Duminică, 14 martie 1993
Dragi credincioşi,

În duminica aceasta se citeşte Evanghelia Paraliticului din Capernaum, iar peste câteva zile este sărbătoarea Sfântului Iosif, patronul Bisericii Universale şi patronul unei morţi bune.

Capernaumul este un orăşel în Israel, lângă lacul Ghenezaretului. Acolo era un om paralizat. Se vede că era vestit în paralizia lui, avea o formă specială, pentru că i se spune doar atât: paraliticul din Capernaum, cum s-ar spune, un paralizat dintr-un anumit oraş. Nu-şi putea mişca nici picioarele, nici mâinile, pentru că, dacă cineva îşi poate mişca mâinile, se poate folosi de cârje; poate nu putea să vorbească, nici să înţeleagă.

De multe ori ni se întâmplă şi nouă în familie. Avem pe cineva drag, dar, dintr-o dată se îmbolnăveşte şi este spre mare greutate; trebuie spălat, hrănit, întors, multe alte greutăţi. Poate anume le-a lăsat Dumnezeu acestea, ca noi să ne despărţim mai uşor de cei dragi, iar când moare să fim mai împăcaţi, zicând: "A scăpat şi el de necaz şi am scăpat şi noi".

Acest paralizat din Capernaum era vestit, dar el nu şi-a putut exprima niciodată dorinţa de a merge la Isus Cristos. Patru oameni, poate prieteni sau cunoscuţi de-ai lui, care cunoşteau minunile pe care le-a făcut Isus Cristos, cum a înviat pe tânărul din Nain, cum a vindecat o mulţime de leproşi, orbi şi alţi bolnavi, s-au hotărât să-l ducă la Isus. L-au pus pe o targă şi l-au dus la casa unde era Isus şi predica celor adunaţi în casă. Când aceştia au ajuns, era atâta lume încât nici nu s-au putut apropia de uşă. Au urcat pe treptele care duceau la terasa casei, au scos o parte din tavan, făcând o gaură, şi au coborât targa cu bolnavul în faţa lui Isus. În casă erau câţiva cărturari. Isus, văzând pe paralizat, deşi evangheliştii nu ne spun cât moloz şi nisip a căzut peste cei care erau în casă, i-a spus: "Ţi se iartă păcatele tale", cu alte cuvinte "Eu îţi iert păcatele tale".

Cărturarii îndată au ripostat: "Cum poate cineva să ierte păcatele, nu le poate ierta decât Dumnezeu". Isus, ştiind ce gândesc cărturarii, i-a întrebat: "Ce este mai uşor, a zice cuiva: ţi se iartă păcatele, sau a zice: scoală-te şi umblă?". Amândouă erau lucruri la fel de grele, numai că una este vizibilă, iar alta este invizibilă. Dacă se iartă păcatele, nu se vede, dar dacă cineva este bolnav şi se face sănătos, aceasta se vede. Atunci, Isus a zis: "Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis paraliticului: ia-ţi patul tău şi du-te la casa ta." El şi-a luat patul şi s-a dus în casa lui. Tot poporul care era adunat, văzând minunea, a spus: "Să fie binecuvântat Dumnezeu care a dat o aşa mare putere oamenilor".

Pentru acest cuvânt, iertarea păcatelor, este pusă această evanghelie în duminica aceasta, pentru că noi suntem în Postul Mare şi toţi trebuie să ne curăţim de păcate, după porunca Bisericii, care cere ca măcar odată pe an, de Paşti, să ne spovedim. Deci, nimeni dintre dumneavoastră să nu rămână nespovedit.

Se citeşte în viaţa Sfintei Tereza de Avila, care a trăit în sec. al XVI-lea, că a avut o viziune în care a văzut sufletele care cad în iad ca fulgii de nea, iar ea s-a adresat lui Isus: "Doamne, cine sunt aceştia care cad în iad, oare sunt păgâni sau musulmani?". "Nu, a spus Isus, sunt creştini ca şi tine". "Dar cum se poate, nu s-au spovedit?". "Da, s-au spovedit, dar au făcut spovedanii rele, au ascuns un păcat din ruşine; au ascuns şi au continuat să se împărtăşească, să-l primească pe Dumnezeu, să-l pună sub picioarele diavolului, şi dar diavolul s-a făcut stăpân peste ei şi de aceea cad în iad".

Sfântul Antonin din Florenţa, care a trăit în secolul al XV-lea, a avut o viziune că în biserică, lângă confesional, l-a găsit pe diavol. "Tu ce faci aici?". "Eu dau înapoi ceea ce am luat. Când au făcut păcatul le-am luat ruşinea, acum le-o dau înapoi, ca să nu spovedească toate păcatele, să rămână în stăpânirea mea".

În viaţa Sfântului Ioan Bosco se citeşte că era un tânăr care se spovedea des la el. Odată s-a îmbolnăvit şi a fost chemat să-l spovedească, dar Don Bosco nu era acasă. Când s-a întors a doua zi, a plecat la casa tânărului, dar deja afară erau steaguri negre, semn că era mort. Intrând în casă l-a chemat pe nume: "Carlo, ai adormit sau ai murit?". El a răspuns: "Ce bine mare mi-ai făcut, părinte, am fost într-un vis îngrozitor. Eram deasupra unei mări imense de foc în care vedeam oameni zbătându-se, strigând şi arzând, iar eu cădeam tot mai mult, era tocmai să ating flăcările când m-aţi strigat dvs". "Dar de ce ţi s-a întâmplat lucrul acesta?". "Părinte, eu am avut un păcat pe care l-am ascuns de la început, apoi m-am obişnuit şi nu l-am mai spovedit şi am făcut permanent spovedanii rele, sacrilegii". Părintele i-a dat dezlegarea şi, după două zile, a murit. Deci, ceea ce vă leg de suflet şi vă îndemn să faceţi este să vă spovediţi, căci Isus a spus apostolilor: "Cărora veţi ierta păcatele vor fi iertate şi cărora le veţi ţine vor fi ţinute" (Mt. 18,18). După înviere, Isus le spune apostolilor aceleaşi cuvinte: "Luaţi Spirit Sfânt, cărora veţi ierta păcatele vor fi iertate şi cărora le veţi ţine vor fi ţinute".

Peste câteva zile este sărbătoarea Sfântului Iosif, patronul Bisericii Universale şi al unei morţi bune, pentru că nimeni nu a murit ca el, să aibă la căpătâi pe Isus şi Sfânta Fecioară Maria. Iosif era din Betleem, acolo unde s-a născut Isus.

Sfânta Ecaterina Emerich, care a avut mai multe viziuni despre viaţa ascunsă a Sfântului Iosif, spune că el avea mai mulţi fraţi, dintre care el era cel mai mic. A rămas în grija fratelui mai mare, pentru că părinţii au murit. Fratele mai mare avea cea mai mare parte de avere, cum era obiceiul la evrei. Aşa, ceilalţi fraţi trebuiau să-şi caute meserii. Sfântul Iosif a avut meseria de tâmplar, a învăţat aceasta de mic copil, pentru a-şi câştiga pâinea. Fraţii mai mari îl persecutau foarte mult. Nu zicea niciodată nimic, cu toate că ei ziceau că este fricos; dar el era umil, nu fricos.

Pe la vârsta de 12 ani a plecat de acasă, luându-şi instrumentele de tâmplărie. A călătorit mult, căuta de lucru, iar banii câştigaţi îi împărţea cu săracii. A ajuns până la Ierusalim. A cumpărat un miel pentru a duce jertfă lui Dumnezeu, cum era obiceiul. A adus jertfa mielului cu promisiunea că-şi va păstra castitatea sufletească pentru toată viaţa. El a făcut un vot de castitate că nu se va căsători. Aici a venit Ioachim, care aducea multe jertfe de mulţumire că Dumnezeu le-a dat la bătrâneţe o fetiţă. L-a întrebat pe Iosif din ce neam este, au aflat că sunt rude şi l-a luat cu el la Nazaret.

Maria era dusă la Templul din Ierusalim. Ioachim şi Ana l-au rugat să poarte de grijă Mariei după moartea lor. Iosif a rămas ca tată crescător al Mariei şi uneori o vizita la Templul din Ierusalim. La 12 ani, Maria a ieşit din templu. Marele preot i-a spus să se căsătorească, dar şi ea avea votul castităţii că nu se va căsători. După un timp, Iosif şi Maria s-au logodit, dar amândoi aveau vot de castitate. Şi astăzi, dacă două persoane se căsătoresc, dar au vot de castitate, această căsătorie se numeşte căsătorie iozefină, după căsătoria Sfântul Iosif şi a Sfintei Fecioare Maria. Fiind Maria logodită cu Iosif, a avut loc Buna Vestire că va naşte pe Isus prin adumbrirea Spiritului Sfânt. Îngerul i-a spus: " Şi vara ta Elisabeta, căreia i se zicea stearpă, deşi este înaintată în vârstă va avea un copil". Când Maria a auzit că şi vara sa Elisabeta, care a suferit toată viaţa pentru că nu putea avea copii, va avea un copil, s-a dus imediat s-o viziteze şi a rămas cu ea până s-a născut copilul, Sfântul Ioan Botezătorul.

Când s-a întors acasă, Iosif a văzut că Maria este însărcinată. Pentru Iosif era de neînţeles. Când îndrăznea câteodată să facă aluzie la acest lucru, iar Maria îşi ridica ochii, el era în stare să cadă în genunchi şi să-şi ceară iertare, nu-şi putea explica. Ar fi vrut ca Maria să-i fi spus doar un singur cuvânt. Dar, cine ar fi crezut-o dacă ea ar fi spus că a conceput de la Spiritul Sfânt. De aceea, el s-a hotărât să plece şi s-o lase singură, iar cei care vor vedea copilul să creadă că este al lui. Atunci, un înger îi apare în vis şi-i spune: "Iosife, fiul lui David, nu te teme s-o iei de soţie pe Maria, căci ceea ce este în pântecele ei este de la Spiritul Sfânt". Iosif a plecat atunci cu Maria la recensământul de la Betleem, tot el l-a scăpat pe Isus de la moarte fugind în Egipt, unde au rămas trei-cinci ani, apoi s-au întors la Nazaret.

La Sfânta Liturghie ne rugăm: "Şi ne învredniceşte Stăpâne să cutezăm să te numim pe tine Dumnezeule, Tată, şi să zicem: Tatăl nostru...". Noi toţi îl numim pe Dumnezeu Tată, dar cui îi zice Dumnezeu tată, dintre oameni? Acesta este numai Sfântul Iosif, căruia Isus Cristos Dumnezeu i-a zis tată. Oare cine ar fi avut curajul să-i spună lui Dumnezeu: "Adu puţină apă, du-te fă acel lucru", pentru că Evanghelia spune că era sub ascultarea lor, a părinţilor lui. De aceea, este mare lucru să ne rugăm Sfântului Iosif, care, după Maica Sfântă, este cel mai mare sfânt al Bisericii.

Vă îndemn ca întreaga lună să vă rugaţi Sfântului Iosif, în special pentru o moarte bună, ca atunci când vom muri să fim în statul harului, aşa cum la capul Sfântului Iosif a fost Isus Cristos şi Preacurata Fecioară Maria. Amin!