Duminica, 22 septembrie 2011  
S Foca, ep, m (+ sec II)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SCRIPTURA
Start :: Scriptura :: Anexe

          PASCAL: EPISTOLA A DOUA A LUI PETRU

          Autorul scrisorii se prezintă ca «Simeon Petru, servitor și apostol a lui Isus Hristos» (1,1), martor la schimbarea la față a lui Isus (1,17u). Paul este «fratele» lui (3,15); aceasta este a doua scrisoare pe care o trimite cititorilor săi (3,1).
          Împotriva acestei identități a autorului se ridică o serie de dificultăți. Origen (185-254) citează cel dintâi scrisoarea dar nu o consideră ca făcând parte din scrierile Noului Testament. Eusebiu din Cezarea (265-340) de asemenea. Ieronim (345-420) ne spune că a fost contestată de cei mai mulți comentatori dinaintea și din timpul lui «din cauza deosebirii de stil» între ea și 1P.
          În vremurile noastre părerile sunt împărțite. Motivele aduse împotriva lui Petru ca autor al acestei scrieri sunt de altă natură. Nu mai este vorba de o simplă diferență de stil.
          Este vădit că 2P depinde de scrisoarea lui Iuda. Din cele 25 de versete ale lui Iuda, 19 se află sub o formă sau alta în 2P. Amândouă scrisorile atrag atenția asupra primejdiei învățătorilor falși și a celor care la sfârșitul timpurilor își vor bate joc de așteptarea venirii lui Isus Hristos (2P 2,1-18; Iu 4,19). 2P 2,4-7 este mai prelucrat decât Iu 5-7 prin faptul că pune pedeapsa celor doi dușmani ai lui Dumnezeu potrivit cu ordinea lor în timp. Pe de altă parte 2P 2,10 nu poate fi înțeles fără Iu 8u. Acestea fiind faptele de netăgăduit, cu greu ne putem închipui cum scrisoarea lui Iuda, scrisă după toate probabilitățile în răsărit, a ajuns atât de repede la cunoștința lui Petru, care se afla la Roma. Dimpotrivă, această cunoaștere a scrisorii lui iuda se poate înțeleșe dacă 2P a fost scrisă mai târziu.
          2P are deasemenea o înrudire de idei cu 1P. În amândouă scrisoarile marea nădejde a crștinilor este revenirea lui Isus Hristos. Mântuirea dobândită de el trebuie să fie nu numai un motiv de recunoștință ci trebuie să dicteze îndatoririle celor care cred (cp. 1P 1,18; 2,21-26 cu 2P 2,1). Cu toate acestea deosebirile între 1P și 2P sunt mai importante decât asemănările. În 2P nu aflăm preocuparea de căpetenie din 1P:situația creștinului într-o lume potrivnică, asupritoare a credinței. Pe de altă parte 1P nu menționează primejdia învățătorilor falși. Unele idei sunt redate cu termeni sau expresii diferite în cele două scrisori (cp. 1P 1,7.13; 4,13 cu 2P 1,16; 3,4.12). 1P citează deseori Vechiul Testament, pe când 2P nu folosește metoda de a-și sprijini învățătura pe citate din Scriptură.
          Când autorul ne vorbește despre«răposarea părinților», adică despre moartea primei generații de creștine, nbe putem întreba în ce măsură o astfel de expresie se poate înțelege în preajma anului 60.
          Participare creștinilor la firea dumnezeiască (2P 1,4) se poate înscrie desigur în gândirea greacă și aceea a lui Paul, nu pare însă probabilă în concepția religioasă a unui Iudeu palestinian pătruns de ideea unei distanțe infinite între Dumnezeu și om.

          2P are cațel întărirea nădejdii în bunurile făgăduite la venirea lui Isus Hristos. Purtarea credincioșilor trebuie așadar să fie în conformitate cu ceea ce Dumnezeu a făcut pentru ei (1,3-21).
          A doua parte a scrisorii, o acuzație și în același timp o prevenire împotriva învățătorilor falși, pune în lumină judecata care va avea loc de «Ziua Domnului» (2,1-3,13).
          Un îndemn la veghere încheie scrisoarea.

          Destinatarii scrisorii sunt creștinii în general (1,1), dar doarece autorul ne spune că și Paul le-a scris (3,15u), ne putem întreba cărei părți a creștinătății de atunci îi era îndeosebi adresată scrisoarea. Comunităților din Grecia, din Macedonia, din Asia Mică? Cu neputință de răspuns. Din 2P aflăm doar că autorul cunoaște personal destinatarii, dar acest amănunt nu ne lămurește într-u nimic pentru a-i putea determina.

          A doua scrisoare a lui Petru este un răspuns la întrebarea acelora cere așteptau pe curând venirea lui Isus Hristos și sfârșitul timpurilor. Scrisoarea ne artată că în această venire nu timpul este important, ci siguranța evenimentului însuși, căci la Dumnezeu durata timpului nu contează (3,8). La sfârșitul timpurilor va avea loc apariția unei lumi noi, tot astfel cum potopul a fost o reîncepere a lumii prin curățirea pământului de păcat. Până atunci Dumnezeu le dă celor păcătoși un timp de răgaz, ca să se întoarcă și să facă pocăință (3,10-15).




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact