Duminica, 24 septembrie 2011  
S Tecla, m (+ sec I)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA l
EPOCA I SAU A PERSECUȚIILOR
De la începutul literaturii creștine până la anul 325,
Conciliul I ecumenic din Niceea

PERIOADA A II-A

DE LA SFÂRȘITUL SECOLULUI II PÂNĂ LA CONCILIUL DE LA NICEEA - 325

Capitolul V

A. SCRIITORI ORIENTALI

În paginile precedente am constatat că la scriitori orientali se observa o tendință speculativă, pe când la cei occidentali una practică. În Orient, în acest timp, se observa o tendință științifică, având ca scop o înțelegere mai profundă și o interpretare filosofică a creștinismului, scriitorii servindu-se de filosofie și de metodele profane. Spirite speculative, orientalii tratează subiectele cele mai delicate, voind ca, prin religie și filosofie, să rezolve problema lumii și, astfel, să ajungă la adevărata gnoză (cunoaștere), la cea creștină. Sunt însă neajunsurile începutului, care cu timpul dispar. Astfel ne explicăm de ce occidentalii sunt întrecuți de orientali, fiindcă au păstrat mai nealterat Depositum fidei, ținând mai strâns la Tradiția bisericească și evitând speculațiile cu privire la credință.

În această perioadă, Cartagina a fost cel mai însemnat centru literar și teologic din Apus, cu Tertulian și Sf. Ciprian; Răsăritul cu Alexandria, prin Clemente Alexandrinul, Origen și școala lor. Alexandria își mai păstra încă, și în secolul al III-lea, importanța științifică. Vestitul Moiseion, întemeiat de Ptolomeu I, cea mai mare universitate cunoscută în lume până atunci, cu o bibliotecă foarte bogată, atrăgea pe cei mai învățați oameni ai vremii și o mulțime de studenți. În Filosofie, sistemul care s-a impus a fost platonismul și neoplatonismul. În acest centru, atât iudaismul cât și creștinismul au venit în contact cu lumea greacă. Aici s-au tradus cărțile sfinte în limba greacă. Aici s-a născut prima școală creștină, cea mai veche școală (Didascaleion), în sensul tehnic al cuvântului, cu programe de învățământ determinat, cu învățători și elevi adevărați. Originea acestei școli este foarte veche, după cum ne spune însuși Eusebiu. Școala apare prima data în istorie cu Pantenus, către 180, cu care se începe un șir de dascăli neîntrerupt, până la Rodon, 395. La început, această școală s-a ocupat cu Exegeza, apoi cu Filosofia, devenind în curând o adevărata școală superioară de Teologie, condusă de profesori eminenți sub supravegherea episcopului. Caracteristicile acestei școli sunt două: în Filosofie urmează Filosofia platonică, iar în Exegeza explicația alegorică a Sf. Scripturi. Scriitorii de care ne ocupăm în acest capitol sunt în strânsă legătură cu ea, pentru că sau au fost învățători (Clemente Alexandrinul, Teognostus, Pierius, Petru Sfântul, episcopul Alexandriei (300-311), sau au ieșit formați din ea ca: Iuliu Africanul, Grigore Taumaturgul, Anatolie, Sf. Pamfil.

Didascaleion a apărut la începuturile Bisericii din Alexandria ca școală de Teologie științifică sub conducerea episcopului, care numea sau revoca directorul (șeful) acesteia. Ea a avut un caracter oficial, spre deosebire de cele ale Sf. Iustin sau Tațian la Roma, care erau private. Avea, totuși, la început, doar o organizare rudimentară. Primul ei șef a fost Pantenus. Auditorii erau recrutați din cele mai diferite medii, idolatri, catchumeni, creștini botezați, aproape toți simpatizanți ai Filosofiei. Gnosticismul era aici periculos și puternic și rolul providențial al Didascaleion-ului a fost să combată tendințele gnostice, creând prin Clemente și Origen o puternică mișcare intelectuală, bazată pe principii creștine, cu scopul dezvoltării științelor sacre. Acest curent intelectual, care a fost Școala din Alexandria, a devenit rivala Școlii din Antiochia. Clemente Alexandrinul i-a pregătit fundamentul prin doctrina să morală și mistică și prin Filosofia sa, iar Origen a ridicat-o la apogeu.

1. PANTENUS

S-a născut în Sicilia. În anul 180 a ajuns în fruntea Școlii Alexandrine, fiind învățătorul lui Clemente Alexandrinul, care-l numește o albină cu adevărat Siciliană (Stromata, l, l, 2). Eusebiu spunea despre el că a fost un filozof stoic și că, după ce s-a convertit la creștinism, ar fi predicat Evanghelia în Orient, ajungând până în India, unde a găsit o copie a Evangheliei ebraice a lui Matei, pe care o lăsase acolo Sf. Bartolomeu (H. E. V, 10). Reîntors din India, s-a stabilit în Alexandria, devenind conducătorul școlii catehetice ce exista acolo de mult timp, activând aici până la moarte. Cu toate că Eusebiu afirmă despre el că atât prin grai viu, cât și prin scris a explicat tezaurul dogmelor divine, iar Sf. Ieronim în De viris illustribus, 36, spune că a scris comentarii asupra Sf. Scripturi, totuși amândoi nu afirmă că ar fi scris, ci că mai mult ar fi predat, numai cu graiul. Aceste lucruri le afirmă mai de multe ori și învățăcelul său, Clemente Alexandrinul, care amintește că dascălii săi n-au scris nimic, ci și-au întrebuințat timpul meditând și învățând cu graiul. Este cel mai vechi scriitor alexandrin.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact