Mântuitorul Isus. Cu privire la întrupare, Foție spune că Clemente ar fi învățat docetismul, ceea ce pare exagerat, căci Clemente spune: Cuvântul care a făcut toate a luat trup și a fost conceput în sânul Vergurei (Stromata, VI, 15). Admite și realitatea Trupului Cuvântului (Stromata, VI, 9). Recunoaște că Cristos este Dumnezeu și om în același timp: Cristos este Dumnezeu și Om (Protrepticus, I). Afirmă că unirea celor două naturi în persoana Cuvântului a perseverat și în timpul îngropării. Este drept că insista asupra conceptului că Isus s-a întrupat pentru a fi învățătorul nostru și pentru ca să ne învețe cum să trăim bine, însă nu exclude conceptul răscumpărării din păcatul strămoșesc.

Cu privire la Biserică. O numește Cetatea Cuvântului, Fecioară și Mama, care hrănește copiii săi cu laptele Cuvântului (Pedag. l, 6). În ea deosebește pe păstor de popor: Păstorii suntem cei care stăm în fruntea Bisericilor după chipul Păstorului celui Bun, iar voi sunteți oi (Pedag. I, 6). Cunoaște, de asemenea, gradele ierarhiei: episcop, prezbiter, diacon (Stromata, VI, 15) și nu ignorează nicidecum episcopatul monarhic, căci în omilia Care bogat se va mântui? spune că Sf. Ioan, reîntors de la Patmos la Efes, umbla să pună episcopi, iar în Hypotyposes, VI, spune că apostolii aleseră pe Iacob ca episcop al Ierusalimului. Are și o mărturie despre primatul Sf. Petru, în aceeași omilie, 24: Fericitul Petru, alesul acela și vestitul primul între învățăcei... Trăsătura dominantă a doctrinei lui Clemente este aspectul ei moral, fiind concepută ca o asceză în ascensiune pe trepte care apropie omul de statul perfecțiunii lui. El împarte creștinii în două clase: simpli, care n-au decât o credință comună; și gnostici sau perfecții, care au o credință deplin dezvoltată. Aceștia se deosebesc esențial de falșii gnostici. Prin doctrina să, Clemente a făcut Alexandria centrul intelectual creștin al Orientului și a combătut eficient gnoza eretică. Totuși, asceză sa a fost cam idealistă. Adevăratul gnostic, după Clemente, este omul profund religios, căci cunoașterea religioasă, creștină, bazată pe Sf. Scriptură, este superioară celei păgâne, iar filosofia, ca un dar al lui Dumnezeu în mod providențial, a pregătit Neamurile păgâne la creștinism și este utilă în cunoașterea lui Dumnezeu.

Despre Sacramente are idei exacte: Botezul se dă, după o instrucție catehetică, acelora care au credință și produce efectele sale prin puterea Sf. Spirit (Pedag. l, 6). Pare că afirmă invaliditatea botezului ereticilor, pe care îi numește apă străină... Rău străin, care duce în mare... (Strom. l). Sf. Mir este destul de bine indicat în expresia pecetea Domnului, în omilia citată, 42, când vorbește despre un tânăr care, fiind nebotezat, prezbiterul care l-a luat în casa să a uitat să-i dea după Botez pecetea Domnului. Prezența reală a lui Isus Cristos în Sf. Euharistie este de multe ori afirmată în Pedagogul l, 6, unde Cristos este prezentat ca hrana noastră. Euharistia este în același timp o Jertfă (Stromata, IX, 14; IV, 25).

Cu privire la Penitență, Clemente tinde spre rigorism. El îl citează pe Hermias și afirmă că, înainte de Botez, este numai o simplă pocăință, însă cea de după Botez este însoțită nu numai de iertarea păcatelor prin dezlegarea preoților, unii prea indulgenți cu penitenții, ci și de vindecarea sufletească. Subliniem că în Biserica Alexandrină omorul, ca păcat greu, se ierta. Căsătoria este legitimă, contrar gnosticilor. Ea este indisolubilă. Divorțul nu este permis nici într-un caz (Stromata II, 23). Cu privire la cele din urmă ale omului (Eshatologia), admite învierea morților (Pedag. l, 6), răsplata celor buni după meritul fiecăruia (Stromata, VI, 14) și pedeapsa focului pentru cei răi (Stromata V, 14). Nu pare adevărat ce spun unii că ar fi negat veșnicia pedepsei, afirmând că Dumnezeu nu pedepsește, ci îndreaptă, pentru că în Stromata VII, 2, Clemente nu vorbește despre pedepsele care urmează după Judecata din urmă.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact