Mar?i, 10 decembrie 2011  
Ss Menas, Ermogen si Eugraf, m (+ 235)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SCRIPTURA
Start :: Scriptura :: Anexe

          PASCAL: EVANGHELII

          «Evanghelia», după cuvântul grecesc «evanghelion», înseamnă «Vestea cea Bună». Această Veste Bună adusă lumii de Isus Hristos este mântuirea omenirii.
          Cele patru scrieri care poartă acest nume sunt chemate astfel deoarece fiecare dintre ele cuprinde această Veste Bună în povestirea activității lui Isus Hristos, a faptelor și învățăturii, a patimii, morții și învierii lui.
          Primită și transmisă prin viu grai, Vestea cea Bună este nu este deci la început o carte * ci o propovăduire de învățături, povestiri, gestuir și ceremonii, care evocau viața și înfăptuirea lui Isus Hristos ca suport și punct de plecare a unei vieți religioase noi, a unei atitudini noi față de Dumnezeu.
          Repetiția povestirilor a fixat în memoria povestitorilor și a ascultătorilor forma, mai mult sau mai puțin definitivă a evenimentelor și a conținutului învățăturilor lui Isus. Astfel ia naștere tradiția orală. În lipsa textelor scrise la început au existat mai multe astfel de tradiții orale. Formarea lor a fost desigur favorizată și de împrejurările diferite ale predicării, liturghiei, instrucției religioase a convertiților.
          Pe baza acestor tradiții orale au luat apoi ființă cele dintâi încercări de texte scrise **, dar fără un plan unitar, căci pentru moment grija principală era păstrarea tradiției primite. Aceste texte erau formule de mărturisire a credinței, scurte rezumate ale cuvintelor de căpetenia ale lui Isus și îndeosebi povestirea patimii sale.
          Citirea atentă a Evangheliilor arată că tradițiile orale erau alcătuite din povestiri grupate în jurul unui cuvânt sau a unei acțiuni a lui Isus. Aceste povestiri au fost la început independente unele de altele. Încă înainte de punerea lor în scris, forma ce au primit-o a fost fără îndoială influențată de credința comunității creștine în mijlocul căreia au luat ființă. Credința acestor comunități le imprima sensul lor profund, fără să le modifice însă conținutul.
          Suma celor dintâi texte scrise constituie primele documente ce au stat la baza lucrărilor sistemateice de mai târziu, a Evangheliilor propriu-zise. Faptul că documentele primitive nu erau legate între ele printr-o idee directoare, nici unite într-un sistem teologic determinat, se poate observa din structura Evangheliilor ce au ajuns până la noi. Această lipsă de sistematizare inițială ne-a permis să avem patru forme ale aceleiași Evanghelii, fiecare cu bogăția ei proprie, orientarea ei teologică specifică, dar îndreptate în perfectă armonie spre centrul lor unic, Isus Hristos.
          Autorii Evangheliilor au grupat materialul disponibi în jurul uneia sau mai multor idei centrale, care asigurau coeziunea și unitatea întregului. De aceea ordinea unor texte diferă de la un autor la altul în funcție de utilitatea lor în compoziția fiecăruia.
          Viața religioasă, liturghia celor dintâi comunități, a influențat, la fel ca în tradiția orală, aspectul unor pasaje din Evanghelii.

          Scopul Evangheliilor este unul și același la cei patru autori: Credința în Isus Hristos, în învățătura adusă de el, și trăirea potrivit acestei credințe.
          Acest scop explică în oarecare măsură forma specifică a Evangheliilor. Evangheliile nu sunt scrise ca opere literare, în vederea unei valori artistice. Desigur, ca gen literar le putem așeza pintre scrierile istorice; dar autorii lor nu au fost direct preocupați de istorie. În acest sens Evangheliile nu reprezintă o biografie a lui Isus Hristos, în accepția modernă a cuvântului. Aspectul biografic în descrierea persoanei lui rămâne cu mult în urma interesului religios. Nici unul din evangheliști nu ne dă un portret al lui, iar cea mai mare parte a vieții lui rămnâne în umbră.
          Istoria lui Isus scapă cu totul rigorismului științific și în același timp se ridică deasupra lui. Evenimentele povestite sunt de multe ori înșiruite unele după altele fără să se țină seama de ordinea cronologică. Marcu, cel mai vechi dintre evangheliști, este un exemplu cunoscut în acastă privință. Unitatea se face nu printr-o succesiune a evenimentelor în timp, ci în jurul unei teme centrale, care este deosebită de la un evanghelist la altul.
          Interesul topografic, de situare în spațiu a faptelor și spuselor relatate, este foarte mic.
          Personalitățile de seamă: Fariseii, Saduceii, cărturarii, Pilat, marele preot, dispar îndărătul rolului ce l-au jucat în viața lui Isus. Trăsăturile sub care ne sunt înfățișate par să fie schițate doar în treacăt și întâmplător. Cele de al doilea rang rămân în general cu totul anonime. Discipolii lui Isus, cu excepția lui Petru, nu ies deloc în relief ca persoane. De cele mai mule ori sunt numiți în grup: «Apostolii, discipolii, cei doisprezece».
          Binențeles, omul de știință modern ar avea răspuns la toate aceste aspecte ce rămân nedeterminate în viața lui Isus și a contemporanilor săi palestinieni. Ar vrea o lucrare istorică bine închegată și strânsă într-o logică fără greș, fără semne de întrebare. Trebuie să o spunem fără înconjur că o astfel de istorie privitoare la viața, activitatea, personalitatea lui Isus, este cu neputință de scris. Este cu neputință deoarece singurii care ne-ar fi putut procura datele necesare au fost contemporanii apropiați ai lui Isus, iar ei n-au făcut-o. Nu au făcut-o deoarece această cercetare pur științifică nu prezentaq nici un interes pentru ei. Scopul lor nu era să ne lase o «Viața lui Isus», ci o porțiune din învățătura lui. Perspectiva lor nu este științifică, ci religioasă.
          Personalitatea lui Isus Hrisos deci nu poate fi înțeleasă decât în lumina operei sale de Mântuitor, care se ridică deasupra istoriei și, ca atare, depășește categoriile de timp și spațiu, situânduse în domeniul absolut al lui Dumnezeu.
          Cu toate acestea însă, figura lui Isus nu este o ficțiune, ci este o figură istorică. Ea este aceiași la toți Evanghelișii sinoptici ***, Matei, Marcu și Luca. Conștiința de sine a lui Isus este neschimbată la toți autorii, iar persoana lui are același caracter unitar de aceiași măreție. Ea se prezintă în fața noastră cu un amestec indestructibil de trăsături umane și maiestate dumnezeiască, ce este garanția autenticității, devine pentru noi reazemul credinței și este dovada de neclintit că această față de Om-Dumnezeu nu a fost zugrăvită nici de arta istoricului, nici de închipuire.
          Icoana lui Isus Hristos dată de Evanghelii este prezentarea fidelă a personalității lui. Credința Bisericii primitive, în sânul căreia a luat formă Evanghelia, nu a denaturat figura istorică autentică. Noi, la rându-ne, îl putem întâlni pe Isus din Nazaret datorită scrierilor inspirate care în același timp răspund întrebărilor tăinuite ale inimii omului și îi întreabă conștiința, potolind astfel setea lui de cunoaștere privitor la înțelesul vieții și nutrindu-i credința.
          Sinceritatea autorilor Evanghelilor ese în relief la fiecare pagină ce ne-au lăsat-o. Grija lor de nepărtinire ne pare chiar exagerată uneori. Nici idei preconcepute, nici păreri politice, nici interese personale nu umbresc câtuși de puțin judecata lor limpede și senină. Cu toată dragostea profundă ce o aveau pentru Învățătorul lor, povestirea minunilor lui nu provoacă în relatarea faptelor nici entuziasm, nici mirare din partea lor. Patima și moartea lui Isus sunt povestite cu o răceală de cronicar fără un cuvânt de compătimire pentru el, sau de indignare împotriva călăilor. Nu este o atitudine de indifereață, ci de obiectivitate în înregistrarea celor văzute, auzite și constatate.
          În concluzie, putem spune încă o dată că cele patru Evanghelii nu sunt decât o singură Evanghelie sub patru înfățișări. Cititorul atent, dispus să întrevadă adevărul și cu inima deschisă pentru a-l primi, va descoperi în Evanghelii mai mult decât așteaptă, iar varietatea lor de forme nu va întâlni un motiv de îndoială, ci va prețui unitatea lăuntrică și spirituală a celor patru căi ce toate duc la Isus Hristos.


* Abia Sf. Iustin folosește numele de Evanghelie, pe la anul 150
** Motivarea acestora a fost expusă la începutul introducerii noastre
*** De la cuvântul grecesc "sinopsis" = privire generală. Sunt numiți astfel M, Mc și L, deoarece textele lor, puse pe trei coloane paralele, ne arată în linii mari aceeași ordine în înșiruirea evenimentelor privitoare la Isus, a cuvintelor și a faptelor lui.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact