Greco-Catolic.ro

Taţian - Tertulianul Bisericii Orientale - s-a născut în ţara Asirilor din Părinţi sirieni spre anul 125; a primit o educaţie grecească temeinică, învăţând Istoria, Retorica şi Filosofia. După ce şi-a terminat studiile, a călătorit mult în lumea greco-romană, încercând toate filosofiile şi toate religiile. Era deja destul de cunoscut în lumea păgână, căci scrisese Despre animale şi Despre natura demonilor.

Ajuns la Roma şi dezgustat de păgânism, găsi mântuire în scrierile creştine şi se converti la creştinism între 150-155, urmând şcoala filosofică a Sf. Iustin. După moartea acestuia, el însuşi deschide o şcoală în Roma, avându-l ca învăţăcel pe asiaticul Rodon. După 165, sigur înainte de 172, părăsi Roma şi se reîntoarse în Orient.

În anii 172-173 întemeie secta encratiţilor, separându-se de Biserică, reprobând căsătoria, oprind întrebuinţarea cărnii şi a vinului, celebrând Liturghia cu apă. Anul morţii sale nu se cunoaşte, însă pare mort înainte de terminarea cărţii a treia din Adversus haereses (189) a Sf. Ieronim.

Eusebiu (Historia Ecclesiae, IV, 29) spune că Taţian a scris un mare număr de opere. Astăzi ni se păstrează numai două: Cuvântare către Greci şi Diatessaron.

Cuvântarea către Greci (42 capitole) este mai mult o apologie decât un discurs polemic către învăţaţii lumii greceşti. În cap. 1-3 pune în relief inferioritatea civilizaţiei greceşti faţă de cea barbară (= creştină), apoi arată superioritatea învăţăturii barbare (creştine) faţă cu cea grecească. Vorbeşte astfel despre Dumnezeu, despre Logos, despre păcatul omului, despre răscumpărare, apoi critică învăţătura, morala şi aşezămintele grecilor. Arată, apoi, că civilizaţia barbară (= creştină) este superioară celei greceşti şi pentru motivul că este mult mai veche decât grecească, luând ca termen de comparaţie pe Moise şi Homer. (Moise a trăit cu douăzeci de generaţii înainte de Războiul Troian, iar Homer mult după acesta, pe care l-a cântat). Termină cu o mică biografie a sa, invitându-i pe greci să-l imite. Această cuvântare a fost scrisă în afară de Roma, în Grecia, pentru că din ea rezultă că nu este în Roma, când scrie.

Diatessaron este o Evanghelie compusă din textele luate din toate cele patru Evanghelii.

Povestirile luate din cele patru Evanghelii sunt astfel expuse încât dau o desfăşurare cronologică, armonioasă a vieţii şi învăţăturii lui Cristos. Le începe cu prologul Sf. Ioan: La început era Cuvântul, renunţând la genealogia Domnului (Matei l, 1-17) şi la tot ce putea dovedi coborârea lui Isus din rădăcina lui David. Sf. Efrem a scris un comentar asupra Diatessaronului lui Tatian. Textul original nu ni se păstrează, însă el poate fi refăcut din comentariul Sf. Efrem, dintr-o traducere arabă publicată în 1888, datând acea traducere din sec. al XI-lea. Această opera este foarte importantă pentru Tradiţia Biblică: fundamentul este Evanghelia Sf. Ioan, a IV-a, în care sunt intercalate în ordine cronologică fragmentele din celelalte trei Evanghelii.

Opera a fost scrisă după reîntoarcerea lui Taţian de la Roma în Orient, între anii 172-173, când Taţian trecuse deja în rândurile ereticilor, cum ne spun Eusebiu şi Teodoret din Cyr, ceea ce explică lipsa de cronologie a lui Cristos şi în limba siriacă, fiind răspândită în ţările siriace (în Edessa, Cyr) şi întrebuinţată atât de ele, cât şi de catolici, până în veacul al V-lea când a fost introdusă în Liturghia siriacă.

Dintre scrierile pierdute au fost amintite două: Despre animale şi Despre natura demonilor, contra celor care au scris despre lucrurile divine; apoi cartea Probleme, probabil o colecţie de texte ale Sf. Scripturi şi alta Despre desăvârşire, în care susţine că însuşi Mântuitorul ar condamna căsătoria.

Doctrina lui Taţian (înainte de 172-73): Dumnezeu exista din veşnicie. Deşi este spirit, el a creat lumea din materie şi poate fi cunoscut din ceea ce a creat. El a creat materia cu ajutorul Cuvântului care, în momentul creării lumii, ieşi în afară de Tatăl şi deveni prima Sa expresie. Cristos este Dumnezeu născut sub forma de om. El afirmă clar locuirea Sf. Spirit în sufletele drepţilor ( Cuvântare către Greci, 13).

După 172/173 s-a făcut capul encratiţilor, erezie pe care Sf. Ireneu o numeşte Commixtio omnium haereticorum, promovând dualismul, docetismul; afirmă că materia este rea, căsătoria este rea; că Adam s-a condamnat; oprea întrebuinţarea vinului în săvârşirea Sf. Liturghii şi consumarea cărnii.