Duminica, 19 noiembrie 2011  
S Abdia, pf (+ sec VI îCr). S Varlaam, m (+ sec II...  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA l
EPOCA I SAU A PERSECUȚIILOR
De la începutul literaturii creștine până la anul 325,
Conciliul I ecumenic din Niceea

PERIOADA I

SECOLUL I

Capitolul I

B. PĂRINȚII APOSTOLICI

6. SFÂNTUL POLICARP DIN SMIRNA (60-155)

S-a născut din Părinți creștini în anul 60 acel fericit și apostolic prezbiter, cum îl numește Eusebiu. În tinerețe, după cum ne spune Sf. Ireneu în Adversus Haereses, a cunoscut pe unii dintre Apostoli, mai ales pe Sf. Ioan și pe mulți dintre învățăceii Domnului. A fost pus episcop în Smirna de Apostoli, mai precis de Sf. Ioan, cum ne spune Tertulian și Sf. Ieronim. În acest timp s-a distins prin zelul său în a păstra neștirbită învățătura Apostolilor și în a râspândi creștinismul printre păgâni.

În 107 a venit la Smirna, împreună cu credincioșii lui, să-l întâmpine pe Sf. Ignațiu din Antiohia, care se află în drum spre Roma. Din Troia, Sf. Ignațiu îi adresează o scrisoare în care-l roagă să scrie bisericilor ce se găsesc la răsărit de Smirna, în locul sau. Mai târziu, însă în același an, 107, serie o scrisoare Filipenilor, trimițându-le, la cererea lor, scrisorile Sf. Ignațiu. Către sfârșitul anului 154, Sf. Policarp a venit la Roma pentru a trata cu Papa Anicet (154-168) diferitele chestiuni și mai ales chestiunea Paștilor. Sf. Policarp susținea să se sărbătorească Paștile împreună cu evreii, în 14 Nisan (uzul quatrodeciman) cum se făcea în Asia Mica. Papa susținu uzul roman, care era al celor mai multe biserici, ca să fie în prima Duminică după 14 Nisan. Asupra acestui punct nu s-au putut înțelege, însă s-au despărțit în pace, după ce, mai înainte de a pleca, au liturgisit împreună.

Abia s-a întors acasă, și a fost martirizat în anul 155. Moartea să este descrisă în Epistola pe care Biserica din Smirna a scris-o Bisericii lui Filomenin în Frigia în 155. În urma faptului că Quintus din Frigia, împreună cu alți câțiva, s-au declarat că sunt creștini, au fost prinși și legați 11 creștini din Filadelfia. Între timp, mulțimea sălbăticită de sânge, se răsculă și ceru ca Policarp să fie prins și condamnat. Policarp, care la ruga alor săi se ascunsese, este trădat de un servitor și este prins la o gospodărie a lui de la țară. Înainte de a fi dus de urmăritori, Sf. Policarp, cu permisiunea lor, se ruga pentru toți, precum și pentru Biserica Universală (Katolike ekklesia). Ajuns pe stadionul din Smirna, refuză cererea proconsulului Stadius Quadratus de-a se lepăda de Cristos: De 86 de ani îl slujesc și nu mi-a făcut nici un rău. Cum pot eu să blestem pe împăratul meu, pe Acela care m-a mântuit? Amenințat că va fi pedepsit cu foc, îi răspunse proconsulului că focul acesta arde puțin și apoi se stinge, dar focul judecății viitoare este fără de sfârșit. Proconsulul dădu ordinul să fie ars pe rug. S-a improvizat rugul, i s-a dat foc, dar... minune Flacăra l-a înconjurat în forma de bolta, el strălucind în rugăciune. Fiindcă focul nu l-a ars, un călău s-a apropiat cu sabia și l-a străpuns, scurgându-i-se așa de mult sânge, încât a stins focul, lucru la care mulțimea a rămas uimită. Apoi, trupul i-a fost ars, iar oasele lui au fost adunate de creștini ca moaște și așezate într-un loc de ei știut, unde se adunau să-i sărbătorească martiriul. Arderea lui pe rug s-a întâmplat pe timpul împăratului Marcu Aureliu, spun scriitorii creștini antici.

Scrisoarea către Filipeni. Desigur, Sf. Policarp a scris mai multe scrisori. De fapt, Sf. Ignațiu l-a rugat să scrie, în locul lui, bisericilor așezate către Răsărit de Smirna (Pergam, Tiatira, Sardes, Bisericile din Galatia etc). Sf. Ireneu, în Epistola către Florin, amintește de mai multe epistole scrise de Sf. Policarp. Din toate acestea nu ne-a rămas decât Epistola către Filipeni, scrisă în anul în care Sf. Ignațiu a trecut prin Smirna, 107.

Într-adevăr, această epistolă, formată din 14 capitole, s-a constatat că a fost scrisă cu ocazia trecerii Sf. Ignațiu prin Smirna. Acesta a rugat pe credincioșii din Filipi să scrie celor din Antiochia, felicitându-i că a încetat persecuția în Biserica lor Antiochenă. Filipenii îi scriu Sf. Policarp, rugându-l să trimită și scrisoarea lor cu trimisul său în Antiohia și să le trimită scrisorile Sf. Ignațiu. Sf. Policarp le răspunde cu această scrisoare. Policarp începe scrisoarea să lăudând pe Filipeni pentru buna primire pe care i-au făcut-o Sf. Ignațiu și tovarășilor lui și pentru credinta lor veche. Apoi le dă diferite îndemnuri, atât generale asupra credinței, speranței și dragostei, asupra modului de a servi lui Dumnezeu, de a fugi de doceți, asupra postului și rugăciunii etc., cât și speciale, pentru diferite categorii de persoane: pentru soț și tată de familie, pentru soții, pentru văduve, pentru diaconi, pentru tineri, fecioare, presbiteri. În încheiere, le trimite scrisorile Sf. Ignațiu și îi laudă.

Autenticitatea scrisorii a fost combătută de aceia care neagă și autenticitatea scrisorilor Sf. Ignațiu. Alții îi neagă integritatea, considerând interpolate locurile unde se vorbește de Sf. Policarp și de scrierile sale. Autenticitatea este însă dovedită de Sf. Ireneu și de Eusebiu; acesta, nu numai că o amintește, dar citează în întregime capitolele IX și XIII, așa încât afirmă și probează și integritatea capitolului XIII.

Doctrina din această epistola a Sf. Policarp este foarte importantă. Ea are multe citate din Noul Testament: 1-11 Timotei, I Petru, II Ioan. Ea conține date istorice despre trecerea Sf. Ignațiu prin Smirna, despre moartea lui de martir, despre scrisorile lui pe care Sf. Policarp le-a adunat, despre predicarea Sf. Pavel în Filipi și despre epistolele către Filipeni: care fiind la voi... v-a învățat cuvântul adevărului, care și absent v-a scris epistole (III, 2).

Are mărturii dogmatice prețioase: Cristos este Dumnezeu, este Fiul lui Dumnezeu, însă este și om. Cine nu mărturisește că Isus Cristos a venit în carne, este Anticrist (VII, l). El a murit pentru noi și pentru păcatele noastre. Dumnezeu l-a înviat și i-a dat mărire, făcându-l stăpânul lumii și judecătorul viilor și al morților.

Biserica este un corp cu membre sănătoase și bolnave, organizată ierarhic cu episcop, presbiter, diaconi. Credincioșii trebuie să se supună ierarhiei ca lui Dumnezeu și lui Cristos. Sunt amintite apoi învierea morților, judecata, răsplata vieții viitoare. Dă apoi o multime de sfaturi practice tuturor categoriilor de oameni.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact