Joi, 25 aprilie 2011  
S Marcu, evanghelist (+ sec I)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 RUGĂCIUNI
Start :: Rugaciuni :: Card. Todea

IV. Anual

11. Examinarea conștiinței în timpul vacanței

Îmi dau seama că vacanțele pot fi o mare primejdie pentru sufletul meu?

Caut să evit această primejdie sau mă gândesc numai la recreația trupească?

Ce viață spirituală duc în vacanțe?

Nu neglijez deprinderile sufletești: rugăciunile de dimineață și de seară, etc.? Ascult regulat sf. Liturghie în dumineci și sărbători și mă port bine în biserică?

Mă mărturisesc cel puțin în Prima Vineri din lună, respectiv în Prima Duminecă?

Fac ceva lectură spirituală? Ce lecturi fac eu?

Sunt mai bun în mijlocul cunoscuților mei?

Ce relații am cu cei din jurul meu: cu foștii mei prieteni? Nu duc oare aceeași viață liberă ca și ei: în conversații, la jocuri nepotrivite, sau la chefuri?

Cum mă port față de părinți? frați? surori?

Cum mă port față de preotul nostru și față de ceilalți intelectuali?

Sunt eu o pildă vie pentru cei cu care vin în contact?

Nu mă port în așa fel, încât toți să fie plictisiți de mine și să dorească să scape cât mai repede de mine?

Duc o viață curată, sau am decăzut? Evit lenea care ușor mă poate duce la gânduri, dorințe și fapte necurate?

Evit prieteniile primejdioase?

Sunt un apostol prin vorbele și faptele mele?

Vreau să trăiesc astfel, încât să mă pot întoarce la școală cu conștiința, că n-am fost un fățarnic și că m-am purtat bine și în absența superiorilor mei?

Pentru a-ți da bine seama de starea sufletească în care te afli, vezi Examinarea conștiinței la mărturisirea din timpul exercițiilor spirituale.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact