Sâmbata, 23 septembrie 2011  
Zamislirea S Ioan Botezatorul  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA l
EPOCA I SAU A PERSECUȚIILOR
De la începutul literaturii creștine până la anul 325,
Conciliul I ecumenic din Niceea

PERIOADA I

SECOLUL I

Capitolul I

B. PĂRINȚII APOSTOLICI

2. DIDACHÉ (ÎNVĂȚĂTURA CELOR 12 APOSTOLI)

Didaché ton dodeka Apostolon, a fost descoperită întreagă în 1873 de Filoteiu Bryennios în Codex hierosolymitanus, datând din 1056, fiind publicată de acest mitropolit ortodox al Nicomediei, Filoteiu, în 1883. Înainte era doar parțial cunoscută această Doctrina duodecim Apostolorum din diferitele fragmente citate de Sf. Atanasie, Sf. Clemente Romanul și Eusebiu (A. J. Tixeront, Précis de Patrologie, III-ème éd., Paris, 1920, p. 25).

Analiza textului. Epistola constă din 16 capitole și se poate împărți în patru părți:

A. Partea morală (cap. I-VI) cuprinde: a) Calea vieții (I-IV), care constă în: dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele, inclusiv dușmanii; în a nu face ceea ce nu vrei să ți se facă. Deci susține să nu omori, să nu furi, să nu faci adulter, să nu fii mânios, certăreț, neînțelegător; să nu-ți calci datoriile față de tine însuti, față de cel ce vestește cuvântul Domnului (preotul), față de frații în credință, față de săraci, față de copii, de servitori și stăpâni. Să-ți educi copiii creștinește. b) Calea morții (V-VI) învață ceea ce nu trebuie să faci; ea constă în a fugi de înfăptuirea păcatelor descrise în Calea vieții. Să eviți consumarea cărnurilor jertfite idolilor; să-ți mărturisești păcatele (se dă lista lor ca un examen de conștiință).

B. Partea liturgică (VII-X) cuprinde: Botezul cu forma, materia și prepararea lui; Postul și zilele în care trebuie să se postească (miercurea și vinerea, nu luni și joi, cum fac ipocriții și mozaicii). Se arată de câte ori trebuie spusă Rugăciunea pe zi; despre Euharistie, pe care o pot primi numai cei Botezati și spovediți.

C. Partea disciplinară (XI-XV) cuprinde norme la felul cum trebuie primiți Apostolii și profeții, contrasemne pentru a-i deosebi de cei falși; reguli pentru primirea fraților care sunt în trecere și pentru aceia care vor să se stabilească într-o comunitate creștină. Prescrie datorințele față de profeți și învățători; de asemenea, adunările duminicale, adică sacrificiul euharistie, căruia îi precedează mărturisirea păcatelor și împăcarea cu dușmanii. Se mai dau indicări despre modul cum se aleg episcopii și diaconii.

D. Încheierea: Priveghiați... fiți gata, că nu știți ceasul când va veni Domnul. Descrie, apoi, semnele care vor preceda și vor însoți a două venire (Parusia): Vor apărea înșelătorii lumii, pământul va fi dat în mâna lui, mulți se vor sminti și vor pieri și atunci vor apărea semnele dreptății: deschiderea cerului, sunetul trâmbiței, învierea morților. Va veni Domnul deasupra norilor cerului.

Data scrierii: Didaché trebuie socotită ca fiind scrisă înainte de 96-98, după Cristos, pentru că în acei ani a fost întrebuințată de Pseudo-Barnaba, care reproduce cele două căi: a vieții și a morții. Pe de altă parte, liturghia și ierarhia pe care le descrie sunt atât de primitive încât greu ar fi înțelese dacă data scrierii s-ar pune după veacul I; nu face nici o amintire despre persecuțiile păgâne din veacul II sau despre gnosticism, ceea ce ar fi trebuit să se facă în veacul al II-lea. A fost scrisă după anul 50, pentru că s-a folosit de Evanghelia Sf. Matei, VI, 9-13, citând rugăciunea Tatăl Nostru. Ori, Sf. Matei și-a scris Evanghelia pe la anul 50 după Cristos. Deci a fost scrisă între anii 50-96 și, mai precis, mai aproape de 96 decât de 50, fiindcă Doxologia rugăciunii duminicale presupune o lungă transcriere a Evangheliei lui Matei; de asemenea, numărul carismelor care, în epistolele Sf. Pavel, între anii 58-67 era foarte bogat, în Didaché se reduce la profeți, învățători și Apostoli. Acest lucru este confirmat și de faptul că nu face nici o amintire despre ereziile iudaizante și gnostice pe care, la finele veacului I și începutul celui de al II-lea, le întâlnim atât în scrierile Sf. Ignațiu din Antiohia și ale Sf. Policarp, precum și în Evanghelia și scrierile Sf. Ioan Evanghelistul. Liturghia, de asemenea, este destul de primitivă, pe când în veacul al II-lea era mult mai dezvoltată.

Locul unde a fost scrisă. După unii ar fi Egiptul, bazându-se pe faptul că a avut o mare importantă la scriitorii din Egipt. Părerea cea mai probabilă este că a fost scrisă în Palestina sau în Siria, ceea ce rezultă destul de clar din examenul intern al scrierii, având însă și unele particularități ce nu se întâlnesc decât în Egipt.

Autorul este un creștin convertit de la iudaism, fiindcă număra zilele după sistemul iudaic, se folosește de expresii evreiești, iudaisme, recomandă să se facă, în parte, cel puțin, observarea prescriselor iudaice și compara profeții cu arhiereii, ceea ce presupune că, cunoștea ierarhia evreiască. Este folosit cuvântul eklesia, care însemnează credincioșii adunați pentru rugăciune, iar alteori credincioșii împrăștiați în toată lumea; așa, spre exemplu: în Biserică îți vei mărturisi păcatele (IV,14); Adu-ți aminte, Doamne, de Biserică Ta, ca să o scapi pe ea de tot Răul (X, 5). În Biserică se pot deosebi două ierarhii: una ordinară si alta carismatică.

a) Din ierarhia ordinară sunt amintiți episcopii și diaconii aleși pentru o biserică particulară, dintre oameni blânzi, nedoritori de arginți, sinceri și încercați (XV, l). Oficiul lor este strâns legat de adunarea duminicală sau de frângerea pâinii, însă îndeplinesc de multe ori și oficiile profeților și învățătorilor.

b) Ierarhia carismatică este reprezentată de Apostoli, profeți și învățători. Apostolul era un misionar care trăia umblând, din comunitate în comunitate, pentru a mări împărăția lui Dumnezeu. Trebuia să fie primit ca și pe Domnul, însă nu putea rămâne într-o comunitate oarecare mai mult de o zi, două. Când pleca, nu putea lua decât atâta cât îi ajungea până la proxima etapă. Semnele adevăratului apostol sunt acestea: învață ceea ce este în Didaché, este aprins de un mare zel pentru răspândirea credinței, încât nu mai rămâne mai mult de o zi sau două într-un loc și dovedește dezinteres pentru sine și spirit de sărăcie în apostolia lui. Profetul este un ministru al vorbei , Înzestrat cu un dar special de a vorbi în spirit. De aceea, are un loc de frunte în Biserică; avea drept la întreținere și la primele roade (primite). Dacă faci pâine, ia vin sau ulei, ia primele roade și le dă profeților (XIII, 5). Profetul adevărat se cunoaște pentru că nu învață altceva decât ceea ce este cuprins în Didaché, are obiceiurile Domnului, practică ceea ce învață și este dezinteresat.

Învățătorul era și el un ministru al vorbei, care însă nu vorbea în spirit. Era în cinste mare, ca profetul.

Dintre Sacramente sunt amintite trei: Botezul, Euharistia și Pocăința.

Botezul era precedat de: instrucție morală cuprinsă în cele șapte capitole de la începutul lui Didaché; un post de o zi sau două făcut de catehumen; de un post făcut de ministru și de alte persoane, dacă se poate. Aici fixează normele postului și ale rugăciunii: se postește miercurea și vinerea, nu ca evreii lunea și joia; rugăciunea constă în Tatăl Nostru, care trebuie spusă de trei ori. Materia Botezului este apa, de obicei apă vie: ... dacă însă nu ai apă vie, botează în alta, dacă nu poți în rece, în caldă (VII, 2). Forma Botezului: În numele Tatălui și al Fiului și al Spiritului Sfânt (VII, l). De regulă se botează prin scufundare; dacă aceasta nu e posibilă, atunci prin stropire; dacă nu ai nici una din aceste două, toarnă pe cap apa de trei ori: În numele Tatălui și al Fiului și al Spiritului Sfânt (VII, 3).

Prin Euharistie se înțelege nu numai consacrarea de la Liturghie, ci și speciile consacrate. Frângerea pâinii este jertfa proprie creștinilor, prezisă de profetul Malachia și se face în ziua Domnului, deci o data pe săptămână. Înainte se face mărturisirea păcatelor și împăcarea cu dușmanii.

La ea participa numai botezații.

Penitența, sau curățenia sufletului de păcate: Mărturisește-ți păcatele tale și să nu te apuci de rugăciune cu conștiință rea (IV, 14).

Parusia, care înseamnă prezenta la întoarcerea lui Cristos pentru a judeca oamenii și pentru a inaugura împărăția veșnică, este anunțată de Didaché nu cu data sigură: Fiți gata, că nu știți când va veni Mântuitorul (XVI, l), ci ca dorință și motiv de pocăința pentru mântuire.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact