Duminică, 25 aprilie 1993
Dragi credincioşi,

Astăzi avem Duminica Tomii. În alte părţi se numeşte Paştile Mici şi cred că această denumire este mai potrivită, căci nu sărbătorim pe Toma, ci a doua duminică după Paşti, adică a doua întâlnire a lui Isus cu apostolii după ce a înviat din morţi.

Mormintele la evrei nu erau aşa cum sunt la noi astăzi, ci era o căsuţă săpată în stâncă, unde încăpeau până la 10 oameni. În mijloc era un fel de pat săpat în stâncă, pe care se aşeza mortul. Mortul era înfăşurat cu fâşii de pânză, care au fost înmuiate în uleiuri aromate, pentru a nu lăsa mirosurile de putrefacţie să se răspândească. Citim despre îndrăcitul din ţinutul Gadarenilor, ce locuia în morminte. În mormintele noastre nu se poate locui, căci ar trebui să scoţi pământul afară, dar în mormintele iudeilor se putea.

Pe Isus l-au păzit soldaţii. De ce? Soldaţii au mai păzit pe hoţi, ucigaşi sau alţii care ar fi putut fugi, dar să păzeşti un mort?! Trebuie să fi rămas tare miraţi acei soldaţi cărora li s-a spus că ar putea să fie furat mortul. Deci, soldaţii erau atenţi atât la mormânt, cât şi în împrejurimi să nu apară ucenicii, care erau destul de numeroşi; chiar şi în Sinedriu erau Nicodim şi Iosif din Arimateia. Soldaţii trebuiau să păzească mormântul care avea în faţă o piatră mare, rotundă, care se rostogolea, deci trebuiau să fie doi oameni ca să rostogolească piatra. Aceasta mai era sprijinită de o rangă mare de fier.

Şi iată că Isus învie. El nu mai era acelaşi ca înainte. Trupurile care vor învia, vor avea proprietăţi noi, precum:

- agilitatea, adică poţi fi unde doreşti, la o depărtare de 40 milioane ani lumină, până la stelele cele mai îndepărtate.

- subtilitatea, posibilitatea de a intra prin ziduri, cum a intrat Isus când a venit la apostoli în seara zilei de Paşti.

- strălucirea. Ne amintim din Vechiul Testament cum Dumnezeu a chemat întreg poporul să-i audă glasul când a dat cele zece porunci lui Moise; când Moise a coborât de pe munte, faţa sa era strălucitoare încât evreii nu-l puteau privi.

Când Isus s-a schimbat la faţă pe muntele Taborului, faţa Sa strălucea ca soarele, ucenicii au căzut cu faţa la pământ pentru că nu-L puteau privi. Această strălucire, un muritor nu o poate vedea cât trăieşte. Probabil, omul nu poate suporta această fericire până nu moare, ca să devină o existenţă eternă, de altă natură. Cei doi ucenici care mergeau la Emaus nu l-au recunoscut pe Isus, având o înfăţişare deosebită. Numai după ce au stat la masă şi după frângerea pâinii, atunci li s-au deschis ochii şi l-au recunoscut pe Domnul.

Nici Maria Magdalena nu l-a recunoscut imediat, în dimineaţa de Paşti, numai după ce i-a auzit glasul: "Maria". Femeile care l-au întâlnit, tot în dimineaţa de Paşti, l-au recunoscut imediat; este un fenomen pe care noi nu-l înţelegem în această viaţă, dar de care Isus dispunea cum voia.

Când Isus s-a arătat prima dată apostolilor, Toma lipsea. Ceilalţi apostoli i-au spus că l-au văzut pe Domnul, dar el nu a crezut. Toma avea însă un suflet bun. Vedem aceasta când se anunţă că Lazăr a murit; atunci Toma zice: "Să mergem să murim şi noi cu el"; probabil a crezut că Lazăr a fost omorât de iudei, de aceea Toma era gata să meargă şi să moară pentru Domnul. Se pare că Toma nu ştia să citească, fiindcă nu ne-a rămas de la el nici o scrisoare, dar îl iubea pe Domnul cu toată simplitatea şi modestia sa. Totuşi, a spus: "De nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, nu voi crede".

Isus apare din nou ucenicilor în duminica aceasta, în prima zi a săptămânii, şi le zice: "Pace vouă!". De data aceasta era şi Toma. Uşile fiind încuiate, El a stat în mijloc şi a zis către Toma: "Adu degetul tău şi vezi mâinile mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fii necredincios, ci credincios". Toma, plin de căinţă, dar şi de admiraţie, a strigat: "Domnul meu şi Dumnezeul Meu!". Isus i-a zis: "Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei care n-au văzut şi au crezut!".

Noi credem că Toma L-a pipăit, căci aceasta o confirmă Sfântul Ioan: "Ceea ce era la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii, aceea vă vestim!". Îndoiala Sfântului Toma este de mai mare folos pentru creştini, decât credinţa celorlalţi apostoli. Sfântul Toma, prin îndoiala sa, prin mărturisirea sa, a dat o dovadă incontestabilă despre Învierea lui Isus şi despre rănile pe care le-a avut.

Dumnezeu a voit această întâmplare care umple de admiraţie pe teologi şi toate sufletele care cred în învierea lui Cristos. Biserica a dat o indulgenţă plenară pentru credincioşii care, înainte de cuminecare, vor rosti cuvintele Sfântului Toma: "Domnul meu şi Dumnezeul meu".

De aceea, vă recomand ca de câte ori veţi fi în biserică şi preotul iese cu Sfânta Împărtăşanie, să spuneţi în gând: "Domnul meu şi Dumnezeul meu". Amin!