Duminica, 24 septembrie 2011  
S Tecla, m (+ sec I)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SCRIPTURA
Start :: Scriptura :: Anexe

          PASCAL: EVANGHELIA DUPĂ MATEI

          Înainte de chemarea sa ca apostol, Matei a fost vameș la Cafarnaum (M 10,3). După tradiția cea mai veche a Bisericii el este autorul celei dintâi Evanghelii. Episcopul Papia din Hierapolis (95-165), în Frigia, ne-a lăsat mărturia că Matei «a orânduit cuvintele Domnului în limba ebraică, iar de tradus le-a tradus fiecare cum a putut». Irineu, Origene, Epifan, ne dau la rândul lor aceiași informație, că originalul Evangheliei lui Matei a fost scris în limba aramaică. Eusebiu, cu o generație mai tânăr decât Papia, scrie că Matei le-a predicat mai întâi Iudeilor, iar înainte de plecarea sa în alte misiuni le-a lăsat în scris Evanghelia.
          Originalul Evangheliei lui Matei în limba aramaică s-a pierdut, probabil în dezastrul național suferit de Iudei în anul 70. Traducerea acestui original în limba greacă pare să fi fost făcută foarte de timpuriu, spre folosul Iudeilor care nu cunoșteau aramaica și a poăgânilor neconvertiți. Autoritatea textului grecesc nu a fost nicicând tăgăduită, nici în vechime, nici în timpurile moderne.
          Data la care Evanghelia aramaică a lui Matei a văzut lumina zilei este greiu de determinat, dar după unele calcule aproximative, pare să fie în jurul anului 50, sau chiar mai înainte.
          Ca și ceilalți evangheliști, Matei relatează viața, activitatea și învățătura lui Isus Hristos. Firul conducător al povestirii lui este că Isus Hristos, coborâtor din vița lui David, este Mesia cel făgăduiut de Dumnezeu și așteptat de Iudei, este Fiul lui Dumnezeu. Ca dovezi în sprijinul acestor titluri ale lui Isus Hristos, Matei nu aduce minunile înfăptuite de el, ci faptul că persoana lui se împlinesc profețiile mesianice din Vechiul Testament, la care se adaugă dovezile pe care le dă Isus despre dumnezeirea sa. Întreg textul Evangheliei lui Matei este întemeiat pe citate din Vechiul Testament al căror conținut și înțeles s-au adeverit în viața lui Isus. Ca urmare a acestei adeveriri, cuvintele, învățătura și însăși persoana lui Isus sunt luminate de scrierile vechilor profeți, iar profețiile acestora devin la rândul lor lămurite datorită împlinirii ce au aflat-o în persoana și opera lui Isus.
          Din Evanghelia lui Matei reiese că Isus este Mesia, Învățătorul care propovăduiește «cu autoritate» Împărăția lui Dumnezeu. Această Împărăție este înțeleasă ca o stăpânire a poporului de către Dumnezeu. Ea se înfățișează când ca o realitate ce treptat ia ființă în lume, când ca o stare suprafirească accesibilă omului prin îndeplinirea legii noi aduse de Isus Hristos.
          Pe când Marcu povestește pe larg, într-un stil colorat și cu multe amănunte, minunile Mântuitorului, în timp ce învățătura propriu-zisă este foarte restrânsă, Matei își îndreaptă toată atenția către cuvântările și predicile lui Isus, iar povestirea minunilor lui o lasă pe planul al doilea.
          Întreaga structură a Evangheliei lui Matei este deosebită de a celorlalți doi sinoptici. Deși nici Marcu și Luca nu urmează o ordine cronologică strictă în expunerea lor, se poate totuși observa la amândoi o ordine crescândă a povestirii, care, în linii mari, corespunde succesiunii în timp a evenimentelor vieții lui Isus. Luca, pe lângă acestea, pune preț pe precizia geografică. Matei are din capul locului o cu totul altă orientare. Lucrarea lui este orânduită într-un sistem, care leagă între ele diferitele materiale cu conținut asemănător, fără a ține seama de contextul lor original și de urmarea lor în timp. Scopul pe care îl urmărește este împărțirea materialului în mari unități de gândire. Din citirea Evangheliei lui se desprin șase astfel de unități, fiecare dintre ele fiind prezentată sub forma unei cuvântări a lui Isus, care ne redă o temă principală a învățăturii lui: predica de pe munte (cap. 5-7), instruirea discipolilor (cap. 9,35 - 11,1), cuvântarea în parabole (cap. 13), cuvântarea despre viața religioasă în comunitatea creștină (cap. 18), cuvântarea împotriva Fariseilor și cărturarilor (cap. 23), cuv4ntarea despre împlinirile de pe urmă (cap. 24-25). În afară de cap. 23, toate aceste cuvântări sunt incheiate prin aceeași formulă (7,28; 11,1; 13,53; 19,11; 26,1), ceea ce în intenția autorului înseamnă separarea lor în unități distincte.
          Organizarea materialului evanghelic într-un sistem unitar bazat pe temele centrale enumerare mai sus nu s-a făcut fără anumite îndeajunsuri: continuitatea de gândire între diferitele părți ale acestor unități nu este totdeauna evidentă, iar succesiunea logică lasă deseori de dorit. Uneori avem aceleași pasaje în contexte diferite (5,29u și 18,8u; 7,16-20 și 12,33-35; 9,32-34 și 12,22-24; 10,17-21 și 24,9-14). Alteori avem repetiții (5,32 și 19,9; 10,38u și 16,24u; 12,38-40 și 16,1-4; 17,20 și 21,21). Alteori texte de proveniență diferite au fost contopite într-o singură unitate (9,35-10,16; 12,22-37; 23,1-36).
          Expunerea lui Matei suferă și din cauza neașezării în timp a evenimentelor. Aproape la fiecare pagină întâlnim cuvinte prin care autorul încearcă să dea textului o oarecare coeziune externă: «apoi, atunci, pe atunci, în ziua aceea, în zilele acelea, în timpul acela».
          Aceeași lipsă se vădește privitor la geografie. Precizările în acest domeniu nu au în intenția evanghelistului decât scopul să confirme adevărul profețiilor din Vechiul Testament în legătură cu viața sau activitatea lui Isus: Bethleem (2,1-12), Nazaret (2,22u), Cafarnaum (4,13-16). Chiar atunci când cadrul local al povestirii a fost păstrat fidel (4,12u; 8,1u.18; 9,1.9.27; 12,9.15.46; 13,1), acesta nu are o exactitate riguroasă.

          Cititorii cărora li se adresează Matei sun creștinii de origine iudaică și Iudeii neconvertiți, iar scopul Evangheliei lui este în același timp teologic și apologetic. Este de la sine înțeles că în ochii unor astfel de cititori dovezile întemeiate pe profețiile Vechiului Testament își vădesc întreaga lor putere de convingere și sunt de necombătut. Dar evanghelia lui Matei nu are ca scop numai punerea în valoare a Vechiului Testament, căci predica și învățătura lui Isus Hristos se ridică deasupra îngustimii legii vechi și a vederilor strâmte privitoare la mântuire. Vestea cea Bună este destinată întregii omeniri.

          Matei înconjură persoana lui Isus Hristos de cel mai profund respect și lasă la o parte orice ar putea umbri demnitatea lui dumnezeiască: mânie, mirare, nereușită. Isus este învățătorul prin excelență; el arată un drum nou ce duce la obținerea dreptății, dă o înțelegere profundă și desăvârșită a legii vechi, este dezvăluitorul cel mai înalt al voinței lui Dumnezeu.

          În afară de aceea a lui Luca, evanghelia lui Matei este cea mai bogată în material privitor la viața, faptele și cuvintele lui Isus. De aceea ea a devenit foarte de timpuriu temelia credinței Bisericii. Autoritatea și puterea spirituală a acesteia se sprijină pe texte păstrate de Matei (16,18; 18,18).
          În perspectiva lui Matei Biserica este poporul ales a lui Dumnzeu, Israelul desăvârșit, ale cărui rădăcini se află în Vechiul Testament și a cărui plinătate s-a înfăptuit prin Isus Hristos. Biserica poartă în sânul ei Împărăția lui Dumnezeu, dar această Împărăție o depășește în aceeași măsură în care Dumnezeu, Isus Hristos, îi depășește pe cei sfințiți prin harul mântuirii în aceeași măsură în care capul depășește mădularele corpului.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact