DESPRE SFÂNTA LITURGHIE

Dintre toate deprinderile de evlavie prin care Îl cinstim pe Dumnezeu, cea mai însemnată şi mai folositoare este jertfa Sfintei Liturghii.

La Sfânta Liturghie se reînnoieşte nesângeros jertfa de pe cruce, când Cristos Şi-a dat viaţa ca jertfă de ispăşire a păcatelor noastre. La Sfânta Liturghie, ca odinioară pe Muntele Calvar, este tot Acelaşi Care jertfeşte şi Acelaşi Care este jertfit, adică Domnul nostru Isus Cristos, precum e tot acelaşi şi scopul jertfei, adică adorarea lui Dumnezeu.

Pentru că Însuşi Cristos, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, Se jertfeşte prin mâinile preotului, această jertfă are o valoare nemărginit de mare în faţa lui Dumnezeu.

Jertfa Sfintei Liturghii se aduce lui Dumnezeu pentru următoarele scopuri:

1. Ca jertfă de laudă, pentru a-L cinsti şi preamări;

2. Ca jertfă de mulţumire, spre a-I mulţumi pentru binefacerile primite;

3. Ca jertfă de ispăşire spre a dobândi iertarea păcatelor şi uşurarea sufletelor din Purgator;

4. Ca jertfă de cerere, pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu în toate nevoile trupeşti şi sufleteşti.

De darurile ce se revarsă prin Sfânta Liturghie are parte toată Biserica, adică cei vii şi cei morţi, dar mai ales:

1. Preotul care aduce jertfa;

2. Acela pentru care se celebrează Sfânta Liturghie;

3. Toţi cei care ascultă cu evlavie Sfânta Liturghie.

Preoţii, în toate duminicile şi sărbătorile, aduc pentru credincioşii lor jertfa Sfintei Liturghii ce a prezis-o prorocul prin aceste cuvinte: De la răsăritul soarelui până la apus, Numele Meu S-a preamărit între neamuri şi în tot locul tămâie se aduce Numelui Meu şi jertfă curată, zice Domnul atotstăpânitorul (Malahia 1.11).

Biserica, sub păcat de moarte, obligă pe fiecare creştin ca, în toate duminicile şi sărbătorile, să asculte o Sfântă Liturghie. Numai o piedică mare, ca: boala, grija de cei neputincioşi şi altele ca acestea, ne poate scuza de la ascultarea Sfintei Liturghii.

Să ascultăm deci în toate duminicile şi sărbătorile Sfânta Liturghie cu inimă curată şi cu suflet umilit, cu evlavie şi profundă cucernicie şi aşa să ne purtăm în Biserică precum Îngerii în cer, înaintea lui Dumnezeu, despre care scrie Sfântul Ioan: Iar în gura lor nu s-a aflat minciună, fiindcă sunt fără prihană (Apoc. 14, 5). Şi au căzut cu faţa înaintea scaunului şi s-au închinat lui Dumnezeu (Apoc. 7, 11).