Greco-Catolic.ro

În paginile precedente am constatat că la scriitori orientali se observa o tendinţă speculativă, pe când la cei occidentali una practică. În Orient, în acest timp, se observa o tendinţă ştiinţifică, având ca scop o înţelegere mai profundă şi o interpretare filosofică a creştinismului, scriitorii servindu-se de filosofie şi de metodele profane. Spirite speculative, orientalii tratează subiectele cele mai delicate, voind ca, prin religie şi filosofie, să rezolve problema lumii şi, astfel, să ajungă la adevărata gnoză (cunoaştere), la cea creştină. Sunt însă neajunsurile începutului, care cu timpul dispar. Astfel ne explicăm de ce occidentalii sunt întrecuţi de orientali, fiindcă au păstrat mai nealterat Depositum fidei, ţinând mai strâns la Tradiţia bisericească şi evitând speculaţiile cu privire la credinţă.

În această perioadă, Cartagina a fost cel mai însemnat centru literar şi teologic din Apus, cu Tertulian şi Sf. Ciprian; Răsăritul cu Alexandria, prin Clemente Alexandrinul, Origen şi şcoala lor. Alexandria îşi mai păstra încă, şi în secolul al III-lea, importanţa ştiinţifică. Vestitul Moiseion, întemeiat de Ptolomeu I, cea mai mare universitate cunoscută în lume până atunci, cu o bibliotecă foarte bogată, atrăgea pe cei mai învăţaţi oameni ai vremii şi o mulţime de studenţi. În Filosofie, sistemul care s-a impus a fost platonismul şi neoplatonismul. În acest centru, atât iudaismul cât şi creştinismul au venit în contact cu lumea greacă. Aici s-au tradus cărţile sfinte în limba greacă. Aici s-a născut prima şcoală creştină, cea mai veche şcoală (Didascaleion), în sensul tehnic al cuvântului, cu programe de învăţământ determinat, cu învăţători şi elevi adevăraţi. Originea acestei şcoli este foarte veche, după cum ne spune însuşi Eusebiu. Şcoala apare prima data în istorie cu Pantenus, către 180, cu care se începe un şir de dascăli neîntrerupt, până la Rodon, 395. La început, această şcoală s-a ocupat cu Exegeza, apoi cu Filosofia, devenind în curând o adevărata şcoală superioară de Teologie, condusă de profesori eminenţi sub supravegherea episcopului. Caracteristicile acestei şcoli sunt două: în Filosofie urmează Filosofia platonică, iar în Exegeza explicaţia alegorică a Sf. Scripturi. Scriitorii de care ne ocupăm în acest capitol sunt în strânsă legătură cu ea, pentru că sau au fost învăţători (Clemente Alexandrinul, Teognostus, Pierius, Petru Sfântul, episcopul Alexandriei (300-311), sau au ieşit formaţi din ea ca: Iuliu Africanul, Grigore Taumaturgul, Anatolie, Sf. Pamfil.

Didascaleion a apărut la începuturile Bisericii din Alexandria ca şcoală de Teologie ştiinţifică sub conducerea episcopului, care numea sau revoca directorul (şeful) acesteia. Ea a avut un caracter oficial, spre deosebire de cele ale Sf. Iustin sau Taţian la Roma, care erau private. Avea, totuşi, la început, doar o organizare rudimentară. Primul ei şef a fost Pantenus. Auditorii erau recrutaţi din cele mai diferite medii, idolatri, catchumeni, creştini botezaţi, aproape toţi simpatizanţi ai Filosofiei. Gnosticismul era aici periculos şi puternic şi rolul providenţial al Didascaleion-ului a fost să combată tendinţele gnostice, creând prin Clemente şi Origen o puternică mişcare intelectuală, bazată pe principii creştine, cu scopul dezvoltării ştiinţelor sacre. Acest curent intelectual, care a fost Şcoala din Alexandria, a devenit rivala Şcolii din Antiochia. Clemente Alexandrinul i-a pregătit fundamentul prin doctrina să morală şi mistică şi prin Filosofia sa, iar Origen a ridicat-o la apogeu.

1. PANTENUS

S-a născut în Sicilia. În anul 180 a ajuns în fruntea Şcolii Alexandrine, fiind învăţătorul lui Clemente Alexandrinul, care-l numeşte o albină cu adevărat Siciliană (Stromata, l, l, 2). Eusebiu spunea despre el că a fost un filozof stoic şi că, după ce s-a convertit la creştinism, ar fi predicat Evanghelia în Orient, ajungând până în India, unde a găsit o copie a Evangheliei ebraice a lui Matei, pe care o lăsase acolo Sf. Bartolomeu (H. E. V, 10). Reîntors din India, s-a stabilit în Alexandria, devenind conducătorul şcolii catehetice ce exista acolo de mult timp, activând aici până la moarte. Cu toate că Eusebiu afirmă despre el că atât prin grai viu, cât şi prin scris a explicat tezaurul dogmelor divine, iar Sf. Ieronim în De viris illustribus, 36, spune că a scris comentarii asupra Sf. Scripturi, totuşi amândoi nu afirmă că ar fi scris, ci că mai mult ar fi predat, numai cu graiul. Aceste lucruri le afirmă mai de multe ori şi învăţăcelul său, Clemente Alexandrinul, care aminteşte că dascălii săi n-au scris nimic, ci şi-au întrebuinţat timpul meditând şi învăţând cu graiul. Este cel mai vechi scriitor alexandrin.