Greco-Catolic.ro

Textul se găseşte în Codicele Sinaitic din veacul al IV-lea. Analiza (91 de capitule). După ce salută pe destinatari, se bucură de progresul lor spiritual şi spune că Epistola să are ca scop să adauge credinţei o cunoaştere mai bună. Urmează partea didactică (II-VII) în care autorul îndeamnă să se evite viciul şi să se practice virtutea, pentru că se apropie sfârşitul lumii şi Judecata Domnului. Pentru a face acest lucru, trebuie să te ţii departe de greşelile iudaizanţilor, pentru că prescripţiile vechi şi Legea Veche au fost abrogate şi să nu te lauzi cu Testamentul Domnului, ci să ai încredere în Cristos. Adevărata GNOSIS (= înţelegere, cunoaştere) constă în a înţelege în mod alegoric Vechiul Testament şi în a recunoaşte tipurile conţinute acolo. Cristos a întemeiat o alianţă noua, introducându-ne în ţara făgăduită, moartea Sa pe cruce a fost prototipul jertfelor (sacrificiilor) Legii, profeţite de Isaia. Tăierea împrejur şi legile despre mâncări nu aveau decât un înţeles mistic, înţelesul literal al acestora a fost sugerat evreilor de diavolul; se refera la Cristos jertfa celor doi ţapi în ziua ispăşirii; la diferitele simboluri ale crucii: arborele din Psalmul l, 3 care creşte de-a lungul apei, braţele lui Moise ridicate în timpul luptei, şarpele de aramă. La Biserică se referă tăierea împrejur, legile privind mâncările, sâmbăta şi altele. De aceea, creştinii, nu evreii, sunt moştenitorii făgăduinţelor divine. Nu sâmbăta, ci duminica a înviat Cristos, iar templul din Ierusalim a fost distrus pentru că Domnul a avut templul pe care-l voia în inimile noastre. În partea morală (cap. XVIII-XX) descrie cele două căi: a luminii şi a întunericului, urmând învăţătura din Didaché, învăţând să se urmeze calea luminii.

Autorul Epistolei. Majoritatea scriitorilor vechi, de asemenea şi codicii, atribuie scrisoarea lui Barnaba, tovarăşul Sf. Pavel. Criticii moderni nu admit acest lucru, fiindcă:

l) Dacă epistola ar fi fost scrisă de Sf. Barnaba, Biserica, foarte probabil, ar fi introdus-o în canonul Sf. Scripturi.

2) Mentalitatea autorului este în contrazicere cu aceea a Sf. Pavel, deci şi a Sf. Barnaba, căci autorul neagă valoarea literală a Vechiului Testament şi considera ceremoniile, cultul şi jertfele religiei evreieşti ca o înşelăciune a diavolului, ceea ce nu cadrează cu concepţia Sf. Pavel şi a Sf. Barnaba.

3) Autorul are o părere foarte proastă despre Apostoli, înainte de chemare: homines omni peccato iniquiores, ceea ce nu putea spune Sf. Barnaba care-i cunoştea foarte bine.

4) Epistola a fost scrisă după moartea Sf. Barnaba, între anii 95-98, d. Cr., căci Sf. Barnaba a murit, probabil, înainte de 70 d. Cr. Autorul este un iudeo-creştin alexandrin, pentru că interpretează Sf. Scriptură în mod alegoric. Scopul lui de a scrie epistola a fost să apere creştinismul de prozelitismul evreiesc şi să convertească pe păgânii care aveau antipatie faţă de tăierea împrejur şi de Legea lui Moise şi extindeau aceasta şi la creştini.

Data scrierii Epistolei este după anul 70 d. Cr. fiindcă, în capitolul XVI, se vorbeşte despre dărâmarea Templului din Ierusalim, şi înainte de 178, când Celsus s-a folosit de scrisoare cu privire la Apostoli. Criticii de astăzi pun ca dată a scrierii domnia lui Nerva (15 sept. 96-25 ian. 98), pentru că autorul vorbeşte despre un mic rege, care va veni după alţi zece, strivind trei ca unul, acesta fiind Nerva. Fiindcă în Egipt nu a fost recunoscut ca şi cap legitim Viteliu ca al zecelea împărat, Nerva, cu o singură lovitură, a strivit trei împăraţi, deoarece scăpându-se de Domiţian, a distrus familia Flavilor, care a fost reprezentată de trei împăraţi (Vespasian, Titus şi Domiţian).

Conţinutul Epistolei. Privind Sf. Scriptură, autorul ei citează ca inspirate nu numai Vechiul şi Noul Testament, ci şi unele scrieri apocrife ca: Enocle şi a IV Esdras. Vechiul Testament este citat după LXX (Septuaginta). Vechiul Testament este interpretat în sens alegoric, negând sensul literal. După autor, poruncile Legii Vechi trebuie interpretate în sens spiritual. Autorul găseşte în Vechiul Testament o mulţime de tipuri. Se foloseşte prea mult, până la abuz, de alegorie: jertfele şi arderile de tot din Vechiul Testament nu voiau să însemneze decât o inimă înfrântă. Posturile Legii însemnau abţinerea de la lucrurile rele.

Cristologia. Dumnezeirea lui Cristos este afirmată clar. Isus este O NIOS TOU TEOU, judecătorul lumii, care a existat înainte de crearea lumii. El este Creatorul. Profeţii au fost inspiraţi de Cristos. El este Fiul lui Dumnezeu arătat în carne (XII, 10). Scopul întrupării a fost mântuirea neamului omenesc şi să pună capăt păcatelor evreilor. Răscumpărarea a fost făcută de Cristos prin jertfa crucii. Efectele răscumpărării sunt iertarea păcatelor, sfărâmarea morţii şi învierea, renaşterea spirituală.

Sacramentele. Botezul este deosebit de spălările evreieşti, pentru că el dă iertarea păcatelor. Noi ne coborâm în apă plini de păcate şi urâciune şi ieşim rodind în suflet frică şi în spirit speranţa în Cristos. Botezul operează în noi o a două creaţie, din nou în întregime creaţi Penitenţa este amintită în treacăt: îţi vei mărturisi păcatele tale.

Eshatologia. Se vorbeşte în epistolă despre învierea morţilor, despre judecată, despre răsplata drepţilor şi pedeapsa păcătoşilor. Dumnezeu va judeca lumea sine acceptione personarum şi fiecare va primi după cele făcute. Lumea va dura 6.000 de ani. Autorul crede că acest lucru este foarte aproape: aproape este ziua în care toate vor pieri cu cel rău; aproape este Domnul şi plata Lui (XXI, 3).