Mar?i, 10 decembrie 2011  
Ss Menas, Ermogen si Eugraf, m (+ 235)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 RUGĂCIUNI
Start :: Rugaciuni :: Card. Todea

V. Rugăciuni diverse

2. Calea Crucii

În numele Tatălui și al Fiului și al Spiritului Sfânt. Amin.

Veșnice Dumnezeule, Stăpânul lumii, Părintele neamului omenesc, primește această rugăciune ce o fac în numele Fiului tău, Isus Hristos, amintindu-mi dureroasele lui patimi și moartea de pe cruce. Îți ofer sfintele lui patimi ca ispășire pentru păcatele mele, și mă ajută să trăiesc o viață curată până la sfârșit, iar după moarte primește sufletul meu acolo, unde nu este întristare, suspinare și durere, ci bucurie veșnică. Amin.

 

Stațiunea I.

Isus e judecat la moarte.

Fiul lui Dumnezeu e judecat la moarte, de către oameni păcătoși. El primește să sufere și să moară pe cruce, ca prin patimile lui să împace pe Părintele ceresc pentru păcatele noastre.

Îți mulțumesc Isuse, că tu cel fără de păcat, ai primit să suferi și să mori pentru noi păcătoșii. Ca să-ți urmez ție, și eu voi suferi în tăcere și cu răbdare învinuirile, ocara și judecata nedreaptă a acestora. Isuse, care ai fost judecat la moarte fără milă, când voi muri, judecă-mă cu milă.

Isuse cel drept și sfânt,
Ce-ai greșit tu pe pământ,
Că te văd de mâini legat,
Și la moarte judecat?

O, Isuse preaiubit!
Eu te văd azi osândit,
Pentru-a mele făr'delegi,
Cum și pentru-a lumii-ntregi.

 

Stațiunea II.

Isus primește crucea pe umeri.

Lui Isus îi pun crucea pe umeri să o ducă la locul de răstignire. După ce o noapte întreagă a fost batjocorit, pălmuit și biciuit, acum slăbit, acoperit de răni, primește și crucea pe umerii săi, ca să ridice sarcina păcatelor de pe sufletele noastre.

Isuse, tu suferind ocară, batjocură, bătăi și purtându-ți crucea, mă înveți să port și eu cu răbdare creștinească sarcina și crucea vieții mele. Eu îți voi urma, ca precum ai suferit tu pentru mine, așa să sufăr și eu din iubire pentru tine.

Cel de îngeri preamărit,
De om batjocorit,
Crucea blând el o primește
Și la Golgota pornește.

O, Isuse, dă-mi putere,
Ca'n necazuri și durere
Să fiu blând și răbdător,
Să-zi fiu ție următor.

 

Stațiunea III.

Isus cade sub greutatea crucii.

Crucea apasă greu pe umerii lui Isus. Flămând, însetat, acoperit de răni ce sângerează, sfârșit de puteri, cade cu crucea peste dânsul. Oștenii îl ridică, i-o încarcă din nou pe umeri. El nu se plânge, nu cere milă dela nimeni, ci pleacă cu pași clătinători mai departe.

O, Isuse eu de multe ori am fost nerăbdător și m-am plâns de necazurile ce le-am avut. Dă-mi Isuse smerenia și răbdarea ta, căci tu ai zis, că numai cel ce va răbda până în sfârșit, acela se va mântui.

Crucea umerii ți-i frânge,
Rănile-s pline de sânge.
Dar mai crâncenă durere
Îți fac păcatele mele.

Isuse, îți cer iertare,
Dă-mi căința și-ndreptare,
Ca să plâng al meu păcat
Și să nu mor ne-ndreptat.

 

Stațiunea IV.

Isus purtându-și crucea se întâlnește cu Preasfânta sa Mamă.

Fecioara Maria a pornit să-și petreacă Fiul pe calea morții. Câtă durere a simțit sărmana Mamă, când și-a văzut Fiul iubit, acoperit de răni și sânge, încărcat de batjocuri, purtându-și crucea spre locul de pierzare! Mamă și fiu se privesc cu nespusă jale, dar inimile lor încă se unesc în suferințe pentru suferința noastră.

Isuse Mântuitorule și Mamă Fecioară, unesc suferințele mele cu ale voastre. Să fie suferințele mele cu ale voastre canon de ispășire pentru tot ce am greșit în viață, ca în ziua măntuirii din această lume să fiu cu cei mântuiți.

O, Fecioară 'ndurerată
Mamă binecuvântată.
Primește-mă și pe mine
Să plâng pe Isus cu tine.

Să plâng păcatele mele
Cari te-au cufundat în jele.
Căci pe Fiul tău iubit,
Așa crunt l-au chinuit.

 

Stațiunea V.

Simeon Cireneul îl ajută pe Isus să ducă crucea.

Isus tot mai mult slăbește sub greutatea crucii. Dușmanii lui se tem că va muri înainte de răstignire și nu se vor putea bucura de chinurile lui; pentru aceea silesc pe țăranul Simeon Cireneul să-i ducă crucea.

Isuse, eu ți-aș ajuta bucuros să duci crucea, dar acum nu o mai porți. Poartă însă crucea grea toți cei necăjiți, bolnavi și săraci. Mă voi sili să-i ajut pe aceștia cât mai mult, pentru că tu ai zis, că ceea ce am făcut unuia dintre aceștia, ție ți-am făcut, și vei răsplăti însutit în ziua judecății.

Când puterile-ți slăbiră,
Pe Simeon îl siliră,
Să-ți ajute a purta,
Doamne, crucea ta cea grea.

O, Isuse pentru tine,
Ajuta-voi pe oricine,
Crucea vieții a purta,
Soarta grea voi ușura.

 

Stațiunea VI.

Veronica șterge cu o maramă fața lui Isus.

Veronica cea evlavioasă vede fața lui Isus plină de sudori, sânge și noroi. Îi este milă de el. Străbate printre soldați și cu marama șterge fața preasfântă a Domnului. Isus, ca recunoștință, îi lasă fața întipărită pe pânză.

Isuse, dă-mi darul ca și eu să am totdeauna milă față de cei ce sunt în suferințe și să le grăbesc în ajutor. Întipărește fața ta îndurerată în inima mea, ca amintirea sfintelor tale patimi să mă păzească de bucuriile păcătoase ale acestei lumi.

Veronica-n grabă merse,
Fața ta de sânge-o șterse,
Chipul tău cel preacurat,
Pe maramă l-ai lăsat.

O, Isuse dă-mi și mie,
Milă și durere vie,
Când te văd la chinuri dat
Și cu spini încununat.

 

Stațiunea VII.

Isus cade a doua oară cu crucea.

Simeon duce crucea până la un loc, iar de acolo înainte iarăși este pusă pe umerii lui Isus. El o îmbrățișează și pășește cu ea încet în sus, dar e mult slăbit și cade a doua oară sub greutatea ei. Dușmanii lui râd, îl batjocoresc, îl smâncesc, îl ridică, îi pun din nou crucea pe umeri și-l împing să plece înainte.

O, Isuse ți-a fost grea peste măsură crucea, dar mai greu a apăsat pe inima ta iubitoare nerecunoștința, răutatea și păcatele oamenilor. Păcatele mele încă au fost cauza suferințelor tale. Ajută-mă ca să nu mai cad din nou în ele, ci să fiu statornic în viața creștină până în sfârșit.

Recăderea în păcate,
Mult te doare, îndurate,
Și-ți face crucea mai grea
Până cazi din nou sub ea.

O, Isuse mă-ntărește
De căderi noi mă ferește,
Ca să stau pân-la mormânt,
Tot în darul tău cel sfânt.

 

Stațiunea VIII.

Isus mângăie femeile miloase.

Femeile miloase se înduioșează, văzând pe Isus în atâta suferință și încep a-l tângui și a-l plânge. Iar Isus le zice: nu mă plângeți pe mine, fiicele Ierusalimului, ci vă plângeți pe voi și pe fiii voștri. Isus se găndea la pustiirea Ierusalimului, care a urmat nu peste mult.

O, Isuse, în zadar te voi plânge pe tine, dacă nu voi plânge păcatele mele. În zadar voi osândi pe cei ce te-au osândit, dacă nu voi osândi răutatea mea și nu mă voi îndrepta. Plâng și eu cu femeile Ierusalimului jalnica ta stare, dar fă să deplâng mai profund jalnica stare a sufletului meu păcătos.

Cine oare nu va plânge,
Văzându-te-n răni și sânge,
Și către moarte mergând,
Fără glas, ca un miel blând.

O, Isuse, dă-mi durere,
Să plâng chinurile-ți grele,
Și să plâng al meu păcat,
Pân'a nu fi judecat.

 

Stațiunea IX.

Isus cade a treia oară sub cruce.

Isus devine tot mai slab. Puterile îl părăsesc și cade a treia oară sub sarcina crucii. Ostașii însă din nou îl ridică, îl înjură, îl îmbrâncesc înainte, ca să facă drumul cât mai e până la culme, unde îl așteaptă chinurile cele din urmă, prin care își va da sufletul.

Isuse, ne-ai dat să înțelegem prin cele trei căderi ale tale căderilor tinerețelor, bărbăției și a bătrânețelor noastre. Nefericit e omul, care partea cea mai frumoasă a vieții o dă diavolului. Și mai nefericit e bătrânul, care nici cele din urmă zile ale vieții sale nu le dă lui Dumnezeu. Isuse ajută-mă, ca să părăsesc cu totul păcatul și să trăiesc numai ție.

Sub a crucii grea povară,
Isus cade-a treia oară,
Pentru-ale noastre căderi,
În păcate și greșeli.

Isuse mult îndurate,
Dă-mi iertare de păcate,
Și canon dă-mi pe pământ,
Până nu plec în mormânt.

 

Stațiunea X.

Isus e dezbrăcat de hainele sale.

Sus pe Golgota crucea e culcată la pământ și se sapă groapa în care să se împlânte. Câțiva soldați îl apucă pe Isus și-l dezbracă. Trăgând cămașa prinsă de răni, sângele pornește și pleacă în șiroaie pe spatele și brațele lui Isus.

Isuse, trupul tău e încărcat de răni pentru păcatele trupești ale oamenilor. Tu, care hrănești și îmbraci toată făptura, stai dezbrăcat și rușinat. Lumea pune pe trupul său podoabe lucitoare, iar pe tine a pus răni dureroase. Lumea caută plăceri, ție ți-a întins dureri.

Popor crunt și ne-ndurat,
Pe Isus l-ai dezbrăcat.
Lui Mesia cel dorit,
Rușinări i-ai pregătit.

Isuse, Mire ceresc,
Ajută-mă să mă feresc,
De gânduri, vorbe necurate,
De fapte nerușinate.

 

Stațiunea XI.

Isus e culcat pe cruce.

Oameni nemiloși îi întind mâinile; ciocanele bat piroanele colțuroase, străbat prin palmele și picioarele lui, sângele curge, Isus suferă cumplit, dar nu zice un cuvânt, nu scoate un vaiet, pentru că vede păcatele noastre și pentru acelea voiește să sufere.

Isuse, Mielul lui Dumnezeu, cel ce te-ai dat jertfă pe Altarul Crucii pentru păcatele noastre, când cuiele au trecut prin palmele tale, poate ai cugetat la faptele rele ale mâinilor noastre. Îmi pare rău de toate faptele rele, de toți pașii greșiți ai vieții mele. Am fost un fiu rătăcit, ajută-mă să mă îndrept.

Isus e pe lemn culcat,
Cuiele-n pălmi îi străbat,
Sângele lui cel preasfânt,
Curge pârâu pe pământ.

Am greșit, Isuse bune,
Iar tu suferi pentru mine,
Dă-mi să plâng al meu păcat
Căci eu sunt cel vinovat.

 

Stațiunea XII.

Isus moare pe cruce.

Crucea este ridicată sus. Isus se chinuie cumplit, atârnat în trei cuie între cer și pământ, să împace pe Dumnezeu pentru om. Dușmanii se bucură de chinurile lui și-l hulesc, iar el se roagă: "Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac". După trei ore de chinuri strigă: "Părinte, în mâinile tale îmi dau sufletul", apoi își pleacă capul și moare.

Isuse, tu batjocorit, hulit, răstignit pe cruce, între chinurile morții, te rogi și ceri iertare pentru dușmanii tăi. Cât ești de bun, căci și pe cruce la noi, la mântuirea noastră te gândești. Isuse, când voi fi și eu în chinurile morții, dă-mi răbdarea și dragostea, cu care să spun ultimul cuvânt: Părinte, în mâinile tale îmi dau sufletul.

Isuse preaîndurat,
Trei ore pe cruce-ai stat.
Trei ore te-ai chinuit,
Până moartea ți-a sosit.

Eu deplâng a ta durere,
Plângu-ți chinurile grele.
Dar deplâng și al meu păcat,
Ce moartea ți-a cauzat.

 

Stațiunea XIII.

Isus e luat de pe cruce.

După ce Isus a murit, doi bărbați cucernici, Iosif din Arimatea și Nicodim, au luat trupul de pe cruce să-l înmormânteze. Îndurerata Mamă l-a primit pe brațele ei, i-a spălat fața de sânge, i-a rânduit părul, i-a sărutat rănile sfinte, apoi împreună cu femeile evlavioase l-a uns cu mir și l-a învăluit în pânză albă.

Isuse, patul morții tale a fost crucea, pe care ți-ai dat sufletul. Eu deasemenea voi fi odată pe patul morții, pe care îmi voi da sufletul. Apoi mă vor lua de pe el, mă vor scoate patru inși pe ușa casei mele și mă vor duce la mormânt. Isuse bune și Marie, faceți ca ducându-mi-se odată, la vremea rânduită, trupul la mormânt, sufletul meu să-l poarte îngerii spre cer.

Când Isuse, ai murit,
Maica Sfântă te-a jelit.
Cu-a ei lacrimi te-a spălat,
Și în giulgiu te-a 'nfășurat.

Maică plină de-ndurare,
Fă să dobândim iertare
De la Fiul tău preasfânt
Până suntem pe pământ.

 

Stațiunea XIV.

Isus e înmormântat.

Iosif și Nicodim, luând pe brațele lor trupul lui Isus, urmați de femeile evlavioase, l-au dus și l-au așezat într-un mormânt nou tăiat în piatră, iar la intrarea mormântului au pus o lespede mare de piatră. Fecioara Maria l-a petrecut cu inima sfâșiată de durere. I se părea că și inima și-a îngropat-o cu Fiul ei scump.

Eu deasemeni am o zi, pe care nu o cunosc, în care trupul meu, închis între câteva scânduri, va fi lăsat în mormânt, și nu va mai vedea lumina zilei, până la înviere și judecată. Privește suflete mormântul și dă-ți seamă, că în acela se sfârșește toată frumusețea, puterea și mărirea lumii acesteia. Mama lui Isus, nu uita de mine, și fă cu rugăciunile tale, ca atunci când trupul meu se va așeza în mormânt, sufletul să intre în cer.

Când sufletul ți l-ai dat,
Soarele s-a-ntunecat,
Luna s-a cutremurat,
Pietrele s-au despicat.

Iar când soarele-a apus
În mormânt, Doamne, te-au pus.
Acolo zaci îngropat,
Pentru-al meu mare păcat.

Isuse mult îndurate,
Chinuit pentru păcate.
Iartă pe toți cei greșiți,
Și ne fă-n veci fericiți.

 

Rugăciune de încheiere.

O, Isuse care prin cumplitele, prea milostive și blândele tale chinuri, și moartea de pe cruce, m-ai mântuit pe mine de osânda și chinurile cele veșnice ale iadului, îți ofer această Cale a Crucii, pe care am săvârșit-o întru amintirea sfintelor tale patimi, pentru sfânta noastră Maică Biserica Catolică și pentru Capul ei văzut, Preafericitul Părinte Papa, pentru unirea bisericilor, pentru încreștinarea păgânilor și întoarcerea păcătoșilor, pentru pacea lumii și sufletele din purgator, pentru mine păcătosul și nevrednicul și pentru toți aceia pe care vreau să-i cuprind în această rugăciune în amintirea sfintelor și măntuitoarelor tale patimi. Dă-mi preabune Isuse darul, ca să-mi îndrept viața și să rămân statornic în bine și în sfânta mea credință catolică până la moarte, iară când sufletul meu va părăsi această vale a plângerii, care este viața pământească, să-l primești Doamne, în veșnica fericire din cereștile tale locașuri. Amin.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact