Greco-Catolic.ro

S-a născut în Siria, în partea către Mesopotamia (pe Eufrat), în păgânism, studiind nu numai limba greacă, dar şi pe cea ebraică. S-a convertit la creştinism citind Sf. Scriptură, iar în 169 a fost ales episcop de Antiochia, unde a păstorit până în 185, după cum afirmă mulţi critici. Deci a trăit între 120-185. Dintre scrierile lui ni s-au păstrat o lucrare în trei cărţi intitulată Discursuri către Autolycus în cartea I-a (14 cap.) răspunde la trei propoziţii ale lui Autolycus, care considera păgânismul cu zeii lui fiind superior creştinismului, apărându-l şi negând existenţa unicului Dumnezeu al creştinilor şi învierea morţilor; râdea batjocoritor de numele creştinilor. Sf. Teofil demonstrează existenţa lui Dumnezeu din raţiune şi lumea creată, determinându-i atributele principale: El nu poate fi văzut cu ochii trupului, însă poate fi văzut în lucrurile create. Critică zeii păgâni apăraţi de Autolycus, apără numele de creştin şi învierea morţilor. În cartea a II-a (38 cap.), rugat de Autolycus, demonstrează pe larg falsitatea zeilor păgâni şi adevărul despre învăţătura creştină, spunând că învăţăturile creştine cu privire la crearea lumii, la cult şi la morală sunt superioare păgânismului.

În cartea a III-a (30 cap.), după ce apără pe creştini de acuzele de imoralitate, incest şi antropofagie, arătând viaţa lor curată, probează vechimea Sf. Scripturi, spunând că Moise a trăit cu 1000 de ani înaintea Războiului Troian, apoi dă o cronologie a lumii, de la facerea ei până la Marc Aureliu, servindu-se de Biblie şi de alţi scriitori şi conchide că creştinii nu pot fi numiţi noi, fiindcă sunt foarte vechi. Aceste trei cărţi au fost scrise după moartea lui Marc Aureliu (180), sub Commodus, şi înainte de 190 când a murit urmaşul său (Maximin) pe scaunul din Antiochia, cum spune Eusebiu, deci între 180-185.

Scrieri pierdute: Despre diavol, Despre miturile zeilor, Despre Istorii, Contra lui Hermogen, Contra lui Marcion, cărţi în care se cuprind elementele credinţei noastre, adică un catehism, un comentar la proverbele lui Solomon şi un comentar asupra celor patru Evanghelii. Doctrina Sf. Teofil are ca izvor Profeţii, în dovedirea şi cunoaşterea creştinismului, fiindcă ei Însuşi s-a convertit citindu-i. Profeţii au fost neînvătaţi, însă inspiraţi de Sf. Spirit şi deci adevăraţi. Alături de ei îi pune pe Evanghelişti şi pe ceilalţi scriitori din Noul Testament. În mod particular îl citează pe Sf. Ioan (I Tim.). A fost împotriva lui Hermogen cu privire la Apocalips. El dovedeşte existenţa lui Dumnezeu din lucrurile create, din mişcare şi din legile universului. Fixează atributele lui Dumnezeu care a creat toate din nimic. El numeşte pentru prima data cele trei persoane divine cu numele Trias (II, 5) pe care le numeşte Dumnezeu, Cuvântul şi Înţelepciunea. Cu privire la Cuvânt, admite existenţa lui din veşnicie, însă deosebeşte în El două faze: înainte de crearea lumii (Logos endiatetos) şi după crearea lumii (Logos proforicos). Cuvântul se găsea în Dumnezeu înainte de crearea lumii, când L-a exprimat, creând prin El lumea. Această expresie va da naştere mai târziu arianismului. Demonstrează, apoi, învierea morţilor, care pentru noi este un adevăr de credinţă. Compara, în fine, Bisericile cu insule de scăpare în mijiocul mării. Sf. Teofil, deşi este inferior Sf. lustin şi Athenagoras în ceea ce priveşte filosofia, le este superior în cultura literară, în stilul său elegant, deosebit de împodobit. Este un foarte bun cunoscător al Sf. Scripturi, pe care o citează mult.