Duminică, 17 iulie 1994
Dragi credincioşi,

În această a patra duminică după Rusalii se sărbătoresc Conciliile ecumenice. Dar ce sunt aceste concilii? După ce a fost întemeiată Biserica de către Isus Cristos prin Sfinţii Apostoli, printre cei care s-au botezat în religia creştină au început să apară o mulţime de erori, de greşeli, care au fost aprig susţinute de unii oameni. Arianismul susţinea că, dacă Isus Cristos a fost născut din Tatăl, trebuie să fi fost un timp în care Fiul încă nu exista, iar pentru aceasta El nu este veşnic, deci nu este Dumnezeu. Erezia era susţinută de preotul Arius şi a fost combătută în Conciliul de la Niceea în 325.

Apoi a venit un altul, Nestorius, Patriarhul Constantinopolului. Acesta învăţa că nu trebuie dat Mariei titlul de mamă a lui Dumnezeu, deoarece ea era doar mama omului Cristos, nu şi mama Logosului divin, care coborâse pentru a locui în omul Cristos. Această erezie a fost combătută la Conciliul din Efes, în anul 431.

Apoi au venit multe alte erezii. Astăzi, lumea este plină de multe erezii, sectele s-au înmulţit foarte repede peste tot, mai ales printre cei care nu sunt buni cunoscători ai credinţei. Am cunoscut un credincios care citea foarte mult Sfânta Scriptură. El făcea parte din Oastea Domnului. Odată i-am spus: "Vezi să nu te corupă pocăiţii, pentru că aceştia umblă cu Scriptura în mână şi spun oamenilor: «Iată ce scrie în cartea sfântă, pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor». Dar pocăinţa nu înseamnă să te laşi de Biserică, ci să te converteşti, să te pocăieşti de păcate şi să rămâi în credinţa cea adevărată". El mi-a răspuns: "Pe mine nu mă câştigă, căci şi eu cunosc Biblia".

De aceea, este foarte important că Părinţii Bisericii s-au adunat în aceste concilii ecumenice pentru a hotărî care este adevărata credinţă, dogmele credinţei. Pentru acest motiv, Biserica, în această duminică, sărbătoreşte conciliile ecumenice în care s-a formulat adevărul credinţei noastre.

Ce este Biserica? De multe ori, mai ales unele credinţe care au greşit, încearcă să ascundă adevărul. Biserica nu o constituie nici oamenii păcătoşi, nici preoţii sau episcopii păcătoşi. Biserica este adunarea credincioşilor care au aceeaşi credinţă, aceleaşi sacramente şi acelaşi conducător. Deci, Biserica suntem noi, nu pereţii, zidurile. Dar, pentru că tot biserică se numeşte şi edificiul, anume casa în care ne adunăm pentru rugăciune, pentru a le deosebi una de alta, biserica în înţeles de edificiu se scrie cu literă mică, iar Biserica în înţeles de adunare a credincioşilor se scrie cu literă mare, de exemplu Biserica Catolică. În mod deosebit, Biserica stă în episcopi, nu pentru că nu greşesc sau că nu au păcate, ci pentru că ei sunt cârmuitorii, ce fac ei aceea face Biserica. Ei au misiunea de a păstra adevărul credinţei sunt împărţitorii tainelor lui Dumnezeu şi păstrătorii adevărului credinţei; chiar şi în persecuţii, ei şi-au dat viaţa pentru Biserică. Biserica este ascultătoare (credincioşii) şi învăţătoare (episcopii şi preoţii care transmit credinţa).

Dar de ce sunt atâtea biserici? În Statele Unite ale Americii sunt peste trei mii de secte, fiecare tâlcuieşte Scriptura după capul lui. Dar Scriptura nu se tâlcuieşte după capul fiecăruia, ci după cum au lăsat apostolii şi urmaşii apostolilor; aceasta ne-o aminteşte duminica de astăzi, a conciliilor.

Un scriitor german, Lessing, are o piesă de teatru numită "Natan cel dintâi", în care vrea să arate de unde sunt atâtea credinţe, atâtea biserici. El recurge la o istorisire. A fost un tată care avea trei copii. Acest tată avea un inel de mare valoare. Într-o zi l-a promis celui mai mare dintre copii. Cu o altă ocazie, l-a promis fiului mijlociu. A venit o altă zi în care l-a promis şi fiului mai mic. El şi-a zis: "Ce voi face acum, că am promis inelul la toţi trei? Dacă-l voi da unuia, se supără altul". Atunci a hotărât să facă alte două inele, identice cu cel original, şi le-a dat la fiecare câte unul. Numai unul era cel adevărat, dar nici unul nu ştia la care se află.

Dumnezeu, prin Sfinţii Părinţi, a pus semne distinctive pentru adevărata Biserică, iar aceste patru note, cum le numim, le găsim în Credeu: "Cred într-una sfântă, catolică şi apostolică Biserică". Ortodocşii spun sobornicească, dar înseamnă acelaşi lucru. După acestea se poate cunoaşte adevărata Biserică. Nu demult, am văzut în ziarul Vaticanului, "L'Osservatore Romano", o listă cu episcopii din întreaga lume şi mi-am zis: "Cum ar fi fost dacă Isus Cristos ar fi întemeiat o biserică naţională, care să fie numai pentru italieni, sau numai pentru greci, sau numai pentru români...". Dar Isus nu a făcut aşa, ci a zis apostolilor: "Mergeţi în toată lumea, predicaţi Evanghelia la toată făptura, botezându-i în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Spirit". Aceasta este misiunea apostolilor. Oricine poate avea credinţa adevărată dacă o caută, trebuie doar să asculte ce-i spune sufletul, pentru că Dumnezeu vorbeşte fiecăruia în sufletul său. În Epistola către Evrei, găsim aceste cuvinte: "Astăzi dacă veţi auzi glasul Domnului să nu vă împietriţi inimile voastre".

Nu trebuie să ne împietrim inima, ci trebuie să ascultăm ce ne spune Dumnezeu. Biserica va dura în veci. Dacă privim în istorie, nici un imperiu sau împărăţie, oricât de mari ar fi fost, nu au durat perioade atât de mari cât Biserica. Biserica va dura în veci, pentru că a întemeiat-o Dumnezeu pe stâncă, şi nici porţile iadului nu o vor birui. Dumneavoastră, astăzi, când veţi auzi glasul Domnului, să nu vă împietriţi inimile. Un rege al Germaniei, Rodolf, a fost îndemnat de soţie să ocupe statul Bisericii, Roma. El însă a răspuns: "Mie mi-e frică să fac aceasta. Toţi cei care au atacat Biserica au murit".

Lactanţiu, în cartea sa, "Moarte persecutorilor", arată cum mor toţi cei care au persecutat Biserica. Cu adevărat, toţi au avut o moarte îngrozitoare. Când este vorba de credinţă, să nu ascultăm ce spun oamenii, să nu căutam interese personale, ci să mergem înainte pe calea care ne-o arată Dumnezeu.

Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan s-au dus la Templul din Ierusalim, iar la Poarta Frumoasă au găsit un olog care cerea pomană. Sfântul Petru i-a zis: "Aur şi argint nu am, dar ceea ce am îţi dau. În numele lui Isus Cristos, scoală-te şi umblă". Şi el îndată s-a sculat şi umbla, slăvind pe Dumnezeu. Fariseii însă le-au poruncit să nu mai vorbească şi să nu mai înveţe în numele lui Isus. Dar Petru şi Ioan au zis: "Judecaţi voi, dacă este drept să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu".

De aceea, vă îndemn să fiţi atenţi, să ascultaţi de Dumnezeu şi nu ceea ce spun oamenii. Să vă păstraţi credinţa care de 2000 de ani, de la Isus Cristos, a rămas tare în ciuda tuturor greutăţilor şi persecuţiilor. Recent am experimentat şi noi prigoana Bisericii în perioada comunismului, dar mulţumim lui Dumnezeu că ne-a dat harul de a ne mărturisi credinţa în greutăţi şi prigoniri. Isus a format o singură Biserică, nu mai multe. De aceea, să repetăm rugăciunea lui Isus către Tatăl, la Cina cea de Taină: "Ca toţi să fie una, după cum Tu Părinte în Mine şi Eu în Tine, aşa şi aceştia în noi, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis". Amin!