Mar?i, 10 decembrie 2011  
Ss Menas, Ermogen si Eugraf, m (+ 235)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SCRIPTURA
Start :: Scriptura :: Anexe

          PASCAL: EVANGHELIA DUPĂ MARCU

          Autorul celei de-a doua Evanghelii este creștinul de origine iudaică Ioan Marcu, deseori menționat în Faptele Apostolilor și scrisorile lui Paul. Mama lui avea o casă la Ierusalim în care se adunau creștinii din prima generație a Bisericii (F 12,12), iar din Faptele Apostolilor reiese că legăturile lui cu comunitatea de acolo erau deosebit de strânse. Împreună cu Barnaba, vărul lui, Marcu pleacă în cea dintâi călătorie misionară a lui Paul (F 13,5), dar se desparte de ei înainte de a o termina (13,13). Din nou îl întâlnim apoi cu Barnaba în insula Cipru (F 15,39), iar în anul 62 sau 63 îl aflăm alături de Paul care era prizonier la Roma. În 1P 5,13 apare ca discipol a lui Petru.
          Cel mai vechi martor care îi atribuie lui Marcu Evanghelia ce îi poartă numel este același Papia, care ne vorbește de Evanghelia lui Matei. După spusele lui, Marcu a fost «tălmaciul» lui Petru și a pus în scris tot ce a auzit în predicile apostolului privitor la faptele și învățătura Domnului. Din informația ce ne-o dă, că Marcu nu a fost discipol a lui Isus, putem înțelege pentru ce povestirea lui nu urmează ordinea exactă în timp a evenimentelor. Irineu (+ pe la anul 202) precizează că Marcu a scris după moarte lui Petru și Paul. Clement din Alexandria (+ pe la nul 200) spune că Evanghelia lui a fost scrisă la cererea multor creștini din Roma pe când Petru era încă în viață. O apreciere justă a acestor informații, care în parte se contrazic între ele, este greu de făcut, cu atât mai mult că nu știm cu precizie pe ce le întemeiau autorii lor. Ceea ce reiese însă neîndoielnic din textul însuși, este faptul că Marcu a scris pentru cititori creștini proveniți din păgânime. Pentru ei explică anumite expresii aramaice (3,17; 5,41; 7,11.34; 14,36; 15,22.34), sau obiceiuri iudaice (7,3u; 14,12; 15,42).
          Unii autori se întreabă dacă Marcu a fost «tălmaciul» lui Petru în înțelesul că a tradus pentru ascultători în grecește predicile apostolului, sau că a pus în scris pentru generațiile viitoare evanghelia predicată de Petru. Nu este exclus ca amândouă posibilitățile să fi fost adevărate. Dar în afară de acest izvor viu de informație, Marcu a putut avea și alte mărturii asupra vieții, activității și învățăturii lui Isus. Poate chiar și unele documente scrise.
          Evanghelia lui Marcu este cea mai scurtă dintre toate, iar părțile ce îi sunt proprii sunt foarte reduse. De aceea în Biserica din primele veacuri nu i se atribuia aceeași importanță ca aceleia a lui Matei sau Luca.

          Înainte de cap. 10 expunerea materialului arată o deosebită preocupare cronologică din partea evanghelistului. De asemenea lipsește în Marcu o orânduire sistematică în felul celei întâlnite la Matei. Orientarea generală ce se desprinde din citirea Evangheliei lui, este că ectivitatea lui Isus s-a extins de la Cafarnaum la împrejurimi, apoi la Galilea și dincolo de granițele acesteia, la nord și la răsărit, iar în cele din urmă la Ierusalim. În timpul acestei activități Isus ne apare, cel puțin în prima jumătate a Evangheliei, mai cu seamă ca făcător de minuni. Foarte curând întâlnește împotrivirea capilor religioși ai Iudeilor și neînțelegerea poporului. Această situație îl constrânge să se mârginească tot mai mult la formarea discipolilor săi. Impresia ce ne rămâne în urma acestui conflict este aceea a unei nereușite crescânde întrețesută de discuții și ciocniri între Isus și adversarii lui. Răstignirea lui Isus se situează astfel ca deznodământ al unei încordări ce de-a lungul întregii Evanghelii pregătea patima de pe Calvar. Cu toate acestea tonul final al autorului redă ecoul triumfului lui Isus înviat (16,1-8).

          Vocabularul lui Marcu este redus, iar stilul stângaci plin de lipsuri, atât gramaticale cât și sintactice. Dar descrierea realistă a situaților și prezentarea vioaie a personajelor colorează povestirile sale și reține atenția cititorului. Îndărătul scriitorului se întrevede de cele mai multe ori martorul ocular, Petru, care a trăit evenimentele povestite și a văzut personajele înb acțiune.

          Marcu nu prezintă nici un fel de structură sau orientare teologică deosebită în Evanghelia lui. {i mai puțin încă se poate vorbi în privința lui de o tendință apologetică, întemeiată pe o argumentare scripturistică.
          Scopul lui este să le arate cititorilor că Isus Hristos este Mesia, Fiul lui dumnezeu și biruitorul puterii Satanei. Dovada acestui adevăr sunt minunile înfăptuite de Isus, patima, moartea și învierea lui potrivit voinței lui Dumnezeu.
          O trăsătură caracteristică a lui Marcu este faptul că Isus evită să se dea pe față ca Mesia. Demonilor le interzice să-l recunoască de «Sfânt al lui Dumnezeu» (1,24), «Fiu al lui Dumnezeu» (3,11; 5,7), iar apostolilor le oprește cu asprime să-l proclame în fa[a lumii ca atare (8,30). Motivul tăinuirii identității sale mesianice stă în neînțelegerea sau înțelegerea greșită cu care poporul ar fi întâmpinat această dezvăluire din partea lui Isus. Mântuitorul și răscumpărătorul lumii de păcat nu se putea prezenta cu succes în fața unei mulțimi care aștepta un Mesia eliberator de sub jugul roman. Dar semnificația profundă a acestei atitudini a lui Isus Hristos poate fi și întemeiată pe credința evanghelistului și a Bisericii primitive că Isus nu poate fi înțeles în întregime decât după învierea lui din morți.

          Celor care, ca și poporul iudeu de odinioară, se întreabă în zilele noastre cine este Isus Hristos, Evanghelia lui Marcu, citită în lumina invierii, le poate da un răspuns. Dincolo de cuvintele evanghelistului, ei pot întâlni persoana istorică și vie a Mântuitorului, învăluită în același timp de măreția nepătrunsă a dumnezeirii și de nesfârșita ei bunătate față de oameni.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact