Luni, 20 noiembrie 2011  
S Grigore Decapolitul, c (+ 842). S Proclu, aep (+...  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA l
EPOCA I SAU A PERSECUȚIILOR
De la începutul literaturii creștine până la anul 325,
Conciliul I ecumenic din Niceea

PERIOADA I

SECOLUL I

Capitolul II

APOLOGIȘTII

B. APOLOGIȘTII VEACULUI AL II-LEA

Pentru ca să apere creștinismul de dușmani, s-au ivit în veacul al II-lea Apologiștii, care au scris contra evreilor și păgânilor.

I. Împotriva evreilor au scris: Ariston din Pella, Sf. Iustin și Miltiade și, probabil, Claudiu Apolinarie și Meliton din Sardes. Apologiile lor au forma de dialog pentru a indica dualitatea Testamentelor. Conținutul lor este determinat de acuzele evreilor și se prezintă în general așa:

1) Creștinii fac bine că nu observa Legea: a) pentru că ea a fost abrogată cu promulgarea Noului Testament; b) justificarea nu depinde de observarea riturilor legale, ci de convertirea inimii, care este data de Cristos în botez; c) unele prescripții ale Legii n-au fost de la început, ci au fost introduse și impuse mai târziu, din cauza fărădelegilor și împietririlor de inimă ale poporului evreiesc, în ce privește tăierea împrejur, deosebirea mâncărilor, a Sâmbetei ș.a.m.d.) unele prescripții, cum e tăierea împrejur, nu sunt necesare, căci, dacă ar fi necesară, nu ar fi făcut Dumnezeu pe Adam cu prepuțiu.

2) Creștinii Îl recunosc pe Dumnezeul Patriarhilor Avraam, Isac și Iacob, însă admit în El o pluralitate de persoane (Sf. Treime) care este dovedită: a) din Teofaniile Vechiului Testament (arătările lui Dumnezeu lui Avraam, Iacob, Moise); b) din expresiunile Sf. Scripturi, unde sunt amintite mai multe persoane (Geneza l, 28: Să facem pe om după chipul și asemănarea noastră; Geneza III, 12: lată Adam s-a făcut ca unul dintre noi; Proverbe, VIII, 21 ș. a.).

3) Creștinii îl privesc pe Isus ca fiind Mesia făgăduit în vechiul Testament, pentru că în El însuși s-au împlinit toate profețiile, în totalitate, și în amănuntele cele mai mici.

II. Împotriva păgânilor au fost scrise cele mai multe apologii din sec. al II-lea: pe timpul lui Adrian (l 17-138), Quadratus și Aristide; în timpul lui Antonius Pins, Lucian și Marcu Aureliu (138-180): Sf. Iustin, Tatian, Atenagora, Miltiade, Apolinarie, Meliton; pe vremea lui Commodus (180-192) Teofil Antiochenul și Apolonius; către sfârșitul veacului II - Hermias. Ar trebui trecut aici și Minnucius Felix cu Octavius și Tertulian cu Ad Nationes și Apologeticum, însă ei sunt legați de Părinții veacului al II-lea.

Privită atitudinea lor fată de Filosofie, se poate deosebi un curent dublu: unii sunt favorabili Filosofiei (Sf. Iustin și Aristide), alții contra (Tatian și Hermias).

Din punct de vedere al formei, unele scrieri ale lor au forma:

a) de apel, sau numai împăratului (Quadratus, Aristide, Atenagora), sau împăratului, senatului și poporului roman (Sf. Iustin).

b) de discurs sau exortație către păgâni (discursul lui Tatian);

c) de satiră Irrisio a lui Hermias;

d) sau forma de învățătură (expunere didactică a lui Teofil Antiochenul adresată unei persoane determinate, numit Autolic).

În toate Apologiile împotriva păgânilor trebuie deosebite: conținutul, combaterea acuzelor și expunerea creștinismului; ultima, nefiind scop principal, este scurtă, cu lacune și conține numai acele lucruri care folosesc scopului autorului.

Combaterea acuzelor este făcută în linii generale astfel:

1. Acuzele de antropofagie și incest n-au fost niciodată probate; când s-a încercat probarea lor, s-a făcut prin tortura și violența, prin persoane din serviciul creștinilor. De altfel, nici păgânii nu cred că aceste lucruri au fost probate, pentru că nu pot condamna pe creștini pentru ele, ci numai pentru că sunt creștini.

2. Acuzele acestea, nu numai că nu sunt dovedite, dar sunt false: a) fiindcă longe obhirraent a humana natura; b) pentru că sunt în contrazicere cu viața creștinilor. Aici descriu viața curată și învățătura sublimă a creștinilor. Ei întorc acuza împotriva păgânilor, spunând că păgânii atribuie creștinilor delictele pe care ei le comit sau zeii lor (Atenagora, Felix Minnucius).

3. Acuza de ateism, întrucât înseamnă refuzul de a adora zeii, este adevărată. În realitate, creștinii nu sunt atei, pentru că zeii sunt falși și mincinoși. Acest lucru îl dovedesc explicând originea divinităților păgâne: a) după Evemerus, zeii nu sunt decât oameni, care din diferite motive, au fost zeificari, unii - ca Semiramida -, pentru viețile lor; b) după teoria naturistică, zeii sunt elemente ale naturii personificate și zeificate (Zeus = focul, Hera = pământul, etc.); c) după apologiști, zeii nu sunt decât produsul și crearea ignoranței populare, a fanteziei poeților și, mai ales, o înșelăciune diavolească.

În afară de aceasta, Apologiștii demonstrează, împotriva politeismului, adevărul monoteismului, servindu-se atât de argumente raționale cât și de autoritatea celor mai mari poeți și filosofi.

Expunerea creștinismului, făcută ocazional, tinde mai ales să arate că învățăturile creștine nu sunt imorale, ci sunt superioare oricărei școli și teorii filosofice. De fapt:

a) învățăturile creștine coincid cu ce au învățat mai bine marii gânditori ai antichității, Platon și Aristotel, în combaterea Politeismului și apărarea Monoteismului.

b) Ele, fiind derivate din Sf. Scriptură, sunt mai vechi ca oricare altă învățătură, deci demne de cel mai mare respect. Ca termeni de comparație se iau Moise și Homer. Moise a trăit cu cca. 400-1000 de ani înainte de războiul Troian, iar Homer, cu cca. 400-800 de ani după acel război, deci filosofii păgâni au luat din Sf. Scriptură puținul adevăr ce-l au despre nemurirea sufletului, pedeapsa de după moarte ș. a. Adevărul din scrierile lor aparține creștinismului.

Apologiștii oferă, apoi, mărturii frumoase ale învățăturii creștinești în jurul anumitor puncte: l) ne redau regula fidei a creștinilor; 2) demonstrează existența lui Dumnezeu cu argumentul cauzalității, al ordinii în lume și al finalității lucrurilor; 3) mărturisesc pe față dogma Sfintei Treimi; 4) divinitatea lui Isus o dovedesc din Profeți; 5) arată că lumea a fost creată din nimic de către LOGOS, care la început era ENDIATETOS (în sânul Tatălui) și apoi PROFORICOS (conceput în minte, rostit); 6) admit existenta îngerilor buni și rai; 7) apără și susțin învierea morților.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact