Luni, 20 noiembrie 2011  
S Grigore Decapolitul, c (+ 842). S Proclu, aep (+...  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA l
EPOCA I SAU A PERSECUȚIILOR
De la începutul literaturii creștine până la anul 325,
Conciliul I ecumenic din Niceea

PERIOADA I

SECOLUL I

Capitolul II

APOLOGIȘTII

C. APOLOGII PIERDUTE

Dintre scrierile apologiștilor secolului al II-lea, unele ni s-au păstrat, iar altele s-au pierdut, fiind cunoscute numai din citările scriitorilor bisericești. S-au pierdut scrierile lui Quadratus, Ariston din Pella, Miltiade, Claudiu Apolinarie, Meliton de Sardes și ale Senatorului Apoloniu.

1. QUADRATUS

Despre acesta, Eusebiu spune în Cronicon că a fost învățăcelul Apostolilor, iar în H.E III, 37 că avea darul profeției; a adresat împăratului Traian o apologie între anii 124-126, pe care, în secolul IV-lea, mulți o aveau, spunând că unii vindecați de Isus mai trăiau încă pe vremea lui Quadratus. Apologia dovedește, spune Eusebiu, mintea lui luminată, ortodoxia și vechimea scriitorului.

2. ARISTON DE PELLA

Este cel mai vechi scriitor antiiudaic, după Epistola lui Pseudo-Barnaba. El scrie către anul 140, pentru că amintește de sfârșitul războiului evreiesc, iar lucrarea lui este citată de Celsus disputa lui Iason cu Papiscus IASON KAI PAPISKOU ANTILOGHEA PERI KRISTOU, în care creștinul Iason dovedește evreului alexandrin Papiscus că profețiile cu privire la Mesia s-au adeverit în Cristos.

Acesta, convingându-se, se botează.

3. MILTIADE

Scriitor din Asia Mica, a trăit în perioada dintre Sf. Iustin și Tatian (125-195); a scris, spune Eusebiu, două cărți contra grecilor, PROS ELLENAS; două cărți împotriva iudeilor, PROS JOUDAIOUS și o apologie la împărații acestei lumi despre filosofia ce-o urma el, scrisă între 147-180, sau mai probabil între 161-180 și adresată lui Marcu Aureliu și Lucius Verus (161-169) sau lui Marcu Aureliu și Commodus (177-180). După Tertulian și Hippolyt, el ar fi scris încă și împotriva Gnosticilor, iar un anonim antimontanist spune că ar fi combătut și Montanismul.

4. CLAUDIU APOLINARIE

Episcop de Hierapolis în Frigia, care a strălucit pe timpul lui Marcu Aureliu (171-172), (Eusebiu în Cronicon), a scris multe opere, care circulau pe timpul lui Eusebiu, însă dintre ele acesta a putut pune mâna numai pe cinci: a) o apologie către Marc Aureliu scrisă între 169-178, când Marc Aureliu era guvernator singur al imperiului, în care amintește minunea Legiunii fulminante. Apolinarie a relatat minunea petrecută cu Legiunea a XII-a Melitina care, într-o luptă cu armatele germane și sarmate, rugându-se în genunchi, a provocat o furtună cu trăsnete și ploaie care i-a izgonit pe dușmani, iar soldații Legiunii, rupți de sete, au primit apa atât de așteptată, pe care au băut-o în coifuri. Împăratul ar fi dat Legiunii numele de fulminanta. b) o lucrare împotriva păgânilor în cinci părți; c) despre adevăr, în două cărți; d) împotriva Iudeilor, două cărți; e) contra ereziei Catafrigilor (montaniștilor), probabil o scrisoare pastorală iscălită și de alți episcopi.

5. MELITON DE SARDES

Unul dintre cei mai învățați și mai fecunzi scriitori din secolul al II-lea, fost episcop în Sardi (Lydia) pe timpul lui Antoniu Pius (138-161), activ și productiv pe timpul lui Marc Aureliu și a trăit până în anul 195 d. Cr. Deci a trăit între anii 120-195 d. Cr. Meliton a scris peste 20 de opere, între care: a) cuvântare (LOGOS) pentru apărarea credinței, o apologie adresată lui Marc Aureliu între 171-172; b) despre Paști, în două cărți, în care se pronunță pentru uzul quatrodeciman; despre Botez, despre suflet, despre Apocalipsul Sf. Ioan, despre întruparea lui Isus Cristos, în care afirmă existenta în Cristos a celor două naturi. Deoarece același Cristos este Dumnezeu și om desăvârșit în același timp, ne-a arătat clar cele două naturi ale Sale: dumnezeirea prin minunile Sale timp de trei ani... omenirea Sa timp de 30 de ani înainte de Botez. Acest fragment este citat de Anastasie Sinaitul (Patrologia Graeca, 89, 290). Tot Meliton din Sardes numește Biserica rezervorul Adevărului, iar omul o ființă rațională, liberă și capabilă să cunoască adevărul, fiind însuflețit de sufletul său nemuritor. Există păcatul originar, în urma căruia toți murim.

6. Senatorul APOLONIU

A trăit pe timpul lui Commodus în Roma, fiind denunțat de un sclav că este creștin. Dus în fața Senatului, și-a mărturisit credința cu mult curaj, ținând un adevărat discurs, în care a condamnat adorarea zeilor păgâni, arătând că Isus Cristos, om învățat și drept, a predicat Universului pe Dumnezeu, mărturisind și credința în Sfânta Treime, în mod expres în cele trei persoane, fapt pentru care a primit sentința de condamnare la moarte și a fost ucis într-o duminică între anii 180-185 prin tăierea capului. El a mărturisit că viața creștină este superioară, fiindcă creștinii adevărați mor plăcerilor lumești, iubesc oamenii ca pe semeni ai lor și, de aceea, nu le este frică de moarte. Ceea ce suntem, prin Dumnezeu suntem, având viața veșnică prin nemurirea sufletului.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact