Vineri, 19 aprilie 2011  
S Pafnutiu, pr, m (+ sec IV). S Ioan Paleolavritul...  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 RUGĂCIUNI
Start :: Rugaciuni :: Card. Todea

IV. Anual

10. La sfârșitul anului școlar

Mulțumesc ție, Doamne Dumnezeul părinților mei, că mi-ai dat în acest an școlar darul preasfântului tău Spirit care mi-a luminat mintea și mi-a întărit voința ca să urmez calea adevărului dorită de tine; mulțumescu-ți ție, Doamne, că ai dat gândurilor mele soiritul înțelepciunii, spiritul înțelegerii, spiritul stiinței, spiritul sfatului, iară sforțărilor mele spiritul tăriei, spiritul evlaviei și temerii de tine. Și astfel ai fost pentru mine izvor curgător de viață și de lumină, folosind talanții cemi-ai dat, de care va trebui să dau seamă în ziua cea mare a judecății. Iară greșelile și neglijențele pe care le-am comis în decursul acestui an. Ajută-mă în timpul vacanței; trimite cu mine pe îngerul tău cel sfânt care să mă păzească de cursele dușmane; fă să-mi amintesc de sfaturile mai marilor mei și astfel învingând ispitele ce se vor abate asupra mea, să pot petrece vacanța aceasta în sfințenie, fără de sminteală, în unire cu tine și fă să mă reîntorc cu bine în acest loc, să-mi desăvârșesc chemarea mea de elev. Pentru rugăciunile preasfintei de Dumnzeu Născătoare și ale tuturor sfinților, care din veac bine ți-au plăcut ție.

Doxologia cea mare.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact