Sâmbata, 20 aprilie 2011  
S Teodor Trichina, c (+ sec V)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SCRIPTURA
Start :: Scriptura :: Biblia protestanta

EZRA


Capitolul 1

Porunca lui Cir. - Întoarcerea din robie

  1. În cel dintîi an al lui Cir, împăratul Perșilor, ca să se împlinească cuvîntul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cir, împăratul Perșilor, care a pus să se facă prin viu grai și prin scris vestirea aceasta în toată împărăția lui:
  2. Așa vorbește Cir, împăratul Perșilor: "Domnul, Dumnezeul cerurilor mi -a dat toate împărățiile pămîntului, și mi -a poruncit să -I zidesc o casă la Ierusalim în Iuda.
  3. Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el, și să se suie la Ierusalim în Iuda și să zidească acolo Casa Domnului, Dumnezeului lui Israel! El este adevăratul Dumnezeu, care locuiește la Ierusalim.
  4. Ori unde locuiesc rămășițe din poporul Domnului, oamenii din locul acela să le dea argint, aur, avere, și vite, pe lîngă daruri de bunăvoie pentru Casa lui Dumnezeu, care este la Ierusalim!"
  5. Capii de familie din Iuda și Beniamin, preoții și Leviții, și anume toți aceia al căror duh l -a trezit Dumnezeu, s'au sculat să meargă să zidească la Ierusalim Casa Domnului.
  6. Și toți cei dimprejurul lor le-au dat lucruri de argint, de aur, avere, vite, și lucruri scumpe, afară de toate darurile de bună voie.
  7. Împăratul Cir a dat înapoi uneltele Casei Domnului, pe cari le luase Nebucadnețar din Ierusalim și le pusese în casa dumnezeului său.
  8. Cir, împăratul Perșilor, le -a scos prin Mitredat, vistiernicul, care le -a dat lui Șeșbațar (Zorobabel), voevodul lui Iuda.
  9. Iată-le numărul: treizeci de lighene de aur, o mie de lighene de argint, douăzeci și nouă de cuțite,
  10. treizeci de potire de aur, patrusute zece potire de argint de mîna a doua, și o mie de alte unelte.
  11. Toate lucrurile de aur și de argint erau în număr de cinci mii patru sute. Șeșbațar a adus tot din Babilon la Ierusalim, împreună cu cei ce s'au întors din robie.

Capitolul 2

Numărul Israeliților întorși în țara lui Iuda

  1. Iată oamenii din țară, cari s'au întors din robie, și anume aceia pe cari îi luase Nebucadnețar, împăratul Babilonului, robi la Babilon, și cari s'au întors la Ierusalim și în Iuda, fiecare în cetatea lui.
  2. Au plecat cu Zorobabel, Iosua, Neemia, Seraia, Reelaia, Mardoheu, Bilșan, Mispar, Bigvai, Rehum, Baana. Numărul bărbaților din poporul lui Israel:
  3. fiii lui Pareoș, două mii o sută șaptezeci și doi;
  4. fiii lui Șefatia, trei sute șaptezeci și doi;
  5. fiii lui Arah, șapte sute șaptezeci și cinci;
  6. fiii lui Pahat-Moab, din fiii lui Iosua și lui Ioab, două mii opt sute doisprezece;
  7. fiii lui Elam, o mie două sute cincizeci și patru;
  8. fiii lui Zatu, nouă sute patruzeci și cinci;
  9. fiii lui Zacai, șapte sute șase zeci;
  10. fiii lui Bani, șase sute patruzeci și doi;
  11. fiii lui Bebai, șase sute două zeci și trei;
  12. fiii lui Azgad, o mie două sute douăzeci și doi;
  13. fiii lui Adonicam, șase sute șase zeci și șase;
  14. fiii lui Bigvai, două mii cincizeci și șase;
  15. fiii lui Adin, patru sute cincizeci și patru;
  16. fiii lui Ater, din familia lui Ezechia, nouăzeci și opt;
  17. fiii lui Bețai; trei sute douăzeci și trei;
  18. fiii lui Iora, o sută doisprezece;
  19. fiii lui Hașum, două sute douăzeci și trei;
  20. fiii lui Ghibar, nouăzeci și cinci;
  21. fiii lui Betleem, o sută douăzeci și trei;
  22. oamenii din Netofa, cincizeci și șase;
  23. oamenii din Anatot, o sută douăzeci și opt;
  24. fiii lui Azmavet, patruzeci și doi;
  25. fiii lui Chiriat-Arim, Chefirei și Beerotului, șapte sute patruzeci și trei;
  26. fiii Ramei și ai Ghebei, șase sute douăzeci și unu;
  27. oamenii din Micmas, o sută douăzeci și doi;
  28. oamenii din Betel și Ai, două sute douăzeci și trei;
  29. fiii lui Nebo, cincizeci și doi;
  30. fiii lui Magbiș, o sută cincizeci și șase;
  31. fiii celuilalt Elam, o mie două sute cincizeci și patru;
  32. fiii lui Harim, treisute douăzeci;
  33. fiii lui Lod, lui Hadid și lui Ono, șapte sute douăzeci și cinci;
  34. fiii Ierihonului, trei sute patru zeci și cinci;
  35. fiii lui Senaa, trei mii șase sute treizeci.
  36. Preoți: fiii lui Iedaeia, din casa lui Iosua, nouăsute șaptezeci și trei;
  37. fiii lui Imer, o mie cincizeci și doi;
  38. fiii lui Pașhur, o mie două sute patruzeci și șapte;
  39. fiii lui Harim, o mie șaptesprezece.
  40. Leviți: fiii lui Iosua și Cadmiel, din fiii lui Hodavia, șaptezeci și patru.
  41. Cîntăreți: fiii lui Asaf, o sută douăzeci și opt.
  42. Fiii ușierilor: fiii lui Șalum, fiii lui Ater, fiii lui Talmon, fiii lui Acub, fiii lui Hatita, fiii lui Șobai, de toți o sută treizeci și nouă.
  43. Slujitorii Templului: fiii lui Țiha, fiii lui Hasufa, fiii lui Tabaot,
  44. fiii lui Cheros, fiii lui Siaha, fiii lui Padon
  45. fiii lui Lebana, fiii lui Hagaba, fiii lui Acub,
  46. fiii lui Hagab, fiii lui Șamlai, fiii lui Hanan,
  47. fiii lui Ghidel, fiii lui Gahar, fiii lui Reaia.
  48. fiii lui Rețin, fiii lui Necoda, fiii lui Gazam.
  49. fiii lui Uza, fiii lui Paseah, fiii lui Besai,
  50. fiii lui Asna, fiii lui Mehunim, fiii lui Nefusim,
  51. fiii lui Bacbuc, fiii lui Hacufa, fiii lui Harhur,
  52. fiii lui Bațlut, fiii lui Mehida, fiii lui Harșa,
  53. fiii lui Barcos, fiii lui Sisera, fiii lui Tamah,
  54. fiii lui Nețiah, fiii lui Hatifa.
  55. Fiii robilor lui Solomon: fiii lui Sotai, fiii lui Soferet, fiii lui Peruda,
  56. fiii lui Iaala, fiii lui Darcon, fiii lui Ghidel.
  57. fiii lui Șefatia, fiii lui Hatil, fiii lui Pocheret-Hațebaim, fiii lui Ami.
  58. Toți slujitorii Templului și fiii robilor lui Solomon erau trei sute nouăzeci și doi.
  59. Iată ceice au plecat din Tel-Melah, din Tel-Harșa, din Cherub-Adan, din Imer și cari n'au putut să-și arate casa lor părintească și neamul, ca să facă dovada că erau din Israel.
  60. Fiii lui Delaia, fiii lui Tobia, fiii lui Necoda, șase sute cincizeci și doi.
  61. Și dintre fiii preoților: fiii lui Habaia, fiii lui Hacoț, fiii lui Barzilai, care luase de nevastă pe una din fetele lui Barzilai, Galaaditul, și a fost numit cu numele lor.
  62. Și-au căutat însemnarea în cărțile spițelor de neam, dar n'au găsit -o. De aceea, au fost îndepărtați dela preoție,
  63. și dregătorul le -a spus să nu mănînce lucruri prea sfinte, pînă cînd un preot va întreba pe Urim și Tumim.
  64. Toată adunarea era de patruzeci și două de mii trei sute șasezeci de inși,
  65. afară de robii și roabele lor, în număr de șapte mii trei sute treizeci și șapte. Între ei se aflau două sute de cîntăreți și cîntărețe.
  66. Aveau șapte sute treizeci și șase de cai, două sute patruzeci și cinci de catîri,
  67. patru sute treizeci și cinci de cămile, și șase mii șapte sute douăzeci de măgari.
  68. Unii capi de familie, la venirea lor la Casa Domnului în Ierusalim, au adus daruri de bună voie pentru Casa lui Dumnezeu, ca s'o așeze din nou pe locul unde fusese.
  69. Au dat la vistieria lucrării, după mijloacele lor, șasezeci și una de mii de darici de aur, cinci mii de mine de argint, și o sută de haine preoțești.
  70. Preoții și Leviții, oamenii din popor, cîntăreții, ușierii și slujitorii Templului s'au așezat în cetățile lor. Tot Israelul a locuit în cetățile lui.

Capitolul 3

Altarul arderilor

  1. Cînd a venit luna a șaptea, copiii lui Israel erau în cetățile lor. Atunci poporul s'a strîns ca un singur om la Ierusalim.
  2. Iosua, fiul lui Ioțadac, cu frații săi preoții și Zorobabel, fiul lui Șealtiel, cu frații săi, s'au sculat și au zidit altarul Dumnezeului lui Israel, ca să aducă pe el arderi de tot, după cum este scris în Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu.
  3. Au așezat din nou altarul pe temeliile lui, măcar că au avut să se teamă de popoarele țării, și au adus arderi de tot Domnului, arderile de tot de dimineață și de seară.
  4. Au prăznuit sărbătoarea corturilor, cum este scris, și au adus zi de zi arderi de tot, după numărul poruncit pentru fiecare zi.
  5. După aceea au adus arderea de tot necurmată, arderile de tot pentru fiecare lună nouă și pentru toate sărbătorile închinate Domnului, afară de cele pe cari le aducea fiecare, ca daruri de bună voie Domnului.
  6. Din cea dintîi zi a lunii a șaptea, au început să aducă Domnului arderi de tot. Însă temeliile Templului Domnului nu erau încă puse.
  7. Au dat argint cioplitorilor de piatră și tîmplarilor, și merinde, băuturi și untdelemn Sidonienilor și Tirienilor, ca să aducă pe mare pînă la Iafo lemne de cedru din Liban, după învoirea dată de Cir, împăratul Perșilor.

Punerea temeliilor Templului

  1. În al doilea an dela venirea lor la Casa lui Dumnezeu la Ierusalim, în luna a doua, Zorobabel, fiul lui Șealtiel, Iosua, fiul lui Ioțadac, cu ceilalți frați ai lor, preoți și Leviți, și toți ceice se întorseseră din robie la Ierusalim, s'au pus pe lucru și au însărcinat pe Leviții dela douăzeci de ani în sus să vegheze asupra lucrărilor Casei Domnului.
  2. Și Iosua, cu fiii și frații săi, Cadmiel, cu fiii săi, fiii lui Iuda, fiii lui Henadad, cu fiii și frații lor Leviții, s'au pregătit toți, ca un om, să vegheze asupra celor ce lucrau la casa lui Dumnezeu.
  3. Cînd au pus lucrătorii temeliile Templului Domnului, au așezat pe preoți în veșminte, cu trîmbițe, și pe Leviți, fiii lui Asaf, cu chimvale, ca să laude pe Domnul, după rînduiala lui David, împăratul lui Israel.
  4. Cîntau, mărind și lăudînd pe Domnul prin aceste cuvinte: "Căci este bun, căci îndurarea Lui pentru Israel ține în veac!" Și tot poporul scotea mari strigăte de bucurie, lăudînd pe Domnul, pentrucă puneau temeliile Casei Domnului.
  5. Dar mulți din preoți și Leviți, și din capii de familii mai în vîrstă, cari văzuseră casa dintîi, plîngeau tare, cînd se puneau supt ochii lor temeliile casei acesteia. Mulți alții își arătau bucuria prin strigăte,
  6. așa încît nu se putea deosebi glasul strigătelor de bucurie de glasul plînsetelor poporului; căci poporul scotea mari strigăte, al căror sunet se auzea de departe.

Capitolul 4

Amînarea zidirii Templului

  1. Vrăjmașii lui Iuda și Beniamin au auzit că fiii robiei zidesc un Templu Domnului, Dumnezeului lui Israel.
  2. Au venit la Zorobabel și la capii de familii, și le-au zis: "Să zidim și noi cu voi; căci, și noi chemăm ca și voi pe Dumnezeul vostru, și -I aducem jertfe din vremea lui Esar-Hadon, împăratul Asiriei, care ne -a adus aici."
  3. Dar Zorobabel, Iosua, și ceilalți capi ai familiilor lui Israel, le-au răspuns: "Nu se cuvine să zidiți împreună cu noi Casa Dumnezeului nostru; ci noi singuri o vom zidi Domnului, Dumnezeului lui Israel, cum ne -a poruncit împăratul Cir, împăratul Perșilor."
  4. Atunci oamenii țării au muiat inima poporului lui Iuda; l-au înfricoșat ca să -l împedece să zidească,
  5. și au mituit cu preț de argint pe sfetnici ca să -i zădărnicească lucrarea. Așa a fost tot timpul vieții lui Cir, împăratul Perșilor, pînă la domnia lui Dariu, împăratul Perșilor.
  6. Supt domnia lui Asuerus, la începutul domniei lui, au scris o pîră împotriva locuitorilor din Iuda și din Ierusalim.
  7. Și pe vremea lui Artaxerxe, Bișlam, Mitredat, Tabeel, și ceilalți tovarăși de slujbă ai lor, au scris lui Artaxerxe, împăratul Perșilor. Scrisoarea a fost scrisă cu slove aramaice și tălmăcită în limba aramaică.
  8. Dregătorul Rehum și logofătul Șimșai au scris împăratului Artaxerxe scrisoarea următoare la Ierusalim.
  9. Dregătorul Rehum, logofătul Șimșai, și ceilalți tovarăși de slujbă ai lor, cei din Din, din Arfarsatac, din Tarpel, din Afaras, din Erec, din Babilon, din Susa, din Deha, din Elam,
  10. și celelalte popoare pe cari le -a mutat marele și vestitul Osnapar și le -a așezat în cetatea Samariei, și în celelalte locuri de dincoace de Rîu, și așa mai departe.
  11. Iată cuprinsul scrisorii pe care au trimes -o împăratului Artaxerxe: "Robii tăi, oamenii de dincoace de Rîu, și așa mai departe...
  12. Să știe împăratul că Iudeii plecați dela tine și veniți printre noi la Ierusalim zidesc din nou cetatea aceea răzvrătită și rea, îi ridică zidurile și -i dreg temeliile.
  13. Să știe dar împăratul că, dacă se va zidi cetatea aceasta și i se vor ridica zidurile, nu vor mai plăti nici bir, nici dare, nici drept de trecere, și vistieria împărătească va suferi din pricina aceasta.
  14. Și, fiindcă noi mîncăm sarea curții domnești și nu ne șade bine să vedem pe împărat păgubit, trimitem împăratului aceste știri.
  15. Să se facă cercetări în cartea cronicilor părinților tăi; și vei găsi și vei vedea în cartea cronicilor că cetatea aceasta este o cetate răzvrătită, vătămătoare împăraților și ținuturilor, și că s'au dedat la răscoală încă din vremuri străbune. De aceea a fost nimicită cetatea aceasta.
  16. Facem cunoscut împăratului că dacă va fi zidită din nou cetatea aceasta, și dacă i se vor ridica zidurile, prin chiar faptul acesta nu vei mai avea stăpînire dincoace de Rîu."
  17. Iată răspunsul trimes de împărat dregătorului Rehum, logofătului Șimșai, și celorlalți tovarăși ai lui de slujbă, cari locuiau la Samaria și în alte locuri de cealaltă parte a Rîului. "Sănătate, și așa mai departe.
  18. Scrisoarea pe care ne-ați trimes -o a fost cetită întocmai înaintea mea.
  19. Am dat poruncă să se facă cercetări; și s'a găsit că din vremuri vechi cetatea aceasta s'a răsculat împotriva împăraților, și s'a dedat la răscoală și la răzvrătire.
  20. Au fost la Ierusalim împărați puternici, stăpîni peste toată țara de dincolo de Rîu, și cărora li se plătea bir, dare, și drept de trecere pe drum.
  21. Ca urmare, porunciți să înceteze lucrările oamenilor acelora, și să nu se mai zidească cetatea aceasta pînă ce nu vor avea o învoire din partea mea.
  22. Vedeți să nu vă abateți dela porunca aceasta, ca să nu crească răul acela spre paguba împăraților."
  23. Îndată ce s'a citit cuprinsul scrisorii împăratului Artaxerxe înaintea lui Rehum, înaintea logofătului Șimșai, și înaintea tovarășilor lor de slujbă, s'au dus în grabă la Ierusalim la Iudei, și i-au oprit cu silă și cu putere dela lucrările lor.
  24. Atunci s'a oprit lucrarea Casei lui Dumnezeu la Ierusalim, și a fost oprită pînă în anul al doilea al domniei lui Dariu, împăratul Perșilor.

Capitolul 5

Zidirea Templului începe iarăș

  1. Proorocii: Hagai, proorocul, și Zaharia, fiul lui Ido, au proorocit Iudeilor cari erau în Iuda și la Ierusalim, în Numele Dumnezeului lui Israel.
  2. Atunci Zorobabel, fiul lui Șealtiel, și Iosua, fiul lui Ioțadac, s'au sculat și au început zidirea Casei lui Dumnezeu la Ierusalim. Și împreună cu ei erau și proorocii lui Dumnezeu cari -i ajutau.
  3. În aceeaș vreme, Tatnai, dregătorul de dincoace de Rîu, Șetar-Boznai, și tovarășii lor de slujbă au venit la ei și le-au vorbit așa: "Cine v'a dat învoire să zidiți casa aceasta și să ridicați zidurile acestea?"
  4. Ei le-au mai zis: "Cari sînt numele oamenilor cari zidesc clădirea aceasta?"
  5. Dar ochiul lui Dumnezeu veghea asupra bătrînilor Iudeilor. Și au lăsat să meargă înainte lucrările pînă la trimeterea unei înștiințări către Dariu, și pînă la primirea unei scrisori dela el în această privință.
  6. Iată cuprinsul scrisorii trimese împăratului Dariu de Tatnai, dregătorul de dincoace de Rîu, de Șetar-Boznai, și tovarășii lor din Afarsac, cari locuiau dincoace de Rîu.
  7. I-au trimes o scrisoare cu următorul cuprins: "Către împăratul Dariu, sănătate!
  8. Să știe împăratul că ne-am dus în ținuturile lui Iuda, la Casa Dumnezeului celui mare. Ea se zidește din pietre cioplite, și în pereți se pune lemn; lucrul merge repede și izbutește în mînile lor.
  9. Am întrebat pe bătrîni, și le-am vorbit așa: ,Cine v'a dat învoire să zidiți casa aceasta și să ridicați zidurile acestea?`
  10. Le-am cerut și numele lor ca să ți le facem cunoscut, și am pus în scris numele oamenilor cari sînt în fruntea lor.
  11. Iată răspunsul pe care ni l-au dat: ,Noi sîntem slujitorii Dumnezeului cerurilor și al pămîntului, și zidim din nou casa care fusese zidită acum mulți ani. Un mare împărat al lui Israel o zidise și o isprăvise.
  12. Dar, dupăce părinții noștri au mîniat pe Dumnezeul cerurilor, El i -a dat în mînile lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, Haldeianul, care a nimicit casa aceasta și a luat pe popor rob la Babilon.
  13. Totuș, în cel dintîi an al lui Cir, împăratul Babilonului, împăratul Cir a dat poruncă să se zidească din nou această casă a lui Dumnezeu.
  14. Și chiar împăratul Cir a scos din templul din Babilon uneltele de aur și de argint ale Casei lui Dumnezeu, pe cari le luase Nebucadnețar din Templul dela Ierusalim și le dusese în templul din Babilon, le -a dat în mîna așa zisului Șeșbațar, pe care l -a pus dregător,
  15. și i -a zis: ,Ia uneltele acestea, du-te de le pune în Templul din Ierusalim, și să se zidească din nou Casa lui Dumnezeu pe locul unde era.`
  16. Acest Șeșbațar a venit dar, și a pus temeliile Casei lui Dumnezeu la Ierusalim. De atunci pînă acum se zidește ea, și nu s'a isprăvit.`
  17. Acum, dacă împăratul găsește cu cale, să se facă cercetări în casa vistieriilor împăratului la Babilon, ca să vadă dacă s'a dat din partea împăratului Cir o poruncă pentru zidirea Casei acesteia a lui Dumnezeu la Ierusalim. Apoi, să ne trimeată împăratul voința lui asupra acestui lucru.

Capitolul 6

Porunca lui Dariu

  1. Atunci împăratul Dariu a dat poruncă să se facă cercetări în casa scrisorilor unde se puneau vistieriile în Babilon.
  2. Și s'a găsit la Ahmeta, capitala ținutului Mediei, un sul pe care era scrisă această aducere aminte:
  3. -"În anul întîi al domniei împăratului Cir, împăratul Cir a dat această poruncă privitoare la Casa lui Dumnezeu din Ierusalim: ,Casa să fie zidită iarăș, ca să fie un loc unde să se aducă jertfe, și să aibă temelii tari. Să aibă o înălțime de șasezeci de coți, o lățime de șasezeci de coți,
  4. trei rînduri de pietre cioplite și un rînd de lemn nou. Cheltuielile vor fi plătite din casa împăratului.
  5. Mai mult, uneltele de aur și de argint ale Casei lui Dumnezeu, pe cari le luase Nebucadnețar din Templul dela Ierusalim și le adusese la Babilon, să fie date înapoi, duse în Templul din Ierusalim la locul unde erau, și puse în Casa lui Dumnezeu." -
  6. Acum, Tatnai, dregătorul de dincolo de Rîu, Șetar-Boznai, și tovarășii voștri de slujbă din Afarsac, cari locuiți dincolo de Rîu, depărtați-vă de locul acesta.
  7. Lăsați să meargă înainte lucrările acestei case a lui Dumnezeu; dregătorul Iudeilor și bătrînii Iudeilor s'o zidească iarăș pe locul unde era.
  8. Iată porunca pe care o dau cu privire la ce veți avea de făcut față de acești bătrîni ai Iudeilor, pentru zidirea acestei Case a lui Dumnezeu: cheltuielile, luate din averile împăratului venite din birurile de dincolo de Rîu, să fie plătite îndată oamenilor acestora, ca să nu înceteze lucrul.
  9. Lucrurile trebuincioase pentru arderile de tot ale Dumnezeului cerurilor, viței, berbeci și miei, grîu, sare, vin și untdelemn, să li se dea, la cerere, preoților din Ierusalim, zi de zi, și fără nicio lipsă,
  10. ca să aducă jertfe de bun miros Dumnezeului cerurilor, și să se roage pentru viața împăratului și a fiilor lui.
  11. Și iată porunca pe care o dau cu privire la oricine va călca porunca aceasta: să se scoată din casa lui o bîrnă, s'o ridice ca să fie spînzurat pe ea, și casa să i se prefacă într'o grămadă de gunoi.
  12. Dumnezeul care a pus să locuiască în locul acela Numele Lui să răstoarne pe orice împărat și pe orice popor, care ar întinde mîna să calce cuvîntul meu, ca să nimicească această Casă a lui Dumnezeu din Ierusalim! Eu, Dariu, am dat porunca aceasta. Să fie împlinită întocmai.`
  13. Tatnai, dregătorul de dincoace de Rîu, Șetar-Boznai, și tovarășii lor de slujbă, au împlinit întocmai porunca aceasta pe care le -a trimes -o împăratul Dariu.
  14. Și bătrînii Iudeilor au zidit cu izbîndă, după proorocirile proorocului Hagai, și ale lui Zaharia, fiul lui Ido; au zidit și au isprăvit, după porunca Dumnezeului lui Israel, și după porunca lui Cir, lui Dariu, și lui Artaxerxe, împăratul Perșilor.
  15. Casa a fost isprăvită în ziua a treia a lunii Adar, în al șaselea an al domniei împăratului Dariu.

Sfințirea Templului

  1. Copiii lui Israel, preoții și Leviții, și ceilalți fii ai robiei, au făcut cu bucurie sfințirea acestei Case a lui Dumnezeu.
  2. Au adus, pentru sfințirea acestei Case a lui Dumnezeu, o sută de viței, două sute de berbeci, patru sute de miei, și, ca jertfe ispășitoare pentru tot Israelul, doisprezece țapi, după numărul semințiilor lui Israel.
  3. Au pus pe preoți, după cetele lor, și pe Leviți, după împărțirile lor, pentru slujba lui Dumnezeu la Ierusalim, cum este scris în cartea lui Moise.
  4. Fiii robiei au prăznuit Paștele în a patrusprezecea zi a lunii întîi.
  5. Preoții și Leviții se curățiseră cu toții, așa că toți erau curați; au jertfit Paștele pentru toți fiii robiei, pentru frații lor preoții, și pentru ei înșiși.
  6. Copiii lui Israel, întorși din robie, au mîncat Paștele, împreună cu toți cei ce se depărtaseră de necurăția neamurilor țării și cari s'au unit cu ei ca să caute pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.
  7. Au prăznuit cu bucurie șapte zile sărbătoarea azimilor, căci Domnul îi înveselise, făcînd pe împăratul Asiriei să -i sprijinească în lucrarea Casei lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel.

Capitolul 7

Venirea lui Ezra la Ierusalim

  1. După aceste lucruri, supt domnia lui Artaxerxe, împăratul Perșilor, a venit Ezra, fiul lui Seraia, fiul lui Azaria, fiul lui Hilchia,
  2. fiul lui Șalum, fiul lui Țadoc, fiul lui Ahitub,
  3. fiul lui Amaria, fiul lui Azaria, fiul lui Meraiot,
  4. fiul lui Zerahia, fiul lui Uzi, fiul lui Buchi,
  5. fiul lui Abișua, fiul lui Fineas, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, marele preot.
  6. Acest Ezra a venit din Babilon: era un cărturar iscusit în Legea lui Moise, dată de Domnul, Dumnezeul lui Israel. Și, fiindcă mîna Domnului, Dumnezeului său, era peste el, împăratul i -a dat tot ce ceruse.
  7. Mulți din copiii lui Israel, din preoți și din Leviți, din cîntăreți, din ușieri, și din slujitorii Templului, au venit și ei la Ierusalim, în al șaptelea an al împăratului Artaxerxe.
  8. Ezra a venit la Ierusalim în a cincea lună a anului al șaptelea al împăratului.
  9. Plecase din Babilon în ziua întîi a lunii întîia, și a ajuns la Ierusalim în ziua întîi a lunii a cincea, mîna bună a Dumnezeului său fiind peste el.
  10. Căci Ezra își pusese inima să adîncească și să împlinească Legea Domnului, și să învețe pe oameni în mijlocul lui Israel legile și poruncile.
  11. Iată cuprinsul scrisorii date de împăratul Artaxerxe preotului și cărturarului Ezra, care învăța poruncile și legile Domnului cu privire la Israel:
  12. "Artaxerxe, împăratul împăraților, către Ezra, preotul și cărturarul iscusit în Legea Dumnezeului cerurilor, și așa mai departe:
  13. Am dat poruncă să se lase să plece aceia din poporul lui Israel, din preoții și din Leviții lui, cari se află în împărăția mea, și cari vor să plece cu tine la Ierusalim.
  14. Tu ești trimes de împăratul și de cei șapte sfetnici ai lui să cercetezi în Iuda și Ierusalim, după Legea Dumnezeului tău, care este în mînile tale,
  15. și să duci argintul și aurul pe care împăratul și sfetnicii săi l-au dăruit cu dragă inimă Dumnezeului lui Israel, a cărui locuință este la Ierusalim,
  16. tot argintul și aurul pe care -l vei găsi în tot ținutul Babilonului, și darurile de bunăvoie făcute de popor și preoți pentru Casa Dumnezeului lor la Ierusalim.
  17. Ca urmare, vei avea grijă să cumperi cu argintul acesta viței, berbeci, miei, și ce trebuie pentru darurile de mîncare și jertfele de băutură, și să le aduci pe altarul Casei Dumnezeului vostru la Ierusalim.
  18. Cu celalt argint și aur să faceți ce veți crede de cuviință, tu și frații tăi, potrivit cu voia Dumnezeului vostru.
  19. Pune înaintea Dumnezeului din Ierusalim uneltele cari-ți vor fi încredințate pentru slujba Casei Dumnezeului tău.
  20. Să scoți din casa vistieriilor împăratului ce va trebui pentru celelalte cheltuieli pe cari le vei avea de făcut cu privire la Casa Dumnezeului tău.
  21. Eu, împăratul Artaxerxe, dau poruncă tuturor vistiernicilor de dincolo de Rîu să dea îndată lui Ezra, preot și cărturar iscusit în Legea Dumnezeului cerurilor, tot ce vă va cere,
  22. pînă la o sută de talanți de argint, o sută de cori de grîu, o sută de bați de vin, o sută de bați de untdelemn, și sare cîtă va vrea.
  23. Tot ce este poruncit de Dumnezeul cerurilor să se facă întocmai pentru Casa Dumnezeului cerurilor, pentruca să nu vie mînia Lui asupra împărăției, asupra împăratului și asupra fiilor săi.
  24. Vă facem cunoscut că nu puteți pune nici bir, nici dare, nici vamă de trecere, peste niciunul din preoți, din Leviți, din cîntăreți, din ușieri, din slujitorii Templului și din slujitorii acestei Case a lui Dumnezeu.
  25. Și tu, Ezra, după înțelepciunea lui Dumnezeu pe care o ai, pune judecători și dregători cari să facă dreptate la tot poporul de dincolo de Rîu, tuturor celorce cunosc legile Dumnezeului tău; și fă-le cunoscut celor ce nu le cunosc.
  26. Oricine nu va păzi întocmai Legea Dumnezeului tău și legea împăratului, să fie osîndit la moarte, la surghiun, la o gloabă sau la temniță."
  27. Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul părinților noștri, care a pregătit inima împăratului ca să slăvească astfel Casa Domnului la Ierusalim,
  28. și a îndreptat asupra mea bunăvoința împăratului, a sfetnicilor săi, și a tuturor căpeteniilor puternice ale lui! Întărit de mîna Domnului, Dumnezeului meu, care era asupra mea, am strîns pe căpeteniile lui Israel, ca să plece cu mine.

Capitolul 8

Tovarășii lui Ezra

  1. Iată capii de familii și spițele de neam ale celor ce s'au suit cu mine din Babilon, supt domnia împăratului Artaxerxe.
  2. Din fiii lui Fineas, Gherșom; din fiii lui Itamar, Daniel; din fiii lui David, Hatuș,
  3. din fiii lui Șecania; din fiii lui Pareoș, Zaharia, și cu el o sută cincizeci de bărbați înscriși;
  4. din fiii lui Pahat-Moab, Elioenai, fiul lui Zeraria, și cu el două sute de bărbați;
  5. din fiii lui Șecania, fiul lui Iahaziel, și cu el trei sute de bărbați;
  6. din fiii lui Adin, Ebed, fiul lui Ionatan, și cu el cincizeci de bărbați;
  7. din fiii lui Elam, Isaia, fiul Ataliei, și cu el șaptezeci de bărbați;
  8. din fiii lui Șefatia, Zebadia, fiul lui Micael, și cu el optzeci de mii de bărbați;
  9. din fiii lui Ioab, Obadia, fiul lui Iehiel, și cu el douăsute optsprezece bărbați;
  10. din fiii lui Șelomit, fiul lui Iosifia, și cu el o sută șasezeci de bărbați;
  11. din fiii lui Bebai, Zaharia, fiul lui Bebai, și cu el douăzeci și opt de bărbați;
  12. din fiii lui Azgad, Iohanan, fiul lui Hacatan, și cu el o sută zece bărbați;
  13. din fiii lui Adonicam, cei din urmă, ale căror nume iată-le: Elifelet, Ieiel și Șemaia, și cu ei șasezeci de bărbați;
  14. din fiii lui Bigvai, Utai și Zabud, și cu ei șaptezeci de bărbați.
  15. I-am strîns la rîul care curge spre Ahava, și am tăbărît acolo trei zile. Am căutat între popor și preoți, și n'am găsit acolo pe niciunul din fiii lui Levi.
  16. Atunci am trimes să cheme pe căpeteniile Eliezer, Ariel, Șemaia, Elnatan, Iarib, Elnatan, Natan, Zaharia și Meșulam, și pe învățătorii Ioiarib și Elnatan.
  17. I-am trimes la căpetenia Ido, care locuia la Casifia, și am pus în gura lor ce trebuiau să spună lui Ido și fraților săi slujitori ai Templului cari erau la Casifia, ca să ne aducă slujitori pentru Casa Dumnezeului nostru.
  18. Și, fiindcă mîna cea bună a Dumnezeului nostru era peste noi, ne-au adus pe Serebia, bărbat cu minte, dintre fiii lui Mahli, fiul lui Levi, fiul lui Israel, și cu el pe fiii și frații lui, în număr de optsprezece;
  19. pe Hașabia, și cu el pe Isaia, dintre fiii lui Merari, frații săi și fiii lor, în număr de douăzeci;
  20. și dintre slujitorii Templului, pe cari David și căpeteniile îi puseseră în slujba Leviților, două sute douăzeci de slujitori ai Templului, toți numiți pe nume.
  21. Acolo, la rîul Ahava, am vestit un post de smerire înaintea Dumnezeului nostru, ca să cerem dela El o călătorie fericită pentru noi, pentru copiii noștri, și pentru tot ce era al nostru.
  22. Mi-era rușine să cer împăratului o oaste de însoțire și călăreți, ca să ne ocrotească împotriva vrăjmașului pe drum, căci spusesem împăratului: "Mîna Dumnezeului nostru este, spre binele lor, peste toți cei ce -L caută, dar puterea și mînia Lui sînt peste toți cei ce -L părăsesc."
  23. Pentru aceasta am postit și am chemat pe Dumnezeul nostru. Și El ne -a ascultat.
  24. Am ales douăsprezece căpetenii dintre preoți, pe Șerabia, Hașabia, și zece din frații lor.
  25. Am cîntărit înaintea lor argintul, aurul, și uneltele, date în dar pentru Casa Dumnezeului nostru de împărat, sfetnicii și căpeteniile lui, și de toți cei din Israel cari se aflau acolo.
  26. Am dat în mînile lor șase sute cincizeci de talanți de argint, unelte de argint de o sută de talanți, o sută de talanți de aur,
  27. douăzeci de pahare de aur de o mie de darici, și două vase de aramă frumoasă poleită, tot atît de scumpă ca aurul.
  28. Apoi le-am zis: "Sînteți închinați Domnului. Vasele acestea sînt lucruri sfinte, și argintul și aurul acestea sînt un dar de bună voie făcut Domnului, Dumnezeului părinților voștri.
  29. Fiți cu ochii în patru, și luați lucrurile acestea supt paza voastră, pînă le veți cîntări înaintea căpeteniilor preoților și înaintarea Leviților, și înaintarea capilor de familii ai lui Israel, la Ierusalim, în cămările Casei Domnului."
  30. Și preoții și Leviții au luat greutatea argintului, aurului și vaselor, ca să le ducă la Ierusalim, în Casa Dumnezeului nostru.
  31. Am plecat dela rîul Ahava, ca să ne ducem la Ierusalim, în a douăsprezecea zi a lunii întîia. Mîna Dumnezeului nostru a fost peste noi, și ne -a păzit de loviturile vrăjmașului și de orice piedică pe drum.
  32. Am ajuns la Ierusalim, și ne-am odihnit acolo trei zile.
  33. În ziua a patra, am cîntărit în Casa Dumnezeului nostru argintul, aurul și vasele, pe cari le-am încredințat lui Meremot, fiul lui Urie, preotul. Cu el era Eleazar, fiul lui Fineas, și împreună cu ei Leviții Iozabad, fiul lui Iosua, și Noadia, fiul lui Binui.
  34. Fiind cercetate toate după număr și greutate, au pus atunci în scris greutatea tuturor.
  35. Fiii robiei, întorși din robie, au adus, ca ardere de tot Dumnezeului lui Israel, doisprezece viței pentru tot Israelul, nouăzeci și șase de berbeci, șaptezeci și șapte de miei, și doisprezece țapi, ca jertfe ispășitoare, toate ca ardere de tot Domnului.
  36. Au dat poruncile împăratului dregătorilor împăratului și cîrmuitorilor de dincoace de Rîu, cari au ajutat pe popor și casa lui Dumnezeu.

Capitolul 9

Rugăciunea lui Ezra

  1. După ce s'a sfîrșit lucrul acesta, căpeteniile s'au apropiat de mine, și au zis: "Poporul lui Israel, preoții și Leviții nu s'au despărțit de popoarele acestor țări, și au făcut urîciunile lor, ale Cananiților, Hetiților, Fereziților, Iebusiților, Amoniților, Moabiților, Egiptenilor și Amoriților.
  2. Căci și-au luat neveste din fetele lor pentru ei și pentru fiii lor, și au amestecat neamul sfînt cu popoarele țărilor acestora. Și căpeteniile și dregătorii au fost cei dintîi cari au săvîrșit păcatul acesta."
  3. Cînd am auzit lucrul acesta, mi-am sfîșiat hainele și mantaua, mi-am smuls părul din cap și perii din barbă, și am stat jos mîhnit.
  4. Atunci s'au strîns la mine toți ceice se temeau de cuvintele Dumnezeului lui Israel, din pricina păcatului fiilor robiei. Și eu, am stat jos mîhnit, pînă la jertfa de seară.
  5. Apoi, în clipa jertfei de seară, m'am sculat din smerirea mea, cu hainele și mantaua sfîșiate, am căzut în genunchi, am întins mînile spre Domnul, Dumnezeul meu, și am zis:
  6. "Dumnezeule, sînt uluit, și mi -e rușine, Dumnezeule, să-mi ridic fața spre Tine. Căci fărădelegile noastre s'au înmulțit deasupra capetelor noastre, și greșelile noastre au ajuns pînă la ceruri.
  7. Din zilele părinților noștri, am fost foarte vinovați pînă în ziua de azi, și din pricina fărădelegilor noastre am fost dați, noi, împărații noștri și preoții noștri, în mînile împăraților străini, pradă săbiei, robiei, jafului, și rușinii care ne acopere astăzi fața.
  8. Și totuș Domnul, Dumnezeul nostru, S'a îndurat de noi, lăsîndu-ne cîțiva oameni scăpați, și dîndu-ne un adăpost în locul Lui cel sfînt, ca să ne lumineze ochii și să ne dea puțină răsuflare în mijlocul robiei noastre.
  9. Căci sîntem robi, dar Dumnezeu nu ne -a părăsit în robia noastră. A îndreptat spre noi bunăvoința împăraților Perșilor și ei ne-au dat o nouă putere de viață, ca să putem zidi Casa Dumnezeului nostru, și să -i dregem dărîmăturile, făcîndu-ne astfel rost de un loc de adăpost în Iuda și la Ierusalim.
  10. Acum, ce să mai zicem noi după aceste lucruri, Dumnezeule? Căci am părăsit poruncile Tale,
  11. pe cari ni le poruncisei prin robii Tăi proorocii, zicînd: "Țara în care intrați s'o stăpîniți este o țară întinată de necurățiile popoarelor din aceste ținuturi, de urîciunile cu cari au umplut -o, dela un capăt la altul, cu necurățiile lor.
  12. Să nu dați deci pe fetele voastre după fiii lor, nici să nu luați pe fetele lor de neveste pentru fiii voștri, și să nu vă pese niciodată nici de propășirea lor nici de bună starea lor. În chipul acesta veți ajunge tari, veți mînca cele mai bune roade ale țării, și o veți lăsa pe veci moștenire fiilor voștri."
  13. După tot ce mi s'a întîmplat din pricina faptelor rele și marilor greșeli pe cari le-am făcut, măcar că, Tu, Dumnezeule, nu ne-ai pedepsit după fărădelegile noastre, se cuvine ca, acum, cînd ne-ai păstrat pe acești oameni scăpați,
  14. să începem iarăș să călcăm poruncile Tale, și să ne încuscrim cu aceste popoare urîcioase? N'ar izbucni atunci iarăș mînia Ta împotriva noastră, pînă acolo încît ne-ar nimici, fără să lase nici rămășiță nici robi izbăviți?
  15. Doamne, Dumnezeul lui Israel, Tu ești drept; căci astăzi noi sîntem o rămășiță de robi izbăviți. Iată-ne înaintea Ta ca niște vinovați, și din această pricină nu putem sta înaintea Ta."

Capitolul 10

Trimeterea femeilor străine

  1. Pe cînd sta Ezra, plîngînd și cu fața la pămînt înaintea Casei lui Dumnezeu, și făcea această rugăciune și mărturisire, se strînsese la el o mulțime foarte mare de oameni din Israel, bărbați, femei și copii, și poporul vărsa multe lăcrămi.
  2. Atunci Șecania, fiul lui Iehiel, dintre fiii lui Elam, a luat cuvîntul și a zis lui Ezra: "Am păcătuit împotriva Dumnezeului nostru, ducîndu-ne la femei străine cari fac parte din popoarele țării. Dar Israel n'a rămas fără nădejde în această privință.
  3. Să facem acum un legămînt cu Dumnezeul nostru pentru izgonirea tuturor acestor femei și a copiilor lor, după părerea domnului meu și a celor ce se tem de poruncile Dumnezeului nostru. Și facă-se după Lege.
  4. Scoală-te, căci treaba aceasta te privește. Noi vom fi cu tine. Îmbărbătează-te și lucrează."
  5. Ezra s'a sculat, și a pus pe căpeteniile preoților, Leviților și întregului Israel, să jure că vor face ce se spusese. Și ei au jurat.
  6. Apoi Ezra a plecat dinaintea Casei lui Dumnezeu, și s'a dus în odaia lui Iohanan, fiul lui Eliașib. Cînd a intrat, n'a mîncat pîne și n'a băut apă, pentrucă era mîhnit din pricina păcatului fiilor robiei.
  7. S'a dat de veste în Iuda și la Ierusalim că toți fiii robiei trebuie să se adune la Ierusalim,
  8. și că, după părerea căpeteniilor și bătrînilor, oricui nu va veni în trei zile i se vor lua averile, și el însuș va fi izgonit din adunarea fiilor robiei.
  9. Toți bărbații lui Iuda și Beniamin s'au strîns la Ierusalim în trei zile. Era a douăzecea zi a lunii a noua. Tot poporul stătea pe locul deschis dinaintea Casei lui Dumnezeu, tremurînd din pricina împrejurării aceleia și de ploaie.
  10. Preotul Ezra s'a sculat și le -a zis: "Ați păcătuit luînd femei străine, și ați făcut pe Israel și mai vinovat.
  11. Mărturisiți-vă acum greșala înaintea Domnului, Dumnezeului părinților voștri, și faceți voia Lui! Despărțiți-vă de popoarele țării și de femeile străine."
  12. Toată adunarea a răspuns cu glas tare: "Trebuie să facem cum ai zis!
  13. Dar poporul este în mare număr, vremea este ploioasă, și nu poate să rămînă afară. De altfel, aceasta nu este treabă de o zi sau două, căci sînt mulți printre noi cari au păcătuit în privința aceasta.
  14. Să rămînă dar toate căpeteniile noastre în locul întregei adunări. Și toți cei din cetățile noastre, cari s'au însurat cu femei străine, să vină la timpuri hotărîte, cu bătrînii și judecătorii din fiecare cetate, pînă se va abate dela noi mînia aprinsă a Dumnezeului nostru din pricina întîmplării acesteia."
  15. Ionatan, fiul lui Asael, și Iahzia, fiul lui Ticva, ajutați de Meșulam, și de Levitul Șabtai, au fost singurii împotriva acestei păreri,
  16. pe care au primit -o fiii robiei. Au ales pe preotul Ezra, și capi de familii după casele lor părintești, toți numiți pe nume, și au stătut în ziua întîi a lunii a zecea să cerceteze lucrul acesta.
  17. În ziua întîi a lunii întîia, au isprăvit cu toți bărbații cari se însuraseră cu femei străine.
  18. Între fiii preoților, s'au găsit unii cari se însuraseră cu femei străine: dintre fiii lui Iosua, fiul lui Ioțadac, și dintre frații săi: Maaseia, Eliezer, Iarib și Ghedalia, cari s'au îndatorat,
  19. dînd mîna, să-și izgonească nevestele și să aducă un berbece ca jertfă pentru vină;
  20. din fiii lui Imer: Hanani și Zebadia;
  21. din fiii lui Harim: Maaseia, Ilie, Șemaia, Iehiel și Ozia;
  22. din fiii lui Pașhur: Elioenai, Maaseia, Ismael, Netaneel, Iozabad și Eleasa.
  23. Dintre Leviți: Iozabad, Șimei, Chelaia sau Chelita, Petahia, Iuda și Eliezer.
  24. Dintre cîntăreți: Eliașib. Dintre ușieri: Șalum, Telem și Uri.
  25. Dintre cei din Israel: din fiii lui Pareoș, Ramia, Izia, Malchia, Miamin, Eleazar, Malchia și Benaia;
  26. din fiii lui Elam: Matania, Zaharia, Iehiel, Abdi, Ieremot și Ilie;
  27. dintre fiii lui Zatu: Elioenai, Eliașib, Matania, Ieremot, Zabat și Aziza;
  28. dintre fiii lui Bebai: Iohanan, Hanania, Zabai și Atlai;
  29. dintre fiii lui Bani: Meșulam, Maluc, Adaia, Iașub, Șeal și Ramot;
  30. dintre fiii lui Pahat-Moab: Adna, Chelal, Benaia, Maaseia, Matania, Bețaleel, Binui și Manase;
  31. dintre fiii lui Harim: Eliezer, Ișia, Malchia, Șemaia, Simeon,
  32. Beniamin, Maluc și Șemaria;
  33. dintre fiii lui Hașum: Matnai, Matata, Zabad, Elifelet, Ieremai, Manase și Șimei;
  34. dintre fiii lui Bani: Maadai, Amram, Uel,
  35. Benaia, Bedia, Cheluhu,
  36. Vania, Meremot, Eliașib,
  37. Matania, Matnai, Iaasai,
  38. Bani, Binui, Șimei,
  39. Șelemia, Natan, Adaia,
  40. Macnadbai, Șașai, Șarai,
  41. Azareel, Șelemia, Șemaria,
  42. Șalum, Amaria și Iosif;
  43. dintre fiii lui Nebo: Ieiel, Matitia, Zabad, Zebina, Iadai, Ioel și Benaia.
  44. Toți aceștia luaseră femei străine, și mulți avuseseră copii cu ele.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact