EPISTOLA LUI PAVEL CĂTRE EVREI

Capitolul 1

...

1. După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rînduri şi în multe chipuri, Dumnezeu,
2. la sfîrşitul acestor zile, ne -a vorbit prin Fiul, pe care L -a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile.
3. El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvîntul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte,
4. ajungînd cu atît mai pe sus de îngeri, cu cît a moştenit un Nume mult mai minunat decît al lor.
5. Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: "Tu eşti Fiul Meu; astăzi Te-am născut?" Şi iarăş: "Eu Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu?"
6. Şi, cînd duce iarăş în lume pe Cel întîi născut, zice: "Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!"
7. Şi despre îngeri zice: "Din vînturi face îngeri ai Lui; şi dintr'o flacără de foc, slujitori ai Lui";
8. pe cînd Fiului I -a zis: "Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate:
9. Tu ai iubit neprihănirea şi ai urît nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te -a uns cu un untdelemn de bucurie mai pe sus decît pe tovarăşii Tăi."
10. Şi iarăş: "La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pămîntul; şi cerurile sînt lucrarea mînilor Tale.
11. Ele vor pieri, dar Tu rămîi; toate se vor învechi ca o haină;
12. le vei face sul ca pe o manta, şi vor fi schimbate; dar Tu eşti acelaş; şi anii Tăi nu se vor sfîrşi."
13. Şi căruia din îngeri i -a zis El vreodată: "Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale?"
14. Nu sînt oare toţi duhuri slujitoare trimese să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mîntuirea?

Capitolul 2

...

1. De aceea, cu atît mai mult trebuie să ne ţinem de lucrurile, pe cari le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele.
2. Căci, dacă Cuvîntul vestit prin îngeri s'a dovedit nezguduit, şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi -a primit o dreaptă răsplătire,
3. cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mîntuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întîi de Domnul, ne -a fost adeverită de cei ce au auzit -o,
4. în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni, şi cu darurile Duhului Sfînt, împărţite după voia Sa!
5. În adevăr, nu unor îngeri a supus El lumea viitoare, despre care vorbim.
6. Ba încă, cineva a făcut undeva următoarea mărturisire: "Ce este omul, ca să-Ţi aduci amine de el, sau fiul omului, ca să -l cercetezi?
7. L-ai făcut pentru puţină vreme mai pe jos de îngeri, l-ai încununat cu slavă şi cu cinste, l-ai pus peste lucrările mînilor Tale:
8. toate le-ai supus supt picioarele lui." În adevăr, dacă i -a supus toate, nu i -a lăsat nimic nesupus. Totuş, acum, încă nu vedem că toate îi sînt supuse.
9. Dar pe Acela, care a fost făcut "pentru puţină vreme mai pe jos decît îngerii", adică pe Isus, Îl vedem "încununat cu slavă şi cu cinste", din pricina morţii, pe care a suferit -o; pentruca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi.
10. Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sînt toate, şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă, să desăvîrşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mîntuirii lor.
11. Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sînt sfinţiţi, sînt dintr'unul. De aceea, Lui nu -I este ruşine să -i numească "fraţi",
12. cînd zice: "Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei; Îţi voi cînta lauda în mijlocul adunării."
13. Şi iarăş: "Îmi voi pune încrederea în El." Şi în alt loc: "Iată-Mă, Eu şi copiii, pe cari Mi i -a dat Dumnezeu!"
14. Astfel dar, deoarece copiii sînt părtaşi sîngelui şi cărnii, tot aşa şi El însuş a fost deopotrivă părtaş la ele, pentruca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul,
15. şi să izbăvească pe toţi aceia, cari prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor.
16. Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam.
17. Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.
18. Şi prin faptul că El însuş a fost ispitit în ceeace a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sînt ispitiţi.

Capitolul 3

...

1. Deaceea, fraţi sfinţi, cari aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus,
2. care a fost credincios Celuice L -a rînduit, cum şi Moise a fost "credincios în toată casa lui Dumnezeu."
3. Căci El a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atît mai mare decît a lui Moise, cu cît celce a zidit o casă are mai multă cinste decît casa însăş. -
4. Orice casă este zidită de cineva, dar Celce a zidit toate lucrurile, este Dumnezeu. -
5. Cît despre Moise, el a fost "credincios în toată casa lui Dumnezeu", ca slugă, ca să mărturisească despre lucrurile, cari aveau să fie vestite mai tîrziu.
6. Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui sîntem noi, dacă păstrăm pînă la sfîrşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm.
7. Deaceea, cum zice Duhul Sfînt: "Astăzi, dacă auziţi glasul Lui,
8. nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie,
9. unde părinţii voştri M'au ispitit, şi M'au pus la încercare, şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani!
10. De aceea M'am desgustat de neamul acesta, şi am zis: "Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N'au cunoscut căile Mele!
11. Am jurat dar în mînia Mea că nu vor intra în odihna Mea!"
12. Luaţi seama dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n'aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu.
13. Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, cîtă vreme se zice: "Astăzi," pentruca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului.
14. Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm pînă la sfîrşit încrederea nezguduită dela început,
15. cîtă vreme se zice: "Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii."
16. Cine au fost, în adevăr, ceice s'au răzvrătit dupăce auziseră? N'au fost oare toţi aceia, cari ieşiseră din Egipt prin Moise?
17. Şi cine au fost aceia de cari S'a desgustat El patruzeci de ani? N'au fost oare ceice păcătuiseră, şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie?
18. Şi cui S'a jurat El că n'au să intre în odihna Lui? Nu S'a jurat oare celorce nu ascultaseră?
19. Vedem dar că n'au putut să intre din pricina necredinţei lor.

Capitolul 4

...

1. Să luăm dar bine seama, ca, atîta vreme cît rămîne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea tîrziu.
2. Căci şi nouă ni s'a adus o veste bună ca şi lor; dar lor cuvîntul care le -a fost propovăduit, nu le -a ajutat la nimic, pentrucă n'a găsit credinţă la ceice l-au auzit.
3. Pe cînd noi, fiindcă am crezut, intrăm în "odihna", despre care a vorbit El, cînd a zis: "Am jurat în mînia Mea, că nu vor întra în odihna Mea!" Măcarcă lucrările Lui fuseseră isprăvite încă dela întemeierea lumii.
4. Căci într'un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: "Dumnezeu S'a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui."
5. Şi aici este zis iarăş: "Nu vor intra în odihna Mea!"
6. Deci, fiindcă rămîne ca să intre unii în odihna aceasta, şi pentrucă aceia cărora li s'a vestit întîi vestea buna n'au intrat în ea, din pricina neascultării lor,
7. El hotărăşte din nou o zi: "Astăzi," -zicînd, în David, după atîta vreme, cum s'a spus mai sus: "Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!"
8. Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n'ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi.
9. Rămîne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.
10. Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S'a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.
11. Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta, pentruca nimeni să nu cadă în aceeaş pildă de neascultare.
12. Căci Cuvîntul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decît orice sabie cu două tăişuri: pătrunde pînă acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gîndurile inimii.
13. Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face.
14. Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile-pe Isus, Fiul lui Dumnezeu-să rămînem tari în mărturisirea noastră.
15. Căci n'avem un Mare Preot, care să n'aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.
16. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentruca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.

Capitolul 5

...

1. În adevăr, orice mare preot, luat din mijlocul oamenilor, este pus pentru oameni în lucrurile privitoare la Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate.
2. El poate fi îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, fiindcă şi el este cuprins de slăbiciune.
3. Şi, din pricina acestei slăbiciuni, trebuie să aducă jertfe atît pentru păcatele lui, cît şi pentru ale norodului.
4. Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron.
5. Tot aşa şi Hristos, nu Şi -a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are dela Cel ce I -a zis: "Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut."
6. Şi, cum zice iarăş într'alt loc: "Tu eşti preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec."
7. El este Acela care, în zilele vieţii Sale pămînteşti, aducînd rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrămi către Cel ce putea să -L izbăvească dela moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui,
8. măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe cari le -a suferit.
9. Şi după ce a fost făcut desăvîrşit, S'a făcut pentru toţi cei ce -L ascultă, urzitorul unei mîntuiri vecinice,
10. căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot "după rînduiala lui Melhisedec."
11. Asupra celor de mai sus avem multe de zis, şi lucruri grele de tîlcuit; fiindcă v'aţi făcut greoi la pricepere.
12. În adevăr, voi cari de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăş trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintîi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.
13. Şi oricine nu se hrăneşte decît cu lapte, nu este obicinuit cu cuvîntul despre neprihănire, căci este un prunc.
14. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s'a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.

Capitolul 6

...

1. De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvîrşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte, şi a credinţei în Dumnezeu,
2. învăţătura despre botezuri, despre punerea mînilor, despre învierea morţilor şi despre judecata vecinică.
3. Şi vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu.
4. Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s'au făcut părtaşi Duhului Sfînt,
5. şi au gustat Cuvîntul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor-
6. şi cari totuş au căzut, este cu neputinţă să fie înoiţi iarăş, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi -L dau să fie batjocorit.
7. Cînd un pămînt este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru cari este lucrat, capătă binecuvîntare dela Dumnezeu.
8. Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfîrşeşte prin a i se pune foc.
9. Măcar că vorbim astfel, prea iubiţilor, totuş dela voi aşteptăm lucruri mai bune şi cari însoţesc mîntuirea.
10. Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea, pe care aţi arătat -o pentru Numele Lui, voi, cari aţi ajutorat şi ajutoraţi pe sfinţi.
11. Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaş rîvnă, ca să păstreze pînă la sfîrşit o deplină nădejde,
12. aşa încît să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele.
13. Dumnezeu, cînd a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decît El, s'a jurat pe Sine însuş,
14. şi a zis: "Cu adevărat te voi binecuvînta, şi îţi voi înmulţi foarte mult sămînţa."
15. Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobîndit făgăduinţa.
16. Oamenii, ce -i drept, obicinuiesc să jure pe cineva mai mare; jurămîntul este o chezăşie, care pune capăt orişicărei neînţelegeri dintre ei.
17. Deaceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărîrii Lui, a venit cu un jurămînt;
18. pentruca, prin două lucruri cari nu se pot schimba, şi în cari este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte,
19. pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinlăuntrul Templului,
20. unde Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător, cînd a fost făcut "Mare Preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec".

Capitolul 7

1. În adevăr, Melhisedec acesta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Prea Înalt, -care a întîmpinat pe Avraam cînd acesta se întorcea dela măcelul împăraţilor, care l -a binecuvîntat,
2. care a primit dela Avraam zeciuială din tot, -care, după însemnarea numelui său, este întîi, "Împărat al neprihănirii", apoi şi "Împărat al Salemului", adică "Împărat al păcii";
3. fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavînd nici început al zilelor, nici sfîrşit al vieţii, -dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, -rămîne preot în veac.
4. Vedeţi bine dar cît de mare a fost el, dacă pînă şi patriarhul Avraam i -a dat zeciuială din prada de război!
5. Aceia dintre fiii lui Levi, cari îndeplinesc slujba de preoţi, după Lege, au poruncă să ia zeciuială dela norod, adică dela fraţii lor, cu toate că şi ei se coboară din Avraam.
6. Iar el, care nu se cobora din familia lor, a luat zeciuială dela Avraam, şi a binecuvîntat pe cel ce avea făgăduinţele.
7. Dar fără îndoială că cel mai mic este binecuvîntat de cel mai mare.
8. Şi apoi aici, cei ce iau zeciuială, sînt nişte oameni muritori; pe cînd acolo, o ia cineva, despre care se mărturiseşte că este viu.
9. Mai mult, însuş Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuiala, ca să zicem aşa, prin Avraam;
10. căci era încă în coapsele strămoşului său, cînd a întîmpinat Melhisedec pe Avraam.
11. Dacă, dar, desăvîrşirea ar fi fost cu putinţă prin preoţia Leviţilor, -căci supt preoţia aceasta a primit poporul Legea-ce nevoie mai era să se ridice un alt preot "după rînduiala lui Melhisedec", şi nu după rînduiala lui Aaron?
12. Pentrucă, odată schimbată preoţia, trebuia numaidecît să aibă loc şi o schimbare a Legii.
13. În adevăr, Acela despre care sînt zise aceste lucruri, face parte dintr'o altă seminţie, din care nimeni n'a slujit altarului.
14. Căci este vădit că Domnul nostru a ieşit din Iuda, seminţie, despre care Moise n'a zis nimic cu privire la preoţie.
15. Lucrul acesta se face şi mai luminos cînd vedem ridicîndu-se, după asemănarea lui Melhisedec, un alt preot,
16. pus nu prin legea unei porunci pămînteşti, ci prin puterea unei vieţi neperitoare.
17. Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: "Tu eşti preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec".
18. Astfel, pe deoparte, se desfiinţează aici o poruncă de mai înainte, din pricina neputinţei şi zădărniciei ei-
19. căci Legea n'a făcut nimic desăvîrşit-şi pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.
20. Şi fiindcă lucrul acesta nu s'a făcut fără jurămînt, -
21. căci, pe cînd Leviţii se făceau preoţi fără jurămînt, Isus S'a făcut preot prin jurămîntul Celui ce I -a zis: "Domnul a jurat, şi nu Se va căi: ,Tu eşti preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec`, -
22. prin chiar faptul acesta, El s'a făcut chezăşul unui legămînt mai bun.
23. Mai mult, acolo au fost preoţi în mare număr, pentrucă moartea îi împiedica să rămînă pururea.
24. Dar El, fiindcă rămîne "în veac", are o preoţie, care nu poate trece dela unul la altul.
25. De aceea şi poate să mîntuiască în chip desăvîrşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentrucă trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.
26. Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfînt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, şi înălţat mai pe sus de ceruri,
27. care n'are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întîi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l -a făcut odată pentru totdeauna, cînd S'a adus jertfă pe Sine însuş.
28. În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvîntul jurămîntului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvîrşit pentru vecinicie.

Capitolul 8

1. Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot, care S'a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri,
2. ca slujitor al Locului prea sfînt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.
3. Orice mare preot este pus să aducă lui Dumnezeu daruri şi jertfe. De aceea era de trebuinţă ca şi celalt Mare Preot să aibă ceva de adus.
4. Dacă ar fi pe pămînt, nici n'ar mai fi preot, fiindcă sînt ceice aduc darurile după Lege.
5. Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise dela Dumnezeu, cînd avea să facă cortul: "Ia seama", i s'a zis, "să faci totul după chipul care ţi -a fost arătat pe munte".
6. Dar acum Hristos a căpătat o slujbă cu atît mai înaltă cu cît legămîntul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune.
7. În adevăr, dacă legămîntul dintîi ar fi fost fără cusur, n'ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea.
8. Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: "Iată, vin zile, zice Domnul, cînd voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legămînt nou;
9. nu ca legămîntul, pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua cînd i-am apucat de mînă, ca să -i scot din ţara Egiptului. Pentrucă n'au rămas în legămîntul Meu, şi nici Mie nu Mi -a păsat de ei, zice Domnul.
10. Dar iată legămîntul, pe care -l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.
11. Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicînd: ,Cunoaşte pe Domnul!` Căci toţi Mă vor cunoaşte, dela cel mai mic pînă la cel mai mare dintre ei.
12. Pentrucă le voi ierta nelegiuirile, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor".
13. Prin faptul că zice: "Un nou legămînt", a mărturisit că cel dintîi este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrînit, este aproape de peire.

Capitolul 9

1. Legămîntul dintîi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un locaş pămîntesc de închinare.
2. În adevăr, s'a făcut un cort. În partea dinainte, numită "Locul Sfînt", era sfeşnicul, masa şi pînile pentru punerea înaintea Domnului;
3. după perdeaua a doua se afla partea cortului care se chema "Locul prea sfînt".
4. El avea un altar de aur pentru tămîie, şi chivotul legămîntului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron, care înfrunzise, şi tablele legămîntului.
5. Deasupra erau heruvimii slavei, cari acopereau capacul ispăşirii cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu deamăruntul despre aceste lucruri.
6. Şi după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoţii cari fac slujbele, intră totdeauna în partea dintîi a cortului.
7. Dar în partea a doua intră numai marele preot, odată pe an, şi nu fără sînge, pe care îl aduce pentru sine însuş şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului.
8. Prin aceasta, Duhul Sfînt arăta că drumul în Locul prea sfînt, nu era încă deschis cîtă vreme sta în picioare cortul dintîi.
9. Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, cînd se aduc daruri şi jertfe, cari nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta, la desăvîrşirea cerută de cugetul lui.
10. Ele sînt doar nişte porunci pămînteşti, date, ca toate cele privitoare la mîncări, băuturi şi felurite spălături, pînă la o vreme de îndreptare.
11. Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvîrşit, care nu este făcut de mîni, adică nu este din zidirea aceasta;
12. şi a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul prea sfînt, nu cu sînge de ţapi şi de viţei, ci cu însuş sîngele Său, după ce a căpătat o răscumpărare vecinică.
13. Căci dacă sîngele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului,
14. cu cît mai mult sîngele lui Hristos, care, prin Duhul cel vecinic, S'a adus pe Sine însuş jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!
15. Şi tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legămînt nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite supt legămîntul dintîi, cei ce au fost chemaţi, să capete vecinica moştenire, care le -a fost făgăduită.
16. În adevăr, acolo unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui ce l -a făcut.
17. Pentrucă un testament nu capătă putere decît după moarte. N'are nici o putere cîtă vreme trăieşte cel ce l -a făcut.
18. De aceea şi întîiul legămînt n'a fost sfinţit fără sînge.
19. Şi într'adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului norod toate poruncile Legii, a luat sînge de viţei şi de ţapi, cu apă, lînă stacojie şi isop, a stropit cartea şi tot norodul,
20. şi a zis: "Acesta este sîngele legămîntului, care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi."
21. De asemenea, a stropit cu sînge cortul şi toate vasele pentru slujbă.
22. Şi, după Lege, aproape totul este curăţit cu sînge; şi fără vărsare de sînge, nu este iertare.
23. Dar, deoarece chipurile lucrurilor cari sînt în ceruri, au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decît acestea.
24. Căci Hristos n'a intrat într'un locaş de închinare făcut de mînă omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.
25. Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine însuş, ca marele preot, care intră în fiecare an în Locul prea sfînt cu un sînge, care nu este al lui;
26. fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori dela întemeierea lumii; pe cînd acum, la sfîrşitul veacurilor, S'a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa.
27. Şi, după cum oamenilor le este rînduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,
28. tot aşa, Hristos, după ce S'a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mîntuirea celor ce -L aşteaptă.

Capitolul 10

1. În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe, cari se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvîrşiţi pe cei ce se apropie.
2. Altfel, n'ar fi încetat ele oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curăţiţi odată, n'ar mai fi trebuit să mai aibă cunoştinţă de păcate?
3. Dar aducerea aminte a păcatelor este înoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe;
4. căci este cu neputinţă ca sîngele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele.
5. De aceea, cînd intră în lume, El zice: "Tu n'ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup;
6. n'ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat.
7. Atunci am zis: "Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!"
8. După ce a zis întîi: "Tu n'ai voit şi n'ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat", (lucruri aduse toate după Lege),
9. apoi zice: "Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule." El desfiinţează astfel pe cele dintîi, ca să pună în loc pe a doua.
10. Prin această "voie" am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna.
11. Şi, pe cînd orice preot face slujba în fiecare zi, şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, cari niciodată nu pot şterge păcatele,
12. El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S'a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu,
13. şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să -I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui.
14. Căci printr'o singură jertfă El a făcut desăvîrşiţi pentru totdeauna pe cei ce sînt sfinţiţi.
15. Lucrul acesta ni -l adevereşte şi Duhul sfînt. Căci, după ce a zis:
16. "Iată legămîntul pe care -l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor, şi le voi scrie în mintea lor",
17. adaugă: "Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor."
18. Dar acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat.
19. Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sîngele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfînt,
20. pe calea cea nouă şi vie, pe care ne -a deschis -o El, prin perdeaua din lăuntru, adică trupul Său: -
21. şi fiindcă avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu,
22. să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată.
23. Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.
24. Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.
25. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atît mai mult, cu cît vedeţi că ziua se apropie.
26. Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămîne nici o jertfă pentru păcate,
27. ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi.
28. Cine a călcat Legea lui Moise, este omorît fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
29. Cu cît mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pîngări sîngele legămîntului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
30. Căci ştim cine este Cel ce a zis: "A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!" Şi în altă parte: "Domnul va judeca pe poporul Său."
31. Grozav lucru este să cazi în mînile Dumnezeului celui viu!
32. Aduceţi-vă aminte de zilele dela început, cînd, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe:
33. pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul ocărilor şi necazurilor, şi pe de alta, v'aţi făcut părtaşi cu aceia cari aveau aceeaş soartă ca voi.
34. În adevăr, aţi avut milă de cei din temniţă şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii cari ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuieşte.
35. Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire!
36. Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v'a fost făgăduit.
37. "Încă puţină, foarte puţină vreme", şi "Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi.
38. Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el."
39. Noi însă nu sîntem din aceia cari dau înapoi ca să se peardă, ci din aceia cari au credinţă pentru mîntuirea sufletului.

Capitolul 11

...

1. Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile cari nu se văd.
2. Pentrucă prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie.
3. Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvîntul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n'a fost făcut din lucruri cari se văd.
4. Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decît Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort.
5. Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pămînt, ca să nu vadă moartea. Şi n'a mai fost găsit, pentrucă Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.
6. Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce -L caută.
7. Prin credinţă Noe, cînd a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri cari încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sfîntă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osîndit lumea, şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.
8. Prin credinţă Avraam, cînd a fost chemat să plece într'un loc, pe care avea să -L ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se duce.
9. Prin credinţă a venit şi s'a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într'o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, cari erau împreună moştenitori cu el ai aceleiaş făgăduinţe.
10. Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.
11. Prin credinţă şi Sara, cu toată vîrsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce -i făgăduise.
12. De aceea, dintr'un singur om, şi încă un om aproape mort, s'a născut o sămînţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.
13. În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sînt străini şi călători pe pămînt.
14. Cei ce vorbesc în felul acesta, arată desluşit că sînt în căutarea unei patrii.
15. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea.
16. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu -I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le -a pregătit o cetate.
17. Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, cînd a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!
18. El căruia i se spusese: "În Isaac vei avea o sămînţă care-ţi va purta numele!"
19. Căci se gîndea că Dumnezeu poate să învieze chiar şi din morţi: şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l -a primit înapoi.
20. Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvîntare, care avea în vedere lucrurile viitoare.
21. Prin credinţă Iacov, cînd a murit, a binecuvîntat pe fiecare din fiii lui Iosif, şi "s'a închinat, rezemat pe vîrful toiagului său."
22. Prin credinţă a pomenit Iosif, cînd i s'a apropiat sfîrşitul, de ieşirea fiilor lui Israel din Egipt, şi a dat porunci cu privire la oasele sale.
23. Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui, cînd s'a născut: pentrucă vedeau că era frumos copilul, şi nu s'au lăsat înspăimîntaţi de porunca împăratului.
24. Prin credinţă Moise, cînd s'a făcut mare, n'a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon,
25. ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decît să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.
26. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decît comorile Egiptului, pentrucă avea ochii pironiţi spre răsplătire.
27. Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mînia împăratului; pentrucă a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.
28. Prin credinţă a prăznuit el Paştele şi a făcut stropirea sîngelui, pentruca Nimicitorul celor întîi născuţi să nu se atingă de ei.
29. Prin credinţă au trecut ei marea Roşie ca pe uscat, pe cînd Egiptenii, cari au încercat s'o treacă, au fost înghiţiţi.
30. Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile.
31. Prin credinţă n'a perit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentrucă găzduise iscoadele cu bunăvoinţă.
32. Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de prooroci!
33. Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,
34. au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s'au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.
35. Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobîndească o înviere mai bună, n'au vrut să primească izbăvirea, care li se dădea, şi au fost chinuiţi.
36. Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare;
37. au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi, -
38. ei, de cari lumea nu era vrednică-au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pămîntului.
39. Toţi aceştia, măcarcă au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuş n'au primit ce le fusese făgăduit;
40. pentrucă Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n'ajungă ei la desăvîrşire fără noi.

Capitolul 12

1. Şi noi, dar, fiindcă sîntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice pedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.
2. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvîrşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care -I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
3. Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentruca nu cumva să vă pierdeţi inima, şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.
4. Voi nu v'aţi împotrivit încă pînă la sînge, în lupta împotriva păcatului.
5. Şi aţi uitat sfatul, pe care vi -l dă ca unor fii: "Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului, şi nu-ţi pierde inima cînd eşti mustrat de El.
6. Căci Domnul pedepseşte pe cine -l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care -l primeşte."
7. Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu -l pedepseşte tatăl?
8. Dar dacă sînteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sînteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii.
9. Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atît mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim?
10. Căci ei în adevăr ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui.
11. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii.
12. Întăriţi-vă dar mînile obosite şi genunchii slăbănogiţi;
13. croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentruca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai de grabă să fie vindecat.
14. Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.
15. Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată dela harul lui Dumnezeu, pentruca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă turburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.
16. Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mîncare şi -a vîndut dreptul de întîi născut.
17. Ştiţi că mai pe urmă, cînd a vrut să capete binecuvîntarea n'a fost primit; pentrucă, măcar că o cerea cu lacrămi, n'a putut s'o schimbe.
18. Voi nu v'aţi apropiat de un munte care se putea atinge şi care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întunerec, nici de furtună,
19. nici de sunetul de trîmbiţă, nici de glasul, care vorbea în aşa fel că ceice l-au auzit, au cerut să nu li se mai vorbească,
20. (pentrucă nu puteau suferi porunca aceasta: "Chiar un dobitoc dacă se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre, sau străpuns cu săgeata".
21. Şi priveliştea aceea era aşa de înfricoşătoare încît Moise a zis: "Sînt îngrozit şi tremur!").
22. Ci v'aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor,
23. de Biserica celor întîi născuţi, cari sînt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvîrşiţi,
24. de Isus, Mijlocitorul legămîntului celui nou, şi de sîngele stropirii, care vorbeşte mai bine decît sîngele lui Abel.
25. Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n'au scăpat ceice n'au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pămînt, cu atît mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem dela Cel ce vorbeşte din ceruri,
26. al cărui glas a clătinat atunci pămîntul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: "Voi mai clătina încăodată nu numai pămîntul, ci şi cerul".
27. Cuvintele acestea "încă odată" arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămînă lucrurile cari nu se clatină.
28. Fiindcă am primit dar o împărăţie, care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţămitori, şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică;
29. fiindcă Dumnezeul nostru este "un foc mistuitor".

Capitolul 13

1. Stăruiţi în dragostea frăţească.
2. Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea au găzduit, fără să ştie, pe îngeri.
3. Aduceţi-vă aminte de cei ce sînt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; de cei chinuiţi, ca unii cari şi voi sînteţi în trup.
4. Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari.
5. Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţămiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuş a zis: "Nicidecum n'am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi."
6. Aşa că putem zice plini de încredere: "Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?"
7. Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, cari v'au vestit Cuvîntul lui Dumnezue; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfîrşitul felului lor de vieţuire, şi urmaţi-le credinţa!
8. Isus Hristos este acelaş ieri şi azi şi în veci!
9. Să nu vă lăsaţi amăgiţi de orice fel de învăţături străine; căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mîncări, cari n'au slujit la nimic celorce le-au păzit. -
10. Noi avem un altar, din care n'au drept să mănînce ceice fac slujbă în cort.
11. În adevăr, trupurile dobitoacelor, al căror sînge este adus de marele preot în Locul prea sfînt, pentru păcat, "sînt arse de tot afară din tabără."
12. De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuş sîngele Său, a pătimit dincolo de poartă.
13. Să ieşim dar afară din tabără la El, şi să suferim ocara Lui.
14. Căci noi n'avem aici o cetate stătătoare, ci sîntem în căutarea celei viitoare.
15. Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor cari mărturisesc Numele Lui.
16. Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.
17. Ascultaţi de mai marii voştri, şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii cari au să dea socoteală de ele; pentruca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinînd, căci aşa ceva nu v'ar fi de niciun folos.
18. Rugaţi-vă pentru noi; căci sîntem încredinţaţi că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile.
19. Mai ales vă rog cu stăruinţă să faceţi lucrul acesta, ca să vă fiu înapoiat mai curînd.
20. Dumnezeul păcii, care, prin sîngele legămîntului celui vecinic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor,
21. să vă facă desăvîrşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în noi ce -I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.
22. Vă rog, fraţilor, să primiţi bine acest cuvînt de sfătuire, căci v'am scris pe scurt.
23. Să ştiţi că fratelui Timotei i s'a dat drumul. Dacă vine curînd, voi veni împreună cu el să vă văd.
24. Spuneţi sănătate tuturor mai marilor voştri şi tuturor sfinţilor. Cei din Italia vă trimet sănătate.
25. Harul să fie cu voi cu toţi! Amin.