Start :: Scriptura :: Anexe
PASCAL: EPISTOLA ÎNTÂIA A LUI IOAN
Cu toate că autorul nu se numește pe sine însuși, această scrisoare poartă în profunzime pecetea scriitorului celei de-a patra Evanghelii, a lui Ioan, fiul lui Zebedeu, fratele apostolului Iacob.
Scrisoarea ne spune că autorul ei a fost martor ocular al vieții lui Isus Hristos (1,1-3), Mântuitorul trimis lumii din partea Tatălui (4,14). Ne vorbește despre Dumnezeu pe tonul unei inspirații din cele mai înalte, astfel că! din însușirile lui Dumnezeu desprindem îndatoririle noastre față de el.
În decursul expunerii ies rând pe rând în relief predicatorul care instruiește și îndrumătorul care atrage atenția asupra învățătorilor falși. Problemele sunt tratate deodată din mai multe puncete de vedere. După un procedeu propriu gândirii orientale, autorul se oprește deseori în mijlocul unei expuneri pentru a trece la un alt subiect înrudit cu cel dintâi (1,8u; 3,6.9).
Pe cât rezultă din tratarea temelor, scriitorul cunoaște în oarecare măsură starea religioasă a corespondenților săi (1,6.8; 2,12-14; 4,4; 5,13) și nevoile lor (2,26; 3,7.13). Preocuparea lui de căpetenie este dragostea frățească și credința în Isus.
Subiectul central al scrisorii este «Cuvântul vieții» (1,1), iar scopul ei este ca cititorii să fie «în împărtășire» cu autorul și prin el în împărtășire cu Dumnezeu (1,3).
Din comparația textelor reiese fără îndoială identitatea de idei între a patra Evanghelie și 1I. Temele scrisorii sunt în linii mari aceleași. Dumnezeu este dragoste (1I 4,8), căci el a trimis în lume pe Fiul său ca oamenii să aibă viață veșnică (4,9u; I 1,4; 5,26). Fiul lui Dumnezeu este Cuvântul care la începutul creațiunii era la Dumnezeu (1,1u; I 1,1u). El ca și Tatăl este Dumnezeu (5,20; I 1,18) și s-a făcut om (4,2; I 1,14). Tatăl a dat mărturie despre el, ca oamenii să creadă în Fiul întrupat al lui Dumnezeu (5,9; I 5,32.36), iar prin această credință oamenii sunt în împărtășire cu Tatăl (1,3; I 1,12) și au viață (5,12; I 3,36). Astfel oamenii sunt născuți din Dumnezeu și prin nașterea din el (3,9; 4,7; 5,1.4.18; I 1,12u; 3,4-8) trec de la moarte la viață (3,14; I 5,24), sunt copii ai lui Dumnezeu (3,1; I 1,12). Fiul lui Dumnezeu, fără păcat (3,5; I 8,46) a venit în lume să înlăture păcatul (3,5; I 1,29). Dragostea lui față de oameni s-a arătat în moartea lui (3,16; I 13,1; 15,13). El este Mântuitorul omenirii (4,14; I 3,17; 4,42) și apărătorul creștinilor la Tatăl (2,1).
Poziția pe care o ia autorul față de adversarii combătuți în scrisoarfe ne face să credem că o primejdie amenința credința corespondenților săi. Propagatorii învățăturii false sunt numiți «antihriști» (2,18.22; 4,3), «profeți mincinoși» (4,1), duși de spiritul rătăcirii (4,6). În trecut aceștia aparțineau comunității (2,19) pe care acum caută să o ducă la rătăcire (2,26). Pretind că-l cunosc pe Dumnezeu (2,4), că sunt în lumină (2,9), dar refuză să vadă în Isus Hristos Mântuitorul lumii (2,22) și Fiul lui Dumnezeu (4,15). Spun că sunt fără păcat (1,8.10), dar nu țin poruncile lui Dumnezeu (2,4).
Scrisoarea este scrisă într-o limbă greacă de bună calitate; totuși ici și colo se întrevede că autorul ei gândea în limba aramaică.
Stilul autorului este subliniat de idei puternice, ca aceea de viață, lumină, întuneric, adevăr, care îi oferă cititorului o perspectivă prelungită dincolo de preocupările imediate al existenței și îi duc spiritul la meditarea valorilor nesfârșite și netrecătoare.
Putem spune că în linii mari scrisoarea se străduiește să ne dea o înțelegere a persoanei lui Isus Hristos care să nu fie micșorată de «scandalul» patimii și morții lui pe cruce. Centru credinței este faptul că Isus din Nazaret este Fiul întrupat al lui Dumnezeu, Hristos. Venirea lui în lume este dovada dragostei Tatălui față de oameni, iar răspunsul oamenilor la această dragoste trebuie să fie credința în Isus Hristos și dragostea lor unii față de alții. Numai asfel ei pot fi părtași la dragostea suprafirească aici pe pământ și pot avea parte de ea pentru totdeauna în Împărăția lui Dumnezeu. Mântuirea veșnică este o realitate prezentă în timpul de față și totodată este mai presus de împrejurările schimbătoare ale timpului ce trece; pe mesajul creștin nu apasă nici desfășurarea evenimentelor, nici cursul istoriei.
