Greco-Catolic.ro

S-a născut din Părinţi creştini în anul 60 acel fericit şi apostolic prezbiter, cum îl numeşte Eusebiu. În tinereţe, după cum ne spune Sf. Ireneu în Adversus Haereses, a cunoscut pe unii dintre Apostoli, mai ales pe Sf. Ioan şi pe mulţi dintre învăţăceii Domnului. A fost pus episcop în Smirna de Apostoli, mai precis de Sf. Ioan, cum ne spune Tertulian şi Sf. Ieronim. În acest timp s-a distins prin zelul său în a păstra neştirbită învăţătura Apostolilor şi în a râspândi creştinismul printre păgâni.

În 107 a venit la Smirna, împreună cu credincioşii lui, să-l întâmpine pe Sf. Ignaţiu din Antiohia, care se află în drum spre Roma. Din Troia, Sf. Ignaţiu îi adresează o scrisoare în care-l roagă să scrie bisericilor ce se găsesc la răsărit de Smirna, în locul sau. Mai târziu, însă în acelaşi an, 107, serie o scrisoare Filipenilor, trimiţându-le, la cererea lor, scrisorile Sf. Ignaţiu. Către sfârşitul anului 154, Sf. Policarp a venit la Roma pentru a trata cu Papa Anicet (154-168) diferitele chestiuni şi mai ales chestiunea Paştilor. Sf. Policarp susţinea să se sărbătorească Paştile împreună cu evreii, în 14 Nisan (uzul quatrodeciman) cum se făcea în Asia Mica. Papa susţinu uzul roman, care era al celor mai multe biserici, ca să fie în prima Duminică după 14 Nisan. Asupra acestui punct nu s-au putut înţelege, însă s-au despărţit în pace, după ce, mai înainte de a pleca, au liturgisit împreună.

Abia s-a întors acasă, şi a fost martirizat în anul 155. Moartea să este descrisă în Epistola pe care Biserica din Smirna a scris-o Bisericii lui Filomenin în Frigia în 155. În urma faptului că Quintus din Frigia, împreună cu alţi câţiva, s-au declarat că sunt creştini, au fost prinşi şi legaţi 11 creştini din Filadelfia. Între timp, mulţimea sălbăticită de sânge, se răsculă şi ceru ca Policarp să fie prins şi condamnat. Policarp, care la ruga alor săi se ascunsese, este trădat de un servitor şi este prins la o gospodărie a lui de la ţară. Înainte de a fi dus de urmăritori, Sf. Policarp, cu permisiunea lor, se ruga pentru toţi, precum şi pentru Biserica Universală (Katolike ekklesia). Ajuns pe stadionul din Smirna, refuză cererea proconsulului Stadius Quadratus de-a se lepăda de Cristos: De 86 de ani îl slujesc şi nu mi-a făcut nici un rău. Cum pot eu să blestem pe împăratul meu, pe Acela care m-a mântuit? Ameninţat că va fi pedepsit cu foc, îi răspunse proconsulului că focul acesta arde puţin şi apoi se stinge, dar focul judecăţii viitoare este fără de sfârşit. Proconsulul dădu ordinul să fie ars pe rug. S-a improvizat rugul, i s-a dat foc, dar... minune Flacăra l-a înconjurat în forma de bolta, el strălucind în rugăciune. Fiindcă focul nu l-a ars, un călău s-a apropiat cu sabia şi l-a străpuns, scurgându-i-se aşa de mult sânge, încât a stins focul, lucru la care mulţimea a rămas uimită. Apoi, trupul i-a fost ars, iar oasele lui au fost adunate de creştini ca moaşte şi aşezate într-un loc de ei ştiut, unde se adunau să-i sărbătorească martiriul. Arderea lui pe rug s-a întâmplat pe timpul împăratului Marcu Aureliu, spun scriitorii creştini antici.

Scrisoarea către Filipeni. Desigur, Sf. Policarp a scris mai multe scrisori. De fapt, Sf. Ignaţiu l-a rugat să scrie, în locul lui, bisericilor aşezate către Răsărit de Smirna (Pergam, Tiatira, Sardes, Bisericile din Galatia etc). Sf. Ireneu, în Epistola către Florin, aminteşte de mai multe epistole scrise de Sf. Policarp. Din toate acestea nu ne-a rămas decât Epistola către Filipeni, scrisă în anul în care Sf. Ignaţiu a trecut prin Smirna, 107.

Într-adevăr, această epistolă, formată din 14 capitole, s-a constatat că a fost scrisă cu ocazia trecerii Sf. Ignaţiu prin Smirna. Acesta a rugat pe credincioşii din Filipi să scrie celor din Antiochia, felicitându-i că a încetat persecuţia în Biserica lor Antiochenă. Filipenii îi scriu Sf. Policarp, rugându-l să trimită şi scrisoarea lor cu trimisul său în Antiohia şi să le trimită scrisorile Sf. Ignaţiu. Sf. Policarp le răspunde cu această scrisoare. Policarp începe scrisoarea să lăudând pe Filipeni pentru buna primire pe care i-au făcut-o Sf. Ignaţiu şi tovarăşilor lui şi pentru credinta lor veche. Apoi le dă diferite îndemnuri, atât generale asupra credinţei, speranţei şi dragostei, asupra modului de a servi lui Dumnezeu, de a fugi de doceţi, asupra postului şi rugăciunii etc., cât şi speciale, pentru diferite categorii de persoane: pentru soţ şi tată de familie, pentru soţii, pentru văduve, pentru diaconi, pentru tineri, fecioare, presbiteri. În încheiere, le trimite scrisorile Sf. Ignaţiu şi îi laudă.

Autenticitatea scrisorii a fost combătută de aceia care neagă şi autenticitatea scrisorilor Sf. Ignaţiu. Alţii îi neagă integritatea, considerând interpolate locurile unde se vorbeşte de Sf. Policarp şi de scrierile sale. Autenticitatea este însă dovedită de Sf. Ireneu şi de Eusebiu; acesta, nu numai că o aminteşte, dar citează în întregime capitolele IX şi XIII, aşa încât afirmă şi probează şi integritatea capitolului XIII.

Doctrina din această epistola a Sf. Policarp este foarte importantă. Ea are multe citate din Noul Testament: 1-11 Timotei, I Petru, II Ioan. Ea conţine date istorice despre trecerea Sf. Ignaţiu prin Smirna, despre moartea lui de martir, despre scrisorile lui pe care Sf. Policarp le-a adunat, despre predicarea Sf. Pavel în Filipi şi despre epistolele către Filipeni: care fiind la voi... v-a învăţat cuvântul adevărului, care şi absent v-a scris epistole (III, 2).

Are mărturii dogmatice preţioase: Cristos este Dumnezeu, este Fiul lui Dumnezeu, însă este şi om. Cine nu mărturiseşte că Isus Cristos a venit în carne, este Anticrist (VII, l). El a murit pentru noi şi pentru păcatele noastre. Dumnezeu l-a înviat şi i-a dat mărire, făcându-l stăpânul lumii şi judecătorul viilor şi al morţilor.

Biserica este un corp cu membre sănătoase şi bolnave, organizată ierarhic cu episcop, presbiter, diaconi. Credincioşii trebuie să se supună ierarhiei ca lui Dumnezeu şi lui Cristos. Sunt amintite apoi învierea morţilor, judecata, răsplata vieţii viitoare. Dă apoi o multime de sfaturi practice tuturor categoriilor de oameni.