Start :: Predici :: IPS Ploscaru
Pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului 1994
IOAN
Din mila lui Dumnezeu și bunăvoința Sfântului Scaun Apostolic, Episcop de Lugoj
Iubiți frați și credincioși,
Sărbătorim marele Praznic al Nașterii Mântuitorului nostru Isus Cristos. Momente de reînnoire sufletească, de bucurie și speranță. Este sărbătoarea luminii, căci astăzi ne apare "Lumina cunoștinței, Soarele dreptății, Răsăritul cel de sus", cum se cântă în troparul zilei.
Nașterea Mântuitorului trebuie să fie pentru fiecare dintre noi o trezire din somnolența și nepăsarea sufletească, un imbold pentru regăsirea echilibrului în misterul Răscumpărării. În această sărbătoare de bucurie și împăcare, Isus dorește să se nască în fiecare suflet printr-o spovedanie și cuminecare plină de umilință și dragoste. Trăim timpuri grele, lumea întreagă este îmboldită de puterile întunericului: revolte, genocid în masă, se ucide frate pe frate, soț pe soție, în unele țări musulmane creștinii sunt răstigniți și înfometați, sectele satanice, mafia și drogurile fac ravagii în rândurile tineretului și atâtea altele. Lumea nu renunță la păcat, plăceri, desfrâu, pasiuni de tot felul. Cât de puțini oameni merg la biserică, în timp ce stadioanele și barurile sunt pline în timpul Sfintei Liturghii!
Noi, care astăzi suntem în biserică, să medităm profund și să căutăm ca prin rugăciuni, jertfe și dragoste să mângâiem pe Isus care se naște într-o peșteră pentru mântuirea noastră. În timpurile mai noi, Dumnezeu nu se folosește numai de apostoli pentru a întoarce lumea de la păcat, ci o trimite pe însăși Mama Sa. Fecioara Maria nu pedepsește, nu judecă pe nimeni, ci iartă, plânge și așteaptă pe fiul risipitor să se întoarcă. Să nu fim nesimțitori la aceste dovezi de dragoste.
În secolul nostru, icoanele și statuile Preacuratei au lăcrimat în 25 de țări și în 85 de localități. În Grenada (Spania) a lăcrimat cu lacrimi de sânge; la Masmechelrn (Belgia) a lăcrimat mulți ani în șir, începând cu 1984. Această statuie se numește "pururi plângătoare", a fost dusă și în alte țări ca lumea să o vadă, dar puțini au rămas impresionați, ca pe timpul lui Noe.
În luna decembrie sunt două sărbători ale Mariei: Neprihănita Zămislire, iar a doua zi de Crăciun este Preasfânta Născătoare Maria, Mama lui Dumnezeu. Maria este numită Neprihănita Zămislire, pentru că, de la căderea omului în păcat, Dumnezeu a promis că va trimite un Răscumpărător printr-o femeie, care va fi urâtă de diavol: "Dușmănie voi pune între tine și o femeie, între sămânța ta și sămânța ei, tu îi vei pândi călcâiul, iar ea îți va zdrobi capul" (Gen. 3,15). Nu de Arhanghelul Mihail - care a alungat pe Lucifer din cer - are frică diavolul, ci de femeia care îi va zdrobi capul, de Fecioara Maria.
De la începutul Bisericii, Preacurata a fost numită "Născătoare de Dumnezeu" (Theotokos), pentru că ea a născut pe Dumnezeu ca om, pe Isus Cristos. De aceea, verișoara ei, Elisabeta, o numește "mama Domnului meu" (Lc. 1, 43). În primele cinci secole, Biserica a apărat această învățătură contra lui Arie și Nestoriu. În decursul acestor secole, Maica Domnului a fost reprezentată în icoane cu Pruncul Isus în brațe. Sfântul Ciril din Alexandria, "nebiruitul apărător al maternității divine a Mariei", înainte de Conciliul din Efes (341) scrie: "Dacă Isus Cristos este Dumnezeu, cum n-ar fi Fecioara Maria, care l-a născut, Mama lui Dumnezeu?". Aceasta e credința pe care apostolii au transmis-o, chiar dacă nu au folosit această expresie.
Și astăzi sunt secte care nu recunosc pe Maria ca Mama lui Dumnezeu. Acum 12 ani, Mântuitorul s-a arătat unei tinere de la Damasc (Siria), din cartierul Sufanieh, numită Mirna, și i-a spus: "Cine cinstește pe Mama Mea, mă cinstește pe Mine, iar cine nu o cinstește pe Mama Mea, nu mă cinstește nici pe Mine".
Fecioara Maria a avut privilegiul unic în lume să se nască fără păcatul strămoșesc, fiind pregătită anume de Tatăl Ceresc pentru a concepe de la Spiritul Sfânt pe Cel pe care nu-l poate cuprinde Universul, pe Mântuitorul Cristos. Cum am putea să ne îndoim de sfințenia cu care a împodobit-o Dumnezeu? Nici o femeie din lume nu a fost salutată de vreun înger, cum a salutat-o îngerul Gavril pe Fecioara Maria: "Bucură-te, cea plină de har". Minunată cinste, pe care noi oamenii nici nu suntem în stare s-o înțelegem. Tot așa, salutul verișoarei sale, Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul, când o primește cu minunatele cuvinte: "Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău", la care umila Fecioară exclamă: "Mărește suflete al meu pe Domnul, s-a bucurat spiritul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia servitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor ferici (...)!". După aceste cuvinte, se constată că Fecioara Maria era conștientă de harurile mari cu care a fost înzestrată și, totodată, cunoștea și partea de suferință ce o va avea de suportat alături de Fiul ei până la răstignire și moartea pe cruce.
În copilărie, Fecioara Maria a trăit la Templul din Ierusalim și cunoștea toate profețiile în legătură cu venirea lui Mesia, pe care, de altfel, le cunoștea tot poporul lui Israel în acel timp. Ea a fost gata să accepte sărăcia peșterii din Betleem, fuga în Egipt, într-o țară păgână, sărăcia din Nazaret și toate suferințele Fiului său până la moartea pe cruce.
Dar ea tăcea, a tăcut și atunci când Iosif a voit să o părăsească, a tăcut și la picioarele crucii. Virtuțile cu care a fost împodobit sufletul Mariei nu pot fi înțelese de mintea omenească, de aceea suntem atât de indiferenți față de Sfânta Fecioară Maria.
Să ne reînnoim propunerile bune față de Fecioara Maria, care este mama cea mai sfântă și cea mai bună. Când Isus atârna între patru cuie, când ultimele picături de sânge se prelingeau pe lemnul crucii și se închegau la stânca Golgotei, când ultimul suspin și ultima bătaie de inimă se stingeau din dragoste pentru oameni, când i s-a părut că și Dumnezeu l-a părăsit, strigând: "Eli, Eli, lama sabahtani", nu i s-a părut nici un moment că Mama lui l-a părăsit, iar când a șoptit ultimul cuvânt: "sfârșitu-s-a", Sfânta Fecioară, Regina martirilor, era acolo la picioarele crucii.
Astăzi, în ziua de Crăciun, nici nu ne-am putea imagina ieslea de la Betleem fără Maica Domnului, care este și mama noastră. Pentru o clipă să facem tăcere în jurul nostru, să îngenunchem împreună cu păstorii în fața ieslei, să-i oferim Pruncului Isus viața noastră, tot ce avem și tot ce suntem, iar Sfânta Fecioară să ne ia sub paza și grija ei de mamă iubitoare și puternică. Împreună cu întreaga lume creștină să ne înălțăm sufletele spre cele cerești și cu îngerii să cântăm: "Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace!".
Vă doresc tuturor sărbători fericite, cu bucurii și haruri bogate, și vă binecuvântez. Amin!
